Despre Ingeri(7)

învăţăm de la îngerul păzitor

 

Umilinta. Ingerul nostru pazitor ne respecta liberul arbitru, neintervenind niciodata peste vointa noastra, desi stie ca anumite lucruri nu ne fac bine, dar ne lasa sa invatam noi insine din greseli. Ne iubeste si ne accepta asa cum suntem, uneori mai tristi, altadata mai orgoliosi, mai aroganti, mai agresivi sau pesimisti.

Fidelitatea. Ne este fidel inca de la crearea noastra ca spirit si va fi cu noi pana ne vom desavarsi evolutia. Tot timpul ne calauzeste, ne indruma, ne protejeaza, altfel spus, vegheaza asupra noastra si doar asupra noastra. “Grija” lui este sa ne fie noua bine, dar nu binele pe care-l intelegem noi in mod curent, ci un bine al spiritului, care implica fenomene pe care de multe ori nu le intelegem prea usor. Dar cu ajutorul lui putem descifra aceste fenomene, care de fiecare data se constituie in lectii de viata.

Prietenia. Este cu noi si la bine si la greu, ne sustine, ne inspira, ne mangaie, ne alina suferintele. Este un prieten de incredere, pe care ne putem baza in orice moment, in orice conjunctura. Iar daca problemele noastre il depasesc, apeleaza la ingerii care ne pot ajuta, in functie de experienta pe care o traversam. Face tot ce tine de el pentru a ne ajuta, in orice moment. Restul, tine de noi.

Acceptarea. Ingerul pazitor ne accepta asa cum suntem, fara sa ne judece, sa ne critice sau sa se supere pe noi. Ne intelege ca facem cat putem la un moment dat. Si se straduie sa ne ajute sa putem face mai mult, sa fim mai buni, mai iubitori, mai sanatosi, pentru ca astfel vom putea face alegeri mai bune in folosul nostru si al celorlalti.

Compasiunea. Manifesta compasiune fata de noi atunci cand facem alegeri gresite si suferim. Cauta sa ne aline suferinta si sa ne ajute sa invatam din greseli, astfel incat sa nu le mai repetam si sa ne cream iarasi motive pentru a suferi. Daca am manifesta si noi aceeasi compasiune fata de lumea din jur, n-am mai avea conflicte interioare si ne-am integra armonios in spectacolul fascinant al propriei existente.

Daruirea. Ingerul pazitor este la dispozitia noastra tot timpul, iar tot ceea ce face, chiar rostul lui de a fi, este spre binele si evolutia celui caruia i-a fost dat sa-l vegheze. Ca fiinte umane, niciodata nu ni se cere sa dam mai mult decat avem, dar de multe ori nu stim cat avem, si nici nu vom afla daca nu daruim.

Bucuria. Este mereu plin de voiciune si jucausenie. sa ne bucuram impreuna cu ingerul nostru pazitor de viata, de libertate, de pace, de un zambet, de un gest tandru, de frumusetea unei flori … Sunt atat de minunate creatiile lui Dumnezeu si darurile pe care ni le face prin cei din jur, incat mereu avem motive sa fim bucurosi, chiar daca ne luam viata in serios.

Iubirea neconditionata. Ne iubeste si ne ajuta chiar si atunci cand nu credem in el, cand uitam de prezenta lui, cand nu-l bagam in seama, si toate acestea fara a cere de la noi nimic in schimb. Ne iubeste pur si simplu. Iubirea neconditionata este o iubire matura si profunda, care se invata prin traire si experienta, dar cu un astfel de ghid, prieten si model, poate fi asa greu?

Despre Ingeri(6)

Îngerii în Vechiul Testament

 

În Vechiul Testament nu există o angelologie bine conturată, care să ne ofere un sistem legat de lumea ingerilor, informaţii asupra naturii lor şi a raportului lor cu Dumnezeu. Dar transpare ferm convingerea că Dumnezeu stabileşte legături cu oamenii prin intermediul mesagerilor săi.

În Geneză regăsim adeseori prezenţa îngerilor. Prima lor apariţie este în capitolul 3,23-24: “De aceea, l-a scos Domnul Dumnezeu din grădina din Eden, ca să lucreze pământul, din care fusese luat. Şi izgonind pe Adam, l-a aşezat în preajma grădinii celei din Eden şi a pus heruvimi şi sabie de flacără vâlvâitoare, să păzească drumul către pomul vieţii.”

În capitolul 18, Abraham este vizitat de trei îngeri, care printre altele îl anunţă că soţia sa, Sara, care era sterilă şi foarte bătrână (peste 90 de ani) va avea un copil pe care trebuie să-I numească Isaac. Şi când Dumnezeu îl testează pe Abraham, cerându-i să-i jertfească pe unicul său fiu, din nou un înger apare şi-i spune: “Să nu-ţi ridici mâna asupra copilului, nici să-i faci vreun rău, că acum cunosc că crezi în Dumnezeu şi că pentru El n-ai cruţa nici pe singurul fiu al tău.”(Geneză cap.22, 11)

În continuare, regăsim tot în Vechiul Testament visul lui Iacob, legat de scara cerească:”Şi a visat că era o scară, sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe ea.”(Geneză 28, 12) Un alt moment în care re găsim prezenţa îngerilor este lupta dintre Iacob şi înger (Geneză cap.32,25); sub forma unei “pare de foc” i se arată îngerul lui Moise:”I s-a arătat îngerul Domnului într-o pară de foc, care ieşea dintr-un rug; şi a văzut că rugul ardea, dar nu se mistuia.” (Exod cap.3,4)

Tot un înger îl ajută pe profetul Ilie în fuga sa prin deşert: „Iar el s-a dus mai departe în pustiu, cale de o zi şi s-a aşezat sub un ienupăr şi îşi ruga moartea, zidicând: “Îmi ajunge acum, Doamne! Ia-mi sufletul că nu sunt eu mai bun decât părinţii mei. “Şi s-a culcat şi a adormit acolo sub ienupăr. Şi iată un înger l-a atins şi i-a zis: “Scoală de mănâncă şi bea!” Şi a căutat Ilie şi iată, la căpătâiul lui, o turtă coaptă în vatră şi un urcior cu apă. Şi a mâncat şi a băut şi a adormit din nou. Dar îngerul Domnului s-a întors a doua oară, l-a atins şi i-a spus: “Scoală de mănâncă şi bea, că lungă-ţi este calea!” Şi s-a sculat Ilie şi a mâncat şi a băut şi, întărindu-se cu acea mâncare, a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi…”(III Regi, cap. 19,4-8)

În Cartea lui Isaia (cap. 6, 1-7), este descrisă misiunea profetică a lui Isaia: «În anul morţii regelui Ozia, am văzut pe Domnul stând pe un scaun înalt şi măreţ şi poalele hainelor Lui umpleau templul. Serafimi stăteau înaintea Lui, fiecare având câte şase aripi: cu două îşi acopereau feţele, cu două picioarele, cu două zburau. Şi strigau unul către altul, zicând: “Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul, plin este tot pământul de slava Lui!” Din pricina acestor strigăte, porţile se zguduiau din ţâţânele lor, iar templul s-a umplut de fum. Şi am zis: “Vai mie, sunt pierdut! Sunt om cu buzele spurcate şi locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate. Şi pe Domnul L-am văzut cu ochii mei!” Atunci unul dintre serafimi a zburat spre mine, având în mâna sa un cărbune, pe care-l luase cu cleştele de pe jertfelnic. Şi l-a apropiat de gura mea şi a zis: “Iată, s-a atins de buzele tale şi fărădelegile s-au curăţat.”» (Isaia, cap.6, 1-7)

Un alt episod legat de existenţa îngerilor îl regăsim în cartea lui Daniel. Trei tineri, care refuză să slujească zeilor regelui Nabucodonosor, sunt aruncaţi într-un cuptor, dar sunt protejaţi de Dumnezeu: ”Regele … grăieşte sfetnicilor săi: “Oare, nu am aruncat noi trei bărbaţi legaţi în mijlocul cuptorului cu foc arzător?… Iată, eu văd patru bărbaţi dezlegaţi, umblând prin mijlocul cuptorului, nevătămaţi, iar celui de-al patrulea, cu faţa unuia dintre fiii zeilor.” Regele dă ordin să se deschidă cuptorul, de unde tinerii ies vii şi nevătămaţi, fapt care-l determină pe rege să spună:”Binecuvântat să fie Dumnezeul lor, care a trimis pe îngerul său şi a izbăvit pe servii Săi, care îşi puseseră nădejdea în El şi care au călcat porunca regelui şi şi-au dat trupurile lor ca să nu slujească şi să nu se închine altor dumnezei decât Dumnezeului lor.” (Daniel cap.3, 24-29)

Regele Darius, cel care l-a urmat la tron pe regele Nabucodonosor, îl aruncă pe Daniel la groapa cu lei, unde rămâne toată noaptea; dis-de-dimineaţă se duce să vadă dacă Dumnezeul lui l-a ajutat să scape; după ce-l strigă, Daniel îi răspunde: “Dumnezeu a trimis pe îngerul Său şi a astupat gura leilor, şi ei nu mi-au făcut nici un rău, pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui…” (Daniel 6,22)

În Cartea lui Daniel găsim pentru prima dată vorbindu-se de un înger care are un nume: Gabriel. El este cel care-i explică lui Daniel viziunea sa: «Şi când eu, Daniel, am văzut vedenia şi m-am străduit să o înţeleg, iată că atunci a stat cineva înaintea mea cu chip de om. Am auzit un glas de om care striga şi spunea: “Gavrile, tâlcuieste celui de acolo vedenia!” Şi el a venit unde eram eu şi când se apropia m-am înspăimântat şi am căzut cu faţa la pământ.» (Daniel cap. 8, 15-17)

În continuare găsim şi numele arhan­ghelului Mihail:”Şi mi-­am ridicat ochii şi iată un om îmbrăcat în veşminte de in, iar coapsele încinse cu aur curat şi de preţ, trupul lui ca şi crisolitul şi faţa lui ca fulgerul, iar ochii lui ca flăcările de foc, braţele şi picioarele lui străluceau ca arama lustruită si sunetul cuvintelor lui ca vuietul unei mulţimi.” (Daniel cap. 10,5) «Şi el a spus: “Îngerul păzitor al Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile, dar iată că Mihail, cel dintâi dintre îngerii păzitori, a venit şi m-a ajutat… Şi am venit ca să-ţi fac cunoscut ce se va întâmpla poporului tău la sfârşitul zilelor. “» (Daniel cap. 10, 12-14)

Tânărul Tobia este acompaniat şi protejat de-a lungul periculoasei sale călătorii de arhanghelul Rafael: “Şi s-a dus Tobia să caute omul şi s-a întâlnit cu Rafael. Acesta era înger, dar Tobia nu ştia.” (Tobia cap. 5, 4) Îngerul îi spune că ştie drumurile şi poate să-l însoţească şi să-l ghideze de-a lungul întregului său drum. Înainte de a porni la drum el o consolează pe mama lui Tobia, care plângea, spunându-i să fie liniştită că fiul ei se va întoarce sănătos şi întreg pentru că un înger al lui Dumnezeu îl va însoţi tot drumul.

În acest fel, în Vechiul Testament sunt prezenţi şi numiţi toţi cei trei arhangheli: Mihail, Gabriel şi Rafael.

Îngerii din Vechiul Testament au aspect uman, mănâncă şi beau la fel ca oamenii şi nu au întotdeauna aripi.

                        (extras din “Ingerii” – de Paola Giovetti)

Despre Ingeri (5)

Îngerii în Noul Testament

 

În Noul Testament, intervenţia angelică este mult mai numeroasă decât în Vechiul Testament şi a inspirat o infinitate de opere artistice.

Prima experienţă angelică pe care o întâlnim în Noul Testament este cea relatată de Luca (cap. l, 11-12); înţeleptul Zaharia, care deja era înaintat în vârstă, nu avea copii de la soţia sa Elisabeta, sterilă, şi ea fiind deja în vârstă. Şi iată că într-o zi, când slujea în templu, «i s-a arătat îngerul Domnului, stând de-a dreapta altarului tămâierii. Şi văzându-l, Zaharia s-a tulburat şi de frică a căzut peste e1.» Şi cum este scris, îngerul l-a anunţat pe Zaharia că soţia sa îi va naşte un fiu, şi că pe acesta să-l numească Ioan. Şi pentru că Zaharia s-a arătat neîncrezător, îngerul i-a luat glasul, rămânând mut până în momentul în care cele pe care el le-a spus s-au îndeplinit.

Dar cel mai cunoscut moment este acela în care arhanghelul Gabriel îi apare Fecioarei Maria şi o anunţă că va avea un fiu. Legat de aceasta Luca ne relatează (Cap. 1, 26): «În a şasea lună (de graviditate a lui Elisabeta) a fost trimis îngerul Gabriel de la Dumnezeu , într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat numit Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Şi intrând îngerul la ea, a zis: “Bucură-te, cea care eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei.”» Şi aceasta a fost tulburată de un astfel de salut şi se întreba ce fel de închinăciune este aceasta. Şi îngerul i-a spus: “Nu te teme, Maria căci ai aflat har de la Dumnezeu. Şi iată, vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus… ”

Matei (cap. 1 , 19) povesteşte cum Maria după ce a rămas însărcinată cu Duhul Sfânt, când l-a anunţat pe logodnicul ei, acesta prima dată s-a hotărât să o părăsească: «Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând să o vădească, a voit să o lase în ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: “Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ceea ce a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. “» Şi îngerul i-a spus că astfel se vor împlini cele spuse de proorocul Isaia: “Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte un fiu…” Şi continuă apostolul Matei: “Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa cum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa… ”

Chiar şi naşterea lui Iisus a fost anunţată păstorilor de către îngeri: «Şi în ţinutul acela erau păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor . Şi iată îngerul Domnului a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: “Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor… ” (Luca cap. 2, Şi când Iisus a fost circumscris, Luca vorbeşte din nou de apariţia unui înger: “Şi când s-au împlinit opt zile, ca să-L taie împrejur, i-au pus numele Iisus, cum a fost numit de înger mai înainte de a fi zămislit … “(Luca cap.2. 21)

Apostolul Matei povesteşte cum imediat ce regele Irod a dat ordin să fie ucişi toţi pruncii, un înger îi apare în vis lui Iosif ca să-l prevină să fugă în Egipt: «Iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: “Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă … “» (Matei cap. 2, 12) După moartea lui Irod, când pericolul a dispărut, îngerul revine, aşa cum a promis, şi-i spune lui Irod: “Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi mergi pe pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia sufletul Pruncului.”» (Matei cap. 2, 20)

Când Iisus, înainte de a-şi începe misiunea spiri­tuală, a postit în deşert 40 de zile, după ce a rezistat ispitelor diavolului, este răsplătit de îngeri: “Atunci l-a lăsat diavolul şi iată ingerii, venind la el îl slujeau.” (Matei cap.2, 12)

Viaţa lui Iisus este tot timpul acompaniată de prezenţa îngerilor, Iisus făcând adesea referiri la ajutorul pe care i-l oferă în permanenţă îngerii. Citim, de exemplu, în parabola grăuntelui de muştar: “Trimite-va Fiul Omului pe îngerii Săi, vor culege din împărăţia Lui toate smintelile şi pe cei care fac fărădelegea, şi-i va arunca pe ei în cuptorul cu foc.” (Matei cap. 13, 41) Şi în continuare, tot apostolul Matei spune:”Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia, după faptele sale.” (Matei cap.16, 27)

O altă referire legată de prezenţa îngerilor regăsim în parabolele cu oaia rătăcită şi cu drahma pierdută: “Zic vouă, aşa se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte.” (Luca cap.15, 10)

În Luca (cap. 16, 22) se vorbeşte despre îngerii care conduc sufletul după moarte: “Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam… ” Şi în cap. 18, 10, Luca vorbeşte despre îngerii din cer: “…Vă spun că îngerii din cer văd tot timpul faţa Tatălui meu, care stă în ceruri.”          .

Reînvierea lui Iisus este o adevărată apologie a îngerilor: «Şi iată, s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat cei care păzeau, şi s-au făcut ca morţii. Iar îngerul, răspunzând a zis femeilor: “Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus cel răstignit Îl căutaţi. Nu este aici; căci s-a sculat precum a zis … ” (Matei cap.28, 2)

Tot legat de momentul reînvierii, apostolul Marcu povesteşte despre aceeaşi apariţie îngerească: “Şi intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au înspăimântat… “(Marcu Cap.16, 15) Legat tot de acelaşi eveniment apostolul Luca relatează: “Şi au găsit piatra răsturnată de pe mormânt. Şi intrand, nu au găsit trupul Domnului Iisus. Şi fiind ele încă nedumerite de aceasta, iată doi bărbaţi au stat înaintea lor, în veşminte strălucitoare, “(Luca cap. 24, 2-4)

În Faptele Apostolilor (cap 1, 9-11 ) este relatată ridicarea la cer a lui Iisus: «Şi acestea zicând, pe când priveau, S-a înălţat şi un nor L-a luat de la ochii lor. Şi privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi bărbaţi au stat lângă ei, îmbrăcaţi în haine albe, care au şi zis: “Bărbaţi galileieni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer.”

Faptele Apostolilor conţin şi alte referiri legate de prezenţa îngerilor: de exemplu, apostolul Petru, care era întemniţat, este eliberat de către un înger: «Dar când Irod era să-l scoată afară, în noaptea aceea, Petru dormea între doi ostaşi, legat cu două lanţuri, iar înaintea uşii paznicii păzeau temniţa. Şi iată un înger al Domnului a venit deodată, iar în cameră a strălucit lumină. Şi lovind pe Petru în coastă, îngerul l-a deşteptat, zicând: “Scoală-te degrabă! Şi lanţurile i-au căzut de la mâini. Şi a zis îngerul către el: “Incinge-te şi încalţă-te cu sandalele.” Şi el a făcut aşa. Şi i-a zis lui: “Pune haina pe tine şi vino după mine.” Şi, ieşind, mergea după înger, dar nu ştia că ceea ce s-a făcut prin înger este adevărat, ci i se părea că vede vedenie.» (cap.12, 7-12)

Când apostolul Filip porneşte să-i convertească pe etiopieni, un înger este cel care-l ghidează: «Şi un înger al Domnului a grăit către Filip, zicând:”Ridică-te şi mergi spre miazăzi, pe calea care coboară de la Ierusalem spre Gaza …”» (Fapte cap. 8, 26)

Când apostolul Petru se îndrepta spre Italia, poves­teşte celor care-l însoţesc viziunea pe care a avut-o: «Mi-a apărut în noaptea aceasta un înger al lui Dumnezeu, al Căruia eu sunt şi Căruia mă închin, zicând: “Nu te teme, Petrule. Tu trebuie să stai înaintea Cezarului; şi iată Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei care sunt în corabie cu tine.” De aceea, bărbaţilor, aveţi curaj, căci am încredere în Dumnezeu, că aşa va fi după cum mi s-a spus.» (Fapte cap. 27, 23)

Şi apostolul Pavel, în Epistola Întâi către corinteni, într-una dintre cele mai minunate pasaje care au fost scrise vreodată despre iubire, pomeneşte despre îngeri astfel: “De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.”

Iar în final, în Apocalipsă citim: “Şi eu, Ioan, sunt cel care a văzut şi auzit aceste lucruri. Şi când le-am văzut şi le-am auzit, m-am aşezat plin de veneraţie la picioarele îngerului care mi-a dezvăluit toate aceste 1ucruri.” De fapt, în Apocalipsă îngerul este cel care îi revelează lui Ioan imaginile pe care ni le descrie; şi pentru ca să-l convingă să scrie viziunile care i s-au oferit a fost trimis din nou un înger.

                  (extras din “Ingerii” – de Paola Giovetti)

Despre Ingeri (4)

Ingerii, cristalele si plantele

 

Cristalele reprezinta mult mai mult decat niste ornamente frumoase. Ele sunt puternici conductori de energie si culorile, formele si incluziile lor frumoase influenteaza fiecare felul in care isi manifesta energia specifica. Inca din timpurile Lemuriei si Atlantidei, cristalele au fost folosite in procesul de vindecare. Cristalele amplifica energia printr-un proces numit piezoelectricitate si in zilele noastre spitalele folosesc cristalele si senzorii piezoelectrici in diagnosticarea si tratarea bolilor. Mai gasim cristale in ceasuri, radio si alte aparate electronice. Si sa nu uitam ca alimentele pe care le mancam si implicit corpul nostru au un continut inalt de minerale, ceea ce face din cristale un partener de viata. Daca acceptam ideea ca Dumnezeu este omniprezent, atunci Creatorul nostru se afla si in cristale.

            Terapia cu ajutorul cristalelor este un mod subtil si intuitiv de a obtine efecte vindecatoare variate. Cand vom lucra cu cristalele vom invoca energia si indrumarea ingerilor. Dupa ce vom purifica cristalul tinandu-l patru ore in lumina soarelui sau a lunii, vom invoca energia Divina intai in corpul nostru, apoi o vom transfera cristalului si, folosindu-l ca pe un tranzistor, vom trimite energia vindecatoare asupra noastra, a altei persoane sau asupra plantelor si animalelor. Prin procesul deja demonstrat de fizica, numit rezonanta, fiecare piatra atrage si propaga o anumita calitate a energiei Divine, in functie de culoarea, forma si inclusiunea sa (prezenta altor elemente constitutive de alta natura decat cea a cristalului). Prin acelasi proces, energia specifica fiecarui cristal  rezoneaza cu energia specifica unui inger, cristalul functionand ca un adjuvant si amplificator in procesul de comuniune si comunicare cu lumea fiintelor angelice. Acest lucru se poate realiza practic in felul urmator:

 

             Dupa ce a fost purificat, vom tine cristalul in mana stanga sau in mana cu care de obicei scriem si vom cere ajutorul si sfatul ingerilor:

             “Lumina si iubire Divina a Creatiei si voi ingeri vindecatori, va invoc acum. Va rog sa ma ajutati, sa ma indrumati si sa ma protejati in (vom mentiona ceea ce dorim sa obtinem sau sa realizam cu ajutorul cristalului). Va rog sa trimiteti prin mine intelepciunea, iubirea si lumina voastra in acest cristal si fie ca ele sa fie amplificate pentru a obtine vindecarea sau sa fie folosite in scopurile cele mai nobile. Va multumesc!”

 

            Vom putea folosi cristalele si pentru a comunica cu Arhanghelii cu care simtim o anumita afinitate, cristalele ajutandu-ne astfel sa fim mai deschisi si receptivi la energia plina de iubire a acestor fiinte de lumina si sa receptam mult mai usor mesajele pe care acestia vor sa ni le transmita.

Arhanghelul Mihail

 

Aura Arhanghelului Mihail este de culoare albastra amestecata cu purpuriu regal. Cand se afla langa noi, putem zari stelute de lumina albastru cobalt.

Cristalul numit sugilit rezoneaza cu energia Arhanghelului Mihail. Daca purtam asupra noastra bijuterii cu sugilit, putem primi mesaje profunde si pline de dragoste de la Mihail. Putem folosi terapia cu cristale pentru a-i cere Arhanghelului Mihail sa ne elibereze de orice temeri care ne blocheaza sa ne bucuram deplin de calitatile si talentele noastre. Cea mai simpla metoda este aceea de a pune la capul patului in timpul somnului o piatra de sugilit pentru ca energia cristalului si a lui Mihail sa ne ajute in timpul somnului sa ne eliberam de frica si blocaje. Putem de asemenea sa curatam cu ajutorul cristalului de sugilit casa, biroul sau chiar masina de energii impure.

Aroma de salvie si parfumul inviorator al uleiului de eucalipt ofera vibratii care ne pot inlesni comunicarea cu Arhanghelul Mihail si ne vor oferi protectie.

Arhanghelul Gabriel

 

 

Fiind ingerul mesager, Gabriel este primul care ne ajuta sa ne exprimam mesajele de iubire, in orice forma creatoare ne simtim atrasi sa o facem: scris, radio, televiziune.

Arhanghelul Gabriel ne aminteste ca avem mereu alaturi de noi si in noi puterea lui Dumnezeu si ne ajuta sa accesam aceasta putere.

Aura lui Gabriel este de culoarea cuprului, la fel ca si trompeta sa. Cand purtam asupra noastra citrin sau metalul cupru suntem conectati la energia lui. Putem folosi terapia cu cristalele pentru a amplifica ajutorul lui Gabriel in special in problemele legate de conceperea, nasterea sau adoptia unui copil. Parintii pot invoca ajutorul Arhanghelului pentru a-i ajuta in toate situatiile privind educatia si cresterea copiilor.

Aroma amaruie a uleiului de cedru si parfumul garoafelor ne pun in legatura cu forta acestui arhanghel, ne ajuta sa acumulam energie si ne ofera un sentiment de pace.

Arhanghelul Metatron

 

 

Metatron este unul dintre arhanghelii care au pasit vreodata pe Pamant ca oameni. Fostul profet si scrib, Enoch, a fost ridicat la ceruri si i s-a acordat aceasta gratie datorita vietii sale exemplare. El isi continua munca de scrib in ceruri, fiind ingerul care tine cartea vietii fiecarui muritor. Metatron vindeca dificultatile legate de procesul de invatare si toate problemele legate de copii.

El este pazitorul noilor copii indigo si de cristal. Aura lui Metatron este de un violet superb cu striatii de culoarea spumei marii. Cristalul specific energiei lui Metatron este turmalinul de culoare verde si roz. Putem folosi terapia cu cristale, cerandu-i Arhanghelului Metatron sa ne ajute sa ne purificam chakrele si sa eliminam toxinele din corp. Daca va simtiti atrasi de munca cu copiii rugati-l pe Metatron sa va ajute sa va valorificati talentele si calitatile in acesta directie.

Nici un alt parfum nu are un asemenea efect rezonator cu energia lui Metatron ca cel de violete si trandafiri. Vibratiile fine, delicate ale acestora linistesc si vindeca. Ele ne trezesc sensibilitatea fata de expresia iubirii, frumusetii si armoniei.

Arhanghelul Rafael

 

Putem sa ii cerem Arhanghelului Rapahel sa inconjoare tot ceea ce dorim cu aura sa de culoare verde smarald.

Cristalele care sunt legate de energia vindecatoare a lui Rafael sunt smaraldul si malachitul. Putem folosi terapia cu cristalele specifice acestui inger pentru a ne pastra trupul mereu sanatos. Deseori, Rafael ne inspira prin vise, idei, ganduri, intuitie felurile in care putem sa ne pastram o excelenta stare de sanatate. Daca suntem bolnavi vom tine in mana piatra specifica lui si ii vom cere sa isi reverse ajutorul asupra noastra sub forma luminii sale verzi vindecatoare.

De asemenea, putem sa il rugam pe Rafael sa ne inspire in alegerea unui doctor sau alimentatii care sa ne ajute sa ne redobandim sanatatea.

Parfumul inviorator al mentei ne pune in rezonanta cu energia regeneratoare a lui Rafael si ne ajuta sa ne pastram tineretea. Prin parfumul floral fin al iasomiei, sufletul ni se deschide pentru a recepta imagini si viziuni care poarta mesajele vindecatoare ale Arhanghelului Rafael.

Arhanghelul Uriel

 

 

Energia Arhanghelului Uriel este de culoare galben pal, ca lumina unei lumanari. De cate ori suntem in pana de idei sau avem nevoie de indrumare intelectuala, il putem apela pe Uriel.

Energia sa este aliniata cristalului de ambra. Arhanghelul Uriel este cunoscut pentru abilitatea de a ne ilumina mintea cu inspiratie Divina. Putem folosi energia cristalului ambra ori de cate ori avem nevoie de raspunsuri sau de o viziune mai profunda asupra lucrurilor. Ajutorul Arhanghelului Uriel poate veni foarte rapid cand ne aflam in situatii de criza, care necesita o rezolvare imediata (examen, sedinte, procese, intalniri importante). Uriel ne ajuta sa clarificam situatiile confuze, pas cu pas, inspirandu-ne pe drumul vietii.

Rezonant cu Uriel, uleiul de lavanda are un efect calmant si ne ajuta sa solutionam emotiile negative. Vibratiile uleiului de rozmarin si de bergamota ne trezesc pofta de viata, ne intaresc energiile vitale si ne confera incredere in sine si siguranta.

Arhanghelul Jophiel

 

Aura Arhanghelului Jophiel este de un roz profund ca cele mai frumoase petale de trandafir, simbolizand natura sa frumoasa, protectoare si plina de dragoste. Cristalele de culoare roz inchis, ca rubinul sau topazul roz, sunt asociate cu energia lui Jophiel. De cate ori suntem implicati in activitati artistice sau ne renovam locuinta, il putem ruga pe Jophiel sa ne ajute sa realizam lucruri frumoase. E ca si cum am avea mereu langa noi un specialist in design interior sau in feng shui. Putem apela acest inger prin terapia cu cristale pentru a ne ajuta sa vedem mereu frumusetea in toate lucrurile si persoanele. Jophiel ne inspira sa petrecem mult timp in natura pentru a ne reconecta la ritmurile universului, a ne purifica astfel corpul si a redobandi frumusetea naturala. De cate ori ne simtim stresati, presati, grabiti si nefericiti il vom chema pe Arhanghelul Jophiel in ajutor. El ne va ajuta sa devenim constienti de propria valoare si sa savuram fiecare moment al vietii.

Putem fuziona cu energia lui Jophiel utilizand aroma de tamaie si admirand floarea de lotus. Aroma de tamaie are un efect inaltator asupra sufletului si capacitatea noastra de a crede se adanceste, transformandu-ne intr-un recipient al luminii divine. Floarea de lotus inradacinata in namol ramane neatinsa de acesta si radiaza frumusete si armonie.

Acesta este si mesajul ingerilor pentru noi: adevarata fiinta traieste neatinsa de lume si se uneste cu Dumnezeu raspandind in jur iubire, bucurie si cunoastere.

Despre Ingeri (3)

Cartea lui Enoh

 

Cartea lui Enoch face parte din Evangheliile considerate “apocrife”, nume dat încă din vechime de către biserică scrierilor care provin din ambianţa iudaică, fiind legate de istoria originii creştinismului, dar care nu sunt incluse în canon. In vechime, cu trecerea timpului aceste scrieri au fost uitate sau chiar pierdute Şi nu au fost redescoperite decât recent. O astfel, de lucrare este Cartea lui Enoch care a fost regăsită de abia la finalul secolului 18 în nişte manuscrise etiopiene.

Această carte este de o foarte mare importanţă pentru biserica creştină din timpul primelor secole, carte în care Noul Testament este numit “scriptură sfântă”.

Această lucrare se ocupă de îngeri şi este o autentică mină de informaţii; se poate spune că această carte prezintă o angeologie clar dezvoltată, o adevărată doctrină a îngerilor.

Chiar de la începutul cărţii autorul vorbeşte despre făpturi înaripate, mesageri divini, afirmând că ştie de existenţa lor atunci când scrie: “Acesta este cel pe care mi l-au arătat îngerii; am ascultat tot ce mi s-a spus şi am notat totul, nu pentru această generaţie, ci pentru cea care va să vină, generaţia viitoare.”

Dar capitolul cel mai important este capitolul şase, denumit şi Cartea celor vigilenţi aceasta trebuie considerată una dintre cele mai vechi informaţii legate de existenţa îngerilor căzuţi. Iată câteva citate din acest text. Şi s-a întâmplat că numărul oamenilor a crescut şi oamenii au avut fete foarte frumoase şi îngerii, fii ai cerului, le-au văzut, s-au îndrăgostit de ele şi şi-au spus unii altora: “veniţi, hai să ne luăm de soţii pe fetele oamenilor şi să avem copii cu ele.”

Aşa a spus Semeyaza, conducătorul lor: «”Mă tem că voi nu sunteţi de acord cu aceasta şi că eu sunt cel care, prin atitudinea mea, vă trag spre păcat.” Dar toţi într-un glas i-au răspuns: “Jurăm, noi toţi cei de aici, că ne angajăm să nu ne abatem de la această propunere şi să o punem în fapte”. Aşa că, au jurat cu toţii, căzând astfel în păcat toţi două sute.»

Din lunga listă cu îngeri căzuţi putem enumera pe Asael, Batraal, Anani, Ramuel, Ezeqeel şi mulţi alţii.

Şi apoi textul Cărţii lui Enoch continuă:

“Şi şi-au luat de soţii pe fiicele oamenilor şi ele i-au învăţat incantaţii şi magie, le-au vorbit depre puterea plantelor şi a rădăcinilor lor. Ele au rămas însărcinate şi au născut nişte copii giganţi. Aceştia mâncau toate fructele pe care le cultivau oamenii, până când oamenii şi-au dat seama că nu mai pot să-i hrănească. Atunci, giganţii au început să păcătuiască împotriva păsărilor, animalelor, reptilelor, peştilor, mâncăndu-le carnea şi bându-le sângele. Pământul acuza de toate aceste atrocităţi pe nedoriţi.”

Un alt pasaj din Cartea lui Enoch spune:” Odată cu îngerii căzuţi a venit pe Pământ răul, aceştia învăţându-i pe oameni – citim în continuare în cartea lui Enoch – să fabrice arme şi paloşe, să cunoască valoarea aurului şi a pietrelor preţioase, să.practice magia şi astrologia, să se lupte. Pe femei, îngerii căzuţi le-au învăţat să se machieze, să poarte bijuterii, să se împopoţoneze. În consecinţă, prezenţa lor nu a condus la o dezvoltare a cunoaşterii, ci la apariţia păcatului, impurificării şi a războaielor.

Cu multe referiri la prezenţa îngerilor este un alt text apocrif intitulat Cartea Giubileelor, numită şi “Mica Geneză” pentru că în ea sunt povestite evenimentele de la creaţia lumii până în momentul în care Moise a primit, pe muntele Sinai, de la Dumnezeu legile .

Deşi Vechiul Testament nu spune nimic despre momentul în care Dumnezeu a creat îngerii, Cartea Giubileelor spune clar că încă din prima zi a Genezei, Dumnezeu a creat îngerii şi spiritele naturii. În această carte este scris că de fapt angelus faciei, îngerul care se află întotdeauna alături de Dumnezeu este cel care i-a explicat lui Moise procesul Genezei: “Aici sunt scrise toate lucrurile creaţiei, modul în care Dumnezeu a creat lumea în şase zile şi s-a odihnit în cea de-a şaptea, cum creaţia este sfântă pentru că este a lui Dumnezeu şi pentru că El şi-a lăsat semnătura asupra ei. Este scris cum în prima zi a creat atât cerul din înalturi cât şi pământul şi apele şi toate corurile îngereşti care trebuie să-l ajute la desăvârşirea creaţiei. Corurile îngereşti sunt formate din îngeri cu diferite funcţii; unii rămân întotdeauna alături de Dumnezeu, alţii sunt îngerii care sunt alături de sfinţi, ajutându-i în misiunea lor sau îngerii protectori ai oamenilor, sau îngerii care protejează natura şi spiritele naturii, ale focului, vântului, furtunii, a zăpezii şi grindinei, ai tunetelor şi trăznetelor, ai frigului sau ai căldurii, ai perioadelor ploioase sau ai primăverii, ai toamnei, îngeri protectori ai tuturor spiritelor care există în cer, pe pământ, pe culmi şi în abisuri, ai luminii şi ai întunericului, al zorilor şi al serii, toţi fiind ghidaţi de înţelepciunea inimii divine.”

                           (extras din “Ingerii” - de Paola Giovetti)

Despre Ingeri (2)

  Cine sunt îngerii

Cuvântul “înger” derivă din grecescul “angelos” care înseamnă “mesager”. După cum ne sugerează şi numele lor, îngerii au rolul de a intermedia relaţia omului cu Dumnezeu, transmiţând mesajele de la Divinitate către om şi invers, de la om către Dumnezeu. Dar ei nu sunt doar nişte simpli mesageri în înţelesul strict al cuvântului ; ei au sarcina şi de a ne ghida şi susţine pe lungul drum al vieţii.

Îngerii reflectă perfecţiunea divină: bunătate şi generozitate infinită, fiind capabili de o dragoste nelimitată şi beneficiind mereu de o mare fericire pe care doresc să o împărtăşească cu noi. Ei cunosc instantaneu consecinţele nenumărate ale unui principiu sau miile de faţete ale realităţii. Cunosc secretele naturii, stăpânesc legile care guvernează Universul, sunt păstrătorii unei ştiinţe foarte vaste şi a unei înţelepciuni infinite. Ei lucrează constant pentru binele omului, întotdeauna şi pretutindeni. Chiar dacă noi nu percepem prezenţa lor şi nu le acordăm nici un gând, îngerii veghează asupra noastră în orice clipă, ne ajută în momentele dificile şi ne apără de tot felul de pericole.

Îngerii se află pretutindeni: ei veghează asupra caselor, ne însoţesc în călătorii, sunt alături de persoanele care suferă şi care au nevoie de susţinere şi consolare în momentele de descurajare. Nefiind îngrădiţi de legile impuse de materie, ei se pot deplasa cu o viteză inimaginabilă pentru noi, care suntem constrânşi de legile spaţiului şi ale timpului ; este suficient să ne gândim la ei şi imediat sunt alături de noi, gata să ne ofere ajutorul lor preţios.

În întreg Universul, fiecare înger are atribuţii precise. Galaxiile, planetele, stelele sau, dacă vorbim de lumea în care trăim, oceanele, râurile, oraşele, naţiunile, sunt încredinţate supravegherii îngerilor. Pentru a-şi îndeplini misiunea pe care o au pe Pământ, ei se consacră foarte mult pentru ghidarea şi protecţia oamenilor.

Încă de la naştere, fiecare fiinţă umană este lăsată sub protecţia unui înger care are sarcina precisă de a o asista în orice moment al vieţii sale, fără s-o abandoneze niciodată. Fiecare persoană are deci propriul său înger păzitor, indiferent de rasă, cultură sau religia de care aparţine. Chiar şi persoanele care spun că sunt atee, materialiste convinse sau cele care refuză să creadă într-o altă dimensiune decât cea terestră, au un înger personal.

Dar ce face mai precis îngerul nostru păzitor? Probabil că n-o să ştim niciodată cu precizie în cursul vieţii noastre terestre. Nu ştim niciodată exact cât de mult veghează şi câte fac pentru noi proprii părinţi pe care îi cunoaştem şi îi percepem fizic, cum am putea şti precis câte fac îngerii care nu sunt vizibili ochilor noştri fizici ? Dar, dintre numeroasele lucruri pe care le fac, putem enumera câteva dintre ele.

Îngerul nostru personal ne fereşte de pericolele care ne pândesc fără ca noi măcar să le bănuim ; ne îndeamnă să ne deschidem către ceea ce este bun şi să evităm răul ; are sarcina de a transmite mai departe rugăciunile noastre şi intervine neobosit pentru ca noi să primim întotdeauna dragostea divină.

În împrejurări particulare, îngerul păzitor se manifestă şi sub aparenţe perceptibile nouă, iar când este absolut necesar, poate lua formă umană pentru a disipa confuzia şi dezorientarea celui căruia i-a fost dat să-l vadă. Numeroase persoane care au intrat în contact cu îngerii îi descriu ca fiind creaturi înaripate, radiind de lumină şi schimbându-şi fără încetare culoarea şi forma. Relatările celor care spun că au întâlnit un înger într-un moment particular al vieţii lor sunt destul de diferite. Aceste persoane vorbesc în general despre fiinţe în carne şi oase care le-au ajutat în situaţii de urgenţă, pentru ca ulterior să dispară în mod misterios. Nimic nu ne împiedică să credem că persoanele întâlnite aparent întâmplător într-un moment al vieţii (poate chiar în circumstanţe banale) ar putea fi îngeri : fiinţe cu care ne intersectăm în drumul nostru şi care, înainte de a pleca, au rostit cuvinte potrivite pentru a ne lumina şi a ne modifica profund viaţa.

Despre Ingeri (1)

CAPITOLUL I 

Invătătura despre duhurile diavolesti,
după
Sfânta Scriptură si Sfânta Traditie 

1.1. Crearea îngerilor 

Dumnezeu Creatorul a făcut mai întâi lumea
îngerilor, a duhurilor slujitoare (Psalm 103,5), ca
să slujească voii Sale Dumnezeiesti Prea
Sfinte. Toti îngerii au fost creati de Dumnezeu în
acelasi timp. 

Scopurile principale pentru care au fost creati
îngerii care formează lumea nevăzută
sunt: pentru a-L slăvi pe Dumnezeu (Is. 6,3; Lc.
2,14); pentru a împlini voia lui Dumnezeu cea
Sfântă (Mt. 4,11; 25,31; 1 Tim. 3,16); pentru a
vesti oamenilor tainele si voia lui Dumnezeu (Mt.
1,20; 2,13; 28,2; Lc. 1,26); pentru a-i ajuta pe
oameni să se mântuiască (Ev. 1,14); pentru a
ajuta sufletele oamenilor după moartea
trupească si a le duce în Rai (Lc. 16,22). 

Sfânta Scriptură ne spune că sunt nouă
cete îngeresti si trei ceruri (II Cor. 12,4), conform
cu descoperirea avută de Sfântul Apostol Pavel.
Sfântul Dionisie Areopagitul, în cartea sa "Despre
ierarhia cerească" spune că cetele îngeresti
se împart în trei grupe triadice: 1. prima grupă
triadică îngerească: serafimii, heruvimii si
tronurile; 2. a doua grupă triadică
îngerească: domniile, stăpâniile si
puterile; 3. a treia grupă triadică
îngerească: îngerii, arhanghelii si
începătoriile. 

Dumnezeu îsi descoperă vointa Sa la îngerii din
ceata superioară, iar acestia, la rândul lor, o
comunică celorlalti îngeri. In felul acesta,
tainele si puterile lui Dumnezeu urmează în
ordine descendentă, de la serafim la înger si
fiecare ierarhie ulterioară este consacrată
numai cu acele cunostinte, pe care este capabilă
să le cuprindă la nivelul respectiv al
dezvoltării spirituale. 

Cuvântul "înger" înseamnă sol sau trimis. Ingerii
au căpătat acest nume datorită slujirii
lor, îndreptată de la Atotmilostivul Dumnezeu
către mântuirea oamenilor. Sfântul Apostol Pavel
ne spune: "Ingerii nu sunt, oare, toti duhuri
slujitoare, trimise să slujească pentr cei
ce vor mosteni mântuirea?" (Evrei 1,14). Sfântul
Grigorie Teologul precizează: "Ingerii, fiind
slujitori ai vointei dumnezeiesti, ei nu numai prin
facultatea firească, dar si în virtutea harului
îmbelsugat se deplasează ca gândul peste tot. Si,
pretutindeni, sunt alături de fiecare, atât
datorită iutimii cu care îsi îndeplinesc
slujirea, cât si datorită subtilitătii
esentei lor. Crearea îngerilor a precedat crearea
lumii materiale a omului" (Iov 38,7). Sfânul Ierarh
Dimitrie al Rostovului scrie: "Ingerii au fost
făcuti după chipul si asemănarea lui
Dumnezeu, asa cum a fost creat mai târziu omul". Iar
Sfântul Ignatie Brianceaninov ne asigură că:
"Chipul dumnezeiesc la îngeri si la om, constă în
întelegerea din care emană duhul, ce ajută
gândul si-l însufleteste. Acest chip este asemenea
prototipului si este nevăzut, asa cum
nevăzut este si la oameni. El conduce întreaga
făptură a îngerului si a omului. Ingerii
sunt, deci, fiinte vii, rationale, imateriale,
nemuritoare, capabile să slăvească în
imnuri pe Dumnezeu, făpturi limitate în timp si
în spatiu si ca urmare au o înfâtisare proprie". 

Sfântul Apostol Pavel ne limpezeste scopul creatiei:
"Pentru că întru El au fost făcute toate,
cele din ceruri si cele de pe pământ, cele
văzute si cele nevăzute, fie tronuri, fie
domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate
s-au făcut prin El si pentru El" (1 Coloseni
1,16). Din Apocalipsă aflăm că nu putem
cunoaste exact numărul îngerilor: "Si era
numărul îngerilor zeci de mii de zeci de mii si
mii de mii" (Apoc. 5,11). 

Fără a cunoste exact firea îngerilor, putem
însă să fim siguri că, îngerii nu au
trup material ca oamenii, ci sunt duhuri de
lumină, care răspândesc strălucirea
dumnezeiască. Când, însă, primesc porunca de
la Dumnezeu, ei se pot arăta si trupeste, pentru
a fi perceputi de oameni, păstrându-si însusirile
suprafiresti. 

1.2. Când au apărut diavolii? 

Lucifer, fiind înger de lumină si căpetenia
celei de a doua trepte îngeresti, în loc să
progreseze în sfintenie, s-a mândrit, voind să
fie asemenea cu Dumnezeu (Isaia 14,14). Dumnezeu l-a
blestemat, i-a luat harul Duhului Sfânt si astfel s-a
transformat în diavol (Le.10,18). Impreună cu el
au căzut si îngerii care i-au urmat lui,
(diavolii) care sunt supusi Satanei (Efes. 6,12). 

Domnul nostru Iisus Hristos ne arată căderea
îngerilor: "Am văzut pe satana, căzând ca un
fulger din Cer..." (Luca 10,18). Sfântul Apostol Pavel
scrie că îngerii răzvrătiti au fost
aspru pedepsiti de Dumnezeu si trimisi în Iad,
până în ziua în care vor fi judecati pentru
păcatele lor. Iar Sf. Apostol Petru ne spune:
"Dumnezeu, n-a crutat pe îngerii care au
păcătuit, ci legându-i cu legăturile
întunericului în Iad, i-a dat să fie păziti,
până la judecată" (2 Ptr. 2,4). Sfântul
Apostol Iuda ne spune că răzvrătirea
acestor îngeri care nu au vrut să
rămână în starea lor, ci au dorit să
fie în locul lui Dumnezeu, a fost pedepsită
astfel: "pe îngerii care nu si-au păzit
vrednicia, ci au părăsit locasul lor,i-a pus
la păstrare, în întuneric, în lanturile vesnice,
spre ziua judecătii celei mari" (Iuda 6). 

Diavolii au însusirile îngerilor, cu diferenta
că, desi au fost creati de Dumnezeu buni si
sfinti, ei n-au rămas în starea lor de sfintenie
si bunătate, ci au căzut fără de
întoarcere, în întunericul mândriei si vicleniei.
Asadar, întâiul vinovat de păcat si întemeietor
al răutătilor este diavolul: "...pentru
că, de la început diavolul păcătuieste"
(1 loan 3,8). El a păcătuit, nu pentru
că asa i-ar fi fost firea, sau că ar fi
primit înclinatia spre păcat, pentru că în
acest caz, vina ar fi căzut pe Dumnezeu.
Dimpotrivă, fiind creat de Dumnezeu bun, el
însusi, prin propria vointă, s-a făcut
diavol, adică clevetitor, vrăjmas, mincinos
si defăimător. 

Sfântul prooroc Iezechiel spune:"...tu erai pecetea
desăvârsirii, deplinătatea întelepciunii si
cununa frumusetii. Tu te-ai aflat în Eden, în
grădina lui Dumnezeu"; "fost-ai fără
prihană în căile tale, din ziua facerii tale
si până s-a încuibat în tine nelegiuirea" (Iezec.
28,15). 

Decisiv, răul nu ti-a fost dat tie din
afară, ci tu însuti l-ai zămislit. Sfântul
Antonie cel Mare ne învată scopul principal al
lucrării diavolesti pe pământ: "Diavolii se
numesc asa, nu pentru că asa s-au făcut sau
pentru că Dumnezeu i-ar fi făcut răi,
ci pentru că au căzut din întelepciunea
cerească, (mândrindu-se). De atunci ne ispitesc
mereu, încercând să împiedice urcarea
noastră la Cer, locul de unde au căzut ei". 

Oamenii, având trup si suflet, pot să treacă
de la plăcerea trupească la cea
sufletească. Diavolii însă sunt lipsiti de
această posibilitate, pentru că în ei binele
firesc a fost nimicit prin căderea si pierderea
harului dumnezeiesc. La oameni, binele este amestecat
cu răul, dar la demoni, precumpăneste si
actionează numai răul. 

Păcatul lor cel mai mare este ura
neînfricată fată de Dumnezeu. Ei au
transformat ascultarea fată de Dumnezeu,
firească tuturor făpturilor, într-o
împotrivire si într-o vrajbă neîncetată. De
aceea, căderea lor este fără de
întoarcere. 

Ei îsi găsesc plăcerea în tot felul de
păcate, se complac mereu în rele, trecând de la
un păcat la altul. Neputând săvârsi
păcate trupesti, ei păcătuiesc cu
imaginatia si cu simturile. Si-au obisnuit esenta lor
cu viciile firesti ale cărnii. Aceste vicii sunt
dezvoltate la ei, mai mult decât la oameni. 

Demonii nu pot face nimic rău Creatorului, Care
fiind Dumnezeu Atotputernic, este inaccesibil
oricăror influente de afară, din partea
făpturilor. De aceea, demonii si-au îndreptat
toată răutatea lor, împotriva oamenilor,
care sunt chipul lui Dumnezeu, creatura mâinilor Sale.
Demonii, stiind că Dumnezeu îsi iubeste
făptura sa, caută să dăuneze cât
mai mult obiectului iubirii Sale. Duhurile necurate,
având în sine principiul tuturor relelor, caută
să-i atragă pe oameni, să-i facă
robii lor, pentru a-i duce le pierzarea vesnică
răzbunându-se astfel, împotriva lui Dumnezeu.
Diavolul este duhul cel rău care desparte pe om
de Dumnezeu si inspiră ură, perfidie si
minciună între oameni. Ispititor (Matei 4,3),
stăpânitor al acestei lumi (Ioan 12,31; 14,30;
16, 11). 

In Vechiul Testament, diavolul este duhul
răutătii, de a cărui fiintă tine
însăsi păcatul, zavistia si minciuna. Pentru
că El, de la început a fost ucigător de
oameni si nu a stat întru adevăr, pentru că
nu este adevăr întru el. "Când grăieste
minciuna, grăieste dintru ale sale, căci
este mincinos si tată al minciunii" (Ioan 8,44). 

Sfintii Părinti ai Bisericii Ortodoxe spun
că locul diavolilor căzuti din ceata a doua
îngerească se va completa cu sfinti, preoti si
călugări, după care lumea se va sfârsi,
datorită păcatelor oamenilor. 

Libertatea vrăjmasilor nostri depinde de
sufletele omenesti care se mântuiesc si, de aceea, îi
atacă pe oameni asa de tare, ca să
tragă cât mai multe suflete în Iad. 

Dacă sufletul omului, după moartea trupului,
ajunge în Rai, diavolul care l-a ispitit, va fi trimis
la Satana în Iad, deoarece nu si-a îndeplinit misiunea
încredintată. Dacă sufletul omului ajunge în
Iad, diavolul care l-a ispitit va fi trimis de satana
la alt om, ca să-l ispitească. 0 altă
cauză pentru care diavolul luptă asa de tare
pe oameni este si dorinta de răzbunare împotriva
lui Dumnezeu, Care i-a blestemat si acest lucru îl
poate realiza, prin osândirea cât mai multor suflete
în Iad. 

1.3. Diavolul - ucigas de oameni 

Sfânta Scriptură si Sfânta Traditie au numit în
felurite moduri pe diavoli: "Ducă-se pe pustie",
"întunecatul", "stăpânitorul mortii" (Evr. 2,14),
"potrivnicul", "mincinos si tată al minciunii"
(Ioan 8,44), "cel viclean" (Matei 13,19), "urâtorul
binelui", "înselător", "siret", "vrăjmas",
"ucigas", "leu care răcneste", balaur",
"Belzebut" s.a. In toate aceste numiri, caracteristice
sunt răutatea si vrăjmăsia, dirijate
împotriva oamenilor. 

Diavolul urmăreste, prin orice mijloc, pierderea
sufletelor noastre. 

1.3.1. Cum arată diavolii 

Ingerii au chip si înfătisare, la fel ca si
chipul sufletului omenesc. Iar acest aspect exterior
este constituit de chipul si înfătisarea omului
exterior în trupul său. 

Sfântul Ignatie Brianceaninov spune că sufletele
îngerilor sunt niste corpuri subtile, eterice, pe când
trupurile oamenilor sunt materiale, pământesti.
Ingerii, la fel ca si sufletele omenesti, au membre,
cap, ochi, gură, degete, mâini, picioare. Intr-un
cuvânt, o asemănare deplină cu a omului în
trupul său. Frumusetea virtutilor, harul
dumnezeiesc strălucesc pe figurile sfintilor
îngeri. 

Chipul demonilor este întunecat si hidos, asa cum l-a
văzut Iov pe diavol, ca un monstru hidos. Demonii
s-au desfigurat, prin distrugerea în ei a binelui,
prin zămislirea si dezvoltarea în ei a
răutătilor. Aceasta a lăsat amprenta si
pe aspectul exterior. 

De aceea Sfânta Scriptură îi numeste "fiare", iar
pe căpetenia lor Lucifer - balaurul cel mare
(Apoc. 12,9). 

Din Sfânta Scriptură aflăm că demonii
au aceleasi puteri pe care le are si omul: văz,
auz, miros, pipăit, pot vorbi si pot fi muti si
surzi. Insusi Domnul Iisus l-a numit pe demon - mut si
surd (Marcu 9,25). 

In cartea Sfântului Prooroc Daniel aflăm cum
îngerul l-a adus pe proorocul Avacum într-un loc
îndepărtat, ca acesta să dea hrană
proorocului Daniel, care se afla în groapa cu lei (Dan
4). Dar si diavolii au capacitatea de a se deplasa
rapid în spatiu, de a "teleporta" materia, cât si pe
oameni. 

In Sfânta Evanghelie de la Matei aflăm că
diavolul, ispitindu-l pe Domnul Iisus Hristos, L-a dus
în Sfânta Cetate si L-a pus pe aripa templului.
După aceea, l-a dus pe un munte foarte înalt (Mt.
4,11-1). In viata Sfântului Ioan, Arhiepiscopul
Novgorodului, se descrie călătoria pe care a
făcut-o pe un diavol, de la Novgorod la Ierusalim
si înapoi timp de 3 ore. Este o dovadă că
viteza demonului este mare, dar nu infinită
(instantanee). 

Demonii, asemenea îngerilor, au capacitatea să
facă schimbări uimitoare în lumea
materială. In cartea lui Iov (1,13-19) citim cum
focul, trimis din cer de diavol, a aprins si a ars
turmele de oi si pe păstori. Tot aici aflăm
că, în urma actiunii unui duh necurat, a venit un
vânt puternic si a prăbusit casa în care se
adunaseră fii si fiicele lui Iov si care au
murit. In cartea lui Tobit se descrie un demon pe nume
Asmodeu, care a ucis pe cei sapte bărbati cu care
fusese măritată, rând pe rând, Sara (Tobit
3,8). 

Actiunea duhurilor asupra materiei, ca si alte multe
însusiri ale îngerilor, sunt descrise în Cartea
Judecătorilor (6,21). Ingerul s-a arătat
viitorului judecător izraelit Ghedeon si când
acesta i-a pregătit darul, "îngerul Domnului,
întinzându-si vârful toiagului ce-l avea în mână,
s-a atins de carne si de azime si a iesit foc din
piatră si a mistuit carnea si azimile; îngerul
Domnului s-a făcut nevăzut de la ochii lui"
(Jud. 6,21). 

Observăm că duhurile imateriale au fost
create de la început dintr-o substantă mai
subtilă decât omul si au fost înzestrate de la
început cu forte care le îngăduie să
exercite o influentă puternică asupra lumii
materiale. In afară de acestea ele au cunostinte
foarte mari despre organizarea materiei si legile
lumii materiale si stăpânesc mijloace care le dau
posibilitatea să influenteze legile lumii
materiale. Dar aceste puteri care le posedă
duhuriie imateriale rele, demonii, dezorganizează
si distrug. 

1.4. Unde se află duhurile necurate? 

Demonii se găsesc în văzduh, adică în
spatiul de sub cer, pe suprafata pământului si în
iad. "Intinderea dintre cer si pământ, tot abisul
pe care îl vedem cu ochii, văzduhul,
pământul, servesc drept sălăsluire
duhurilor necurate, alungate din Cer"(Sf. Ignatie
Brianceaninov). 

In Cartea lui Iov, satana este înfătisat ca
rătăcind pe întinderea nemărginită
a pământului. El cutreieră pământul
"dând târcoale, chinuit fiind de o ură
neîncetată fată de neamul omenesc"(Iov 1,7).

Sfântul Apostol Pavel numeste pe demoni "duhurile
răutătii, care sunt în văzduhuri" (Efes
6,12), iar pe căpetenia lor "stăpânul
văzduhului" (Efes. 2,2). Demonii pot reprezenta
sursa diferitelor boli si suferinte, deci pot intra în
oameni si animale pentru a le chinui (Luca 8,33;
13,16). 

Demonii trăiesc în ape, iar acest lucru îl stim
din învătătura Bisericii Ortodoxe, care în
rugăciunile sale de sfintire a apei roagă pe
Dumnezeu să curete apa de posibila prezentă
acolo a duhurilor necurate. 

Părintele Serafim Rose, vorbind despre locurile
propriu-zise ale Raiului si ale Iadului, spune că
aceste locuri se găsesc în afara coordonatelor
sistemului nostru spatio-temporal. Deci sufletele
oamenilor din Rai sau Iad se află într-un spatiu
de o altă natură, care începe nemijlocit de
aici, dar se întinde ca si cum ar fi în altă
dimensiune. 

In timpurile noastre, satana, căpetenia
demonilor, se află în Iad. Sf. Prooroc Isaia a
prevestit acest sălas al satanei: "Si acum tu
cobori în Iad, în cele mai de jos ale
pământului"(Is. 4,15). Cele prezise s-au împlinit
odată cu venirea Domnului nostru Iisus Hristos pe
pământ, care l-a legat pe satana pentru
toată perioada dintre cele două veniri pe
pământ ale Sale: "l-a aruncat în adânc si l-a
închis si a pecetluit deasupra lui" (Apoc. 20,3).
Inainte de cea de a doua venire a Domnului Iisus
Hristos pe pământ: "Satana va fi dezlegat din
închisoarea lui (din lad) si va iesi să
amăgească neamurile, care sunt în cele 4
unghiuri ale pământului" (Apoc. 20,7). 

Din vietile Sfintilor aflăm că mai marele
demonilor se află în Iad, iar la suprafata
pământului si în văzduh se află
diavolii condusi de căpeteniile lor, adică
de duhurile necurate, din clanurile superioare.
Demonii coboară în Iad pentru a-l informa pe
satana asupra celor săvârsite de ei si asupra a
tot ceea ce se petrece pe pământ si pentru a
primi noi porunci si instructiuni de la stăpânul
lor. 

După căderea lui Adam si a Evei din Rai,
mintea omenească a pierdut harul lui Dumnezeu,
care o apăra de duhurile necurate. Diavolii au
astfel puterea de a intra în mintea omului si de a-i
insufla gânduri păcătoase. Demonii pot
să intre în oameni cu toată esenta lor
volatilă. Demonul care intră în acest fel în
om nu se amestecă cu sufletul, ci trăieste
în trupul oamului, posedând în chip fortat sufletul si
trupul. Datorită imaterialitătii si
subtilitătii lor, demonii pot intra într-un
număr foarte mare în om (Luca 8,30). 

Sfântul Grigorie Teologul spune că: "Diavolul nu
poate pune stăpânire pe noi în întregime, prin
nici un fel de mijloace. Dacă stăpâneste
puternic unii oameni, acest lucru se datorează
faptului că acestia s-au lăsat
stăpâniti de ei, de voie bună,
fără să se împotrivească" (Iacob
4,7). Deci instalarea directă a duhului necurat
în om se face numai cu îngăduinta lui Dumnezeu,
constituind adesea urmarea vietii desfrânate si
usuratice a celui păcătos. Sunt însă si
cazuri în care oamenii de bună voie se
leapădă de Hristos si în cadrul unor rituale
demonice primesc pe diavoli (satanistii, masonii, New
Age...). In alte situatii, Dumnezeu îngăduie
diavolilor să se sălăsluiască si
să lupte pe oameni, pentru ca acestia să se
roage mai mult si din cauza suferintelor să nu
mai păcătuiască. De remarcat este si
faptul că cel mai des se întâlneste nu instalarea
diavolului în om (îndrăcirea), ci posedarea
omului de diavol, prin subordonarea sufletului
său vointei demonice. Drept exemplu ne poate
servi Iuda. Cuvintele Sfintei Evanghelii că a
intrat satana în Iuda nu se interpretează că
Iuda s-ar fi îndrăcit. Sfântul Apostol Ioan spune
că: 1. Satana a pătruns mai întâi în
sufletul ucenicului, datorită lăcomiei
acestuia de bani (In. 12,6); 2. După aceasta a
pus stăpânire pe inima lui (Ioan 13,2); 3. In
cele din urmă a intrat satana desăvârsit în
el (Ioan 13,27). 

Aici avem un exemplu grăitor de posedare
treptată de către diavol a sufletului
păcătos, datorită pasiunii crescânde a
acestuia pentru bani, băutură, desfrânare si
celelalte păcate. Duhul necurat se poate
înfătisa sub chip prefăcut, întinzând o
cursă sau alta. El reprezintă fie răul
evident, fie că se transformă în înger
luminos, luând chipul binelui si cucerind astfel
mintile noastre. 

Prea bunul Dumnezeu nu îngăduie diavolilor ca
să lupte pe oameni peste puterile lor, ci în
aceste lupte îi dă omului putere ca să
poată birui. Dumnezeul si Mântuitorul nostru
Iisus Hristos, Care este întemeietorul virtutilor,
dă putere crestinilor care se luptă cu
diavolii si în acelasi timp smereste mânia
înversunată a duhurilor necurate, care,
fără îngăduinta lui Dumnezeu, nu pot
ispiti pe oameni (Iov. 1,12). In lupta cu oamenii,
diavolul încearcă să influenteze trupul,
simturile, vointa si imaginatia. Dar cum
actionează duhurile necurate asupra trupului
omenesc? S-a văzut limpede că demonii, cu
îngăduinta lui Dumnezeu, pot să ucidă
pe oameni sau să abată asupra lor diferite
boli si să intre în ei, adică să le
stăpânească trupul (Iov 1,13-19). 

1.5. Cum ispitesc diavolii pe oameni 

Diavolii si-au dezlăntuit toată mânia lor
asupra oamenilor care sunt creati după chipul lui
Dumnezeu, plămada mâinilor Sale. Toate eforturile
lor sunt îndreptate pentru a duce cât mai multe
suflete omenesti în Iad. Iar pentru aceasta se
folosesc de toate experientele, cunostintele si
fortele lor. 

Diavolul, amăgind pe Adam prin Eva, a făcut
să li se ia slava cu care Dumnezeu îi acoperea.
Si, astfel, Adam s-a văzut gol (trupeste) cu
toată urâtenia lui, pe care mai înainte nu o
vedea, întrucât cugetul lui se desfăta de
frumusetile cele ceresti. De fapt, după
căderea sa din har, cugetările lui s-au
făcut pământesti si tindeau în jos, iar
cugetul lui simplu si bun s-a amestecat cu acel cuget
trupesc al păcatului. De atunci, în jurul inimii
omului roteste acoperământul întunericului,
adică focul duhului lumesc, care nu lasă
mintea să creadă sau să iubească
pe Dumnezeu si nici să împlinească voia Lui
Sfântă. 

Crestinul are libertatea si Puterea Harului
Dumnezeiesc de a se elibera de sub dominatia
diavolului (1 Corinteni 10,13). Sfântul Diadoh al
Foticeii spune: "Din Dumezeiestile Scripturi si din
însăsi simtirea mintii aflăm că înainte
de Sfântul Botez, Harul lui Dumnezeu îndeamnă
sufletul spre fapte bune din afară, iar satana
foieste în adâncurile inimii, ascuns în gânduri"
(Psalm 63,6-7). 

In momentul în care ne-am renăscut prin Sfântul
Botez, diavolul lucrează din afară, iar
harul lui Dumnezeu, din inimă. In inima omului se
săvârseste războiul satanei, care fiind
nevăzut nu-l simt cei mai multi crestini. Prin
Sfântul Botez diavolul este scos afară din
suflet, dar i se îngăduie să lucreze asupra
lui prin trup. 

Când Harul Dumnezeiesc părăseste pe om,
diavolii foiesc ca niste serpi în adâncul inimii,
neîngăduind deloc sufletului să caute spre
dorinta binelui. Iar când, prin rugăciune, Harul
lui Dumnezeu pătrunde în minte, diavolii se
strecoară ca niste nori întunecosi prin portile
inimii, spre patimile păcatului. Deci, după
Botezul crestin, diavolii petrec împrejurul inimii
crestinului, lucru pe care vrăjmasii mântuirii
noastre nu vor să fie stiut de oameni, ca nu
cumva să se întrarmeze împotriva lor cu postul,
rugăciunea si Sfintele Taine. 

Astfel, diavolul rămânând în exterior seduce pe
om cu mândria, slava desartă si mai ales cu
senzualitatea, cu îngăduinta lui Dumnezeu, care
pune astfel la încercare virtutile oamenilor. Astfel
diavolul, prin libertatea pe care o are de la
Dumnezeu, împlineste o mare iconomie (Simeon
Metafrastul, Filocalia vol. 6,p.315). 

Există, în cei care se îndulcesc cu patimile,
simtirea unei iubiri pătimase a trupurilor si un
duh necurat diavolesc sălăsluit în
însăsi simtirea celui luptat de desfrânare.
Acesta simte arderea dureroasă a trupului, ca si
cum ar fi într-un cuptor de foc. Acest lucru îl face
să nu se teamă de Dumnezeu, să
dispretuiască aducerea aminte de chinurile
Iadului, să fie nepăsător fată de
Biserică si rugăciune. Ajunge astfel ca un
iesit din minti si din sine si ametit de pofta
desfrânării. Persoanele care îsi imaginează
si visează des că fac păcatul
desfrânării pot ajunge după o perioadă
de timp să desfrâneze cu diavolii. Sunt si femei
care trimit diavolii desfrânării la bărbati,
în timp ce acestia dorm, pentru a-i stârni spre
desfrânare. 

Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne spune: "Când duhul
necurat iese din om (prin Sfântul Botfez, Sfânta
Impărtăsanie si celelalte Sfinte Taine)
umblă prin locuri fără de apă,
căutând odihnă... Dacă însă
crestinul face din nou păcate de moarte, el
răstigneste a doua oară pe Mântuitorul
nostru Iisus Hristos (Evr. 6,4-6) care se află în
inima sa de la Dumnezeiescul Botez" (Galateni 3,27).
Duhul necurat, neaflând odihnă, zice: "Mă
voi întoarce la casa mea (inima omului, de unde a fost
izgonit). Si venind o află măturată si
împodobită. Atunci merge si ia cu el alte sapte
duhuri, mai rele decât el si, intrând, locuieste
acolo. Si se fac cele de pe urmă ale omului
acestuia, mai rele decât cele dintâi" (Matei 12,45). 

Si astfel devine crestinul îndrăcit, chinuit de
diavoli, făcând păcate din ce în ce mai mari
(betie, desfrânare, hulă, avorturi...). 

1.6. Din gândurile diavolesti 

Toată lupta Bisericii si, deci, a crestinilor
este lupta cu diavolii, fiindcă ei sunt izvorul a
toată răutatea si mai ales cei care fac
răul. DiaVolul numai ne ispiteste, el nu are nici
o putere de a ne face rău, cât trăim în
această viată pământească.
Diavolii au atâta putere asupra noastră,
câtă le dăm noi. 

După căderea lui Adam si a Evei din Rai si
pierderea comuniunii harice cu Dumnezeu, diavolii pot
să vorbească sufletului omenesc prin
gândurile păcătoase. Demonii ne
îndeamnă prin gânduri la păcate, dar nu ne
pot obliga să păcătuim. Au puterea de a
ne însela, de a ne duce în eroare prin gândurile pe
care ni le insuflă. 

Satana pierzând, prin mândrie si blestem, constiinta
dumnezeiască a ajuns nestiutor. De aceea, nu
poate sti de la sine ce să facă, ci vede ce
face Dumnezeu ca să ne mântuiască si se
sileste să facă cele contrare, ca să ne
piardă. Astfel, împotriva proorocilor a ridicat
prooroci mincinosi, împotriva legii -
fărădelegea, împotriva virtutilor - patimile
si păcatele, împotriva credintei - necredinta,
hula si erezia. 

Toti diavolii se luptă să întunece mintea
noastră prin pofte, mânie si mândrie si apoi ne
transmit gândurile cele rele si fac pe oameni să
săvârsească lucruri pe care numai cei iesiti
din minti le-ar putea face. 

Când mintea se luminează de darul Sfântului Duh,
oamenii se rusinează de cele făcute si de ei
însisi. De aceea, Sfintii Părinti ne învată
să nu actionăm niciodată când mintea
noastră este întunecată de pofte, mânie si
mândrie. 

Viclenii diavoli ne războiesc cu încercările
pe care ni le aduc, îndemnându-ne fie să spunem,
fie să facem ceva necuvenit, iar dacă nu
reusesc ne îndeamnă să aducem multumire
plină de mândrie lui Dumnezeu. Viclenii diavoli
se pot retrage pentru o vreme, ca neglijând noi niste
patimi mari, pentru că le socotim mici, să
le facem boli de nevindecat. Ei ne silesc fie să
păcătuim, fie să judecăm pe cei
care păcătuiesc. 

Pe cei ce nu au cunoscut păcatul, viclenii
diavoli îi îndeamnă să facă numai o
încercare si apoi să înceteze. Pe cei care au
păcătuit,îi războieste cu amintirea
păcatului, pentru a cădea iarăsi.
Diavolul slavei desarte poate transmite unui frate
gânduri pe care să le descopere apoi altui frate,
iar acesta să spună apoi fratelui cele ce
sunt în inima lui, crezând că este
văzător cu duhul (diavolesc). 

Demonii stiind că oamenii iubesc adevărul,
se îmbracă în haina dreptătii si astfel
toarnă prin gânduri otravă în sufletul lor.
Astfel a înselat satana pe Eva, spunându-i cuvinte ce
nu erau ale lui, ci ale lui Dumnezeu, dar
amestecându-le cu minciuna (Facerea 13,1). 

Satana se străduieste să ne facă
să credem că tot ce ne învată el este
bine. Ne sopteste la ureche: "Nu vezi că ai
dreptate? Te-a jignit! Răzbună-te." De multe
ori diavolul ia chipul celui cu care te-ai certat,
făcându-te să te lupti cu el, în imaginatia
ta. Astfel, îti întăreste prin sugestie si
energie vointa (Psalm 62,4) si de cele mai multe ori
nu-ti poti stăpâni mânia si ura când te
întâlnesti cu persoana cu care te-ai certat si te
răzbuni. 

Diavolul mândriei înaltă pe om până la Cer
si de acolo îl aruncă în fundul Iadului. Istoria
mândriei omenesti se rezumă la diversele moduri
în care oamenii s-au lăudat cu lucrările lui
Dumnezeu si s-au pus în locul Lui. 

Vicleanul diavol învată pe oameni să
mintă cu gândul, cu cuvântul si cu felul lor de
viată. De multe ori cei aflati sub inspiratia lui
nu-si dau seama că mint si că sunt condusi
de diavoli. Si mai grav este când astfel de oameni
sunt investiti cu functii politice si sociale. 

Există diavoli necurati care ne sfătuiesc nu
numai să facem păcate, ci să facem
părtasi si pe altii la săvârsirea
răului, ca să ne pricinuiască o si mai
mare osândă. Multi oameni se bucură când îsi
asociază si pe alti oameni la păcatele lor.
Parcă le justifică, le micsorează si le
dă curaj. 

Ispititorul diavol caută să transforme
puterile sufletesti cu care ne-a înzestrat Dumnezeu în
puteri distrugătoare pentru suflet. Astfel,
puterea seminală care se află în noi pentru
nasterea de prunci, diavolii ne-o schimbă spre
desfrânare. Puterea mânioasă pe care o avem
pentru a munci si a ne lupta sufleteste cu diavolii
ne-o schimba spre ura si distrugerea aproapelui. 

In momentele de mânie, pentru a ne lupta cu diavolii
si nu cu oamenii, trebuie să spunem
rugăciuni scurte, puternice si dese, cu gândul:
"Doamne Iisuse Hdstoase, Fiul lui Dumnezeu,
miluieste-mă"; "Prea Sfântă
Născătoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe
noi!" Sfintii Părinti spun că atunci când
suntem mâniosi, dacă ne certăm cu oamenii
vom petrece în pace cu diavolii, iar dacă ne vom
lupta cu diavolii prin rugăciune, împotrivire si
smerenie, vom fi în pace cu oamenii. 

Avem în noi puterea râvnitoare spre virtute, dar
potrivnicul diavol ne îndeamnă să râvnim
păcatele. Avem în noi poftirea slavei ceresti,
dar vrăjmasul diavol ne-o schimbă spre
poftirea acestei lumi păcătoase. Avem în noi
bucuria pentru Domnul si faptele cele mântuitoare, dar
dusmanul diavol o transformă în bucuria si
plăcerea păcatelor. 

Traditia noastră crestină spune că
diavolul dispune de multe posibilităti de
înselare: cu cel inteligent face pe înteleptul, cu cel
mai putin întelept face pe prostul. Poate să ne
captiveze sub influenta citirii unei cărti scrise
sub inspiratia lui. Fiind duh, lucrează asupra
mintii noastre, soptind: "Nu asculta de duhovnic, nu
te spovedi, nu te sfătui cu altii, să nu
mergi laBiserică..." 

Este un sfătuitor care ne asigură
întotdeauna că ne vrea binele. Ne stimulează
plăcerile lumesti si ale păcatelor, ale
celor care se obtin prin muncă necinstită si
înselăciune. Printre altele ne prezintă
răul sub chipul binelui. Chiar atunci când ne
îndeamnă la bine, o face cu scopuri rele. 

Vicleanul diavol jubilează numai atunci când
înseală pe cineva, când oamenii iau de bun si
adevărat ceea ce este fals si minciună.
Multora, suprafata faptei li se pare bună. Naivii
se înduiosează. Face si bine, dar aranjează
să iasă rău. Te îndeamnă să
mănânci peste măsură ca să te
îmbolnăvesti, îti spune să bei ca să te
îmbeti, îti atâtă drepturile ca să-ti pierzi
măsura si să te răzbuni, îti sopteste
la ureche ce spun altii despre tine pentru a-ti
dezlăntui ura, te îmbie la logică pentru
a-ti stimula încăpătânarea. 

Ii place să convingă, când înseală. Din
gura lui argumentele curg în cascadă. Când se
retrage, o face pentru a ne distrage atentia si a-si
schimba tactica. Pe cel care trăieste în robia
păcatelor, vrăjmasul diavol se sileste
să-i steargâ orice gând bun care l-ar aduce la
pocăintă. Cu uneltiri dinainte
pregătite si cu prilejurile pe care le are, îl
face să cadă în aceleasi păcate sau în
păca-te mai mari. 

Pe cei care îsi dau seama de viata
păcătoasă pe care o trăiesc si vor
s-o schimbe, demonul îi amăgeste cu această
armă: "Nu te îndrepta astăzi, ci lasă
pe mâine spovedania. Ai să te spovedesti în
postul celălalt. Doar nu ai să mori
astăzi". 

Nu lăsati pe mâine îndreptarea voastră,
pentru că nu stiti clipa când veti pleca din
această lume. Pe cei care sunt râvnitori,
diavolul îi pune să facă nevointă peste
măsură, aruncându-i în păcatul
mândriei. Celui bolnav, care suferă cu multumire
boala lui, îi spune câte fapte bune ar fi putut face
dacă ar fi fost sănătos si prin aceste
cugete îl face pe crestin să-si piardă
răbdarea si chiar să cârtească
împotriva lui Dumnezeu, pentru boala sa. 

De cele mai multe ori diavolul ne aduce argumente din
Sfânta Scriptură pentru a păcătui.
Diavolul este cel care împarte, cel care dezbină,
cel care pune să se lupte om cu om, confesiuni
religioase, grupări etnice, partide politice,
armate cu armate. 

Demonii sunt cei care organizează, prin gândurile
insuflate, împotrivirea părtilor una cu alta, din
diferite motive. Acesta este rolul lui principal. Din
dorintă de răzbunare împotriva lui Dumnezeu,
caută să ne piardă si pe noi oamenii.
Pe cei ce sunt în lume si sunt aproape de materiile
patimilor, diavolii îi luptă cu războiul
lucrurilor. Iar pe cei aflati în pustie, datorită
raritătii lucrurilor, diavolii caută
să-i surpe cu gândurile. 

Vrăjmasul omului, ocrotitorul curviei, spune
că Dumnezeu este iubitor de oameni si dă
iertare pentru patima aceasta, ca una ce este
naturală si necesară. După ce am
săvârsit fapta, ne scufundă în
deznădejde, spunându-ne că Dumnezeu este
drept judecător si fără de milă. 

Un alt scop al lor este să ne
murdărească în stare de veghe, prin aducerea
aminte de visele desfrânate. De multe ori diavolii se
asează în stomac si nu lasă pe om să se
sature, chiar dacă ar mânca tot Egiptul si ar bea
tot Nilul (Sfântul Ioan Scărarul). 

Cel mai mult se străduiesc diavolii, duminica si
în timpul sărbătorilor religioase, să
facă pe crestini ca să nu meargă la
Sfânta Biserică. De cu seară îi pune să
meargă la petreceri, să se uite la filme
pornografice, să aibă legături
trupesti, iar dimineata, când se trezesc cu sufletul
si trupul pline de desfrânare, le dă dureri de
cap si oboseală ca să nu poată merge la
Biserică. Pe unii îi pune să facă
mâncare, să plece la cumpărături, la
meci sau să se închine la televizor. Pe cei care
prăznuiesc ziua onomastică îi conduce la
cârciumă, ca să se îmbete, apoi îi pune la
ceartă si omor. 

Diavolul sopteste la urechea bărbatilor
să-si tundă părul si să-si
radă barba, iar la femei să se fardeze,
să-si scurteze fustele, pentru a stâmi în lume
putoarea desfrânării. Femeilor pasionate de lux
si de distractii le sopteste să se îmbrace
după modă, mereu cu altfel de haine,
să-si cumpere altă mobilă, altă
casă si altă masină. Tot diavolul
sopteste la ureche femeii ca să facă
avorturi, spunându-le că fătul avortat nu
este om si deci nu au păcate de moarte. 

Necuratii demoni se duc la cei bogati si le împietresc
inimile, ca să nu facă milostenie, si de
multe ori îi pune să răpească si putina
agoniseală a celor săraci. Intunecatul
diavol te îndeamnă să furi si te
acoperă cu acoperământul lui, spunându-ti
că nu te vede nimeni. 

Satana sopteste la urechile crestinilor să nu
facă cruce când trec pe lângă Sfânta
Biserică. Vrajmasul mântuirii noastre ne dă
griji si ocupatii ca să întârziem la slujbele
Sfintei Biserici, să plecăm mai devreme,
să nu ne închinăm la Sfintele Icoane, la
Sfintele Moaste, să nu sărutăm mâna
preotului, să nu plătim pomelnice pentru cei
vii si pentru cei mutati la cele vesnice, să
stăm de vorbă cu alti credinciosi în timpul
slujbei, să vorbim de rău pe preoti, să
clevetim pe aproapele. Blestematul diavol ne împinge
de la spate să facem păcatele, iar după
ce le-am făcut, ne stă în fată cu
rusinea, ca să nu le mărturisim la duhovnic.
Când păcatul este mare, ne transmite gânduri de
deznădejde si de sinucidere. Când ne spovedim, ne
spune să ascundem păcatele cele mari si
să dăm vina pe altii. 

Cel mai mult luptă diavolii pe crestini când se
roagă. Orice crestin când se roagă poate
observa cu mintea pe diavol, care caută să-l
întrerupă, rătăcindu-i gândurile în
toate colturile lumii si la toate păcatele pe
care le-a făcut sau le-ar putea face. Iar altii
din cauza păcatelor nu pot spune nici măcar
o scurtă rugăciune si nici să se
însemneze cu Sfânta Cruce. Când ne apropiem de Sfânta
împărtăsanie, diavolul ne transmite gânduri
de necredintă, ne spune că ne putem
îmbolnăvi împărtăsindu-ne cu aceeasi
lingurită. Dar oare s-a îmbolnăvit cineva
când s-a împărtăsit sau a sărutat
Sfintele Icoane? 

Diavolul hulei de multe ori batjocoreste pe Dumnezeu
si cele ce se săvârsesc în timpul Sfintei
Liturghii. Dar nu sufletul omului rosteste aceste
cuvinte, ci însusi diavolul. Astfel cum ar putea
oamenii huli si binecuvânta în acelasi timp? Satana
pune pe oameni să hulească pe Dumnezeu când
sunt mâniosi sau când nu li se împlinesc dorintele.
Există si un înainte mergător al duhurilor
necurate, care ne ia în primire îndată ce ne
sculăm din somn si ne întinează primul
nostru gând. Când ne trezim, trebuie să ne
însemnăm cu Sfânta Cruce si să ne
rugăm. Necuratul diavol are obiceiul să ne
săgeteze cu amintiri urâte si gânduri desfrânate
în momentul în care închidem ochii ca să dormim.
Potrivnicul mântuirii noastre ne luptă ca să
nu ne rugăm când ne trezim din somn sau când ne
culcăm, înainte si după masă, sau
să nu împlinim tot canonul de rugăciune,
post si milostenie. El ne răpeste stihurile din
gură si ne adoarme în timpul rugăciunii. 

Potrivnicul diavol sopteste la urechile copiilor
să nu asculte de părinti si educatori,
să nu învete, să fugă de la scoală
si de acasă, iar în cazul cel mai grav să se
sinucidă (pentru a se răzbuna pe
părinti). Vrăjmasul măntuirii noastre
spune celor slabi în credintă să meargă
la vrăjitoare, descântătoare si ghicitoare.
Acolo săvârsesc false minuni cu puterea lor
diavolească (Iesirea 7, 8, 9, 10). Necuratii
diavoli învată pe oameni să facă
păcate împotriva firii: malahie, sodomie... 

Diavolii pătrund în trupurile oamenilor, punând
mai întâi stăpânire pe mintea, gândurile si
imaginatia lor. Prin păcatele de moarte
săvârsite de om, mintea acestuia pierde darul
Duhului Sfânt si nu se mai poate smeri si lupta cu
diavolii. Oamenii fiind astfel fără
apărare si lipsiti de ajutorul lui Dumnezeu, vor
fi usor învinsi de diavoli. Sunt si situatii în care,
pentru păcatele părintilor, diavolii se
sălăsluiesc în copii. 

In afară de gândurile rele pe care le transmit
omului demonii mai pot ataca partea sensorială si
vointa omului. Sfântul Nil Sinaitul ne spune: "Când
demonul cel zavistic nu izbuteste să pună în
miscare mintea omului, el actionează atunci
asupra sângelui si a umorilor, pentru ca prin ele
să aprindă atunci imaginatia si s-o umple de
închipuiri păcătoase". 

Actionând asupra trupului, demonul răscoleste în
om senzualitatea, furia, mânia, mâhnirea, mândria si
celelalte patimi. Acestea se pot vedea si din viata
Sfintei Mucenite Iustina, căreia necuratul duh,
trimis de un mare vrăjitor, i-a dezlăntuit
simturile senzualitătii si voluptătii. Dar
demonul a fost alungat prin rugăciunea sfintei,
cu Harul lui Dumnezeu. 

Deci, diavolii ne insuflă diverse gânduri rele,
pe care omul neduhovnicesc nu poate să le
deosebească si le ia ca gânduri proprii.
Acceptând gândurile rele, omul devine un promotor al
vointei diavolesti, care încetul cu încetul va pune
stăpânire pe el. Astfel poate deveni omul
inconstient, un slujitor al diavolilor. Iar acest
lucru se întâmplă atât la oamenii simpli, cât si
la cei cu functii sociale sau politice. 

Alteori, vointa unui astfel de om este atât de
puternic unită cu diavolii, încât nu mai
ascultă de sfaturile duhovnicului. Demonii, în
lupta pe care o duc împotriva crestinilor nu cunosc
asezarea inimilor lor, nu le pot cunoaste gândurile.
Dar ei le deduc, după cuvintele pe care le
vorbim, după gesturile pe care le facem.
(După cum mergem, după cum privim, după
cum vorbim, demonii pot să cunoască starea
noastră sufletească lăuntrică). 

De asemenea, după cum primim gândurile
păcătoase pe care ni le transmite, diavolul
intuieste păcatele spre care noi suntem
înclinati. Astfel, în timpul rugăciunii personale
sau în timpul slujbelor bisericesti, demonii
caută să ne întunece mintea noastră cu
gânduri necurate, potrivite cu înclinatiile noastre
spre păcate, ne învată Evagrie monahul. 

Sfântul Isidor Pelusiotul spune: "Diavolul nu stie
care ne sunt gândurile noastre, pentru că acest
lucru tine exclusiv de puterea lui Dumnezeu. Insă
el ne ghiceste gândurile după gesturi si vorbe.
Astfel, de exemplu, vede că cineva priveste cu
patimă la frumusetea cuiva. Profitând de
înclinarea acestuia, de îndată îi transmite
gânduri si imagini desfrânate". 

Războiul diavolilor cu gândurile este mai cumplit
decât războiul cu lucrurile. Pentru că
războiul cu lucrurile are trebuintă de timp,
loc si iscusintă. Ajutor împotriva acestor lupte
netrupesti ni s-a dat rugăciunea curată, din
care pricină s-a rânduit să se facă
neîncetat (1 Tesalonicieni 5,17). Rugăciunea
ajutată de harul lui Dumnezeu întăreste
mintea pentru luptă, ca una ce poate să
lupte fără trup. 

In afară de aceasta, diavolii pot transmite
energie păcătoasă omului (de
desfrânare, mânie, betie, mândrie...). Dar îsi pot
reface vigoarea pe seama energiei păcătoase
a omului, energie eliminată de om în procesul
desfătării vicioase. Sfântul Ioan
Scărarul spune că diavolii nu se bucură
de nimic mai mult, ca de putoarea (energia)
desfrânării. Sfântul Ioan Damaschinul spune
că îngerii "contemplă pe Dumnezeu, atât cât
este posibil lor. Aceasta fiind hrana lor". 

Demonii, pentru care contemplarea lui Dumnezeu în
Duhul Sfânt nu este posibilă, pot
căpăta energie unii de la altii, dar si
energie păcătoasă, de la omul
păcătos. Pentru aceasta, ei trebuie mai
întâi să-l facă pe om asemenea lor,
căpătând astfel acces în sufletul lui. Un om
pătimas si desfrânat este o sursă de energie
păcătoasă importantă pentru
duhurile necurate. Diavolii aprind în el patimile,
care îi vor devora toate fortele vitale. In acelasi
timp, diavolii se hrănesc cu această energie
a păcatelor. 

In afară de aceasta, duhul necurat care
stăpâneste pe un om păcătos îi
foloseste trupul ca pe un instrument, pentru o mai
mare realizare a patimii lui. (Exemple: artistii de
filme desfrânate, pornografice, cântăretii de
muzică desfrânată si satanică,
conducătorii si oamenii de cultură atei si
eretici). 

Iată, deci, încă o pricină pentru care
diavolii se lipesc de omul păcătos din toate
părtile. De remarcat este si faptul că
diavolii pot înzestra pe oamenii păcătosi cu
energie păcătoasă demonică
deosebită, care le dă posibilitatea
oamenilor supus vointei diavolesti să
trudească necontenit pe tărâmul înmultirii
păcatelor în lume. In virtutea esentei lor
distructive, demonii, lipsiti de capacitatea de a
crea, îsi nimicesc în cele din urmă propriii lor
discipoli. 

Darul Duhului Sfânt curăteste si sfinteste atât
trupul, cât si sufletul omului, iar energia
păcătoasă a diavolilor este
distructivă si pentru trup si pentru suflet. 

1.7. De ce majoritatea oamenilor nu văd si nu
simt pe diavoli? 

In Rai, Adam si Eva se aflau în comuniune harică
cu Dumnezeu si cu îngerii luminii pe care îi vedeau si
cu care comunicau. Căderea în păcat a
strămosilor nostri, zămislirea în
fărădelegi si nasterea în păcat ne-a
făcut incapabili să-i vedem pe îngeri. Lumea
nevăzută a duhurilor s-a deschis însă
celor curati cu inima (Mt. 5,8). Pe acestia demonii
nu-i mai pot amăgi. 

Pentru ca oamenii să-i vadă pe demoni, ei
trebuie să se sfintească si să
atingă treapta desăvârsirii crestine. Cu
îngăduinta lui Dumnezeu au văzut îngeri si
oameni care au trăit o viată
păcătoasă (exemplu: falsul prooroc
Varlam). 

Sfintii Părinti spun că pentru un om
nepregătit este foarte primejdios si
păgubitor să vadă pe demoni. Iată
ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur: "Câti demoni
umblă în văzduh? Dacă Dumnezeu ar
îngădui să ne arate chipul lor hidos si
respingător, ne-am iesi din minti". 

Trupul nostru material este ca un paravan salvator,
păzindu-ne de vederea înfricosătoare a
demonilor, care ne-ar duce la soc psihic si tulburare
a mintii. Prezicătorii, vrăjitorii si magii,
intrând în mod constient în legătură cu
demonii, văd aceste duhuri necurate. Practicarea
sistemului antihristic yoga si a altor religii de
orientare decăzută si demonică te
ajută să ai vedenii de la duhurile necurate,
care din păcate sunt crezute că ar fi
vedenii dumnezeiesti. In legătură cu visele,
Sfintii Părinti ai Bisericii Ortodoxe ne-au dat
"regula de aur" pentru interpretarea viselor: "să
nu crezi în vise si în vedenii". 

Arhiepiscopul Inochentie al Hersonului, întrebat fiind
de ce multi oameni nu simt prezenta demonilor, a
răspuns: "Pentru a simti asupra ta atingerea
duhului întunericului, trebuie să fii tu însuti
luminos, iar păcatul înseamnă întuneric". Pe
o haină albă, curată, se vede orice
pată, iar pe o haină murdară,
neagră, nu se văd nici petele cele mai mari.
Intr-un suflet curat, luminos si neprihănit, un
singur gând trimis de diavol produce supărare,
greutate si durere sufletească. Iar pentru un
suflet păcătos, întunecat si plin de pofte,
gândurile diavolesti sunt imperceptibile sau sunt
acceptate cu mare poftă si plăcere. Insusi
duhurile necurate caută prin toate chipurile
să se facă cât mai putin perceptibile.
Pentru că dacă ar fi usor de văzut, cei
mai multi oameni ar fugi de diavoli. Deci, iată
că demonii, dominând tiranic asupra
păcătosilor, caută totodată
să-i convingă cu iluzia că ar actiona
ei însisi si că ar fi absolut liberi în toate. 

1.8. Lupta crestinilor cu diavolii 

Comuniunea harică (unirea mistică) cu
Mântuitorul Iisus Hristos izbăveste pe cei
credinciosi de robia diavolilor, numai în cazul în
care credinta lor este desăvârsită. Dar
pentru că nu toată lumea atinge
desăvârsirea, puterea diavolului în lume
continuă să-i domine pe cei
nedesăvârsiti, pe măsura patimilor lor. La
fel se întâmplă si cu cei necredinciosi. 

Deci numai cei credinciosi se pot izbăvi de
diavoli, prin puterea lui Hristos, pe care o primesc
prin Sfintele Taine, prin rugăciune si prin
celelalte fapte bune crestine. Cei care se
răstignesc în Hristos, cu patimile si
păcatele lor, au putere de a birui pe diavoli.
Pentru că numai prin intermediul păcatelor
si al slăbiciunilor demonii se lipsesc de
sufletul omului. Atâta timp cât omul trăieste în
păcate, el este orb si surd fată de Lumina
Evangheliei. 

Sfântul Grigorie de Nissa spune: "...Când fiinta
noastră a căzut în păcat, Dumnezeu n-a
lăsat căderea noastră fără
Providenta Sa, ci în ajutorul vietii fiecaruia pune un
înger, iar pe de altă parte Satana încearcă
să facă acelasi lucru, prin mijlocirea unui
demon viclean care ar dăuna vietii omenesti". 

Omul însă, aflându-se între înger si demon, prin
el însusi îi dă putere mai mare unuia, fată
de celălalt, asupra sa. El îsi alege prin
liberă vointa sa un învătător
(sfătuitor) din cei doi. Ingerul lui Dumnezeu îi
îndreaptă gândurile către faptele virtuoase,
iar diavolul îl ispiteste cu plăcerile materiale,
din care nu există nici o nădejde de
mântuire. 

După cum aflăm din scrierile Sfintilor
Părinti, omul este acela care, în cele din
urmă, face alegerea între bine si rău.
Atunci când crestinul colaborează cu îngerul lui
Dumnezeu, cu ajutorul Duhului Sfânt va înfrunta usor
pe demoni. Cuviosul Ioan din Carnaf spune că
atunci când crestinii rugându-se rezistă cu
bărbătie ispitelor, se căiesc pentru
păcatele făcute, rabdă cu blândete
ispitele, diavolii se chinuiesc si se ard, dar
crestinilor nu le este dat să vadă acest
lucru, ca să nu se mândrească. 

Rugăciunea, care face ca harul Duhului Sfânt
să se reverse asupra omului, unindu-l cu
Dumnezeu, îi arde pe demoni, iar acestia nesuferind
focul haric, fug cu vaiete. Iată de ce, ori de
câte ori necuratul duh ne ispiteste, trebuie să
îngenunchiem la rugăciune, care ne aduce harul
lui Dumnezeu si cu care vom fi de nebiruit. In viata
liturgică este cunoscută puterea
rugăciunii si a tămâiei de a lunga duhurile
rele. de asemenea, diavolii sunt arsi si alungati de
Dumnezeu, care lucrează prin Icoanele
Făcătoare de Minuni si prin Moastele
Sfintilor. 

1.9. De ce au nevoie diavolii de jertfe? 

Un alt fel de hrană (energie) pentru demoni sunt
jertfele. Iată ce spune Sfântul Vasile cel Mare:
"Demonii, ca unii ce sunt căzuti pradă
voluptătii si patimilor, se desfătează
si se hrănesc cu ofrande. In timp ce jertfele se
ard în foc, sângele lor se transformă prin ardere
în vapori si descompunându-se în felul acesta în
particule fine, se prefac într-o stare ce corespunde
esentei demonilor. Ei se hranesc cu aceste emanatii,
desigur nu asa ca si cum le-ar mânca sau si-ar umple
cu ele pântecele, ci asemenea unor animale (stridii si
alte făpturi de acest fel), care primesc hrana cu
întreaga lor fiintă. Din aceasta pricină
demonii devorează cu lăcomie gazele ce se
produc în urma arderilor jertfelor si inhalează
fumul aromatelor, ca substante pe care si le-au
adaptat pentru hrană. Iată cum se
explică cultul jertfirilor în fata statuilor
idolilor, la popoarele păgâne". 

Toti idolii la care se închină păgânii sunt
înconjurati de diavoli, care îsi găsesc
plăcerea în jertfele care se fac. Iată de ce
toate sectele satanice aduc jertfe de animale si chiar
umane demonilor la care se închină si slujesc.
Când se aducea jertfă unui idol (demon), o parte
din ea era destinată demonului. De aceea, cel
care bea din paharul umplut pentru jertfele idolesti,
bea din paharul demonului (1 Cor. 10,21). 

Pentru falsele minuni pe care le făceau demonii,
oamenii le aduceau jertfe si le ofereau onoruri,
măgulind astfel orgoliul satanei. Astfel de
oameni sunt asa de uniti cu demonii, încât atunci când
Dumnezeu săvârsea prin crestini o minune
dumnezeiască, acestia îi prigoneau si-i omorau. 

1.10. De ce îngăduie Dumnezeu existenta
diavolilor? 

Din iconomie dumnezeiască, diavolul n-a fost
trimis în Gheena sortită lui, ci a fost
lăsat dezlegat pentru probarea si cercetarea
omului si a voii lui libere, pentru ca fără
voia sa să-i facă pe sfinti mai încercati si
mai drepti si să le fie pricină de si mai
mare slavă, iar siesi să-si adune
osândă si mai îndreptătită, prin
răul pe care îl face si cu ispitele pe care le
ridică împotriva oamenilor. 

Căpetenie a veacului acestuia si stăpânitor
al celor văzute a fost la început omul, fiind
rânduit la aceasta de Dumnezeu. Pentru că nici
focul nu putea ceva asupra lui, nici fiarele nu-l
vătămau, nici otrava nu avea efect asupra
lui. Dar odată ce a fost amăgit de diavol, a
pierdut harul Duhului Sfânt si stăpân al lumii a
devenit diavolul. Din această cauză,
vrăjitorii si fermecătorii devin prin
puterea diavolească făcători de minuni
diavolesti. Ei stăpânesc otrăvurile si apa
si focul, după cum au arătat vrăjitorii
din Egipt, care s-au împotrivit lui Moise (lesirea 7,
8, 9, 10) si Simeon care s-a luptat împotriva
Sfântului Apostol Petru. 

Sfântul Ignatie Brianceaninov spune: "Porunca
dată de Dumnezeu în Rai, care interzice omului
să guste din rodul pomului cunoasterii binelui si
a răului, nu a fost anulată. Ea îl
încearcă mereu pe om, până astăzi.
Mereu este prezent lângă noi diavolul si ne
îndeamnă să gustăm din rodul oprit. El
nu încetează să ne ademenească prin
cugetări păcătoase si lumesti,
dezlăntuindu-ne nemăsurat patimile". 

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune exact motivele
pentru care Dumnezeu îngăduie existenta
diavolului si nu-l împiedică să ne atace cu
ispitele sale: "în primul rând ca să cunosti
că te-ai făcut mai puternic decât diavolul,
însemnându-te, în numele lui Hristos, cu Crucea
dătătoare de viată; în al doilea rând,
pentru trai în smerenie si a nu te preamâri prin
bogătia darurilor si să nu uiti neputinta ta
si puterea celui care te ajută; în al treilea
rând pentru că acest duh necurat, văzându-ti
răbdarea cu care rezisti ispitelor, să se
convingă că l-ai părăsit cu
desăvârstre si te-ai depărtat de el; în al
patrulea rând, pentru a avea o cunostintă
clară asupra comorilor ce îti sunt încredintate,
căci diavolui nici nu ar încerca să te atace
dacă te-ar vedea pe treapta cea mai de sus a
neprihănirii".