Spiritualitatea ortodoxa si revolutia tehnologica
Introducere
In epoca actuala se vorbeste adeseori despre „revolutia tehnologica”, amintindu-se insa din perspective opuse, unii aparand-o, iar altii anatematizand-o fara nici vreo remuscare sau fara a analiza toate datele. Astfel reiese o intrebare destul de spinoasa… Exista oare in spatiul teologiei ortodoxe(in care se integreaza si „mica oaza de latinitate”-Romania) o diferenta esentiala intre problema de mai sus a tehnologiei si cea a realitatii contemporane?
Am putea, desigur, sa vorbim cu referire la secolul trecut despre o revolutie industriala, cu toate consecintele ei sociale, politice, morale, religioase etc. Dar atunci cand avem taria de a marturisi de o noua epoca in istoria umanitatii, despre a treia „revolutie tehnologica”, oare nu se exagereaza cumva dimensiunea schimbarii indiscutabile survenite in conditiile vietii noastre?
Dar,cu tot respectulacordat acestei tari si valorilor sale,nu ar fi poate mai realist ca, in loc sa amintesc despre „revolutie”, sa recunoastem un proces care a inceput cu mult inaintea revolutiei industriale, avand drept limita maximul evolutiei si consecintelor lui.
Cu toate acestea,fapt demonstrat (dar negat doar de cei ce nu vor sa admita sau sa inteleaga), elementul fundamental nou in asa-zisa tehnologie contemporana este o rasturnare a lucrurilor. In vreme ce in trecut omul se straduia sa amelioreze prin stiinta stapanirea lui asupra naturii, acum el are „tupeul” si „stiinta” de patrunde in legile cele mai intime ale naturii, cu rezultate probabil utile, dar si cu posibilitati infricosatoare si nelimitate de a interveni in chiar aceste legi.
Dar,de ce oare s-a ajuns aici si unde ar avea ca punct terminus aceasta rasturnare? La extinderea posibilitatilor sau la limitarea voluntara, astfel incat sa se pastreze suprematia, maiestatea si salvgardarea naturii insasi?Desigur din acest punct de vedere ar (cam) trebui ca omul contemporan sa aiba respect fata de natura,de mediu si mai mult decat atat sa aiba si grija ca sa o ocroteasca… De aceea, problema nu este in esenta relatia omului cu natura, ci mai degraba inteligenta sa in fata alegerilor infinite, pentru a nu fi victima operelor mainilor sale. Pentru ce toate acestea?
Ne amintim pe buna dreptate cuvintele dreptului Iov din Vechiul Testament: „Aspru fata de copiii lui ca si cum n-ar fi ai lui, se osteneste fara teama” (Iov 39, 16). Cu alte cuvinte,am impresia ca epoca actuala actioneaza cu duritate si indiferenta fata de copiii ei ca si cum n-ar fi ai ei. Si lipsa ei de discernamant si de teama anuleaza orice efort si osteneala iar, in cele din urma, ea alearga in gol.
In sfarsit, scopul nu este de a sublinia schimbarile revolutionare, ci de a…amninti si a sugera contemporanilor scopul real al tehnologiei si de a propune criteriile teologice si morale ortodoxe.Astfel spus sa vedem acum cand anume incepe tehnologia.
I. Antropologie si tehnologie
Adam in Rai era „gol prin simplitatea si viata sa lipsita de mestesug”, neducand lipsa de nimic si fara vreun „mestesug”. Vocatia sa, preocuparea sa esentiala, era contemplatia, vederea lui Dumnezeu, cautata si gasita in supravegherea pomului cunostintei. De aceea, pe om l-a facut „cultivator al unor plante nemuritoare”, astfel incat prin cultivarea din Eden sa se ocupe necontenit de Dumnezeu. Tehnologia a aparut, asadar, dupa cadere.
Fiul intai-nascut al lui Adam ( Fc 4, 1-26), Cain, a fost agricultor, iar Abel pastor; amandoi legati de natura. Al treilea fiu, Enoh, a devenit arhitect si constructor de cetati. Dintre ceilalti descendenti, Iabal a devenit intemeietor al vietii nomade. Iar fratele lui, Iubal, a devenit inventatorul instrumentelor muzicale cu corzi, al psaltirii si chitarei. Iar Tubal a fost forjor, producand bronz si fier.
In fine, Enoh, fiul evlaviosului Set, credincios Numelui lui Dumnezeu, a convocat prima adunare publica, devenind intemeietor al cultului lui Dumnezeu, astfel incat toti acesti descendenti tehnologi ai lui Adam sa gaseasca un loc si un mod de a contempla pe Dumnezeu si sa lucreze oriunde ar fi, pana cand vor stapani pamantul.
Astfel, aparitia progresiva a tehnologiei, de la agricultura si pana la industrie, ii da omului, cu binecuvantarea lui Dumnezeu si prin „munca ostenitoare” (Fc 3,17), posibilitatea de a-si mentine, in ciuda caderii universale, pozitia dominanta asupra naturii. Tehnologia este un efect al rationalitatii omului si o suplinire a neputintei sale naturale in fata animalelor care au suficienta putere ca sa supravietuiasca in fata elementelor naturii, a necesitatilor vietii etc.
Aici am putea spune ca pentru cei vechi si pentru Scriptura nu exista o diferentiere intre arta si tehnologie, care, daca ar raspunde nevoii firii noastre, n-ar trebui sa fie straina si vrajmasa „frumosului”. Arta provine din mestesug, ca una care e inca si mai necesara, iar tehnica a evoluat nu servind preocuparile de mai sus ale omului, ci avand drept scop productivitatea si castigul.
Prin urmare, potrivit evolutiei ei, si pentru ca omul sa traiasca ca stapan, e necesar ca tehnologia in general sa ramana cu discernamant in cadre rationale, nefiind scop final in sine, ci o intentie, un mod si o patrundere treptata a legilor si elementelor celor mai intime, nu numai ale pamantului, ci si ale celor mai presus de pamant.
Fiindca, potrivit Sfantului Grigorie al Nyssei, omul are „pozitia verticala, si de aceea tinde spre cer si priveste in sus. La inceput aceste lucruri semnalau demnitatea sa imparateasca”.
II. Controlul tehnologiei
Automatizarea perioadei industriale si mai cu seama informatica perioadei „postindustriale”, precum si criza ecologica ne pun o intrebare: la ce anume serveste tehnologia contemporana, care e un idol rapace, inaintea caruia ne inchinam, un mecanism incontrolabil pentru noi; de ce anume intreaga noastra societate sa fie organizata tehnologic? Numai pentru a hrani mecanismele? De exemplu, un distins ierarh din Rusia (Filaret, mitropolitul Minskului) a relevat faptul ca produsele unor gigantice mine de fier erau folosite in exclusivitate pentru producerea de noi motoare de foraj destinate acelorasi mine!
Rapidul progres al fizicii nucleare si cel al geneticii pot deschide fireste orizonturi stiintifice, dar in acelasi timp creeaza probleme si riscuri pentru neamul omenesc, de aceea se impune o interventie imperativa a moralei in campul tehnologiei. Optimismul irational si „nepasator” al multor oameni de stiinta si factori politici este nelinistitor. Dupa ei, dezvoltarea tehnologica contine in ea insasi solutia problemelor pe care le creeaza, de aceea nu trebuie impiedicata sa genereze „solutii tehnologice” diferitelor probleme. De exemplu, cine poate sa exercite un control asupra unui regim ideologic atunci cand acesta urmareste deliberat sa creeze un tip de om tehnologic? Aici e valabil cuvantul Apostolului Pavel: „Sa facem cele rele, ca sa vina cele bune…” (Rm 3, 8).
Din contra, altii, folosindu-se de argumente istorice si invocand neputinta de a prevedea evolutia inventiilor noastre, refuza orice interventie.
Desigur, nu tehnologia in sine e vatamatoare, intrucat ea este un rod al ratiunii si inteligentei omului, creat dupa chipul lui Dumnezeu. Cand insa alearga nestavilit spre finalitatea ei neinfranata, atunci ea devine luciferica, nu mai aduce lumina, ci intuneric adanc.
Pericolul nostru e imunitatea tehnologiei si a exploatarii comerciale a tehnologiei care are in vedere dominatia sufocanta asupra vietii umane si solutionarea problemelor prin mijloace tehnice independent de principii etice si metafizice.
In final insa, sa auzim si glasul traditiei noastre ortodoxe.
III. Pozitia Bisericii in fata acestei probleme
Biserica lui Hristos tine nefalsificata traditia ortodoxa, o putere fiintiala unica, care tasneste din viata si experienta ei, precum si din neincetatul izvor pustnicesc si din glasul traditiei monahale adunate in vistieriile ei, si care este mereu profunda si vie.
Traditia monahala ar putea da criterii aplicabile pentru comportarea unui membru al Bisericii in fata tehnologiei. Biserica si monahismul nu au o atitudine ostila fata de progresul tehnologic. Din contra, de-a lungul secolelor monahii s-au aratat producatori seriosi de inventii stiintifice si tehnice.
In Occidentul medieval, monahii au restabilit civilizatia distrusa de invaziile barbare. Manastirile au devenit focare ale stiintelor pozitive, au dezvoltat matematica, zoologia, chimia, medicina etc. Principalele inventii ale manastirilor au alcatuit baza industriei. Iar prin marile defrisari monahii au creat posibilitatea dezvoltarii agricole.
Sfantul Atanasie Athonitul a fabricat la Sfantul Munte o moara mecanica, a carei miscare era asigurata de boi, astfel incat monahii sa nu lipseasca de la slujbele dumnezeiesti. Aceasta lucrare, spune Viata sfantului, a fost o impletire „preafrumoasa de compatimire si mestesug”. in chip asemanator, acelasi lucru s-a intamplat la toate latitudinile, acolo unde s-au intemeiat manastiri ortodoxe.
Manastirea ortodoxa traieste mereu ca o realitate eshatologica si o pregustare a imparatiei cerurilor; de aceea a si fost un exemplu de imitat al unei societati organizate cu viata evanghelica, demnitate umana, libertate si slujire a semenilor.
In acord cu acestea, Sfintii Parinti au supus tehnologia in manastire la doua criterii, dupa cum vorbeste in mod caracteristic Sfantul Vasile cel Mare despre munca si alegerea mestesugurilor.
a) Infranarea (enkrateia)
Dupa acest criteriu sunt alese mestesugurile care pastreaza „linistea si netulburarea” vietii monahale, astfel incat sa evitam grijile inutile si eforturile chinuitoare. Scopul nostru e de a avea „moderatia si simplitatea”. Pentru Sfantul Vasile cel Mare mestesugurile sunt „in ele insele necesare vietii si foarte folositoare”, atunci cand pastreaza unitatea vietii fratilor, neimprastierea si ingaduie starea inaintea Domnului.
In general aici e valabil principiul ca „scopul comun sa fie implinirea nevoilor”. Iar Cuviosul Petru Damaschinul completeaza: „Tot ceea ce este in afara de neaparata trebuinta se face piedica celui ce vrea sa se mantuiasca – adica tot ce nu ajuta la mantuirea sufletului sau la viata trupului”. Desigur, aceste principii nu sunt numai pentru manastiri; pot deveni linii conducatoare pentru un control necesar al tehnologiei, daca nu vrem ca ea sa ne nimiceasca.
b) Trezvia (nepsis)
Vrajmasul cel mai redutabil pe care 1-a creat civilizatia post-industriala, civilizatia informatiei si a imaginii, e distractia rea. Cufundat sub sute de mii de imagini si diferite spectacole televizate si in general de mediile de informare, omul isi pierde linistea, stapanirea de sine, posibilitatea contemplatiei si concentrarii, si devine extrovertit, strain lui insusi, intr-un cuvant fara minte, lipsit de mintea conducatoare. Atunci cand, potrivit statisticilor, omul, si copiii indeosebi, urmaresc in medie programele televiziunii treizeci si cinci de ore pe saptamana, oare mintea si inima lor nu devin prada „Scilei si Caribdei”?
In majoritatea cazurilor, credinciosii Bisericii marturisesc ca nu mai reusesc sa se roage, sa se concentreze si sa se rupa de spectacolele lumesti si furtunile sufletesti si duhovnicesti, in detrimentul sobrietatii, al echilibrului interior, al unei munci agreabile, al seninatatii familiale si al unei vieti sociale ziditoare. Lumea imaginii industriale ajunge la o adevarata idolatrie.
Invatatura Parintilor despre trezvie inarmeaza omul, astfel incat sa aplaneze efectele distructive ale societatii tehnologice. Potrivit Sfantului Apostol Pavel: „armele luptei noastre nu sunt trupesti, ci puternice inaintea lui Dumnezeu, spre daramarea intariturilor. Noi surpam iscodirile mintii, si toata trufia ce se ridica impotriva cunoasterii lui Dumnezeu si tot gandul il robim spre ascultarea lui Hristos” ([2 Co 10, 4-5). Trezvia este pentru fiecare om un talisman „care ofera tot binele veacului acesta si al celui viitor”, o cale care duce spre imparatie, „spre cea dinauntrul nostru si spre cea viitoare”.
Trezvia nu este un privilegiul rezervat numai atletilor contemplatiei, ea este pentru toti cei ce vor sa aiba o constiinta curata „folosindu-se de lumea aceasta ca si cum nu s-ar folosi deplin de ea” (1 Co 7, 31).
In epoca industriala omul a devenit consumator si sclav al lucrurilor fabricate; in societatea postindustriala el devine inca si mai mult consumator si sclav al imaginilor si informatiilor care ii umplu viata.
Infranarea si trezvia sunt pentru tot omul ce vine pe lume o panoplie gata pregatita de experienta vietii monahale si in general a traditiei ortodoxe, ale carei arme abolesc sclavia omului si salveaza sanatatea si suveranitatea lui de fiu al lui Dumnezeu.
Eseu inspirat din Cuvintele de Invatatura a Arhimandritul Emilianos – Simonos Petras ce m-a impresionat intr-un mod cu totul si cu totul extraordinar…
Zadkielix's Weblog 