Despre Craciun cate ceva inedit

Sãrbãtoarea Crãciunului provine din singurul cuvânt al limbii românã ce desemneazã Nasterea Domnului. Încã de la poporul roman amintirea acelor vremuri este vie, de vreme ce în unele sate din Banat si Transilvannia ziua de 1 ianuarie se numeşte Crãciunul Mic, nu Anul Nou. În spaţiul sud-est european, Sãrbãtoarea de Craciun a fost un moment al solstiţiului,mai precis era prilejul când oamenii celebrau divinitatea solarã.

Termenul de moş indicã vârsta zeului adorat, ce trebuia sã moarã şi sã renascã împreunã cu timpul calendaristic. Peste praznicul autohton al Craciunului s-au suprapus Saturnaliile romane ce se celebra la începutul mileniului întâi înainte de.Hristos zeitatea Saturn între 17 şi 23 decembrie.

În satele de pe Valea Mureşului, Crãciunul este în prezent în strânsã legaturã cuanumite credinţe empirice sau populare ce se pãstreazã. Obiceiul de a oferi daruri îşi are originile într-o legendã pe care numai bãtrânii o mai cunosc. Crãciunul este singurul cuvânt în limba românã ce aminteşte de momentul Naşterii Domnului. Legendele spun ca Moş Crãciun era un cioban rãu, care nu a vrut sã o lase pe Maica Domnului sã nascã în staulul sãu.

În satul Harpia, oamenii cred cã dacã primul care intra în casa de Craciun este un barbat este un semn de bunãstare şi sãnãtate pentru anul urmãtor. Pentru a atrage tot binele asupra locuinţelor, oamenii ţin masa întinsã toatã noaptea.Colindatul este unul dintre obiceiurile de Crãciun care se pãstreazã cel mai bine în toate satele româneşti, inclusiv cele din judeţul Alba. Pe lângã mesajul mistic, multe obiceiuri practicate în aceastã zi sunt legate de cultul fertilitãţii şi de atragerea binelui asupra gospodãriilor. Copiii din satele de pe Valea Secaşului pornesc sã colinde pe la casele oamenilor, iar gazdele trebuie sã-i primeascã pe colindãtori. În unele sate se mai pãstreazã şi un alt obicei- cel mai în vârstã membru al familiei trebuie sã arunce în faţa colindãtorilor boabe de grâu şi de porumb. Batrânii spun ca dacã boabele peste care au trecut colindãtorii vor fi date gãinilor, acestea vor fi spornice la ouat. Ei cred, deasemenea, cã vor avea o recoltã foarte bunã în anul urmãtor dacã vor amesteca sãmânţa pe care o vor pune în brazda cu boabele folosite în Ajun la primirea colindãtorilor.

Crãciunul nu a fost întotdeauna aşa cum îl vedem acum. De altfel, el a devenit sãrbãtoare adoptatã «legal» abia în secolul al XIX-lea. Nu au existat nici brazi şi nici Moş Craciun dintotdeauna. Si nici macar colinde… Unul dintre cele mai indragite obiceiuri de Crãciun, colindatul, era pe vremuri interzis. Cel care a decis cã muzica este nepotrivitã pentru o zi solemnã cum este Craciunul a fost Oliver Cromwell ce a luat o decizie stranie,în secolul al XVII-lea interzicând colindele.

Cel mai vechi cântec creştin de Crãciun este «Jesus refulsit omnium», compus de St. Hilary din Poitiers, în secolul al IV-lea. Cea mai veche transcriere dupa un colind englezesc este unul scris de Ritson, în 1410. În 1818, ajutorul de preot austriac Joseph Mohr a fost anunţat cu o zi înaintea Crãciunului cã orga bisericii sale s-a stricat şi nu poate fi reparatã la timp pentru slujba de Crãciun. Foarte trist din aceasta pricinã, el s-a apucat a scrie trei piese ce se pot fi cântate de cor, acompaniat la chitara. Una dintre ele era «Silent Night, Holy Night», ce astazi este cunoscutã în peste 180 de limbi de milioane de persoane.Cea mai vândutã piesa de Craciun din toate timpurile este «White Christmas» a lui Bing Crosby, din filmul clasic «Holiday Inn». Peste 30 de milioane de exemplare din acest single au fost vândute pretutindeni peste tot în lume.

O altã poveste mai puţin cunoscutã legatã de Crãciun este momentul din secolul al VII-lea când cãlugarii foloseau forma triunghiularã a bradului pentru a descrie Sfânta Treime. În jurul anului 1500, oamenii au început sã vadã în bradul de Crãciun un simbol al copacului din Paradis şi au atârnat în el mere roşii, simbol al pãcatului originar. În secolul al XVI-lea, familiile creştine au început sã decoreze brazii cu hârtie coloratã, fructe şi dulciuri. Dar mai înainte, în secolul al XII-lea, oamenii obişnuiau sã atârne brazii în tavan, cu vârful în jos, ca simbol al creştin.

Încã nu este foarte limpede originea acestui gest. Fapt demonstrat, în prezent cunoaştem cã Iisus nu s-a nãscut la 25 decembrie, ci cândva în martie. Luna Decembrie a fost aleasã pentru aceastã sãrbãtoare pentru a coincide cu sãrbatorile romane pagâne dedicate zeului Saturn (Saturnalii) şi Mithra (vechiul zeu al luminii), o formã de venerare a Soarelui. Primii creştini nu celebrau naşterea lui Iisus. Sãrbãtoarea naşterii era consideratã în luna septembrie, o data cu Ros Hashana (sãrbatoare din calendarul iudaic). În anul 264, Saturnaliile au coincis cu data de 25 decembrie şi împãratul roman Aurelian a proclamat aceasta data «Natalis Solis Invicti», festivalul naşterii invincibilului Soare. In anul 320, Papa Iuliu I a specificat, pentru prima data oficial, data naşterii lui Iisus ca fiind 25 decembrie. În 325, împãratul Constantin cel Mare a introdus oficial Crãciunul ca sãrbãtoare oficialã a Nasterii lui Iisus. Deasemenea, el a decis ca duminica sa fie «zi sfântã» într-o sãptãmânã de şapte zile şi a introdus Paştele cu datã variabilã. Cu toate acestea, cele mai multe ţãri nu au acceptat Crãciunul ca sãrbatoare legalã decât din secolul al XIX-lea.

In Statele Unite, Alabama a fost primul stat care a adoptat Craciunul în 1836. Oklahoma a fost ultimul stat, in 1907. Pe vremuri, nici spiriduşii nu erau ce sunt acum. Ei furau cadourile de sub brad, nu le aduceau. Conceptul de spiriduşi de Crãciun provine din credinţa strãveche cã gnomii pãzeau casa omului de spiritele rele. Spiriduşii au fost iubiţi şi urâţi, pentru cã deşi uneori se purtau cu bunãvoinţã puteau foarte uşor sã se transforme în nişte fiinţe rãutãcioase şi nesuferite, atunci când nu erau trataţi cum se cuvine. Percepţia cea mai raspânditã era cã ei erau dupa cum era şi persoana cu care aveau de a face: rautacioşi sau drãguţi. În Evul Mediu, ei mai degrabã aşteptau daruri decât sã le ofere.Abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea spiridusii au devenit prietenii lui Moş Crãciun.

D.M