DESPRE LUMEA
ÎNGERILOR
Partea a II-a
Realizator Daniel Mihai
2008
Îngerii Estului
Acesti îngeri guverneaza elementul Apa si, la oameni, sentimentele. Ei ne ajuta sa ne exprimam sentimentele si sa ne controlam emotiile. De asemenea, ne ajuta sa ne deschidem inimile, sa ne asumam sentimentele cele mai intime si sa le exprimam fara a ne simti vulnerabili.
Sentimentele noastre sunt adevarate forte care, daca nu au posibilitatea de a se exprima, pot provoca dezastre considerabile asupra echilibrului nostru emotional si psihologic. Dimpotriva, atunci când sunt luate în considerare si asumate în mod deschis, sentimentele ne permit sa traim în armonie cu noi însine si sa ne depasim.
Mânia ascunsa, tristetea tacuta, nelinistea nemarturisita ne rod inevitabil, inhibându-ne personalitatea si stânjenind chiar si elementele pozitive ale vietii noastre. Ne traim atunci evenimentele ca niste victime ale unui destin orb, în loc sa le analizam, sa le îmbunatatim sau sa recunoastem ca noi suntem în mare parte raspunzatori pentru ele.
Îngerii Estului ne ghideaza în “padurea” propriilor emotii si ne învata sa le controlam cu discernamânt. Ne ajuta sa ne transformam sentimentele negative în energii creatoare, în asa fel încât sa le canalizam fluxul spre diferite expresii artistice.
Ne rugam îngerilor Estului sa linisteasca furtunile emotionale care ar putea sa ne afecteze grav. Îi invocam ca sa îndeparteze de noi sentimentele care nu ne-ar onora, dar sa ne permita sa ne exprimam fara jena sensibilitatea si pornirile inimii. Sa ne acorde forta de a fi întotdeauna noi-însine, fara nici o masca.

Îngerii fiintei
Acesti ingeri ne ajuta sa atingem profunzimile fiintei noastre, sa fim co-creatori ai universului si sa ne dezvoltam simtul trairii.
Îngerii fiintei fac din noi oglinzile iubirii divine. Ei ne ajuta sa ne transformam viziunea asupra realitatii, spre a ne simti iubiti si ghidati. Ne ajuta sa ne luminam constiinta si ne reveleaza ca suntem o parte vitala a Creatiei de care nu ne putem separa si care ne sorteste iubirii, respectului si prosperitatii. De asemenea, ne ajuta sa ne cunoastem pe noi si sa întelegem ca, în fiinta noastra cea mai profunda, suntem reflectarea Sursei divine. Ei ne îndruma spre o existenta terestra simpla si înfloritoare, în care domnesc bucuria de a trai, iubirea si sanatatea.
Îngerii fiintei ne învata sa ne acceptam si sa ne iubim. Ne arata ce e bun în noi si lucreaza neîntrerupt pentru ca profunzimile fiintei noastre sa fie integrate în bine si adevar. Colaborând cu ei, putem si noi sa devenim ceea ce suntem cu adevarat: oglindiri ale Fiintei Supreme.
Sa rugam îngerii fiintei sa ne ajute sa ne bucuram de ceea ce suntem. Sa le cerem gratia de a descoperi adevarata noastra natura si, odata cu ea, esenta noastra divina. Trebuie sa ne detasam de câstigurile cu care ne identificam ca sa ne afirmam personalitatea, care nu depinde de factori externi, ci de simplul fapt ca existam. Noi suntem expresii unice ale Fiintei Supreme, care ne iubeste pentru ceea ce suntem, neconditionat.

Îngerii fraternităţii
Indiferent carei familii, institutii, organizatii, rase sau religii apartinem, cu totii facem parte din aceeasi mare familie umana, iar membrii acestei familii sunt cu totii frati. Sentimentul de fratie este cel care conduce la recrearea unitatii.
Constiinta umanitatii include constiinta oricarui apartinator al ei, fie ca e om de afaceri, politician sau cersetor, musulman sau crestin, negru sau alb, femeie sau barbat. Iar unitatea acestei constiinte apare atunci când toti membrii sai “trag” în aceeasi directie. Însa directia nu e stabilita de niciun guvern sau putere politica, nu e reglementata de nicio lege. Ea este data de binele cel mai înalt al fiecaruia, care niciodata nu contravine binelui cel mai înalt al celorlalti, ci contribuie la fericirea si armonia tuturor. Fiecare are “datoria” umana sa serveasca acestui bine al sau, sa-si asume acest lucru si sa-l duca pâna la capat. Servind propriului sau bine, fiecare fiinta serveste întreaga umanitate, acest lucru fiind valabil în ambele sensuri. Cu cât sunt mai multi oameni care realizeaza aceasta, cu atat mai usor le va fi si celorlalti sa reuseasca. Nu e necesar sa criticam si, mai ales, sa judecam neputinta oamenilor, ci mai degraba sa-i sustinem si sa-i încurajam cu compasiune si iubire.
Fraternitatea este o atitudine interioara si nu o legatura care sa creeze dependente. Atunci când esti tu însuti, liber si plin de viata, ai vrea sa îmbratisezi orice om pe care îl întâlnesti, fie ca este cunoscut sau nu, pentru ca viata si iubirea inimii tale recunosc viata si iubirea oricarei inimi.
Ne rugam îngerilor fraternitatii sa ne ajute sa apreciem corect relatiile umane, sa putem vedea bucuria sau suferinta fratelui nostru, neputinta sau deznadejdea lui, si sa fim inspirati în a-l sustine, astfel încât sa nu cream conflicte. Sa ne ajute sa ne integram armonios în grupurile carora apartinem si sa gasim echilibrul între necesitatile individuale si cele ale grupului.
Sa-i rugam sa ne îndrume sa descoperim mereu binele cel mai înalt în orice lucru pe care îl facem si sa nu uitaam ca atunci când daruim ceva unui om, starea de daruire umple si înalta sufletul omenirii, iar bucuria celui care primeste “hraneste” bucuria tuturor. Si nu este om pe planeta care sa nu poarte un dar pe care sa doreasca a-l împartasi cu cei din jurul sau.

Arhanghelul Mihail
Aura Arhanghelului Mihail este de culoare albastra amestecata cu purpuriu regal. Cand se afla langa noi, putem zari stelute de lumina albastru cobalt.
Cristalul numit sugilit rezoneaza cu energia Arhanghelului Mihail. Daca purtam asupra noastra bijuterii cu sugilit, putem primi mesaje profunde si pline de dragoste de la Mihail. Putem folosi terapia cu cristale pentru a-i cere Arhanghelului Mihail sa ne elibereze de orice temeri care ne blocheaza sa ne bucuram deplin de calitatile si talentele noastre. Cea mai simpla metoda este aceea de a pune la capul patului in timpul somnului o piatra de sugilit pentru ca energia cristalului si a lui Mihail sa ne ajute in timpul somnului sa ne eliberam de frica si blocaje. Putem de asemenea sa curatam cu ajutorul cristalului de sugilit casa, biroul sau chiar masina de energii impure.
Aroma de salvie si parfumul inviorator al uleiului de eucalipt ofera vibratii care ne pot inlesni comunicarea cu Arhanghelul Mihail si ne vor oferi protectie.

Arhanghelul Gabriel
Fiind ingerul mesager, Gabriel este primul care ne ajuta sa ne exprimam mesajele de iubire, in orice forma creatoare ne simtim atrasi sa o facem: scris, radio, televiziune.
Arhanghelul Gabriel ne aminteste ca avem mereu alaturi de noi si in noi puterea lui Dumnezeu si ne ajuta sa accesam aceasta putere.
Aura lui Gabriel este de culoarea cuprului, la fel ca si trompeta sa. Cand purtam asupra noastra citrin sau metalul cupru suntem conectati la energia lui. Putem folosi terapia cu cristalele pentru a amplifica ajutorul lui Gabriel in special in problemele legate de conceperea, nasterea sau adoptia unui copil. Parintii pot invoca ajutorul Arhanghelului pentru a-i ajuta in toate situatiile privind educatia si cresterea copiilor.
Aroma amaruie a uleiului de cedru si parfumul garoafelor ne pun in legatura cu forta acestui arhanghel, ne ajuta sa acumulam energie si ne ofera un sentiment de pace.

Arhanghelul Metatron
Metatron este unul dintre arhanghelii care au pasit vreodata pe Pamant ca oameni. Fostul profet si scrib, Enoch, a fost ridicat la ceruri si i s-a acordat aceasta gratie datorita vietii sale exemplare. El isi continua munca de scrib in ceruri, fiind ingerul care tine cartea vietii fiecarui muritor. Metatron vindeca dificultatile legate de procesul de invatare si toate problemele legate de copii.
El este pazitorul noilor copii indigo si de cristal. Aura lui Metatron este de un violet superb cu striatii de culoarea spumei marii. Cristalul specific energiei lui Metatron este turmalinul de culoare verde si roz. Putem folosi terapia cu cristale, cerandu-i Arhanghelului Metatron sa ne ajute sa ne purificam chakrele si sa eliminam toxinele din corp. Daca va simtiti atrasi de munca cu copiii rugati-l pe Metatron sa va ajute sa va valorificati talentele si calitatile in acesta directie.
Nici un alt parfum nu are un asemenea efect rezonator cu energia lui Metatron ca cel de violete si trandafiri. Vibratiile fine, delicate ale acestora linistesc si vindeca. Ele ne trezesc sensibilitatea fata de expresia iubirii, frumusetii si armoniei.

Arhanghelul Rafael
Putem sa ii cerem Arhanghelului Raphael sa inconjoare tot ceea ce dorim cu aura sa de culoare verde smarald.
Cristalele care sunt legate de energia vindecatoare a lui Rafael sunt smaraldul si malachitul. Putem folosi terapia cu cristalele specifice acestui inger pentru a ne pastra trupul mereu sanatos. Deseori, Rafael ne inspira prin vise, idei, ganduri, intuitie felurile in care putem sa ne pastram o excelenta stare de sanatate. Daca suntem bolnavi vom tine in mana piatra specifica lui si ii vom cere sa isi reverse ajutorul asupra noastra sub forma luminii sale verzi vindecatoare.
De asemenea, putem sa il rugam pe Rafael sa ne inspire in alegerea unui doctor sau alimentatii care sa ne ajute sa ne redobandim sanatatea.
Parfumul inviorator al mentei ne pune in rezonanta cu energia regeneratoare a lui Rafael si ne ajuta sa ne pastram tineretea. Prin parfumul floral fin al iasomiei, sufletul ni se deschide pentru a recepta imagini si viziuni care poarta mesajele vindecatoare ale Arhanghelului Rafael.

Arhanghelul Uriel
Energia Arhanghelului Uriel este de culoare galben pal, ca lumina unei lumanari. De cate ori suntem in pana de idei sau avem nevoie de indrumare intelectuala, il putem apela pe Uriel.
Energia sa este aliniata cristalului de ambra. Arhanghelul Uriel este cunoscut pentru abilitatea de a ne ilumina mintea cu inspiratie Divina. Putem folosi energia cristalului ambra ori de cate ori avem nevoie de raspunsuri sau de o viziune mai profunda asupra lucrurilor. Ajutorul Arhanghelului Uriel poate veni foarte rapid cand ne aflam in situatii de criza, care necesita o rezolvare imediata (examen, sedinte, procese, intalniri importante). Uriel ne ajuta sa clarificam situatiile confuze, pas cu pas, inspirandu-ne pe drumul vietii.
Rezonant cu Uriel, uleiul de lavanda are un efect calmant si ne ajuta sa solutionam emotiile negative. Vibratiile uleiului de rozmarin si de bergamota ne trezesc pofta de viata, ne intaresc energiile vitale si ne confera incredere in sine si siguranta.

Arhanghelul Jophiel
Aura Arhanghelului Jophiel este de un roz profund ca cele mai frumoase petale de trandafir, simbolizand natura sa frumoasa, protectoare si plina de dragoste. Cristalele de culoare roz inchis, ca rubinul sau topazul roz, sunt asociate cu energia lui Jophiel. De cate ori suntem implicati in activitati artistice sau ne renovam locuinta, il putem ruga pe Jophiel sa ne ajute sa realizam lucruri frumoase. E ca si cum am avea mereu langa noi un specialist in design interior sau in feng shui. Putem apela acest inger prin terapia cu cristale pentru a ne ajuta sa vedem mereu frumusetea in toate lucrurile si persoanele. Jophiel ne inspira sa petrecem mult timp in natura pentru a ne reconecta la ritmurile universului, a ne purifica astfel corpul si a redobandi frumusetea naturala. De cate ori ne simtim stresati, presati, grabiti si nefericiti il vom chema pe Arhanghelul Jophiel in ajutor. El ne va ajuta sa devenim constienti de propria valoare si sa savuram fiecare moment al vietii.
Putem fuziona cu energia lui Jophiel utilizand aroma de tamaie si admirand floarea de lotus. Aroma de tamaie are un efect inaltator asupra sufletului si capacitatea noastra de a crede se adanceste, transformandu-ne intr-un recipient al luminii divine. Floarea de lotus inradacinata in namol ramane neatinsa de acesta si radiaza frumusete si armonie.
Acesta este si mesajul ingerilor pentru noi: adevarata fiinta traieste neatinsa de lume si se uneste cu Dumnezeu raspandind in jur iubire, bucurie si cunoastere.

Arhanghelul Zadkiel

Zadkiel face ca flacăra iertării şi a libertăţii să strălucească în inima tuturor sufletelor care-şi doresc elevarea spirituală. Este îngerul transmutării, al justiţiei, al bunăvoinţei şi compasiunii. Numele său semnifică ”dreptatea lui Dumnezeu”.
Arhanghelul Zadkiel ne ajută să transmutăm toate blocajele limitatoare pe care le-am dobândit în decursul timpului, ducând o viaţă plină de restricţii. Aceste blocaje se manifestă acum prin dorinţele şi tendinţele pe care le avem, prin propria noastră voinţă. Transmutarea este un proces de schimbare de stare: a stării de a fi, a stării de spirit, a stării emoţionale, până la starea materiei, a celulelor. Contemplarea poate poate fi utilizată pentru a crea o unitate vibratorie, după care, concentrarea permite transmutarea în energie a formei contemplate. Fiinţa umană are o mare putere de transformare, ea culminând în trasformarea sa în fiinţă de lumină, care, de altfel, este şi propria sa natură.
Îl rugăm pe arhanghelul Zadkiel ca, prin procesul de transmutare, să ne schimbăm profund structura interioară. Tot ceea ce ne compune: organele vitale, oasele, nervii, sângele, la fel şi sentimentele, gândurile, emoţiile, toate să fie purificate, echilibrate şi armonizate, favorizând astfel propria vindecare. Atunci când este apelat, Zadkiel aprinde în inimă flacăra spirituală care face să erupă calităţile divine ale compasiunii, iertării, transformării, libertăţii şi justiţiei divine.
Acest arhanghel ne poate ajuta să ne redobândim libertatea individuală. Să ne eliberăm de dogme, de ataşamentul faţă de persoane, să fim liberi în vorbire şi gândire, să fim liberi să facem ceea ce inima ne îndeamnă.
Zadkiel este un înger al dezvoltării şi evoluţiei, al transformării, protecţiei şi iertării. Îl putem ruga să ne înconjoare cu lumina sa protectoare, familiară şi transformatoare. Cu ajutorul său putem transforma toată energia negativă a fiinţei, de orice natură, în energie pozitivă, redând corpului nostru fizic şi emotional, spiritului şi sufletului nostru puritatea originală. Problemele psihologice şi emoţionale vor fi astfel dizolvate, vom avea un mai mare grad de libertate şi evoluţia noastră va fi mai rapidă.
Arhanghelul Samuel

Arhanghelul Samuel este îngerul iubirii divine, iar numele sau semnifica “cel care-L vede pe Dumnezeu”. El ne învaţă că iubirea este o stare de bucurie fără sfârşit, o stare de certitudine, de linişte lăuntrică şi că fiecare fiinţa vie reprezintă o formă distinctă de manifestare a iubirii. Este un înger al iubirii, al toleranţei, al armoniei, al adoraţiei, al încântării, al comuniunii afective, al sentimentelor, al unităţii divine. Iubirea pură leagă tot ceea ce palpită în acest Univers, părţi din Dumnezeu, totul emanând din El. Dacă unele din aceste părţi se îndepărtează de Dumnezeu, iubirea e cea care le reintegrează, vindecându-le şi armonizându-le. Pentru că iubirea nu critică, nu judecă, nu pune bariere; ea înţelege şi acceptă.
Iubirea este continuă; este tot ceea ce este creat în Univers, este tot ceea ce se creează încă. Ea este şi nu poate niciodată să dispară. Starea de dragoste este o stare de plenitudine inexplicabilă, pentru ca este legată de infinit, de Dumnezeu.
Iubirea este singura energie care ne poate transforma şi vindeca complet. Dar, pentru aceasta, este necesar să reaprindem, atât în inimă, cât şi în fiecare din celulele noastre, această flacără a iubirii. Suntem creaţi prin iubire şi din iubire, natura noastră profundă este iubire. Daca ne privim cât mai profund în inimă, vom găsi acolo un copil al lui Dumnezeu, învăluit permanent, cu tandreţe de iubirea Tatălui.
Să-l rugăm pe arhanghelul Samuel să ne ajute să îndepărtăm gândurile de teamă, abandon, respingere, ideile preconcepute, interdicţiile şi să ne simţim întotdeauna iubiţi. Să ne ajute să ne deschidem inima, aşa cum o floare se deschide primind lumina şi, în acelaşi timp, dăruieşte toată frumuseţea sa, parfumul său, pentru că ea ştie că, în plenitudinea sa, este iubită şi purtătoare a frumuseţii creaţiei.
Arhanghelul Samuel răspândeşte razele sale iubitoare în întreg Universul, arătând astfel şi inimilor noastre drumul către iubirea celestă. Ne îndrumă să păşim printre oameni cu realizarea deplină a faptului că existăm pentru a împărtăşi oricărui suflet lumina iubirii; acesta este, în realitate, cel mai mare privilegiu. Căci, dacă noi revarsăm această nelimitată iubire a lui Dumnezeu asupra oricărui suflet, atunci sufletele noastre vibrează cu Spiritul Divin şi simţim iubirea lui Dumnezeu pentru întreaga omenire.
CAPITOLUL II
Învătătură despre duhurile diavoleşti, după Sfânta Scriptură şi Sfânta
Tradiţie
1.1. Crearea îngerilor
Dumnezeu Creatorul a făcut mai întâi lumea îngerilor, a duhurilor slujitoare (Psalm 103,5), ca să slujească voii Sale Dumnezeiesti Prea Sfinte. Toti îngerii au fost creati de Dumnezeu în acelaşi timp.
Scopurile principale pentru care au fost creaţi îngerii care formează lumea nevăzută
sunt: pentru a-L slăvi pe Dumnezeu (Is. 6,3; Lc. 2,14); pentru a împlini voia lui Dumnezeu cea Sfântă (Mt. 4,11; 25,31; 1 Tim. 3,16); pentru a vesti oamenilor tainele şi voia lui Dumnezeu (Mt. 1,20; 2,13; 28,2; Lc. 1,26); pentru a-i ajuta pe oameni să se mântuiască (Ev. 1,14); pentru a ajuta sufletele oamenilor după moartea
trupească şi a le duce în Rai (Lc. 16,22).
Sfânta Scriptură ne spune că sunt nouă cete îngeresti şi trei ceruri (II Cor. 12,4), conform cu descoperirea avută de Sfântul Apostol Pavel. Sfântul Dionisie Areopagitul, în cartea sa «Despre ierarhia cerească» spune că cetele îngereşti se împart în trei grupe triadice: 1. prima grupă triadică îngerească: serafimii, heruvimii şi tronurile;
2. a doua grupă triadică îngerească: domniile, stăpâniile şi puterile;
3. a treia grupă triadică îngerească: îngerii, arhanghelii şi începătoriile.
Dumnezeu îşi descoperă voinţa Sa la îngerii din ceata superioară, iar aceştia, la rândul lor, o comunică celorlalţi îngeri. În felul acesta, tainele şi puterile lui Dumnezeu urmează în ordine descendentă, de la serafim la înger şi fiecare ierarhie ulterioară este consacrată
numai cu acele cunoştinţe, pe care este capabilă să le cuprindă la nivelul respectiv al
dezvoltării spirituale.
Cuvântul «înger» înseamnă sol sau trimis. Îngerii au căpătat acest nume datorită slujirii lor, îndreptată de la Atotmilostivul Dumnezeu către mântuirea oamenilor. Sfântul Apostol Pavel ne spune: «Îngerii nu sunt, oare, toţi duhuri slujitoare, trimise să slujească pentru cei ce vor moşteni mântuirea?» (Evrei 1,14). Sfântul Grigorie Teologul precizează: «Îngerii, fiind slujitori ai voinţei dumnezeieşti, ei nu numai prin facultatea firească, dar şi în virtutea harului îmbelşugat se deplasează ca gândul peste tot. Şi, pretutindeni, sunt alături de fiecare, atât datorită iuţimii cu care îşi îndeplinesc slujirea, cât şi datorită subtilităţii esenţei lor. Crearea îngerilor a precedat crearea lumii materiale a omului.» Sfântul ierarh Dimitrie al Rostovului scrie: «Îngerii au fost făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, aşa cum a fost creat mai târziu omul». Iar Sfântul Ignatie Brianceaninov ne asigură că:«Chipul dumnezeiesc la îngeri şi la om, constă în înţelegerea din care emană duhul, ce ajută gândul şi-l însufleţeşte.
Acest chip este asemenea prototipului şi este nevăzut, aşa cum nevăzut este şi la oameni. El conduce întreaga făptură a îngerului şi a omului. Îngerii sunt, deci, fiinţe vii, raţionale, imateriale, nemuritoare, capabile să slăvească în imnuri pe Dumnezeu, făpturi limitate în timp şi în spaţiu şi ca urmare au o înfăţişare proprie».
Sfântul Apostol Pavel ne limpezeşte scopul creaţiei:«Pentru că întru El au fost făcute toate,cele din ceruri si cele de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate
s-au făcut prin El şi pentru El” (1 Coloseni 1,16).
Din Apocalipsă aflăm că nu putem cunoaşte exact numărul îngerilor: «Şi era numărul îngerilor zeci de mii de zeci de mii şi
mii de mii” (Apoc. 5,11).
Fără a cunoaşte exact firea îngerilor, putem însă să fim siguri că, îngerii nu au
trup material ca oamenii, ci sunt duhuri de lumină, care răspândesc strălucirea
dumnezeiască. Când, însă, primesc porunca de la Dumnezeu, ei se pot arăta si trupeşte, pentru a fi percepuţi de oameni, păstrându-şi însuşirile suprafireşti.
1.2. Când au apărut diavolii?
Lucifer, fiind înger de lumină şi căpetenia celei de a doua trepte îngereşti, în loc să progreseze în sfinenie, s-a mândrit, voind să fie asemenea cu Dumnezeu (Isaia 14,14). Dumnezeu l-a blestemat, i-a luat harul Duhului Sfânt şi astfel s-a transformat în diavol (Lc.10,18). Împreună cu el au căzut şi îngerii care i-au urmat lui, (diavolii) care sunt supuşi Satanei (Efes. 6,12).
Domnul nostru Iisus Hristos ne arată căderea îngerilor:«Am văzut pe satana, căzând ca un
fulger din Cer…» (Luca 10,18). Sfântul Apostol Pavel scrie că îngerii răzvrătiţi au fost
aspru pedepsiţi de Dumnezeu şi trimisi în Iad, până în ziua în care vor fi judecaţi pentru
păcatele lor. Iar Sf. Apostol Petru ne spune: «Dumnezeu, n-a cruţat pe îngerii care au
păcătuit, ci legându-i cu legăturile întunericului în Iad, i-a dat să fie păziţi,
până la judecaţi.» (2 Ptr. 2,4).
Sfântul Apostol Iuda ne spune că răzvrătirea acestor îngeri care nu au vrut să
rămână în starea lor, ci au dorit să fie în locul lui Dumnezeu, a fost pedepsită astfel: «pe îngerii care nu si-au păzit vrednicia, ci au părăsit locaşul lor,i-a pus la păstrare, în întuneric, în lanţurile veşnice, spre ziua judecăţii celei mari .»(Iuda 6).
Diavolii au însuşirile îngerilor, cu diferenţa că, deşi au fost creaţi de Dumnezeu buni şi sfinţi, ei n-au rămas în starea lor de sfinţenie şi bunătate, ci au căzut fără de întoarcere, în întunericul mândriei şi vicleniei.Aşadar, întâiul vinovat de păcat şi întemeietor al răutăţilor este diavolul: «…pentru că, de la început diavolul păcătuieşte» (1 loan 3,8). El a păcătuit, nu pentru că aşa i-ar fi fost firea, sau că ar fi primit înclinaţia spre păcat, pentru că în acest caz, vina ar fi căzut pe Dumnezeu. Dimpotrivă, fiind creat de Dumnezeu bun, el însuşi, prin propria voinţă, s-a făcut diavol, adică clevetitor, vrăjmaş, mincinos şi defăimător.
Sfântul prooroc Iezechiel spune:«…tu erai pecetea desăvârşirii, deplinătatea întelepciunii şi cununa frumuseţii. Tu te-ai aflat în Eden, în grădina lui Dumnezeu»; «fost-ai fără prihană în căile tale, din ziua facerii tale şi până s-a încuibat în tine nelegiuirea» (Iezec. 28,15).
Decisiv, răul nu i-a fost dat din afară, ci însuşi l-a zămislit. Sfântul Antonie cel Mare ne învaţă scopul principal al lucrării diavoleşti pe pământ: «Diavolii se numesc aşa, nu pentru că aşa s-au făcut sau pentru că Dumnezeu i-ar fi făcut răi, ci pentru că au căzut din înţelepciunea cerească, (mândrindu-se). De atunci ne ispitesc mereu, încercând să împiedice urcarea noastră la Cer, locul de unde au căzut ei».
Oamenii, având trup şi suflet, pot să treacă de la plăcerea trupească la cea sufletească. Diavolii însă sunt lipsiţi de această posibilitate, pentru că în ei binele firesc a fost nimicit prin căderea şi pierderea harului dumnezeiesc. La oameni, binele este amestecat cu răul, dar la demoni, predomină şi acţionează numai răul.
Păcatul lor cel mai mare este ura neînfricată faţă de Dumnezeu. Ei au transformat ascultarea faţă de Dumnezeu, firească tuturor făpturilor, într-o împotrivire şi într-o vrajbă neîncetată. De aceea, căderea lor este fără de întoarcere.
Ei îşi găsesc plăcerea în tot felul de păcate, se complac mereu în rele, trecând de la un păcat la altul. Neputând săvârşi păcate trupesti, ei păcătuiesc cu imaginaţia şi cu simţurile. Şi-au obişnuit esenţa lor cu viciile fireşti ale cărnii. Aceste vicii sunt dezvoltate la ei, mai mult decât la oameni.
Demonii nu pot face nimic rău Creatorului, Care fiind Dumnezeu Atotputernic, este inaccesibil oricăror influenţe de afară, din partea făpturilor. De aceea, demonii şi-au îndreptat toată răutatea lor, împotriva oamenilor, care sunt chipul lui Dumnezeu, creatura mâinilor Sale. Demonii, ştiind că Dumnezeu îşi iubeşte făptura sa, caută să dăuneze cât mai mult obiectului iubirii Sale. Duhurile necurate, având în sine principiul tuturor relelor, caută să-i atragă pe oameni, să-i facă robii lor, pentru a-i duce la pierzarea veşnică răzbunându-se astfel, împotriva lui Dumnezeu. Diavolul este duhul cel rău care desparte pe om de Dumnezeu şi inspiră ură, perfidie şi minciună între oameni.
Ispititorul (Matei 4,3), el e stăpânitorul acestei lumi (Ioan 12,31; 14,30;16, 11).
În Vechiul Testament, diavolul este duhul răutăţii, de a cărui fiinţă ţine însăşi păcatul, zavistia şi minciuna. Pentru că El, de la început a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. «Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru
ale sale, căci este mincinos şi tată al minciunii» (Ioan 8,44). Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe spun că locul diavolilor căzuţi din ceata a doua îngerească se va completa cu sfinţi, preoţi şi călugări, după care lumea se va sfârşi, datorită păcatelor oamenilor.
Libertatea vrăjmaşilor noştri depinde de sufletele omeneşti care se mântuiesc şi, de
aceea, îi atacă pe oameni aşa de tare, ca să tragă cât mai multe suflete în Iad. Dacă sufletul omului, după moartea trupului,
ajunge în Rai, diavolul care l-a ispitit, va fi trimis la Satana în Iad, deoarece nu şi-a îndeplinit misiunea încredinţată. Dacă sufletul omului ajunge în Iad, diavolul care l-a ispitit va fi trimis de satana la alt om, ca să-l ispitească. 0 altă cauză pentru care diavolul luptă aşa de înverşunat contra oamenilor este şi dorinţa de răzbunare împotriva lui Dumnezeu, Care i-a blestemat şi acest lucru îl poate realiza, prin osândirea cât mai multor suflete în Iad.
1.3. Diavolul – ucigaş de oameni
Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie au numit în felurite moduri pe diavoli:«Ducă-se pe pustie»,«întunecatul»,«stăpânitorul morţii» (Evr. 2,14),«potrivnicul»,«mincinos şi tată al minciunii»(Ioan 8,44),«cel viclean» (Matei 13,19),«urâtorul binelui», «înşelător», «şiret», «vrăjmaş»,«ucigaş» , «leu care răcneşte»,« balaur» ,«Beelzebul»etc. În toate aceste numiri, caracteristice sunt răutatea şi vrăjmăşia, dirijate împotriva oamenilor. Diavolul urmăreşte, prin orice mijloc, pierderea sufletelor noastre.
1.3.1. Cum arată diavolii
Îngerii au chip şi înfătişare, la fel ca şi chipul sufletului omenesc. Iar acest aspect
Exterior este constituit de chipul şi înfăţişarea omului exterior în trupul său.
Sfântul Ignatie Brianceaninov spune că sufletele îngerilor sunt nişte corpuri subtile, eterice, pe când trupurile oamenilor sunt materiale, pământeşti. Îngerii, la fel ca şi sufletele omeneşti, au membre, cap, ochi, gură, degete, mâini, picioare. Într-un
cuvânt, o asemănare deplină cu a omului în trupul său. Frumuseţea virtuţilor, harul dumnezeiesc strălucesc pe figurile sfinţilor îngeri.
Chipul demonilor este întunecat şi hidos, aşa cum l-a văzut Iov pe diavol, ca un monstru hidos. Demonii s-au desfigurat, prin distrugerea în ei a binelui, prin zăislirea şi dezvoltarea în ei a răutăţilor. Aceasta a lăsat amprenta şi pe aspectul exterior. De aceea Sfânta Scriptură îi numeşte «fiare», iar pe căpetenia lor Lucifer – «balaurul cel mare» (Apoc. 12,9). Din Sfânta Scriptură aflăm că demonii au aceleaşi puteri pe care le are şi omul: văz, auz, miros, pipăit, pot vorbi şi pot fi muţi şi surzi. Însusi Domnul Iisus l-a
numit pe demon – mut şi surd (Marcu 9,25).
În cartea Sfântului Prooroc Daniel aflăm cum îngerul l-a adus pe proorocul Avacum într-un loc îndepărtat, ca acesta să dea hrană proorocului Daniel, care se afla în groapa cu lei (Dan 4). Dar şi diavolii au capacitatea de a se deplasa rapid în spaţiu, de a
«teleporta» materia, cât şi pe oameni.
În Sfânta Evanghelie de la Matei aflăm că diavolul, ispitindu-l pe Domnul Iisus
Hristos, L-a dus în Sfânta Cetate şi L-a pus pe aripa templului. După aceea, l-a dus pe un munte foarte înalt (Mt.4,11-1). În viaţa Sfântului Ioan, Arhiepiscopul Novgorodului, se descrie călătoria pe care a făcut-o pe un diavol, de la Novgorod la Ierusalim şi înapoi timp de 3 ore. Este o dovadă că viteza demonului este mare, dar nu infinită(instantanee).
Demonii, asemenea îngerilor, au capacitatea să facă schimbări uimitoare în lumea
materială. In cartea lui Iov (1,13-19) citim cum focul, trimis din cer de diavol, a aprins şi a ars turmele de oi şi pe păstori. Tot aici aflăm că, în urma acţiunii unui duh necurat, a venit un vânt puternic şi a prăbuşit casa în care se adunaseră fii şi fiicele lui Iov şi care au murit. În cartea lui Tobit se descrie un demon pe nume
Asmodeu, care a ucis pe cei şapte bărbaţi cu care fusese măritată, rând pe rând, Sara. (Tobit 3,8).
Acţiunea duhurilor asupra materiei, ca şi alte multe însuşiri ale îngerilor, sunt descrise în Cartea Judecătorilor (6,21). Îngerul s-a arătat viitorului judecător izraelit Ghedeon şi când acesta i-a pregătit darul, «îngerul Domnului, întinzându-şi vârful toiagului ce-l avea în mână,s-a atins de carne şi de azime şi a ieşit foc din piatră şi a mistuit carnea şi azimile; îngerul Domnului s-a făcut nevăzut de la ochii lui» (Jud. 6,21).
Observăm că duhurile imateriale au fost create de la început dintr-o substanţă mai
subtilă decât omul şi au fost înzestrate de la început cu forţe care le îngăduie să exercite o influenţă puternică asupra lumii materiale. În afară de acestea ele au cunoştinţe
foarte mari despre organizarea materiei şi legile lumii materiale şi stăpânesc mijloace care le dau posibilitatea să influenţeze legile lumii materiale. Dar aceste puteri care le posedă duhuriie imateriale rele, demonii, dezorganizează şi distrug.
1.4. Unde se află duhurile necurate?
Demonii se găsesc în văzduh, adică în spaţiul de sub cer, pe suprafaţa pământului şi în
iad. «Intinderea dintre cer şi pământ, tot abisul pe care îl vedem cu ochii, văzduhul,
pământul, servesc drept sălăşluire duhurilor necurate, alungate din Cer”(Sf. Ignatie
Brianceaninov).
În Cartea lui Iov, Satana este înfăţişat ca rătăcind pe întinderea nemărginită a
pământului. El cutreieră pământul «dând târcoale, chinuit fiind de o ură neîncetată faţă de neamul omenesc.»(Iov 1,7)
Sfântul Apostol Pavel numeşte pe demoni «duhurile răutăţii, care sunt în văzduhuri» (Efes 6,12), iar pe căpetenia lor «stăpânul văzduhului» (Efes. 2,2). Demonii pot reprezenta sursa diferitelor boli şi suferinţe, deci pot intra în oameni şi animale pentru a le chinui (Luca 8,33; 13,16).
Demonii trăiesc în ape, iar acest lucru îl ştim din învăţătura Bisericii Ortodoxe, care în rugăciunile sale de sfiţtire a apei roagă pe Dumnezeu să cureţe apa de posibila prezenţă
acolo a duhurilor necurate. Părintele Serafim Rose, vorbind despre locurile propriu-zise ale Raiului şi ale Iadului, spune că aceste locuri se găsesc în afara coordonatelor sistemului nostru spaţio-temporal. Deci sufletele oamenilor din Rai sau Iad se află într-
un spaţiu de o altă natură, care începe nemijlocit de aici, dar se întinde ca şi cum ar fi în altă dimensiune. În timpurile noastre, Satana, căpetenia demonilor, se află în Iad.
Sf. Prooroc Isaia a prevestit acest sălaş: «Şi acum tu cobori în Iad, în cele mai de jos ale pământului»(Is. 4,15). Cele prezise s-au împlinit odată cu venirea Domnului nostru Iisus Hristos pe pământ, care l-a legat pe Satana pentru toată perioada dintre cele două veniri pe pământ ale Sale: «l-a aruncat în adânc şi l-a închis şi a pecetluit deasupra lui.» (Apoc. 20,3).Înainte de cea de a doua venire a Domnului Iisus Hristos pe pământ: «Satana va fi dezlegat din închisoarea lui (din Iad) şi va ieşi să
amăgească neamurile, care sunt în cele patru unghiuri ale pământului” (Apoc. 20,7).
Din vieţile Sfinţilor aflăm că mai marele demonilor se află în Iad, iar la suprafaţa
pământului şi în văzduh se află diavolii conduşi de căpeteniile lor, adică de duhurile necurate, din clanurile superioare. Demonii coboară în Iad pentru a-l informa pe
satana asupra celor săvârşite de ei si asupra a tot ceea ce se petrece pe pământ şi pentru a primi noi porunci şi instrucţiuni de la stăpânul lor.
După căderea lui Adam şi a Evei din Rai, mintea omenească a pierdut harul lui Dumnezeu, care o apăra de duhurile necurate. Diavolii au astfel puterea de a intra în mintea omului şi de a-i insufla gânduri păcătoase. Demonii pot să intre în oameni cu toată esenţa lor volatilă. Demonul care intră în acest fel în om nu se amestecă cu sufletul, ci trăieşte în trupul omului, posedând în chip forţat sufletul şi trupul. Datorită imaterialităţii şi subtilităţii lor, demonii pot intra într-un număr foarte mare în om (Luca 8,30). Sfântul Grigorie Teologul spune că: “Diavolul nu poate pune stăpânire pe noi în întregime, prin nici un fel de mijloace. Dacă stăpâneşte puternic unii oameni, acest lucru se datorează faptului că aceştia s-au lăsat stăpâniţi de ei, de voie bună,
fără să se împotrivească” (Iacob 4,7). Deci instalarea directă a duhului necurat în om se face numai cu îngăduinţa lui Dumnezeu, constituind adesea urmarea vieţii desfrânate şi
uşuratice a celui păcătos. Sunt însă şi cazuri în care oamenii de bună voie se leapădă de Hristos şi în cadrul unor ritualuri demonice primesc pe diavoli (sataniştii, masonii, susţinătorii New Age…). În alte situaţii, Dumnezeu îngăduie diavolilor să se sălăşluiască şi să lupte pe oameni, pentru ca aceştia să se roage mai mult şi din cauza suferinţelor să nu mai păcătuiască. De remarcat este şi faptul că cel mai des se întâlneşte nu instalarea
diavolului în om (îndrăcirea), ci posedarea omului de diavol, prin subordonarea sufletului său voinţei demonice. Drept exemplu ne poate servi Iuda Iscarioteanul. Cuvintele Sfintei Evanghelii că a intrat satana în Iuda nu se interpretează că Iuda s-ar fi îndrăcit. Sfântul Apostol Ioan spune că:«Satana a pătruns mai întâi în sufletul u cenicului, datorită lăcomiei acestuia de bani .(In. 12,6).«După aceasta a pus stăpânire pe inima lui.»Ioan 13,2) ca «în cele din urmă a intrat satana desăvârşit în el (Ioan 13,27).
Aici avem un exemplu elocvent de posedare treptată de către diavol a sufletului păcătos, datorită pasiunii crescânde a acestuia pentru bani, băutură, desfrânare şi
celelalte păcate. Duhul necurat se poate înfăţişa sub chip prefăcut, întinzând o cursă sau alta. El reprezintă fie răul evident, fie că se transformă în înger luminos, luând chipul binelui şi cucerind astfel minţile, raţiunea noastră.
Prea bunul Dumnezeu nu îngăduie diavolilor ca să lupte pe oameni peste puterile lor, ci în aceste lupte îi dă omului putere ca să poată birui. Dumnezeul şi Mântuitorul nostru
Iisus Hristos, Care este întemeietorul virtuţilor, dă putere creştinilor care se luptă cu diavolii şi în acelaşi timp smereşte mânia înverşunată a duhurilor necurate, care, fără îngăduinţa lui Dumnezeu, nu pot ispiti pe oameni (Iov. 1,12). În lupta cu oamenii, diavolul încearcă să influenţeze trupul, simţurile, voinţa şi imaginaţia. Dar cum acţionează duhurile necurate asupra trupului omenesc? S-a văzut limpede că demonii, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, pot să ucidă pe oameni sau să abată asupra lor diferite
boli şi să intre în ei, adică să le stăpânească trupul (Iov 1,13-19).
1.5. Cum ispitesc diavolii pe oameni
Diavolii şi-au dezlănţuit toată mânia lor asupra oamenilor care sunt creaţi după chipul lui Dumnezeu, plămada mâinilor Sale. Toate eforturile lor sunt îndreptate pentru a duce cât mai multe suflete omeneşti în Iad. Iar pentru aceasta se folosesc de toate experienţele, cunoştinţele şi forţele lor.
Diavolul, amăgind pe Adam prin Eva, a făcut să li se ia slava cu care Dumnezeu îi
acoperea. Şi, astfel, Adam s-a văzut gol (trupeşte) cu toată urâţenia lui, pe care mai înainte nu o vedea, întrucât cugetul lui se desfăta de frumuseţile cele cereşti. De fapt, după căderea sa din har, cugetările lui s-au făcut pământeşti şi tindeau în jos, iar
cugetul lui simplu şi bun s-a amestecat cu acel cuget trupesc al păcatului. De atunci, în jurul inimii omului roteşte acoperământul întunericului, adică focul duhului lumesc, care nu lasă mintea să creadă sau să iubească pe Dumnezeu şi nici să împlinească voia Lui Sfântă.
Creştinul are libertatea şi Puterea Harului Dumnezeiesc de a se elibera de sub dominaţia diavolului (1 Corinteni 10,13). Sfântul Diadoh al Foticeii admite: «Din Dumezeieştile Scripturi şi din însăşi simţirea minţii aflăm că înainte de Sfântul Botez, Harul lui Dumnezeu îndeamnă sufletul spre fapte bune din afară, iar satana foieşte în adâncurile inimii, ascuns în gânduri» (Psalm 63,6-7).
În momentul în care ne-am renăscut prin Sfântul Botez, diavolul lucrează din afară, iar harul lui Dumnezeu, din inimă. În inima omului se săvârşeşte războiul satanei, care fiind nevăzut nu-l simt cei mai multi creştini. Prin Sfântul Botez diavolul este scos afară din suflet, dar i se îngăduie să lucreze asupra lui prin trup.
Când Harul Dumnezeiesc părăseşte pe om, diavolii foiesc ca niste şerpi în adâncul inimii, neîngăduind deloc sufletului să caute spre dorinţa binelui. Iar când, prin
rugăciune, Harul lui Dumnezeu pătrunde în minte, diavolii se strecoară ca nişte nori
întunecoşi prin porţile inimii, spre patimile păcatului. Deci, după Botezul creştin,
diavolii petrec împrejurul inimii creştinului, lucru pe care vrăjmaşii mântuirii
noastre nu vor să fie ştiut de oameni, ca nu cumva să se întrarmeze împotriva lor cu postul, rugăciunea şi Sfintele Taine.
Astfel, diavolul rămânând în exterior seduce pe om cu mândria, slava deşartă şi mai ales cu senzualitatea, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, care pune astfel la încercare virtuţile oamenilor. Astfel diavolul, prin libertatea pe care o are de la Dumnezeu, împlineşte o mare iconomie (Simeon Metafrastul, Filocalia vol. 6,p.315).
Există, în cei care se îndulcesc cu patimile, simţirea unei iubiri pătimaşe a trupurilor şi un duh necurat diavolesc sălăşluit în însăşi simţirea celui luptat de desfrânare. Acesta
simte arderea dureroasă a trupului, ca şi cum ar fi într-un cuptor de foc. Acest lucru îl face să nu se teamă de Dumnezeu, să dispreţuiască aducerea aminte de chinurile Iadului, să fie nepăsător faţă de Biserică şi rugăciune. Ajunge astfel ca un ieşit din minţi şi din sine şi ameţit de pofta desfrânării. Persoanele care îşi imaginează şi visează des că fac păcatul desfrânării pot ajunge după o perioadă de timp să desfrâneze cu diavolii.
Sunt şi femei care trimit diavolii desfrânării la bărbaţi, în timp ce aceştia dorm, pentru a-i stârni spre desfrânare. Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne spune: «Când duhul necurat iese din om (prin Sfântul Botez, Sfânta Împărtăşanie şi celelalte Sfinte Taine)
umblă prin locuri fără de apă, căutând odihnă… »Dacă însă creştinul face din nou
păcate de moarte, el răstigneşte a doua oară pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos (Evr. 6,4-6) care se află în inima sa de la Dumnezeiescul Botez” (Galateni 3,27). Duhul necurat, neaflând odihnă, zice:«Mă voi întoarce la casa mea (inima omului, de unde a fost izgonit).Şi venind o află măturată şi împodobită. Atunci merge şi ia cu el alte şapte
duhuri, mai rele decât el şi, intrând, locuieşte acolo. Şi se fac cele de pe urmă ale omului
acestuia, mai rele decât cele dintâi” (Matei 12,45).
Şi astfel devine creştinul îndrăcit, chinuit de diavoli, făcând păcate din ce în ce mai mari (beţie, desfrânare, hulă, avorturi…).
1.6. Din gândurile diavolesti
Toată lupta Bisericii şi, deci, a creştinilor este lupta cu diavolii, fiindcă ei sunt izvorul a
toată răutatea şi mai ales cei care fac răul. Diavolul numai ne ispiteşte, el nu are nici o putere de a ne face rău, cât trăim în această viaţă pământească. Diavolii au atâta putere asupra noastră, câtă le dăm noi.
După căderea lui Adam si a Evei din Rai şi pierderea comuniunii harice cu Dumnezeu, diavolii pot să vorbească sufletului omenesc prin gândurile păcătoase. Demonii ne îndeamnă prin gânduri la păcate, dar nu ne pot obliga să păcătuim. Au puterea de a ne înşela, de a ne duce în eroare prin gândurile pe care ni le insuflă.
Satana pierzând, prin mândrie şi blestem, conştiinţa dumnezeiască a ajuns neştiutor. De aceea, nu poate şti de la sine ce să facă, ci vede ce face Dumnezeu ca să ne mântuiască şi se sileşte să facă cele contrare, ca să ne piardă. Astfel, împotriva proorocilor a ridicat
prooroci mincinoşi, împotriva legii -fărădelegea, împotriva virtuţilor – patimile şi păcatele, împotriva credinţei – necredinţa, hula şi erezia. Toţi diavolii se luptă să
întunece mintea noastră prin pofte, mânie şi mândrie şi apoi ne transmit gândurile cele rele şi fac pe oameni să săvârşească lucruri pe care numai cei ieşiţi din minţi le-ar putea face. Când mintea se luminează de darul Sfântului Duh, oamenii se ruşinează de cele făcute chiar de ei. De aceea, Sfinţii Părinţi ne învaţă să nu acţionăm niciodată când mintea noastră este întunecată de pofte, mânie şi mândrie.
Viclenii diavoli ne războiesc cu încercările pe care ni le aduc, îndemnându-ne fie să spunem, fie să facem ceva necuvenit, iar dacă nu reuşesc ne îndeamnă să aducem mulţumire plină de mândrie lui Dumnezeu. Viclenii diavoli se pot retrage pentru o vreme, ca neglijând noi nişte patimi mari, pentru că le socotim mici, să le facem boli de nevindecat. Ei ne silesc fie să păcătuim, fie să judecăm pe cei care păcătuiesc.
Pe cei ce nu au cunoscut păcatul, viclenii diavoli îi îndeamnă să facă numai o încercare şi apoi să înceteze. Pe cei care au păcătuit,îi războieşte cu amintirea păcatului, pentru a cădea iarăşi. Diavolul slavei deşarte poate transmite unui frate gânduri pe care să le descopere apoi altui frate,iar acesta să spună apoi fratelui cele ce sunt în inima lui, crezând că este văzător cu duhul (diavolesc).
Demonii ştiind că oamenii iubesc adevărul,se îmbracă în haina dreptăţii şi astfel toarnă prin gânduri otravă în sufletul lor. Astfel a înşelat satana pe Eva, spunându-i cuvinte ce nu erau ale lui, ci ale lui Dumnezeu, dar amestecându-le cu minciuna (Facerea 13,1).
Satana se străduieşte să ne facă să credem că tot ce ne învaţă el este bine. Ne şopteşte la ureche: «Nu vezi că ai dreptate? Te-a jignit! Răzbună-te.» De multe ori diavolul ia chipul celui cu care te-ai certat, făcându-te să te lupţi cu el, în imaginaţia ta. Astfel, îţi întăreşte prin sugestie şi energie voinţa (Psalm 62,4) şi de cele mai multe ori nu-ţi poţi stăpâni mânia şi ura când te întâlnesti cu persoana cu care te-ai certat şi te … răzbuni.
Diavolul mândriei înalţă pe om până la Cer şi de acolo îl aruncă în fundul Iadului. Istoria mândriei omeneşti se rezumă la diversele moduri în care oamenii s-au lăudat cu lucrările lui Dumnezeu şi s-au pus în locul Lui.
Vicleanul diavol învaţă pe oameni să mintă cu gândul, cu cuvântul şi cu felul lor de viaţă. De multe ori cei aflaţi sub inspiraţia lui nu-şi dau seama că mint şi că sunt conduşi de diavoli. Şi mai grav este când astfel de oameni sunt investiţi cu funcţii politice şi sociale.
Există diavoli necurati care ne sfătuiesc nu numai să facem păcate, ci să facem părtaşi şi pe alţii la săvârşirea răului, ca să ne pricinuiască o şi mai mare osândă. Mulţi oameni se bucură când îşi asociază alţi oameni la păcatele lor. Parcă le justifică, le micşorează şi le dă …curaj.
Ispititorul diavol caută să transforme puterile sufleteşti cu care ne-a înzestrat Dumnezeu în puteri distrugătoare pentru suflet. Astfel, puterea seminală care se află în noi pentru naşterea de prunci, diavolii ne-o schimbă spre desfrânare. Puterea mânioasă pe care o avem pentru a munci şi a ne lupta sufleteşte contra lor, diavolii ne-o schimbă spre ura şi distrugerea aproapelui.
În momentele de mânie, pentru a ne lupta cu diavolii şi nu cu oamenii, trebuie să spunem rugăciuni scurte, puternice şi dese, cu gândul: «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă»; «Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe
noi!» Sfinţii Părinţi spun că atunci când suntem mânioşi, dacă ne certăm cu oamenii
vom petrece în pace cu diavolii, iar dacă ne vom lupta cu diavolii prin rugăciune, împotrivire şi smerenie, vom fi în pace cu oamenii.
Avem în noi puterea râvnitoare spre virtute, dar potrivnicul diavol ne îndeamnă să râvnim păcatele. Avem în noi poftirea slavei cereşti, dar vrăjmaşul diavol ne-o schimbă spre poftirea acestei lumi păcătoase. Avem în noi bucuria pentru Domnul şi faptele cele mântuitoare, dar duşmanul diavol o transformă în bucuria şi plăcerea păcatelor.
Tradiţia noastră creştină spune că diavolul dispune de multe posibilităţi de înşelare: cu cel inteligent face pe înţeleptul, cu cel mai puţin înţelept face pe prostul. Poate să ne
captiveze sub influenţa citirii unei cărţi scrise sub inspiraţia lui. Fiind duh, lucrează asupra minţii noastre, şoptind: «Nu asculta de duhovnic, nu te spovedi, nu te sfătui cu alţii, să nu mergi la Biserică…»
Este un sfătuitor care ne asigură întotdeauna că ne vrea binele. Ne stimulează plăcerile lumeşti şi ale păcatelor, ale celor care se obţin prin muncă necinstită şi înşelăciune. Printre altele ne prezintă răul sub chipul binelui. Chiar atunci când ne îndeamnă la bine, o face cu scopuri rele.
Vicleanul diavol jubilează numai atunci când înşeală pe cineva, când oamenii iau de bun şi adevărat ceea ce este fals şi minciună. Multora, suprafaţa faptei li se pare bună. Naivii se înduioşează. Face şi bine, dar aranjează să iasă rău. Te îndeamnă să mănânci peste măsură ca să te îmbolnăvesti, îti spune să bei ca să te îmbeţi, îţi aţâţă drepturile ca să-ţi pierzi măsura şi să te răzbuni, îţi şopteşte la ureche ce spun alţii despre tine pentru a-ţi dezlănţui ura, te îmbie la logică pentru a-ţi stimula încăpăţânarea.
Îi place să convingă, când înşeală. Din gura lui argumentele curg în cascadă. Când se
retrage, o face pentru a ne distrage atenţia şi a-şi schimba tactica. Pe cel care trăieşte în robia păcatelor, vrăjmaşul diavol se sileşte să-i şteargă orice gând bun care l-ar aduce la
pocăinţă. Cu uneltiri dinainte pregătite şi cu prilejurile pe care le are, îl face să cadă în aceleaşi păcate sau în păcate mai mari.
Pe cei care îşi dau seama de viaţa păcătoasă pe care o trăiesc şi vor s-o schimbe, demonul îi amăgeşte cu această armă: «Nu te îndrepta astăzi, ci lasă pe mâine spovedania. Ai să te spovedeşti în postul celălalt. Doar nu ai să mori astăzi».
Nu lăsaţi pe mâine îndreptarea voastră,pentru că nu ştiţi clipa când veţi pleca din această lume. Pe cei care sunt râvnitori, diavolul îi pune să facă nevoinţă peste măsură, aruncându-i în păcatul mândriei. Celui bolnav, care suferă cu mulţumire boala lui, îi spune câte fapte bune ar fi putut face dacă ar fi fost sănătos şi prin aceste cugete îl face pe crestin să-şi piardă răbdarea şi chiar să cârtească împotriva lui Dumnezeu, pentru boala sa.
De cele mai multe ori diavolul ne aduce argumente din Sfânta Scriptură pentru a păcătui. Diavolul este cel care împarte, cel care dezbină,cel care pune să se lupte om cu om, confesiuni religioase, grupări etnice, partide politice,armate cu armate.
Demonii sunt cei care organizează, prin gândurile insuflate, împotrivirea părţilor una cu alta, din diferite motive. Acesta este rolul lui principal. Din dorinţă de răzbunare împotriva lui Dumnezeu,caută să ne piardă şi pe noi oamenii. Pe cei ce sunt în lume şi sunt aproape de materiile patimilor, diavolii îi luptă cu războiul lucrurilor. Iar pe cei aflaţi în pustie, datorită rarităţii lucrurilor, diavolii caută să-i surpe cu gândurile.
Vrăjmaşul omului, ocrotitorul curviei, spune că Dumnezeu este iubitor de oameni şi dă
iertare pentru patima aceasta, ca una ce este naturală şi necesară. După ce am săvârşit fapta, ne scufundă în deznădejde, spunându-ne că Dumnezeu este drept judecător şi fără de milă.
Un alt scop al lor este să ne «murdărească» în stare de veghe, prin aducerea aminte de visele desfrânate. De multe ori diavolii se aşează în stomac şi nu lasă pe om să se sature, chiar dacă ar mânca tot Egiptul şi ar bea tot Nilul (Sfântul Ioan Scărarul).
Cel mai mult se străduiesc diavolii, duminica şi în timpul sărbătorilor religioase, să
facă pe creştini ca să nu meargă la Sfânta Biserică. De cu seară îi pune să meargă la petreceri, să se uite la filme …pornografice, să aibă legături trupeşti, iar dimineaţa, când se trezesc cu sufletul şi trupul pline de desfrânare, le dă dureri de cap şi oboseală ca să nu poată merge la Biserică. Pe unii îi pune să facă mâncare, să plece la cumpărături, la
meci sau să se închine la televizor. Pe cei care prăznuiesc ziua onomastică îi conduce la
bar să se îmbete, apoi îi pune la ceartă şi omor.
Diavolul şopteşte la urechea bărbatilor să-şi tundă părul şi să-şi radă barba, iar la femei să se fardeze, să-şi scurteze fustele, pentru a stâmi în lume putoarea desfrânării. Femeilor pasionate de lux şi de distracţii le şopteşte să se îmbrace după modă, mereu cu altfel de haine, să-şi cumpere altă mobilă, altă casă şi altă maşină. Tot diavolul şopteşte la ureche femeii ca să facă avorturi, spunându-le că fătul avortat nu este om şi deci nu au păcate de moarte.
Necuraţii demoni se duc la cei bogati şi le împietresc inimile, ca să nu facă milostenie, şi de multe ori îi pune să răpească şi puţina agoniseală a celor săraci. Întunecatul diavol te îndeamnă să furi şi te acoperă cu acoperământul lui, spunându-ţi că nu te vede ni meni.
Satana şopteşte la urechile creştinilor să nu facă cruce când trec pe lângă Sfânta
Biserică. Vrajmaşul mântuirii noastre ne dă griji şi ocupaţii ca să întârziem la slujbele
Sfintei Biserici, să plecăm mai devreme, să nu ne închinăm la Sfintele Icoane, la
Sfintele Moaste, să nu sărutăm mâna preotului, să nu plătim pomelnice pentru cei
vii şi pentru cei mutaţi la cele veşnice, să stăm de vorbă cu alţi credincioşi în timpul
slujbei, să vorbim de rău pe preoţi, să clevetim pe aproapele. Blestematul diavol ne împinge de la spate să facem păcatele, iar după ce le-am făcut, ne stă în faţă cu
ruşinea, ca să nu le mărturisim la duhovnic. Când păcatul este mare, ne transmite gânduri de deznădejde şi de sinucidere. Când ne spovedim, ne spune să ascundem păcatele cele mari şi să dăm vina pe alţii.
Cel mai mult luptă diavolii pe creştini când se roagă. Orice creştin când se roagă poate
observa cu mintea pe diavol, care caută să-l întrerupă, rătăcindu-i gândurile în toate colţurile lumii şi la toate păcatele pe care le-a făcut sau le-ar putea face. Iar alţii
din cauza păcatelor nu pot spune nici măcar o scurtă rugăciune şi nici să se însemneze cu Sfânta Cruce. Când ne apropiem de Sfânta Împărtăşanie, diavolul ne transmite gânduri de necredinţă, ne spune că ne putem îmbolnăvi împărtăşindu-ne cu aceeaşi
linguriţă. Dar oare s-a îmbolnăvit cineva când s-a împărtăşit sau a sărutat Sfintele Icoane?
Diavolul hulei de multe ori batjocoreşte pe Dumnezeu şi cele ce se săvârşesc în timpul Sfintei Liturghii. Dar nu sufletul omului rosteşte aceste cuvinte, ci însuşi diavolul. Astfel cum ar putea oamenii pot hului şi binecuvânta în acelaşi timp? Satana pune pe oameni să hulească pe Dumnezeu când sunt mânioşi sau când nu li se împlinesc dorinţele.
Există şi un înainte mergător al duhurilor necurate, care ne ia în primire îndată ce ne sculăm din somn şi ne întinează primul nostru gând. Când ne trezim, trebuie să ne însemnăm cu Sfânta Cruce şi să ne rugăm. Necuratul diavol are obiceiul să ne
săgeteze cu amintiri urâte şi gânduri desfrânate în momentul în care închidem ochii ca să dormim. Potrivnicul mântuirii noastre ne luptă ca să nu ne rugăm când ne trezim din somn sau când ne culcăm, înainte şi după masă, sau să nu împlinim tot canonul de rugăciune, post şi milostenie. El ne răpeşte vorbele din gură şi ne adoarme în timpul rugăciunii.
Potrivnicul diavol şopteşte la urechile copiilor să nu asculte de părinţi şi educatori, să nu înveţe, să fugă de la şcoală şi de acasă, iar în cazul cel mai grav să se sinucidă (pentru a se răzbuna pe părinţi). Vrăjmaşul măntuirii noastre spune celor slabi în credinţă să meargă la vrăjitoare, descântătoare şi ghicitoare. Acolo săvârşesc false minuni cu puterea lor diavolească (Iesirea 7, 8, 9, 10). Necuraţii diavoli învaţă pe oameni să facă păcate împotriva firii: malahie, sodomie…
Diavolii pătrund în trupurile oamenilor, punând mai întâi stăpânire pe mintea, gândurile şi imaginaţia lor. Prin păcatele de moarte săvârşite de om, mintea acestuia pierde darul Duhului Sfânt şi nu se mai poate smeri şi lupta cu diavolii. Oamenii fiind astfel fără apărare şi lipsiţi de ajutorul lui Dumnezeu, vor fi uşor învinşi de diavoli. Sunt şi situaţii în care,pentru păcatele părinţilor, diavolii se sălăşluiesc în copii.
În afară de gândurile rele pe care le transmit omului demonii mai pot ataca partea senzorială şi voinţa omului. Sfântul Nil Sinaitul ne spune: «Când demonul cel zavistic nu izbuteşte să pună în mişcare mintea omului, el acţionează atunci asupra sângelui şi a umorilor, pentru ca prin ele să aprindă atunci imaginaţia şi s-o umple de închipuiri păcătoase».
Acţionând asupra trupului, demonul răscoleşte în om senzualitatea, furia, mânia, mâhnirea, mândria şi celelalte patimi. Acestea se pot vedea şi din viaţa Sfintei Muceniţe Iustina, căreia necuratul duh, trimis de un mare vrăjitor, i-a dezlănţuit simţurile senzualităţii şi voluptăţii. Dar demonul a fost alungat prin rugăciunea sfintei, cu Harul lui Dumnezeu.
Deci, diavolii ne insuflă diverse gânduri rele, pe care omul neduhovnicesc nu poate să le deosebească şi le ia ca gânduri proprii. Acceptând gândurile rele, omul devine un promotor al voinţei diavoleşti, care încetul cu încetul va pune stăpânire pe el. Astfel poate deveni omul inconştient, un slujitor al diavolilor. Iar acest lucru se întâmplă atât la oamenii simpli, cât şi la cei cu funcţii sociale sau politice.
Alteori, voinţa unui astfel de om este atât de puternic unită cu diavolii, încât nu mai
ascultă de sfaturile duhovnicului. Demonii, în lupta pe care o duc împotriva creştinilor nu cunosc aşezarea inimilor lor, nu le pot cunoaşte gândurile. Dar ei le deduc, după cuvintele pe care le vorbim, după gesturile pe care le facem. După cum mergem, după cum privim, după cum vorbim, demonii pot să cunoască starea noastră sufletească lăuntrică.
De asemenea, după cum primim gândurile păcătoase pe care ni le transmite, diavolul intuieşte păcatele spre care noi suntem înclinaţi. Astfel, în timpul rugăciunii personale sau în timpul slujbelor bisericeşti, demonii caută să ne întunece mintea noastră cu gânduri necurate, potrivite cu înclinaţiile noastre spre păcate, ne învaţă Cuviosul Evgarie monahul.
Sfântul Isidor Pelusiotul spune: «Diavolul nu ştie care ne sunt gândurile noastre, pentru că acest lucru ţine exclusiv de puterea lui Dumnezeu. Însă el ne ghiceşte gândurile după gesturi şi vorbe.Astfel, de exemplu, vede că cineva priveşte cu patimă la frumuseţea cuiva. Profitând de înclinarea acestuia, de îndată îi transmite gânduri şi imagini desfrânate».
Războiul diavolilor cu gândurile este mai cumplit decât războiul cu lucrurile. Pentru că războiul cu lucrurile are nevoie de timp, loc şi. îndemânare Ajutor împotriva acestor lupte netrupeşti ni s-a dat rugăciunea curată, din care pricină s-a rânduit să se facă neîncetat (1 Tesalonicieni 5,17). Rugăciunea ajutată de harul lui Dumnezeu întăreşte mintea pentru luptă, ca una ce poate să lupte fără trup.
În afară de aceasta, diavolii pot transmite energie păcătoasă omului (de desfrânare, mânie, beţie, mândrie…). Dar îşi pot reface vigoarea pe seama energiei păcătoase a omului, energie eliminată de om în procesul desfătării vicioase. Sfântul Ioan Scărarul spune că diavolii nu se bucură de nimic mai mult, ca de putoarea (energia) desfrânării. Sfântul Ioan Damaschinul spune că îngerii «contemplă pe Dumnezeu, atât cât este posibil lor,aceasta fiind hrana lor».
Demonii, pentru care contemplarea lui Dumnezeu în Duhul Sfânt nu este posibilă, pot căpăta energie unii de la alţii, dar şi energie păcătoasă, de la omul păcătos. Pentru aceasta, ei trebuie mai întâi să-l facă pe om asemenea lor, căpătând astfel acces în sufletul lui. Un om pătimas si desfrânat este o sursă de energie păcătoasă importantă pentru duhurile necurate. Diavolii aprind în el patimile, care îi vor devora toate fortele vitale. In acelaşi timp, diavolii se hrănesc cu această energie a păcatelor.
In afară de aceasta, duhul necurat care stăpâneşte pe un om păcătos îi foloseşte trupul ca pe un instrument, pentru o mai mare realizare a patimii lui. Exemple vii sunt artiştii de filme desfrânate, pornografice, cântăreţii de muzică desfrânată si satanică, conducătorii şi oamenii de cultură atei şi eretici..
Iată, deci, încă o pricină pentru care diavolii se lipesc de omul păcătos din toate
părţile. De remarcat este şi faptul că diavolii pot înzestra pe oamenii păcătosi cu
energie păcătoasă demonică deosebită, care le dă posibilitatea oamenilor supus vointei diavolesti să trudească necontenit pe tărâmul înmultirii păcatelor în lume. In virtutea esentei lor distructive, demonii, lipsiti de capacitatea de a crea, îsi nimicesc în cele din urmă propriii lor discipoli.
Darul Duhului Sfânt curăteste si sfinteste atât trupul, cât si sufletul omului, iar energia păcătoasă a diavolilor este distructivă si pentru trup si pentru suflet.
1.7. De ce majoritatea oamenilor nu văd si nu simt pe diavoli?
In Rai, Adam si Eva se aflau în comuniune harică cu Dumnezeu si cu îngerii luminii pe care îi vedeau si cu care comunicau. Căderea în păcat a
strămosilor nostri, zămislirea în fărădelegi si nasterea în păcat ne-a
făcut incapabili să-i vedem pe îngeri. Lumea nevăzută a duhurilor s-a deschis însă
celor curati cu inima (Mt. 5,8). Pe acestia demonii nu-i mai pot amăgi.
Pentru ca oamenii să-i vadă pe demoni, ei trebuie să se sfintească si să
atingă treapta desăvârsirii crestine. Cu îngăduinta lui Dumnezeu au văzut îngeri si
oameni care au trăit o viată păcătoasă Un exemplu este falsul prooroc Varlam.
Sfintii Părinti spun că pentru un om nepregătit este foarte primejdios si
păgubitor să vadă pe demoni. Sfântul Ioan Gură de Aur admite: “Câti demoni umblă în văzduh? Dacă Dumnezeu ar îngădui să ne arate chipul lor hidos si
respingător, ne-am iesi din minti”.
Trupul nostru material este ca un paravan salvator, păzindu-ne de vederea înfricosătoare a demonilor, care ne-ar duce la soc psihic si tulburare
a mintii. Prezicătorii, vrăjitorii si magii, intrând în mod constient în legătură cu
demonii, văd aceste duhuri necurate. Practicarea sistemului antihristic yoga si a altor religii de orientare decăzută si demonică te ajută să ai vedenii de la duhurile necurate, care din nefericire sunt crezute că ar fi vedenii dumnezeiesti. In legătură cu visele, Sfintii Părinti ai Bisericii Ortodoxe ne-au dat “regula de aur” pentru interpretarea viselor: “să nu crezi în vise si în vedenii”.
Arhiepiscopul Inochentie al Hersonului, întrebat fiind de ce multi oameni nu simt prezenta demonilor, a răspuns: “Pentru a simti asupra ta atingerea
duhului întunericului, trebuie să fii tu însuti luminos, iar păcatul înseamnă întuneric”. Pe o haină albă, curată, se vede orice
pată, iar pe o haină murdară, neagră, nu se văd nici petele cele mai mari.
Intr-un suflet curat, luminos si neprihănit, un singur gând trimis de diavol produce supărare, greutate si durere sufletească. Iar pentru un suflet păcătos, întunecat si plin de pofte,gândurile diavolesti sunt imperceptibile sau sunt acceptate cu mare poftă si plăcere. Insusi duhurile necurate caută prin toate chipurile să se facă cât mai putin perceptibile. Pentru că dacă ar fi usor de văzut, cei mai multi oameni ar fugi de diavoli. Deci, iată că demonii, dominând tiranic asupra păcătosilor, caută totodată să-i convingă cu iluzia că ar actiona ei însisi si că ar fi absolut liberi în toate.
1.8. Lupta crestinilor cu diavolii
Comuniunea harică (unirea mistică) cu Mântuitorul Iisus Hristos izbăveste pe cei
credinciosi de robia diavolilor, numai în cazul în care credinta lor este desăvârsită. Dar pentru că nu toată lumea atinge desăvârsirea, puterea diavolului în lume
continuă să-i domine pe cei nedesăvârsiti, pe măsura patimilor lor. La
fel se întâmplă si cu cei necredinciosi. Deci numai cei credinciosi se pot izbăvi de
diavoli, prin puterea lui Hristos, pe care o primesc prin Sfintele Taine, prin rugăciune si prin celelalte fapte bune crestine. Cei care se răstignesc în Hristos, cu patimile si păcatele lor, au putere de a birui pe diavoli. Pentru că numai prin intermediul păcatelor si al slăbiciunilor demonii se lipsesc de sufletul omului. Atâta timp cât omul trăieste în păcate, el este orb si surd fată de Lumina Evangheliei.
Sfântul Grigorie de Nissa spune: “…Când fiinta noastră a căzut în păcat, Dumnezeu n-a lăsat căderea noastră fără Providenta Sa, ci în ajutorul vietii fiecaruia pune un înger, iar pe de altă parte Satana încearcă să facă acelasi lucru, prin mijlocirea unui demon viclean care ar dăuna vietii omenesti”.
Omul însă, aflându-se între înger si demon, prin el însusi îi dă putere mai mare unuia, fată de celălalt, asupra sa. El îsi alege prin liberă vointa sa un învătător
(sfătuitor) din cei doi. Ingerul lui Dumnezeu îi îndreaptă gândurile către faptele virtuoase, iar diavolul îl ispiteste cu plăcerile materiale, din care nu există nici o nădejde de mântuire.
După cum aflăm din scrierile Sfintilor Părinti, omul este acela care, în cele din
urmă, face alegerea între bine si rău. Atunci când crestinul colaborează cu îngerul lui Dumnezeu, cu ajutorul Duhului Sfânt va înfrunta usor pe demoni. Cuviosul Ioan din Carnaf spune că atunci când crestinii rugându-se rezistă cu bărbătie ispitelor, se căiesc pentru păcatele făcute, rabdă cu blândete ispitele, diavolii se chinuiesc si se ard, dar crestinilor nu le este dat să vadă acest lucru, ca să nu se mândrească.
Rugăciunea, care face ca harul Duhului Sfânt să se reverse asupra omului, unindu-l cu Dumnezeu, îi arde pe demoni, iar acestia nesuferind focul haric, fug cu vaiete. Iată de ce, ori de câte ori necuratul duh ne ispiteste, trebuie să îngenunchiem la rugăciune, care ne aduce harul lui Dumnezeu si cu care vom fi de nebiruit. In viata
liturgică este cunoscută puterea rugăciunii si a tămâiei de a lunga duhurile rele. de asemenea, diavolii sunt arsi si alungati de Dumnezeu, care lucrează prin Icoanele
Făcătoare de Minuni si prin Moastele Sfintilor.
1.9. De ce au nevoie diavolii de jertfe?
Un alt fel de hrană (energie) pentru demoni sunt jertfele. Iată ce spune Sfântul Vasile cel Mare:
“Demonii, ca unii ce sunt căzuti pradăvoluptătii si patimilor, se desfătează si se hrănesc cu ofrande. In timp ce jertfele se
ard în foc, sângele lor se transformă prin ardere în vapori si descompunându-se în felul acesta în
particule fine, se prefac într-o stare ce corespunde esentei demonilor. Ei se hranesc cu aceste emanatii,
desigur nu asa ca si cum le-ar mânca sau si-ar umple cu ele pântecele, ci asemenea unor animale (stridii si
alte făpturi de acest fel), care primesc hrana cu întreaga lor fiintă. Din aceasta pricină
demonii devorează cu lăcomie gazele ce se produc în urma arderilor jertfelor si inhalează
fumul aromatelor, ca substante pe care si le-au adaptat pentru hrană. Iată cum se
explică cultul jertfirilor în fata statuilor idolilor, la popoarele păgâne”.
Toti idolii la care se închină păgânii sunt înconjurati de diavoli, care îsi găsesc
plăcerea în jertfele care se fac. Iată de ce toate sectele satanice aduc jertfe de animale si chiar
umane demonilor la care se închină si slujesc. Când se aducea jertfă unui idol (demon), o parte
din ea era destinată demonului. De aceea, cel care bea din paharul umplut pentru jertfele idolesti,
bea din paharul demonului (1 Cor. 10,21).
Pentru falsele minuni pe care le făceau demonii, oamenii le aduceau jertfe si le ofereau onoruri,
măgulind astfel orgoliul satanei. Astfel de oameni sunt asa de uniti cu demonii, încât atunci când
Dumnezeu săvârsea prin crestini o minune dumnezeiască, acestia îi prigoneau si-i omorau.
1.10. De ce îngăduie Dumnezeu existenta diavolilor?
Din iconomie dumnezeiască, diavolul n-a fost trimis în Gheena sortită lui, ci a fost
lăsat dezlegat pentru probarea si cercetarea omului si a voii lui libere, pentru ca fără
voia sa să-i facă pe sfinti mai încercati si mai drepti si să le fie pricină de si mai
mare slavă, iar siesi să-si adune osândă si mai îndreptătită, prin
răul pe care îl face si cu ispitele pe care le ridică împotriva oamenilor.
Căpetenie a veacului acestuia si stăpânitor al celor văzute a fost la început omul, fiind
rânduit la aceasta de Dumnezeu. Pentru că nici focul nu putea ceva asupra lui, nici fiarele nu-l
vătămau, nici otrava nu avea efect asupra lui. Dar odată ce a fost amăgit de diavol, a
pierdut harul Duhului Sfânt si stăpân al lumii a devenit diavolul. Din această cauză,
vrăjitorii si fermecătorii devin prin puterea diavolească făcători de minuni
diavolesti. Ei stăpânesc otrăvurile si apa si focul, după cum au arătat vrăjitorii
din Egipt, care s-au împotrivit lui Moise (lesirea 7, 8, 9, 10) si Simeon care s-a luptat împotriva
Sfântului Apostol Petru.
Sfântul Ignatie Brianceaninov spune: “Porunca dată de Dumnezeu în Rai, care interzice omului
să guste din rodul pomului cunoasterii binelui si a răului, nu a fost anulată. Ea îl
încearcă mereu pe om, până astăzi.Mereu este prezent lângă noi diavolul si ne
îndeamnă să gustăm din rodul oprit. El nu încetează să ne ademenească prin
cugetări păcătoase si lumesti dezlăntuindu-ne nemăsurat patimile”.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune exact motivele pentru care Dumnezeu îngăduie existenta
diavolului si nu-l împiedică să ne atace cu ispitele sale: “în primul rând ca să cunosti
că te-ai făcut mai puternic decât diavolul, însemnându-te, în numele lui Hristos, cu Crucea
dătătoare de viată; în al doilea rând, pentru trai în smerenie si a nu te preamâri prin
bogătia darurilor si să nu uiti neputinta ta si puterea celui care te ajută; în al treilea
rând pentru că acest duh necurat, văzându-ti răbdarea cu care rezisti ispitelor, să se
convingă că l-ai părăsit cu desăvârstre si te-ai depărtat de el; în al
patrulea rând, pentru a avea o cunostintă clară asupra comorilor ce îti sunt încredintate,
căci diavolui nici nu ar încerca să te atace dacă te-ar vedea pe treapta cea mai de sus a
neprihănirii”.
Sinaxar 8 Noiembrie
În această lună, în ziua a opta, pomenirea Soborului mai-marilor Arhistrategi (arhangheli) Mihail şi Gavriil (şi Rafail), şi al tuturor cereştilor puteri celor fără de trup.
La adunarea celor 9 cete, Serafimii, Heruvimii, Scaunele, Domniile, Stapâniile, Începătoriile, Puterile, Arhanghelii şi Îngerii.
Mihail, preaîncuviinţatul mai-marele peste cetele puterilor celor fără de trup, şi în Legea Veche şi în cea Nouă a arătat ce este harul Evangheliei, şi arată multe faceri de bine neamului omenesc. Că de vreme ce pizmaşul şi luptătorul mântuirii noastre, înălţându-se s-a mândrit împotriva Ziditorului său şi a zis: “Pune-voi scaunul meu deasupra norilor” şi lăudându-se că “voi fi asemenea cu Cel înalt”, a căzut din cinstea de arhanghel, precum grăieşte Domnul (“Văzut-am, zice, pe satana, ca fulgerul din cer căzând”). Asemenea cu el şi ceata ce era sub el, înălţându-se, a căzut. Acest de-a-pururea lăudat, păzind ca o slugă credincioasă credinţa către Stăpânul şi arătând multă nevoinţă spre neamul nostru, a fost rânduit de Atotputernicul Dumnezeu ca să fie mai mare peste cetele înţelegătoare. Că văzând că a căzut vicleanul, a strâns cetele îngereşti şi a zis: “Să luăm aminte: Lăudat-au cu glas pe Domnul tuturor”, ca şi cum ar fi zis: Să luăm aminte noi cei ce suntem zidiţi ce au pătimit cei ce erau cu noi, care până acum au fost lumină, şi acum s-au făcut întuneric.
Pentru aceasta o adunare ca aceasta s-a numit Soborul îngerilor, adică luarea aminte şi înţelegere şi unire. Acesta dar, marele folositor şi de bine-făcător mântuirii noastre, înmulţind şi întinzând spre mulţi multe faceri de bine mântuirii, s-a arătat la mulţi văzându-se. Că s-a arătat lui Avraam şi lui Lot la pustiirea şi pierderea Sodomei. Arătatu-s-a lui Iacov când fugea de fratele său. Mers-a înaintea taberei fiilor lui Israel, când se izbăveau şi au scăpat de robia şi de chinul egiptenilor. Arătatu-s-a lui Valaam, când mergea să blesteme pe Israel. Şi către Iosua al lui Navi a zis, când l-a întrebat: “Eu, Arhistrategul puterilor Domnului, acum am venit”. Acesta a cufundat de tot şi râurile ce se revărsaseră de păgâni asupra aghesmei şi a locaşului de închinare. Se află şi altele multe ce se spun despre el în Sfânta Scriptură. Pentru aceasta şi noi, având pe acesta ajutor şi păzitor vieţii noastre, prăznuim astăzi preacinstitul lui praznic. Împreună cu Sfântul Arhanghel Mihail, prăznuim astăzi şi pe prea frumosul şi prea veselitorul Arhanghel Gavriil. Pentru că şi acesta multe faceri de bine a făcut neamului omenesc, atât în Legea Veche, cât şi în cea Nouă. Căci în proorocia lui Daniil se pomeneşte însuşi numele lui, când tâlcuieşte Daniil visul ce a văzut pentru împăraţii mezilor şi ai perşilor şi ai elinilor: “Gavriile, zice, fă-l pe acela (adică pe Daniil) să înţeleagă vedenia” (Daniil. 8, 16). Şi iarăşi acelaşi Gavriil a arătat aceluiaşi Daniil că după şaptezeci de săptămâni de ani, adică după patru sute nouăzeci şi şapte de ani, are să vină Hristos. “Şi iată, zice Gavriil, bărbatul pe care l-am fost văzut la începutul vedeniei zburând, s-a atins de mine ca în ceasul jertfei de seară. Şi m-a făcut să înţeleg şi celelalte” (Daniil 9, 21). Acesta este cel care a binevestit femeii lui Manoe că are să nască pe Samson. Acesta este cel care a binevestit lui Ioachim şi Annei că au să nască pe Doamna şi Stăpâna de Dumnezeu Născătoarea.
Iar în Legea Nouă, acesta a binevestit lui Zaharia, stând de-a dreapta altarului tămâierii, că va naşte pe marele Ioan înaintemergătorul. Acesta a hrănit şi pe pururea Fecioara Maria doisprezece ani înăuntru în Sfintele Sfintelor cu hrană cerească. Acesta însuşi, şi cine se îndoieşte? a binevestit Născătoarei de Dumnezeu că va naşte de la Duhul Sfânt pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta s-a arătat lui Iosif în vis, precum zic mulţi, şi i-a zis să nu se teamă, ci să ia pe Mariam, femeia sa, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Acesta s-a arătat şi pastorilor şi le-a binevestit, că S-a născut Hristos Mântuitorul lumii. Acesta şi în vis a zis lui Iosif să ia pruncul şi pe Mama lui şi să fugă în Egipt. Şi iarăşi acesta însuşi i-a zis să se întoarcă în pământul lui Israel. Mulţi însă din sfinţiţii învăţători şi din scriitorii de cântări socotesc că dumnezeiescul Gavriil a fost şi îngerul cel îmbrăcat în veşmânt alb, care, pogorându-se din cer, a răsturnat piatra de pe uşa mormântului lui Iisus, Dătătorului de viaţă, şi a şezut deasupra ei. Şi el a fost cel care a binevestit mironosiţelor învierea Domnului. Şi ca să spunem mai cuprinzător, dumnezeiescul Gavriil a slujit la iconomia tainei întrupării Cuvântului lui Dumnezeu din început până în sfârşit.
Pentru aceasta şi Biserica lui Hristos îl prăznuieşte pe el, împreună cu Arhanghelul Mihail, şi cheamă harul şi ajutorul lui, rugându-i ca prin ajutorul şi rugăciunile lor, şi în veacul de acum să aflăm scăpare de rele, şi în cel ce va să fie să ne învrednicim de bucuria cerească şi de împărăţie. Amin.
Soborul mai marilor Arhistrategi Mihail si Gavriil si al tuturor cerestilor, fara de trupuri, Puteri
Astazi Biserica ne cheama sa cinstim pe Sfintii Ingeri si lucrarea lor in viata noastra si in lume. Este sarbatoarea Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, in jurul carora Biserica aduna si serbeaza toata obstea, tot “soborul” Sfintilor Ingeri laolalta. Ca sarbatoare a ingerilor, ziua de 8 noiembrie a inceput a se serba in Biserica de prin veacul al cincilea si ea s-a raspandit repede in tot Rasaritul crestin.
Despre ingeri, Biserica invata ca ei sunt “duhuri slujitoare” (Evrei, 1, 14), adica fiinte fara de trupuri, slugi credincioase lui Dumnezeu si totodata prieteni si ocrotitori ai nostri, pusi de Dumnezeu, pe drumul anevoios de la leagan, la patria nostra cereasca, la “Cerul nou si pamantul nou” ce vor sa fie. Asadar, daca ingerii se arata sub forme vazute, nu-i asta firea lor cea adevarata, forma vazuta este un chip de imprumut, ei sunt “lumea nevazuta”, “cerul”.
Dupa descoperirile Sfintei Scripturi si dupa marturisirile Sfintilor, ingerii iubesc pe Dumnezeu, Il preamareasc si-I implinesc voia Lui in conducerea lumilor imparatiilor, a popoarele, a oamenilor. Ca slujitori, ingerii sunt uneori implinitori ai pedepselor lui Dumnezeu, cum a fost focul peste Sodoma sau pedepsele peste Egipt. Dar, in mod statornic, ingerii slujesc la apararea si calauzirea oamenilor. Ei duc rugaciunile noastre la Dumnezeu, ei ocrotesc pe cei drepti: pe Lot, de foc, pe Ilie de Ahab, pe cei trei tineri in cuptorul din Babilon, pe Apostolul Petru de Irod. Ei vestesc faptele mari ale mantuirii: Nasterea Domnului, suferinta din Ghetsimani, Invierea Domnului, a doua Lui venire. Ingerii pazitori sfatuiesc de bine pe oameni prin glasul constiintei: tot ce este in noi bun, curat, luminat, orice gand frumos, orice miscare buna a inimii, rugaciunea, pocainta, faptele bune, toate acestea se nasc in noi si se infaptuiesc din indemnul ingerului pazitor.
La inceput, toti ingerii au fost facuti de Dumnezeu buni, stralucind de frumuseti, de intelepciune si de tot felul de daruri. Dar, Stapanul Cerului si al pamantului i-a supus unei incercari prin care ingerii, cu voie libera, sa-si dovedeasca ascultarea. Incercarea aceasta s-a petrecut inainte de facerea lumii. Si, in aceasta incercare, o parte din ingeri, in frunte cu Lucifer, cel mai frumos si cel mai inzestrat dintre ei, s-a razvratit impotriva Ziditorului sau, zicand: “Pune-voi scaunul meu deasupra norilor si voi fi asemenea cu Cel Preainalt“. Si ametit de mandrie, n-a vrut sa mai asculte de Dumnezeu.
Despre caderea lui Lucifer si a ingerilor lui, Scriptura ne vorbeste asa: “Si s-a facut razboi in cer: Mihail si ingerii lui au pornit razboi cu balaurul. Si se razboia si balaurul si ingerii lui si n-a izbutit el, nici nu s-a mai gasit pentru ei loc in cer. Si a fost aruncat balaurul cel mare, sarpele cel de demult, care se cheama satana, diavolul cel ce insela pe toata lumea, pe pamant si ingerii lui au fost aruncati cu el” (Apoc., 12, 7-9). Si asa a cazut Lucifer din cinstea de arhangel, precum graieste Domnul: “Am vazut pe satana ca un fulger cazand din cer” (Luca, 10, 18). Si asemenea cu el si ceata de ingeri ce era sub dansul, inaltandu-se, au cazut si demonii, luptatori impotriva mantuirii noastre s-au facut.
Dar Arhanghelul Mihail, de-a pururi laudatul, pazind ca o sluga credincioasa, “credinta catre Stapanul sau, s-a aratat adevarata capetenie peste cetele celor fara de trupuri“. Ca, vazand cum a cazut vicleanul Lucifer, a laudat cu glas pe Domnul tuturor si a zis: “Sa luam aminte, noi, care suntem fapturi, ce a patimit Lucifer, cel care era cu noi: cel ce era lumina, acum intuneric s-a facut. Ca cine este ca Dumnezeu?” Mi-ca-El? Ca, numele de Mihail asta inseamneaza: “Cine este ca Dumnezeu“.
Si asa s-a intocmit soborul, adica adunarea si unirea tuturor ingerilor credinciosi lui Dumnezeu, iar Mihail Arhangelul a fost randuit de Atotputernicul Dumnezeu capetenie a ingerilor buni si mare folositor si de bine facator al mantuirii noastre si, luand chip vazut, s-a aratat multora, atat in Legea veche cat si in Legea noua.
Impreuna cu Sfantul Arhanghel Mihail serbam astazi si pe preafrumosul si inveselitorul Arhanghel Gavriil, ca si acesta, luand chip vazut, multe faceri de bine a daruit neamului omenesc, aratate in amandoua Testamentele.
Asa, in proorocia lui Daniil, Gavriil este numele ingerului talmacitor al vedeniei (Dan., 8, 16). Asemenea, Gavriil arata lui Daniil intelesul celor saptezeci de saptamani de ani pana la venirea lui Mesia Hristos (Dan., 9, 21-27). Dupa traditie, tot el, Gavriil, vesteste lui Ioachim si Ana ca din ei va sa se nasca Doamna, Stapana noastra, Maria, Nascatoarea de Dumnezeu. In Legea noua, Gavriil descopera preotului Zaharia, nasterea lui Ioan, Botezatorul Domnului (Luca, 1, 19). Tot Gavriil anunta Fecioarei din Nazaret nasterea de la Duhul Sfant a Domnului Hristos, Mantuitorul lumii (Luca 1, 28). Unii zic ca tot Arhangelul Gavriil a fost ingerul in vesmant alb, care, pogorandu-se din cer, a rasturnat piatra de pe usa mormantului si a sezut deasupra ei, la ceasul Invierii Domnului. Si el a fost acela care, cel dintai, a dat Mironositelor vestea Invierii. Si, ca sa zicem mai cuprinzator, dumnezeiescul Gavriil a slujit la toata iconomia Intruparii Cuvantului lui Dumnezeu, din inceput si pana la sfarsit. Pentru aceasta si Biserica lui Hristos a hotarat sa-l praznuiasca pe el, impreuna cu Arhanghelul Mihail, si sa cheme darul si ajutorul amandurora, rugandu-i ca, prin mijlocirea si rugaciunile lor, in veacul de acum, sa aflam izbavire de rele, iar in cel ce va sa fie, sa ne invrednicim bucuriei si imparatiei ceresti. Amin.