Sãptãmâna Patimilor
Zilele din Sãptãmâna Patimilor sau Sãptãmâna cea Mare au o incarcatura shi o semnificatzie aparte. În timpul ei ne reamintim shi retrãim ultimele zile din viatza Mântuitorului, cu întreaga lor tensiune shi dramã lãuntricã. Desigur ACESTEA NU SE CELEBREAZA SAU SE SERBEAZA CI”SE IA AMINTE” într-o stare de sobrietate shi mãretzie în acelashi timp, de tristetze, dar shi de bucurie, de pocãintzã, dar shi de nãdejde.
Nu sunt nici primul dar nici ultimul om care observa ca fiecare zi are un întzeles shi un mesaj foarte clar shi adânc.
Primele trei zile se numesc mari shi sfinte pentru cã reamintesc sensul eshatologic al Sarbatorii Pashtelui. A patra zi, joi, marcheazã cea din urmã Cinã a Domnului cu ucenicii Sãi shi trãdarea lui Iuda. A cincea zi, vineri, numitã si “Pashtile Crucii”, reprezinta cu adevãrat începutul Pashtelui (Trecere), iar sâmbãtã este ziua în care tristetzea este transformatã în bucurie prin omorârea mortzii.
Lunea cea mare
“Iatã Mirele vine în miezul noptzii shi fericitã este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednicã este iarãshi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul sã nu te îngreunezi, ca sã nu te dai mortzii shi afarã de Împãrãtzie sã te încui; ci te deshteptã strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eshti Dumnezeule, pentru rugãciunile Nãscãtoarei de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi”.
(Troparul zilei)
În aceastã zi, se face pomenire de fericitul Iosif, cel preafrumos, shi de smochinul ce s-a uscat prin blestemul Domnului.
De astãzi încep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif cel prefrumos – fiul cel mai mic al patriarhului Iacov, nãscut din Rahila – este icoanã a lui Hristos, pentru cã, asemenea lui, shi Domnul nostru a fost invidiat de poporul iudeu, a fost vândut de ucenicul sãu cu treizeci de argintzi, a fost închis în groapa întunecoasã a mormântului. Sculându-Se de acolo prin El însushi, împãrãtzeshte peste Egipt, adicã peste tot pãcatul, îl învinge cu putere shi, ca un iubitor de oameni, ne rãscumpãrã prin darea hranei celei de tainã, dându-Se pe El însushi pentru noi shi ne hrãneste cu pâine cereascã.
Tot în aceeasi zi se face pomenirea smochinului neroditor ce s-a uscat prin blestemul Domnului (Matei 21, 17-19). Ca sã convingã poporul nerecunoscãtor cã are putere din belshug shi spre a pedepsi, ca un Bun nu vrea sã-shi arate puterea Sa de a pedepsi fatzã de om, ci fatzã de ceva care are o fire neînsufletzitã shi nesimtzitoare.
Istoria smochinului a fost ashezatã aici spre a îndemna la umilintzã, dupã cum istoria lui Iosif a fost ashezatã spre a ne înfãtzisha pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roadã duhovniceascã este un smochin. Dacã Domnul nu gãseste în el odihnã, a doua zi, adicã dupã viatza aceasta de acum, îl usucã prin blestem shi-l trimite în focul veshnic.
“Cãmara Ta, Mântuitorule, o vãd împodobitã shi îmbrãcãminte nu am ca sã intru într-însa. Lumineazã-mi haina sufletului meu, Dãtãtorule de luminã shi mã mântuieste”. (Condacul zilei)
Martzea cea Mare
Aceastã zi ne pregãteshte pentru intrarea în cãmara Mântuitorului, cu douã parabole strict eshatologice – parabola celor zece fecioare (Matei 25, 1-13) shi parabola talantzilor (Matei 25, 14-30; Luca 19, 12-27).
Când Domnul nostru Iiisus Hristos se suia la Ierusalim shi se ducea la Patimã, a spus ucenicilor Sãi shi aceste douã parabole, pentru ca nu cumva cineva trãind în feciorie sã nu se îngrijeascã shi de celelalte virtutzi shi mai ales de milostenie, prin care se desavarsheshte strãlucirea fecioriei,asha cum admit shi a fost probata de multzi Sfintzi Parintzi ai Bisericii.
Pe cinci dintre fecioare le numeshte întzelepte cãci împreunã cu fecioria au avut shi minunatul shi îmbelshugatul undelemn al milostivirii. Pe celelalte cinci le numeshte nebune pentru cã, deshi shi ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeashi mãsurã milostenie. Pe când se trecea noaptea acestei vietzi au adormit toate fecioarele, adicã au murit. Cu adevãrat moartea se numeshte somn. Pe când dormeau ele, strigãt mare s-a fãcut la miezul noptii; cele care au avut undelemn din belsug au intrat cu mirele la deschiderea ushilor, iar cele nebune, pentru cã nu aveau undelemn din destul îl cãutau dupã ce s-au sculat din somn.
Pentru aceasta deci, au rânduit dumnezeieshtii Pãrintzi pilda celor zece fecioare, împreunã cu cea a talantzilor, ca sã ne îndemne sã veghem necontenit shi sã fim gata sã ieshim în întâmpinarea adevãratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seama prin milostenie, pentru cã neshtiutã este ziua shi ceasul sfârshitului vietzii.
Dacã vom sãvârshi o singurã virtute, cea mai mare chiar, shi nu ne vom îngriji de celelalte, shi indeosebi de milostenie, nu vom intra cu Hristos în odihna vesnicã, ci vom fi întorshi rushinatzi. Shi personal accept ideea referitoare la accea conform careia- într-adevãr nu-i lucru mai rushinos ca fecioria sã fie biruitã de bani.
“La ceasul sfârshitului, suflete, gândind shi de tãierea smochinului temându-te, cu iubire de ostenealã lucreazã-l, ticãloase, priveghind shi strigând: Sã nu rãmânem afarã de cãmara lui Hristos”. (Condacul zilei)
Miercurea cea Mare
În aceastã zi, se face pomenire de femeia cea pãcãtoasã (Matei 25, 17-13; Luca 7, 37-50), care a uns cu mir pe Domnul pentru cã lucrul acesta s-a întâmplat putzin înainte de mântuitoarea patimã.
Când Iisus s-a suit în Ierusalim shi era în casa lui Simon cel lepros, o femeie pãcãtoasã s-a apropiat de El shi a turnat pe capul Lui acel mir de mare pretz. Pomenirea ei s-a pus în aceasta zi pentru ca, dupã cuvântul Mântuitorului, sã se predice pretutindeni shi tuturor fapta ei cea cu multã cãldurã. Ce-a îndemnat-o oare la asta?
Dragostea pe care ea a vãzut cã o are Hristos pentru totzi, dar mai cu seamã faptul de acum, când L-a vãzut cã intrã în casa unui lepros. Se gândea deci femeia cã îi va vindeca boala dupã cum l-a vindecat shi pe acela. Si într-adevãr Hristos a tãmãduit-o dându-i iertare de pãcate.
“Doamne femeia ce cãzuse în pãcate multe, simtzind dumnezeirea Ta, luând rânduiala de mironositzã shi tânguindu-se, a adus tzie mir mai înainte de îngropare…” (Casiana monahia)
Joia Cinei celei de Tainã
“Când mãritizi ucenici la spãlarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rãu credincios, cu iubirea de argintzi bolnãvindu-se, s-a întunecat … Vezi, iubitorule de avutzii, cel ce pentru acestea spânzurare shi-a agonisit. Fugi de sufletul nesãtzios care a îndrãznit unele ca acestea asupra Împãratului. Cel ce eshti peste totzi bun, Doamne, slavã Tzie”. (Tropar)
Patru lucruri mai prãznuim în aceastã zi: spãlarea picioarelor, Cina cea de tainã, Rugãciunea din grãdina Ghetsimani shi vânzarea shi prinderea Domnului shi Mantuitorului nostru Iisus Hristos.
Înainte de a începe Cina, Hristos S-a sculat, Shi-a dezbrãcat hainele shi El singur a spãlat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut sã îl facã pe Iuda sã se rushineze, iar celorlaltzi sã le aducã aminte sã nu umble dupã întâietãtzi: “Cel care vrea sã fie întâiul sã fie slujitorul tuturor” (Marcu 9, 35), dându-Se El însushi pildã. La sfârshitul mesei aduce vorbã shi despre vânzarea Lui. Dupã putin timp, luând pâinea a zis: “Luatzi mâncatzi”.La fel sHi paharul, zicând: “BetZi dintru acesta totZi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi. Aceasta sã o facetzi întru pomenirea Mea” (Matei 26, 26-28).
Dupã aceea, arãtându-Se om, spune ucenicilor: “Întristat este sufletul meu pânã la moarte” (Matei 26, 38) shi S-a rugat în Grãdina Ghetsimani cu sudoare de sânge (Luca 22, 44). Iuda cunoshtea locul shi, luând câtziva soldatzi, a venit sã-L prindã. A fost prins shi dus la Ana, la Caiafa, si în cele din urmã la Pilat. Acum Petru se va lepãda de trei ori de Hristos, tãgãduind cã-L cunoaste.
Pentru a ne reaminti de toate acestea, seara se scoate în mijlocul bisericii Sfânta Cruce
Vinerea Patimilor
În aceasta zi, se pomenesc sfintele, mântuitoarele shi înfricoshãtoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de bunãvoie pentru noi. Se mai face încã pomenire de mãrturisirea mântuitoare fãcutã de tâlharul recunoscãtor care a fost împreunã cu El.
Biserica numeste Patimile Domnului sfinte – pentru cã Cel ce le-a rãbdat este Sfântul Sfintzilor, sfintzenia însãshi; mântuitoare – pentru cã ele sunt pretzul cu care Domnul a rãscumpãrat neamul omenesc din robia pãcatului.Infricosãtoare este pentru cã nu poate fi ceva mai înfricoshãtor decât ocara pe care Fãcãtorul a rãbdat-o de la fãptura Sa.
În aceastã zi nu se sãvârsheshte Liturghia pentru cã însushi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum.Este vreme de post total, pentru cã Mirele s-a luat de la noi. (Matei 9, 15). Se tzin ca randuiala numai ceasurile împãrãteshti care ne pun înainte nemãrginita smerenie a Domnului, Crucea cea dãtãtoare de viatzã shi credintza tâlharului.
Seara se sãvârsheshete Denia Prohodului Domnului, care este ultima treaptã a tânguirii pentru Hristos, înainte de Învierea Sa. Se înconjoarã de trei ori biserica cu Sfântul Epitaf – semn al celor trei zile petrecute în mormânt.
“În mormânt, Viatã, pus ai fost, Hristoase, shi s-au spãimântat oshtirile îngereshti, plecaciunea Ta cea multã preamãrind”. (Starea întâi – Prohod)
Sâmbãta Mare
În aceastã sfântã zi, prãznuim îngroparea dumnezeiascã a Mântuitorului nostru Iisus Hristos shi pogorârea în iad, prin care neamul nostru, fiind chemat din stricãciune, a fost mutat spre viatzã veshnicã.
Iosif cel din Arimateea, coborând de pe cruce Sfântul trup al Domnului, l-a îngropat în mormânt nou, punând o piatrã mare la intrarea lui:
“Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând prea curat trupul Tãu, cu giulgiu curat înfãshurându-l shi cu miresme, în mormânt nou îngropându-l, l-a pus”. (Tropar)
Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt iar cu sufletul lui curat shi dumnezeiesc Se pogoarã în iad. Sufletul a fost despãrtzit prin moarte de trup shi l-a dat în mâinile Tatãlui. hSi-a dat shi propriul Sãu sânge, pretz de rãscumpãrare pentru noi. Trupul Domnului a suferit shi despãrtzirea sufletului de trup, dar nicidecum stricãciunea în întzelesul unei putreziri a trupului.
Dupã-amiazã se sãvârsheshte Liturghia Sfântului Vasile unitã cu Vecernia.
“Sã tacã tot trupul omenesc shi sã stea cu fricã shi cu cutremur shi nimic pãmântesc întru sine sã nu gândeascã, cã Împãratul împãratzilor shi Domnul domnilor merge sã se junghie shi sã se dea spre mâncare credincioshilor. Shi merg înaintea lui cetele îngereshti cu toatã cãpetenia shi puterea , heruvimii cei cu ochi multzi shi serafimii cei cu câte shase aripi, fetzele acoperindu-shi shi cântând cântare: Aliluia, Aliluia, Aliluia”. (Heruvic)
Aceasta incursiune in Semnificatzia Zilelor din Saptamana Mare am realizat-o cu ajutorul multor cartzi de rit ortodox plus numeroase cuvinte de invatzatura din texzaurul Ortodoxiei. De asemenea lucrarea Preotului Sabin Voda mi-a fost model shi un real ajutor. Cu sperantza ca nu v-am plictisit shi ca v-am informat (sumar) va ashtept reactziile shi comentariile dvs.
D.M
