Ceva mai… aparte

“Kali nihta.Ohi.Me lene Daniel.Kalos pedia,kalokardos,eleutheria,elefteros.”

Nu stiu daca este prea corect… Dar am incercat,pe cat posibil sa scriu cate ceva despre mine si in limba greaca. Nu ca as desconsidera-o pe cea romana,pe care cateodata recunosc ca nu o prea stapanesc…Dar,cu ocazia unei discutii cu un bun amic din Grecia am considerat sa imi imbogatesc cat de cat repertoriul…

Nu vreau sa par ceea ce nu sunt! Altfel spus frumusetea si melodicitatea limbii (atat cea greaca cat si cea romana) pare de necontestat. Dar…(intervine intotdeauna acest…magic cuvant) ,in universul meu ..destul de restrans de ce oare nici oamenii cu “greutate’ cu studii nu pot stapani pe deplin sensurile si ceea ce rezulta din discursul,mesajul pe care vor sa-l transmita. Practic nu vreau sa ma lansez in acuzatii,dar poate realitatea e prea cruda,e oglinda fidela a unei societati ce se indreapta vertiginos spre un viitor nesigur si cam in lipsa de adevarate valori.

Nu sunt avocatul nimanui nu vreau sa am avantaje. Aceste randuri sunt scrise din dorinta cea mai sincera de a expune ceea ce in Romania,dupa anul de gratie 1989 nu prea s-a intamplat.Nota bene… Ori nu s-a dorit asemenea lucru ori nu s-a cunoscut…

E vorba de dreptul la a avea o opinie.Sau chiar ducand la extrem ideea la totala libertatea a tuturor ideilor,aberatiilor si ineptiilor pe care ,fidel,supus,poporul roman a crezut. Nu mai vreau sa rememorez trecutul,deoarece din propriul meu punct de vedere chiar nu prea merita de amintit.

Cat ceea ce priveste de o mica concluzie?Cred ca doar dumneavoastra veti avea placere sa o constatati. In rest cred ca ar trebui sa inchei ceva mai optimist,deoarece,dupa trecerea Sfintelor Sarbatori ale Nasterii Domnului ce au constituit tot atatea (sper) borne de inaltare sufleteasca vine cu pasi repezi si inceputul unui Nou An 2008 ce ar trebui nu numai sa ni-l dorim mai bun,prosper ci ceea ce nu am reusit pana acuma sa avem puterea de a marturisi si de a intreprinde.

In speranta ca nu v-am plictisit sau mai rau v-am starnit,astept cu viu interes comentariile dumneavoastra. Si nu numai la acest post,ci la acelea pe care le considerati…

O intamplare cat se poate de reala

De curand am lecturat ointamplare ce face parte din cartea unui anume staret ortodox in persoana cuviosului Paisie Aghioratul ce povesteste despre un anume Gheorgaki din Tibet.

Mentionez ca acest fragment este inclus si in cartea“Viata Cuviosului Paisie Aghioratul“ .

Odata a venit in Sfantul Munte si umbla pe la manastiri un tanar in varsta de saisprezece-saptesprezece ani, pe care il chema Gheorgaki. La varsta de trei ani fusese dus de parintii lui la o manastire budista din Tibet, inaintase mult in yoga si ajunsese un vrajitor desavarsit putand sa cheme pe oricare… diavol voia. Purta centura neagra si stia foarte bine karate. Cu puterea satanei facea tot felul de demonstratii care pricinuiau uimire. Lovea cu mana pietre mari si le sfarama ca pe niste nuci. Putea sa citeasca si carti inchise. Spargea alune in palma, arunca cojile, iar miezul ramanea lipit de mana. Niste monahi l-au adus pe Gheorgaki laSfanta Manastire Panaguda, ca sa fie ajutat de staret. Cand a ajuns acolo, l-a intrebat pe Staret ce puteri are si ce minuni poate face. Atunci Staretul i-a raspuns ca insusi nu are nici o putere si ca toata puterea este a lui Dumnezeu.Gheorgaki, vrand sa-si arate puterea, si-a concentrat privirea spre o piatra mare care era la distanta si a facut-o bucati. Atunci Staretul a facut semnul crucii pe o piatra mica si i-a spus sa o sparga si pe aceea. El s-a concentrat, si-a facut vrajile lui, dar nu a reusit sa o sparga. Vazand aceasta, a inceput sa tremure, iar puterile demonice pe care credea ca le stapanea, neputand sparge piatra, s-au intors impotriva lui si l-au aruncat cu putere in cealalta parte a raului. Staretul a mers si l-a gasit intr-o stare jalnica.

Altadata, povestea Staretul, in timp ce discutam cu el, s-a ridicat deodata, mi-a prins mainile si mi le-a intors la spate. “Sa vina acum sa te scape Hagi-efendi, daca poate”, mi-a spus. A simtit aceasta ca pe o hula. Atunci si-a tras putin mainile si le-a aruncat departe . Dupa aceea a sarit in sus si a vrut chiar sa il loveasca cu piciorul, dar piciorul lui s-a oprit langa fata mea, ca si cum ar fi intalnit o piedica nevazuta.Concluzia e cat se poate de logica si fireasca- L-a pazit Dumnezeu.

In acea noapte l-a oprit si l-apus sa doarma in chilia sa. Dar diavolii l-au luat si l-au tarat pana jos in parau, unde l-au batut pentru nereusita lui.

Dimineata a venit intr-o stare jalnica, ranit, plin de spini si pamant si i-a marturisit: “M-a batut satana pentru ca nu am putut sa te biruiesc”"

Staretul l-a convins pe Gheorgaki sa-i aduca toate cartile lui de vrajitorie si le-a ars. Apoi l-a tinut putina vreme langa el si l-a ajutat cat timp acela a facut ascultare. Dupa aceea Staretul, interesandu-se sa afle daca Gheorgaki este botezat, a aflat chiar si biserica in care s-a savarsit botezul lui. Gheorgaki cutremurat de puterea si harul Staretului, voia sa devina monah, dar nu a putut.

Staretul folosea cazul lui Gheorgaki ca sa arate cat de mare este inselarea celor ce cred ca toate religiile sunt egale, ca toate cred in acelasi Dumnezeu si ca nu exista nici o diferenta intre monahii tibetani si cei ortodocsi.

Mai multe nu pot fi spuse. Chiar daca pare deplasat, consider ca singura religie adevarata,in cel mai pur si sigur continut moral,etic si care are si pronia Duhului Sfant este cea Ortodoxa.

Despre Craciun cate ceva inedit

Sãrbãtoarea Crãciunului provine din singurul cuvânt al limbii românã ce desemneazã Nasterea Domnului. Încã de la poporul roman amintirea acelor vremuri este vie, de vreme ce în unele sate din Banat si Transilvannia ziua de 1 ianuarie se numeşte Crãciunul Mic, nu Anul Nou. În spaţiul sud-est european, Sãrbãtoarea de Craciun a fost un moment al solstiţiului,mai precis era prilejul când oamenii celebrau divinitatea solarã.

Termenul de moş indicã vârsta zeului adorat, ce trebuia sã moarã şi sã renascã împreunã cu timpul calendaristic. Peste praznicul autohton al Craciunului s-au suprapus Saturnaliile romane ce se celebra la începutul mileniului întâi înainte de.Hristos zeitatea Saturn între 17 şi 23 decembrie.

În satele de pe Valea Mureşului, Crãciunul este în prezent în strânsã legaturã cuanumite credinţe empirice sau populare ce se pãstreazã. Obiceiul de a oferi daruri îşi are originile într-o legendã pe care numai bãtrânii o mai cunosc. Crãciunul este singurul cuvânt în limba românã ce aminteşte de momentul Naşterii Domnului. Legendele spun ca Moş Crãciun era un cioban rãu, care nu a vrut sã o lase pe Maica Domnului sã nascã în staulul sãu.

În satul Harpia, oamenii cred cã dacã primul care intra în casa de Craciun este un barbat este un semn de bunãstare şi sãnãtate pentru anul urmãtor. Pentru a atrage tot binele asupra locuinţelor, oamenii ţin masa întinsã toatã noaptea.Colindatul este unul dintre obiceiurile de Crãciun care se pãstreazã cel mai bine în toate satele româneşti, inclusiv cele din judeţul Alba. Pe lângã mesajul mistic, multe obiceiuri practicate în aceastã zi sunt legate de cultul fertilitãţii şi de atragerea binelui asupra gospodãriilor. Copiii din satele de pe Valea Secaşului pornesc sã colinde pe la casele oamenilor, iar gazdele trebuie sã-i primeascã pe colindãtori. În unele sate se mai pãstreazã şi un alt obicei- cel mai în vârstã membru al familiei trebuie sã arunce în faţa colindãtorilor boabe de grâu şi de porumb. Batrânii spun ca dacã boabele peste care au trecut colindãtorii vor fi date gãinilor, acestea vor fi spornice la ouat. Ei cred, deasemenea, cã vor avea o recoltã foarte bunã în anul urmãtor dacã vor amesteca sãmânţa pe care o vor pune în brazda cu boabele folosite în Ajun la primirea colindãtorilor.

Crãciunul nu a fost întotdeauna aşa cum îl vedem acum. De altfel, el a devenit sãrbãtoare adoptatã «legal» abia în secolul al XIX-lea. Nu au existat nici brazi şi nici Moş Craciun dintotdeauna. Si nici macar colinde… Unul dintre cele mai indragite obiceiuri de Crãciun, colindatul, era pe vremuri interzis. Cel care a decis cã muzica este nepotrivitã pentru o zi solemnã cum este Craciunul a fost Oliver Cromwell ce a luat o decizie stranie,în secolul al XVII-lea interzicând colindele.

Cel mai vechi cântec creştin de Crãciun este «Jesus refulsit omnium», compus de St. Hilary din Poitiers, în secolul al IV-lea. Cea mai veche transcriere dupa un colind englezesc este unul scris de Ritson, în 1410. În 1818, ajutorul de preot austriac Joseph Mohr a fost anunţat cu o zi înaintea Crãciunului cã orga bisericii sale s-a stricat şi nu poate fi reparatã la timp pentru slujba de Crãciun. Foarte trist din aceasta pricinã, el s-a apucat a scrie trei piese ce se pot fi cântate de cor, acompaniat la chitara. Una dintre ele era «Silent Night, Holy Night», ce astazi este cunoscutã în peste 180 de limbi de milioane de persoane.Cea mai vândutã piesa de Craciun din toate timpurile este «White Christmas» a lui Bing Crosby, din filmul clasic «Holiday Inn». Peste 30 de milioane de exemplare din acest single au fost vândute pretutindeni peste tot în lume.

O altã poveste mai puţin cunoscutã legatã de Crãciun este momentul din secolul al VII-lea când cãlugarii foloseau forma triunghiularã a bradului pentru a descrie Sfânta Treime. În jurul anului 1500, oamenii au început sã vadã în bradul de Crãciun un simbol al copacului din Paradis şi au atârnat în el mere roşii, simbol al pãcatului originar. În secolul al XVI-lea, familiile creştine au început sã decoreze brazii cu hârtie coloratã, fructe şi dulciuri. Dar mai înainte, în secolul al XII-lea, oamenii obişnuiau sã atârne brazii în tavan, cu vârful în jos, ca simbol al creştin.

Încã nu este foarte limpede originea acestui gest. Fapt demonstrat, în prezent cunoaştem cã Iisus nu s-a nãscut la 25 decembrie, ci cândva în martie. Luna Decembrie a fost aleasã pentru aceastã sãrbãtoare pentru a coincide cu sãrbatorile romane pagâne dedicate zeului Saturn (Saturnalii) şi Mithra (vechiul zeu al luminii), o formã de venerare a Soarelui. Primii creştini nu celebrau naşterea lui Iisus. Sãrbãtoarea naşterii era consideratã în luna septembrie, o data cu Ros Hashana (sãrbatoare din calendarul iudaic). În anul 264, Saturnaliile au coincis cu data de 25 decembrie şi împãratul roman Aurelian a proclamat aceasta data «Natalis Solis Invicti», festivalul naşterii invincibilului Soare. In anul 320, Papa Iuliu I a specificat, pentru prima data oficial, data naşterii lui Iisus ca fiind 25 decembrie. În 325, împãratul Constantin cel Mare a introdus oficial Crãciunul ca sãrbãtoare oficialã a Nasterii lui Iisus. Deasemenea, el a decis ca duminica sa fie «zi sfântã» într-o sãptãmânã de şapte zile şi a introdus Paştele cu datã variabilã. Cu toate acestea, cele mai multe ţãri nu au acceptat Crãciunul ca sãrbatoare legalã decât din secolul al XIX-lea.

In Statele Unite, Alabama a fost primul stat care a adoptat Craciunul în 1836. Oklahoma a fost ultimul stat, in 1907. Pe vremuri, nici spiriduşii nu erau ce sunt acum. Ei furau cadourile de sub brad, nu le aduceau. Conceptul de spiriduşi de Crãciun provine din credinţa strãveche cã gnomii pãzeau casa omului de spiritele rele. Spiriduşii au fost iubiţi şi urâţi, pentru cã deşi uneori se purtau cu bunãvoinţã puteau foarte uşor sã se transforme în nişte fiinţe rãutãcioase şi nesuferite, atunci când nu erau trataţi cum se cuvine. Percepţia cea mai raspânditã era cã ei erau dupa cum era şi persoana cu care aveau de a face: rautacioşi sau drãguţi. În Evul Mediu, ei mai degrabã aşteptau daruri decât sã le ofere.Abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea spiridusii au devenit prietenii lui Moş Crãciun.

D.M

New Age si «divinitatea» sectelor orientale

Providenta divină în creştinism şi «destinul» – soarta- în concepţia unor secte orientale şi contemporane

New Age si «divinitatea» sectelor orientale

Divinitate

Notiunea de divinitate, înţeles ca termen obscur şi nicidecum ca o noţiune ce intră sub sfera religioasă aparţine de facto tocmai Revelaţiei dumnezeieşti. Invazia sectelor orientale in Occident, de unde au ajuns şi în Răsăritul Europei, a fost prefaţată cu un secol în urmă,pein excelenţă de Societatea teosofică fondata de Elena P. Blavatsky. Aceasta dezvoltă ideea mesianismului şi a iminentei apariţii a unui Instructor mondial sau“Maestru spiritual“, ce va unifica toate religiile ce i-au pregatit sosirea şi va întemeia religia mondială. Societatea teosofică pune astfel premisele pentru tema principală şi de mare popularitate -«Noua Eră».

Provocarea New-Age

Ca simplu credincios creştin- ortodox una din temele, provocările şi întrebările contemporane poate fi formulate extrem de simplu şi concis. Cu toate acestea însă de prea multe ori Ortodoxia cât şi cei ce aparţin acestei adevărate credinţe se confruntă (chiar se „izbesc”) de afirmaţii la prima vedere simpliste, dar atragătoare prin «ecumenicitatea» lor, de tipul. Oare nu e posibilă crearea unei singure religii, care sa includă toate elementele doctrinare şi esenţiale ale fiecărei Biserici, cult, grupare religioasa etc., din moment ce există Un singur Dumnezeu? Sau, renunţarea la «tradiţiile» învechite şi instituţionalizate de o autoritate ecleziatică, îmbratisarea imediată a « noului», nu aduc toate acestea un plus în… cunoaşterea lui Dumnezeu?…

Fara indoiala ca acest fel de sincretism individualizat este promovat si diversificat încât paleta a cererii si ofertei din cultura religiilor, cunoaşte un adevarat reviriment în conştiinţa tinerilor nedeplin catehizaţi, dar fascinaţi de ceea ce ei numesc originalitate, libertate de exprimare, detaşare de «forme moarte», evanescente, şi de o latură a dogmatismul ce nu mai are fundamentul experienţei personale. Ei cad în capcana «religiozităţii» post-modernului denumită de catre literatura de specialitate- New-Age. Sunt canalizaţi de spiritualitatea vie a predecesorilor,consecinţa firească a «noului» trend al secularizării propus de Iluminismul Occidental de origine păgână.

Prin proclamarea nietzscheeana a «morţii lui Dumnezeu» [1] si inlocuirea Lui cu o aberaţie[2] ei îmbraţişează fără discernământ autentic noile miscari religioase «fascinante şi exotice, prin promisiunea imediata a unor trepidaţii mistice», şi efuziuni cu tentă sentimentalist-depersonalizată, neasistate, bineinteles, de… intermediari (preoţii).

Adevărul religios devine asemănător unui joc de puzzle, lipsit de substrat şi coerenţă internă. Tot ceea ce contează nu este expresia raţională a unei împărtăşiri de sacru, ci o experienţă agnostică, un apofatism[3] exacerbat în detrimentul dimensiunii catafatice[4], caracteristica sine qua non a oricărei teorii a cunoaşterii de bun simţ.

După cum observa Arhimandritul Teofil Tia, New-Age-ul comportă o radicală fractura între modul tradiţional de a trăi religia şi noul context cultural. Spre exemplu, sectele sunt forme concrete ale miscarii New-Age. Ca mişcări de disidenţa în raport cu marile Biserici creştine, acestea reprezintă un punct de vedere ortodox. [5]

Astfel,această deviere nocivă, venită din partea unor persoane sincere şi dornice de cunoaştere a divinului, în ultima instanţă, constituie o reală provocare pentru întreg mediul ecleziastic. Indiferenţa ar fi nefirească,deoarece un asemenea tip de provocare ar trebui sa e responsabilizeze pe fiecare în parte, în calitatea de urmaşi ai Apostolilor, trimisi in lume pentru a încerca să…minimalizeze Evanghelia lui Hristos.

MIŞCAREA NEW AGE

 

CE ESTE MIŞCAREA NEW AGE?
Ea nu apare sub forma unui grup compact, de sine stătător, ce poate identificat ca atare. Lucrul acesta reprezintă o… problemă pentru cei ce vor sa o evite sau să-i descopere prezenţa fie în Biserică, fie în alte segmente ale societăţii. Caracteristica fundamentală ce o face cu atât mai greu de identificat este starea de organizare aleatorie în care se află datorată crezurilor ei de baza (sincretismului, panteismului, universalismului, etc.) pe care voi încerca a le descrie mai jos.

Mişcarea New Age este o reţea, neînchegată ca structură, de indivizi si organizaţii ce susţin o viziune comună a unei noi ere a iluminării (cunoaşterii) şi armoniei (Epoca lui Aquarius) împărtăşind fidel concepţia despre lume şi viaţă. Aceasta se întemeiază pe principii ca monism (totul este una), panteism (totul este Dumnezeu), şi misticism (experienţa contopirii cu divinitatea[6]). Pentru a fi un adept al Noii Ere nu trebuie neapărat să devii oficial membrul unui grup, sau să mărturiseşti nişte crezuri particulare. Mişcarea este diversificată şi cuprinde o mare mulţime de organizaţii cu interese diferite şi crezuri identice. Din acest motiv, organizaţia nu poate fi catalogată cultică şi nici nu se poate defini prin denumirea sociologică de… sectă. Un editor de carte New Age admite: «Nimeni nu poate vorbi în numele întregii comunităţi New Age”⁷.

În timpul anilor 1950 şi până la mijlocul anilor 1960, mişcarea asemănătoarea unui iceberg gigantic cu peste 90% din masa lui aflata încă sub apa⁸. Cu trecerea timpului acesta a ieşit tot mai mult la suprafaţă încât s-a ajuns în prezent ca mişcarea să fie reprezentată masiv în literatură, în artă şi muzică, în cultura cinematografică sau chiar în… Biserică şi… învăţământ. Consider că şi în faţa altor provocări, Biserica (în ansamblul ei) nu a răspuns adecvat noului curent de gândire şi nu a oferit argumente temeinice pentru ca oamenii să se opună şi (chiar dacă poate părea forţat) chiar sa condamne «învăţăturile». Alt posibil argument ar consta, ca un «plus» şi ar avea legătură cu foamea după spiritualitatea specific românească oarecum… neîmplinită de regimul dictatorial comunist şi nu de Biserica tradiţională recunoscută într-un târziu de Stat, i-a aruncat pe mulţi în braţele extrem de primitoare ale acestei veritabile plăgi spirituale ce s-a abătut asupra societăţii noastre.

Comunitatea New Age poate cuprinde persoane ce provin din diverse domenii de activitate, cum ar fi, medicina holistică, ecologie, activism politic, învăţământ, yoga, astrologie, şi multe, altele. Adepţi ai spiritismului, ocultismului ,a religiilor orientale, sau a diverselor şcoli de filozofie, pot foarte uşor să fie reunite sub umbrela generoasă purtând marca New Age .În ciuda deosebirilor de convingeri se crede că doar unită omenirea va putea atinge … noi cote ale cunoasterii şi să evolueze la o conştiinţă cosmică.

Deşi nu fiecare admirator al Noii Ere subscrie la aceste crezuri, majoritatea pot fi identificaţi după unele aspecte:

1 Se inspiră din mai multe surse ale «adevărului». Pentru ei acesta nu poate fi unic, personal şi abstract, ci relativ si subiectiv.

2. Se simt confortabili atat în prezenţa Sfintei Biblii cât şi a «Evangheliei Acvariene a lui Isus Hristos» de Levi Dowling, a revelaţiilor «profetului somnambul», Edgar Cayce, sau a sfaturilor entităţii spirituale pe nume Ramtha, un războinic lemurian in varsta de 35.000 de ani canalizat in transă de J.Z.Knight. Filme şi cărţi s-au obţinut în urma contactului făcut de unii dintre adepţii New Age, cum ar fi «celebra» Shirley MacLaine, cu astfel de entităţii spirituale şi prin metoda «channeling-ului» (canalizării sau, scrierii ghidate) se propun diferite scenarii, fie ale sfârşitului lumii, fie ale cuceririi şi uniformizării ei forţate de către conspiraţii şi organizaţii secrete ce la guvernarea mondială!

FACTORI CARE AU CONDUS LA APARIŢIA MIŞCÃRII NEW AGE

Unul dintre primii si cei mai importanti a fost transcedentalismul secolului al XIX-lea. Exponentul de marcă a fost Ralph Waldo Emerson (1803-1882). Emerson şi transcedentaliştii au fost cei ce au pus bazele apariţiei şi formării New Age. Emerson a pretins că intuiţia este mai presus decat simţurile în descoperirea «adevărului» şi că Dumnezeu se poate revela omului prin intuiţia personală. El a şDumnezeu a oferit revelaţie tuturor religiilor lumii⁴.

Despre ei, Russell Chandler indică cum transcedentaliştii «au împrumutat din belşug din scrierile sacre ale religiilor orientale şi le croiesc în aşa fel încât să se potrivească spiritului american de autonomie şi autodeterminare, pregătind scena iluminaţiilor New Age-ului ce se vor afla în centrul atenţiei cu 130 de ani mai tarziu”⁵.

Teozofia
Un al doilea important factor ce a condus la aparitia New Age a fost o reînviere a ocultului. La aceasta şi-a adus o majoră contribuţie Societatea Teozofică, organizaţie fondată de Helena P. Blavatsky în anul 1875. Termenul «teozofie» luat literal înseamnă ntelepciune divina”. Urmatoarele idei distincte ale New Age-ului au fost sustinute la inceput de Teozofie⁶.

Prima ar fi în legătură cu nişte “maetri înălţaţi” vor ghida evoluţia spirituală a omenirii. Aceştia sunt persoane istorice care în trecut şi-au încheiat evoluţiile lor pământeşti prin reîncarnare, iar acum îşi continuă evoluţia pe un plan superior al existenţei lor.

În timp ce acesti “maestri inaltati” isi continua propria lor evolutie spre dumnezeire, ei ajuta astazi voluntar fiinte umane mai putin luminate sa ajunga la nivelul actual al “maestrilor. De asemenea, ei ofera revelatii acelor fiinte umane ce sunt “acordate” spiritual.

Adevărul religios a fost comunicat de către mulţi alţi oameni sfinţi pe lângă Iisus, Buda, Hermes, Zoroastru, sau Orfeu.

Iisus a fost doar o fiinţă umană ce a întruchipat spiritul Hristosului. Blavatsky a crezut că revelaţiile ei primite de la Maeştrii Înălţaţi sunt cele ce au marcat începutul Epocii Acvariene (devenit un sinonim al New Age-ului).

Antropozofia

O altă contribuţie majoră la reinvierea ocultismului a avut-o Antropozofia. De fapt, ramura a Teozofiei, ea a fost infiintata in 1912 de catre misticul german pe nume Rudolf Steiner. Termenul “antropozofie” luat literal inseamna “intelepciunea omului” si a fost popularizat pentru a le aminti oamenilor ca poseda adevarul in sinea lor.

Steiner a sustinut ca acest adevar launtric se poate descoperi folosind “stiintele sale oculte” care il pot face pe om sa cunoasca o “percepţie hipersensibila fata de lumile spirituale⁷“. Printre aderentii moderni ai New Age-ului care se inspira masiv din Antropozofie se numara David Spangler si George Trevelyan.

Şcoala Arcană
Şcoala Arcană (Arcane School), o alta ramură a Teozofiei a fost fondată în 1923 de către Alice şi Foster Bailey. Multe din doctrinele acestei şcoli de gândire sunt similare celor ale Teozofiei, incluzându-le şi pe cele privitoare la «maeştrii înălţaţi»⁸.

Alice Bailey a crezut că este «purtătoarea de cuvânt» a maestrului cunoscut sub numele de «Tibetanul». În acest rol ea a produs 19 cărţi ale acestui maestru. Două dintre cele mai semnificative cărţi ale ei şi care sunt deosebit de apreciate printre adepţii New Age-ului, sunt The Externalisation of the Hierarchy (Exteriorizarea Ierarhiei) şi The Reappearance of Christ (Reapariţia lui Hristos). Benjamin Creme este exponentul modern al New Age-ului ce se inspiră enorm din Şcoala Arcană.

Mişcarea I Am (Eu sunt)
Mişcarea «Eu sunt» este tot o extensie a Teozofiei fiind fondată prin ani 1930 de catre Guy şi Edna Ballard. Asemenea Teozofiei «Eu sunt» adoptă crezul într-un şir de revelaţii progresive provenite de la maeştri înălţaţi. Scopul acestora este de a «pregăti» omenirea pentru impunerea Epocii lui Acvarius şi a atingerii la scară cosmică a «conştiintei Hristosului»⁹. Cei doi Ballard au promovat prezenţa lui «Eu Sunt» în fiecare persoană afirmând că aceasta reprezintă punctul de contact cu realitatea divină.

O exponenta modernă a New Age-ului care se inspira considerabil din mişcarea Eu Sunt («I Am Movement») este Elizabeth Claire Prophet, conducătoarea absolută a unei …autoproclamate Biserici Universale şi Triumfante, o grupare cultică din S.U.A.

Spiritismul

Spiritismul se poate defini ca fiind «practic de încercare a stabilirii comunicării cu fiinţe umane plecate din această viaţă, sau cu inteligenţe neumane (de regula imateriale), prin intermediul unui medium omenesc cu scopul de a obţine informaţii ….supranaturale, sau de a avea experienţe directe ale realităţilor metafizice¹⁰“. Mişcarea spiritualistă (ce include şi spiritismul) a luat avânt în casa fermierului american John Fox, din Hydesville, New York¹¹. Din partea spiritualistei Helena Petrova Blavatsky spiritualismului a primit o lovitură puternică în anul 1875. Totusi spiritismul a continuat s fie promovat prin Scoala Arcana din 1923 si prin miscarea “Eu Sunt” din anii ‘30. In miscarea New Age spiritismul este acum redenumit channeling (canalizare, ghidare).

TRASATURI ALE MISCARII NEW AGE

Sincretismul religios

Miscarea New Age este sincretista, adica combina si sintetizeaza invataturi si principii religioase uneori complet contradictorii. Culege din invataturile tuturor religiilor lumii si le redefineste sub forma acestei conceptii mistice despre lume si viata: “Noi onoram adevarul si frumusetea tuturor religiilor lumii, si credem ca fiecare din ele contine o parte din Dumnezeu, un sambure al adevarului care sa ne uneasca pe toti.¹²”

Adeptii New Age nu ofera un devotament exclusiv unui invatator sau unei invataturi anume. Dimpotriva, ei cred ca Dumnezeu s-a revelat pe Sine in Isus, dar nu numai ci s-a revelat si in Buda, in Krishna si o multime de alti avatari. Ca prin urmare, spun ei, Biblia nu poate face nici o pretentie de a fi singura revelatie a lui Dumnezeu facuta omenirii.

Divinizarea umanitatii
Afirmatia fundamentala a miscarii New Age este indumnezeirea omului. Crezul in divinitatea omului urmeaza celui in monism si panteism pentru ca daca totul este una (monism) si totul este Dumnezeu (panteism), atunci si noi oamenii suntem Dumnezeu.

Beverly Galyean afirma ca, “odata ce noi incepem sa vedem ca toti suntem Dumnezeu, ca avem atributele sale, cred ca intreg scopul vietii devine reasumarea dumnezeirii din noi, a iubirii, a intelepciunii, a intelegerii si a inteligentei perfecte.¹³”

«Transformaţionismul»¹⁴
Doua aspecte ale transformarii se remarca in platforma New Age. Transformarea personala si transformarea planetara.

Transformarea personala reprezinta corespondentul New Age al nasterii din nou din Crestinism, bazandu-se pe recunoasterea personala a contopirii cu Dumnezeirea, cu umanitatea si cu universul. Aceasta recunoastere este descrisa in moduri variate, fie ca “iluminare”, “armonizare”, “acordare” (vezi, engl., “attunement”), “realizarea sinelui”, “realizarea lui Dumnezeu”, sau “actualizarea de sine”. Se sustine ca avem nevoie de o asemenea iluminare deoarece noi, oamenii, am “acceptat minciuna” (sau, cedat iluziei) limitarii omenesti si marginirii omului. Pentru ca ne-am uitat adevarata noastra identitate divina¹⁵. Doar printr-o transformare a constiintei noastre noi putem scapa de aceasta minciuna si putem realiza (descoperi) adevaratul nostru potential.

Transfomarea planetara se presupune sa se realizeze prin acumularea unei “mase critice” de indivizi ce au fost ei insisi personal transformati si care isi asuma raspundere socio-politica pentru intreaga umanitate.

«Networking» (punerea in legatura)
Aceasta este o trasatura comuna a miscarii New Age: punerea in legatura a diverselor organizatii si indivizi ce impartasesc crezurile pestrite ale New Age-ului. Este singura modalitate de a asigura o coordonare a eforturilor de pretutindeni ale sustinatorilor New Age. Repet inca odata ca desi adeptii New Age sustin o varietate de crezuri diferite, dovedesc interese diferite (sanatatea, psihologia, politica, stiinta, si educatia) totusi ei se unesc pentru a duce la indeplinire telurile care le sunt comune. “Networking”-ul este modul in care se pun in legatura unii cu altii fara a aprofunda neaparat relatii si prietenii ce-i pot face sa se cunoasca personal.

Un binecunoscut canal si mijloc de punere a lor in legatura o constituie mass-media si mijloacele de comunicare. Marilyn Fergusson spune ca “punerea in legatura” are loc prin “conferinte, convorbiri telefonice, calatorii, carti, organizatii fantoma, articole din presa, raspandirea de brosuri, lecturi, seminarii, partide politice, retele, cursuri, coalitii ecologice, casete, anunturi, scrisori de stiri.¹⁶” Telecomunicatiile moderne si Internet-ul reprezinta de asemenea o cale a “networking”-ului.

Unitatea guvernarii
Agenda politica a miscarii New Age este periculoasa in sine deoarece ea este bazata pe increderea falsa avuta in potentialul uman si nu in dependenta de calauzirea divina unui Dumnezeu personal. Atot-prezentul “Hristos cosmic” este cel ce-l umple pe om cu acest potential, se spune.

Multi membrii ai miscarii cred ca Hristosul cosmic a operat in erele trecute in vietile diferitelor personalitati religioase si ca prin intermediul lor a produs schimbari in lumea noastra. In acelasi fel Hristosul cosmic poate lucra si astazi, prin toti oamenii in viata. Matthew Fox (un preot catolic) scrie:

Se exclude faptul ca desi Hristosul s-a incarnat in Isus, el se poate incarna si in altii ca, Lau-tzu, Buda, Moise sau Sara, in Adevarul Calator, sau in Gandhi, in mine sau in tine? Adevarul este tocmai opusul. De fapt, in epistola sa catre Galateni Pavel a vorbit despre Hristosul incarnat in el spunand: “Dar nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine” (Gal.2:20). Pavel ii indemna pe primitorii epistolei sale sa-l “vada pe Hristos luand chip in ei” (literar, “sa-l vada faurit in ei”) (Gal.4:20) si ca ei sa fie “fiii si fiicele lui Dumnezeu” (Gal.3:27)¹⁷.

Agenda politica a miscarii New Age mai este periculoasa deoarece nu recunoaste valorile morale absolute intemeiate pe Cuvantul lui Dumnezeu. Toate valorile ei morale sunt determinate cu subiectivitate. Totul este relativ. Relativitatea tuturor valorilor morale este de asemenea invatata in scoli prin intermediul unor programe de “clarificare a valorilor”, in realitate de modificare a lor.

Iata ce recomanda guvernelor lumii organizatia “The World Health Organization”, prescurtata WHO prin retea ei de oficii nationale si prin programul “Nations for Mental Health” ce doreste sa-l implementeze in fiecare tara membra a O.N.U.:

Guvernele vor fi asistate sa-si formuleze, sa implementeze, sa monitorizeze si sa evalueze anumite politici de sanatate mintala� Politicile de sanatate mintala ar trebui sa promoveze dezvoltarea optima a sanatatii mintale a populatiei.

O mostra de “gandire nesanatoasa” pe care un asemene program doreste ca o ajusteze la o noua gandire ar fi urmatoarea:

Masele trebuie sa invete sa nu se mai vada ca indivizi, ci ca parte a unui intreg mai mare, a unui grup, a unei comunitati, a planetei.

Cateva dintre “clarificarile” ce se promoveaza chiar acum in scolile americane suna in felul urmator:

• homosexualitatea n-a fost niciodata condamnata in Biblie.
• unii crestinii sufera de obsesia spiritului anti-homosexual si descriu in termeni negativi stilul de viata homosexual, dar el nu este decat un alt stil de viata, o alta preferinta sexuala.
• elevii din scoli trebuie invatati sa priveasca pozitiv homosexualitatea cat mai din timp posibil in procesul propriei lor explorarii sexuale.
• oricine obiecteaza impotriva homosexualitatii este bigot, ignorant si un potential criminal (se face vinovat de “hate crime” un delict de ura), etc.

Unele din expresiile si sloganurile popularizate se pot descifra dupa cum urmeaza:

• “separatia dintre Biserica si stat” = “�invataturile lui Isus Hristos ma stanjenesc nespus de mult. Pagana Mama Terra, pe mine ma multumeste! Eu nu sunt un ipocrit!”
• “eu cred in toleranta pentru toata lumea” = “�Pentru toata lumea, in afara de crestini! Din partea mea, sa fie toti aruncati la puscarie!”
• “eu cred ca noi ar trebui sa celebram diversitatea” = “�vreau sa fac tot ce vreau eu, indiferent pe cine jigneste. Iar prietenul meu? Imi place, dar nu intr-atata incat sa ne certam. Si el poate face ce vrea.” Etc¹⁸.

Agenda politica a miscarii New Age in ce priveste guvernul unic mondial este periculoasa deoarece ea este intemeiata pe dorinta omului de a obtine absolutul in actiunea libera a omului ca si unica sursa de autoritate. Agenda politica New Age nu recunoaste autoritatea unui Dumnezeu suveran si omnipotent. Douglas Groothuis, un cercetator al miscarii, face urmatoarea observatie:

Conform agendei adeptilor New Age, trebuie pusa caramida unui nou Babel care sa proclame o (noua) ordine a carei unitate si directie finala sa fie opusa Creatorului (vezi, Geneza 11:1-9). Stravechii entuziasti ai ordinii mondiale, gasiti in Geneza, au incercat sa forteze “teza apostata a unitatii si egalitatii intregii umanitati” pentru a construi o “ordine mondiala unica si a inaugura un paradis fara Dumnezeu” (Rushdoony, 1979). Asta este ceea ce sustinatorii New Age incearca sa realizeze in zilele noastre, iar tentativa lor este deopotriva zadarnica. Toate turnurile Babel sunt ridicate in van, daca este exclusa piatra unghiulara care este Isus Hristos¹⁹.

Guvernul global ce reprezinta o parte a agendei politice New Age sustine nevoia unei forte planetare de politie pentru asigurarea securitatii. Doar aceia ce se inscriu in conceptia monista si panteista despre lume si viata vor fi ingaduiti sa controleze aceasta forta politieneasca.

Organizatia “Planetary Citizens” (Cetateni Planetari) sponsorizeaza in prezent “Comisia Independenta asupra Alternativelor Mondiale de Securitate” care cuprinde numerosi experti in pace, dezarmare, si sisteme de securitate ce vor crea “un sistem global de securitate, prietenos, credibil si operabil²⁰“.

Sursa acestei unitati este relativ clara. Multi dintre cei ce sunt implicati in politica New Age se bizuiesc in mod evident pentru deciziile si actiunile lor pe revelatii ocultice. Spre exemplu, multi adera la scrierile lui Alice Bailey (o binecunoscuta spiritista si adepta a Teosofiei). Ea, vorbeste adesea despre “Planul” si despre “Stapanii/Maestrii Ierarhiei”. “Maestrii Inaltati” sunt cei ce se presupune sa fi atins cel mai superior nivel al constiintei devenind calauzele evolutiei spirituale a omenirii. Acesti “maestri” se crede ca se ocupa de ducerea la indeplinire a “Planului” pentru Pamantul nostru.

“World Goodwill” (“Bunavointa Mondiala”) este grupul de lobby al carui tel este de a desfasura “Planul” trasat de numeroasele carti ale lui Alice Bailey. Aceasta nu este decat una dintre organizatiile aflate sub influenta lui Bailey, ce sunt sponsorizate de Trustul Lucis (vezi, glosarul de termeni New Age).

Globalismul care este de asemenea o parte a agendei politice a miscarii New Age, reprezinta aproape echivalentul unei forme de idolatrie. El inalta planeta si umanitatea la rangul de stapanire (dominare) suverana. Comentariul lui Groothuis este foarte adecvat:

Internationalismul idolatru trebuie respins de catre crestini. Hristos este Domnul. Nici natiunile si nici planeta, nu sunt suverane. Guvernul global, sau ceea ce se mai poate numi, “starea cosmica”, trebuie sa fie respinsa ca idolatrie, devreme ce umanismul cosmic il introneaza pe om in locul lui Dumnezeu²¹.

AVERTISMENT!
Acum, exista pericolul ca gandirea New Age sa-i faca pe unii crestini sa fie paranoici cu privire la orice pare sa fie asociat cu miscarea, indeosebi in legatura cu teoriile conspirative. Dar asa cum ne spune vechea gluma, “doar fiindca esti paranoic, nu inseamna ca nu vor sa puna mana pe tine!”

Agenda politica a miscarii New Age este periculoasa deoarece ea este intemeiata pe conceptia monista si panteista despre lume. In consecinta agenda politica a miscarii New Age este antiteista (deci, impotriva lui Dumnezeu) si anticrestina.

Mark Satin, autorul lucrarii, “New Age Politics” spune:

Constiinta planetara recunoaste unitatea noastra cu intreaga umanitate, si de fapt cu tot ceea ce are viata pretutindeni si cu toata planeta in general²².
Destinul omenirii, dupa lunga ei perioada de pregatire si diferentiere, este cel putin de a deveni unita�Aceasta unitate se afla pe punctul de a fi exprimata politic printr-un guvern mondial care sa uneasca natiunile si regiunile in actiuni ce depasesc capacitatea lor individuala²³.

Profetul New Age pe nume, David Spangler scrie:

Neindoielnic ca politica sinergiei va reinterpreta relatia omenirii cu natura in folosirea de catre aceasta a resurselor naturale, va reinterpreta relatia ei cu animalele si plantele, si cu tot ceea ce alcatuieste mediul ambiant�
Atat intr-un grup separat cat si intr-o grupare de grupuri mai mici in care constiinta separarii este alungata fiind inlocuita cu o constiinta a unitatii, a cooperarii dinamice si a bunavointei, intreg spectrul de politica nationala si internationala asa cum o cunoastem va trebui sa dispara si sa fie transformata in ceva de nerecunoscut dupa standardele de astazi²⁴.

Monismul si panteismul reprezinta, asa cum am vazut, baza metafizica pe care se intemeiaza miscarea New Age. Fiecare transformare culturala majora se intemeiaza pe o schimbare de conceptie despre lume si viata. Lewis Mumford observa importanta acestei noi ideologii spunand ca, “fiecare transformare a omului, cu exceptia poate a celei ce a produs cultura neoliticului, s-a intemeiat pe o noua baza ideologica si metafizica, sau altfel spus, pe sentimente profunde si intuitii a caror expresie rationalizata sa ia forma unei noi imagini a cosmosului si a naturii omului.²⁵”

Spre exemplu, sa spunem ca vizitezi un trib african chiar in timpul ritualului circumciziei unei femei si privesti cum unei tinere femei i se face o clitorectomie. Cand te plangi ghizilor tai si ceri interventia unor autoritati ale tarii respective, acestia iti reproseaza faptul ca valorile tale eurocentrice si religia ta straina te impiedica sa vezi “utilitatea” unui asemenea act. In plus, nu ai dreptul sa intervii in cultura unei tari si sa pretinzi o schimbare a traditiilor. Globalismul si integrarea tuturor culturilor nu-ti permite exprimarea unor opinii valabile doar in contextul unei anume culturii (a ta), dar irelevante pentru o alta! Cam la astfel de experiente pot conduce ideologiile si modificarile de conceptie despre lume si viata si valori morale pe care miscarea New Age le promoveaza. Ele sunt prezent si intalnite in lumea noastra contemporana. Crestinii au inca sacra datorie de a avertiza asupra consecintelor intronarii eu-ului si a omului ca autoritate morala finala si spirituala. Omul este pacatos.

Unitatea religiilor

Noua baza ideologica a agendei politice a miscarii New Age este unitatea tuturor religiilor. In aceasta, desi este permisa existenta religiilor variate, fiecare religie este privita ca invatand acelasi adevar central: divinitatea umanitatii. In lumina acestei ideologii Crestinismul este reinterpretat si fiind redefinit de adeptii miscarii drept un “Crestinism ezoteric”. Unitatea religiilor este absolut necesara daca se vrea ca “unitatea omenirii” sa devina o realitate, se sustine.

Robert Muller, fostul adjunct al Secretarului General al Natiunilor Unite, a comentat urmatoarele cu privire la unitatea religiilor:

Pentru prima data in istorie am descoperit ca planeta pe care locuim este una singura. Acum nu ne mai ramane decat sa descoperim ca suntem de asemenea o singura familie umana si ca trebuie sa transcedem toate diferentele nationale, lingvistice, culturale, rasiale si religioase ce reprezinta istoria noastra. Avem sansa de a scrie o istorie complet noua²⁶.

Legate de cele spuse de Muller este si conceptul ce apartine lui Matthew Fox (preot catolic ecumenic) de ecumenism profund. Astfel, el a scris:

Ecumenismul profund este miscarea care va valorifica intelepciunea tuturor religiilor lumii: a hinduismului, a budismului, a islamismului si a iudaismului, a taoismului si a sintoismului, a crestinismului in toate formele sale, a religiilor native si a zeilor religiilor din intreaga lume. In valorificarea acestei intelepciuni consta ultima speranta de supravietuire a planetei pe care o numim casa noastra²⁷.

Aceasta intelepciune ce este culeasa de la toate religiile este vazuta ca orbitand in jurul unui adevar central si universal: divinitatea omului. Privitor la acest adevar central, David Spangler a scris:

Ceea ce incearca acum sa se ridice este grupul de oameni ce alimenteaza, si reprezinta destul de literar, cei pe care Isus i-a numit “sarea pamantului”, in mod constient si spiritual numiti asa, ei fiind cei ce-si recunosc divinitatea, dar fara a fi ingamfati de ea si actioneaza in sfera lor de influenta pentru a inspira aceeasi divinitate si altora� Ei sunt cei ce dau viata (“datatorii vietii”; n.a.), si formeaza baza guvernului viitorului²⁸.

Dupa toate cele observate mai sus trebuie spus ca pana acum nu s-a putut evidentia concret nici o conspiratie autentica care sa fi afectat istoria sau cursul unor natiunii. Sau, cine stie, poate schimbarea de directie a “blocului rasaritean” al tarilor comuniste a fost de inspiratie New Age? Vom ramane sa aflam la momentul potrivit. Nu este ceea ce conteaza intr-adevar pentru niste crestin. Tragedia pentru acesti oameni este inconstienta lor fata de o conspiratie la nivel spiritual ce este adevarata si ce s-a concretizat in istoria omenirii. Este cea a puterilor demonice si a diavolului ce de la inceput a “planuit” o detronare a lui Dumnezeu in umanitate si o ridicare a omului la nivelul de constienta divina ce i-a fost refuzata de “raul Dumnezeu creator” al omului.

Aceasta “conspiratie” este dezvaluita inca de pe primele pagini ale Bibliei si reprezinta iluzia spirituala fundamentala de care sufera miscarea New Age: oferirea statutului de dumnezeu omului. Iata cum a sunat prima data “planul” ei: “�sigur nu veti muri, dar Dumnezeu stie ca, in ziua cand veti manca din el, vi se vor deschide ochii, si veti fi ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul” (Geneza 3:4-5). Din pacate “conspiratia”, initial indreptata impotriva lui Dumnezeu, a avut efect doar asupra omului, ducandu-l la caderea in pacat, stare in care se gaseste imediat dupa crearea lui si pana astazi, asa cum amplu ne dovedeste istoria umanitatii. Promovarea omului la “constienta divina” nu a reusit atunci si nu va reusi nici acum in vremea miscarii “new age”, dimpotriva. Decaderea omului pare sa se accentueze tot mai mult si nevoia lui de credinta in adevaratul Rascumparator al umanitatii Domnul Isus Hristos, nu in sine, sa devina tot mai acuta.

 

2 Jeremy P. Tarcher, “New Age as Perennial Philosophy”, Los Angeles Times Book Review (7 Februarie, 1988), pag.15
3 “The New Age Cult”, de dr. Walter Martin (Bethany House Publishers), pag.8
4 Multi au observat similaritati intre anticul gnosticism si moderna miscare New Age. In cartea The Counterfeit Christ of the New Age Movement a lui Ron Rhodes, cel de la care am preluat aceste paragrafe, se prezinta legatura care exista intre acestea. (Grand Rapids: Baker, 1990), pag.118
5 Russell Chandler, Understanding the New Age (Dallas: Word, 1991), pag.33
6 Rhodes, pag.119-121.
7 Rudolf Steiner, Knowledge of the Higher Worlds and Its Attainment (Spring Valley, N.Y.: Anthroposophic Press, 1984), pag.1-34.
8 Vezi, Alice Bailey, The Externalisation of the Hierarchy (New York: Lucis, 1957).
9 Mrs. G.W. and Donald Ballard, Purpose of the Ascended Masters “I Am” Activity (Chicago: Saint German Press, 1942), pag.24, 35, 110.
10 Miller, pag.141.
11 Pentru o istorie concisa a spiritismului vezi, Jon Klimo, Channeling (Los Angeles: J.P.Tarcher, 1987), capitolul 2.
12 Julia Spangler, “Compass Points”, Lorian Journal 1:2, pag.3
13 Interviu cu Beverly Galyean preluat din articolul lui Frances Adeney, “Educators Look East”, din SPC Journal (iarna lui 1981), pag.29.
14 sunt practic obligat sa consacru acest termen datorita acestei trasaturi specifice a New Age-ului; n.a.
15 Shirley MacLaine, Dancing in the Light (New York: Bantam, 1985), pag.133; comparati cu cele spuse in cartea lui Douglas Groothuis, Unmasking the New Age (Downers Grove, Illinois: InterVarsity Press, 1986), pag.22.
16 Marilyn Fergusson, The Aquarian Conspiracy (Los Angeles: J.P. Tarcher, 1980), pag.62-63
17 Matthew Fox, The Coming of the Cosmic Christ (New York: Harper & Row, 1988), pag.235
18 Din brosura trimestriala Mission America, numarul din primavara lui 1999, articolul intitulat “The UN Plan For Your Mental Health” de Berit Kjos.
19 Douglas Groothuis, “Politics: Building an International Platform”, The New Age Rage, editata de Karen Hoyt si J.Isamu Yamamoto (Old Tappan, N.J.: Revell, 1987), pag.104
20 Donald Keys, “Security Alternatives”, (AHP Perspective, decembrie 1985), pag.18
21 Douglas Groothuis, The New Age Rage, pag.105
22 Mark Satin, New Age Politics (New York: Dell, 1979), pag.148
23 idem, pag.142
24 David Spangler, Explorations: The Emerging Aspects of a New Culture (Forres, Scotland: Findhorn Publications, 1981), pag.85
25 Lewis Mumford, The Transformation of Man (New York: Harper and Row, 1972), pag.179
26 The Movement Newspaper, “U.N.’s Robert Muller to speak at Universal, Peace Conference” (februarie 1983), pag.21
27 Matthew Fox, The Coming of the Cosmic Christ (New York: Harper & Row, 1988), pag.288
28 David Spangler, Explorations, pag.72

Prima condiţie pentru a interacţiona productiv cu o persoană sau un grup de persoane este cunoaşterea contextului mental, cultural, social etc. în care se situează. Astfel, odata stabilite puntile de legatura, se pot pune bazele unei comunicari fructuoase, pornind de la elementele familiare. Nu trebuie uitat faptul ca, dintru inceput, Biserica a predicat Evanghelia fara sa caute sa impuna un anumit model cultural, nici macar pe cel ebraic.

Credinta crestina transcende orice cultura, fie ea elena sau post-moderna, fara ca aceasta sa insemne ca poate exista intr-o situatie dezincarnata. Procesul de inculturatie evanghelica este, de altfel, un reflex al intruparii Logosului, taina centrala, constitutiva, a crestinismului. Biserica, asadar, nu-si poate permite sa se inchisteze si sa isi fixeze mesajul in anumite cadre si tipare istorice care, odata cu trecerea veacurilor, devin inactuale.

Cand vorbeam mai sus de responsabilizare, nu incercam sa afirm ca Biserica nu ar mai poseda instrumentele si metodele misionare specifice, dimpotriva. Numai ca, trebuie sa recunoastem ca Bisericile oficiale, in special cele occidentale, s-au implicat exagerat in ultimul timp pe dimensiunea orizontala (sociala) a existentei umane si au pierdut din vedere esentialitatea dimensiunii verticale, gratie careia se realizeaza initierea in calea interioara a contemplatiei. Ortodoxia conserva un adevarat patrimoniu de spiritualitate, ce ramane din pacate aproape necunoscut marii mase. Solutia viabila pentru iesirea din aceasta criza este deja continuta in traditia noastra. Nu trebuie sa inventam, dar e necesar sa redescoperim si sa daruim…

Din asa – zisa spiritualitate orientala sunt luate concepte si reprezentari pe care le vom regasi in prozelitismul multor secte, ca de exemplu: reincarnarea, Karma, “avatar al divinitatii”, Constiinta cosmica s.a.

Fondul comun pe care se constata o recrudescenta, o inmultire, expansiune a sectelor este reintoarcerea omului catre religiozitate, dar nu spre modelul Hristos pentru mantuire.

In cazul nostru si al altor tari din estul Europei formarea ateista a omului in regimul trecut, indepartarea lui de trairea religioasa favorizeaza in unele cazuri receptivitatea la “noile religii”. La fel “noutatea”, caracterul inedit al unor concepte si practici orientale.

In dezvoltarea studiului nostru ne-am oprit asupra doctrinelor si practicilor unor secte religioase sau filozofico-religioase, de origine sau inspiratie orientala: Baha’i, Sfantul Graal, Meditatia transcendentala, Misa (Miscarea de integrare spirituala in absolut), Hare Krishna, Anada Marga, Zen, Sahaja Yoga, Anaitonistii,. Aum, De o parte barbatii de alta femeile (Al treilea ochi), Eckankar, Gurdjiev, Lumina miracolelor, Misiunea luminii divine, Omfalofilii, Soka Gakki, Mahiraki (Lumina adevarului), Mocn, Bhagwan, Universitatea spirituala a lui Brahma Kumari, Guru Maharaj Ji, Organizatia Sathya Sai Baba, Rosicrucialismul, Biserica de scientologie, Organizatia de Analiza Actionala, Teozofia, Antroposofia, diverse scoli Yoga.

Toate aceste miscari religioase sustin ca detin Adevarul uiiim si constituie nucieul religiei. A pune, Ia aceste miscari religioase, problema Providentei inseamna de fapt a gandi sau a clarifica daca exista in mod real un raport actual intre om si. Dumnezeu si daca perspectivele acestui raport conduc la implinirea vietii, Ia mantuire. Sathya Sai Baba sustine ca: “Lumea este casa mea, curat mai intai camera mea care este India, apoi voi trece la celelalte incaperi…”.

Astfel de avatari isi descopera atribute divine, cum ar fi constiinta cu care “cuprind proniaior” pe toti oamenii: “in fiecare clipa cunosc prezentul, trecutul si viitorul fiecaruia dintre voi”, spune Sathya Sai Baba.

Sectele dau ca fiind cert accesul la noi “revelatii” sau incredinteaza ca aduc in mod sigur “prezenta” lui Dumnezeu in viata concreta a aderentilor, pana la cufundarea omului in divinitate. Identificarea cu divinitatea incepe prin cautarea experientei directe si imediate a constiintei divine si cosmice.

Prin osmoza, prin cunoasterea nemijlocita si intuitiva, in spatiul interior al sufletului, este dezvoltat potentialul uman pana la descoperirea “sinelui” real si divin care se uneste acolo, deasupra simturilor si ratiunii, cu constiinta cosmica care este Dumnezeu. “intre om si divinitate ar exista o continuitate. Cercetarea celui mai profund nivel al constiintei reprezinta unirea cu acea portiune a divinului. Ea consta intr-o experienta de iluminare prin care initiatul descopera, ca in hinduism, adevarul: “Eu sunt acela ce singur este”.

Gasim la sectele orientale frecventi avatari ai divinitatii. In special liderii religiosi isi revendica aceasta calitate pentru a-si justifica mesajul si autoritatea in secta.

Sri Sathya Baba, liderul Organizatiei Sathya Sai Baba, este numit omul-dumnezeu si se precizeaza ca in aceasta categorie “numarul acestora este infim”… Acest lucru este favorizat de modul in care este inteles statutul divinitatii in religiile care sunt sursa acestor secte.

Hinduismul, spre exemplu, practica un politeism de “natura fluida: multiplele entitati care, intr-un fel sau altul, fac obiectul unui cult, poseda o individualitate atat de fragila si de indistincta, incat se topesc cu usurinta sau se transforma unele in altele. Ele sunt resimtite mai putin ca figuri ca atare, si in mai mare masura ca modalitati locale si temporare ale prezentei printre noi a divinitatii, informa in esenta sa, si tocmai prin aceasta capabila de orice metamorfoza”.

Rig-Veda prezinta in Imnul creatiei, din care s-a inspirat si M. Eminescu pentru Scrisoarea I (dar poetul citeaza din Cartea Facerii), panteismul indian preluat de sectele orientale de astazi. “Lumea aceasta a fost la inceput si reala si nereala; ea a existat si n-a existat; ea a fost pe atunci numai gandire. De aceea inteleptii spun despre ea: Atunci nu era fiinta nici nefiinta, pentru ca gandirea nu era nici ceva real, nici ceva nereal. Aceasta gandire a dorit sa se manifeste ca ceva creat, mai pronuntat si mai concret; ea isi dori o personalitate (atman), se infierbanta si se condensa”. Astfel, Imnul creatiei prezinta confuz geneza lumii si a zeilor. Din nefiinta s-a nascut Brahma – universul, baza intregii existente si totodata principiul creator. Atunci nu existau oameni, zei sau timp. Brahma naste Unul si aceasta emanatie de fapt inseamna identitatea cu substanta primordiala. Unul capata atribute spirituale, este gandirea care primeste personalitate si naste dorinta si vointa de a crea. Aceasta neintelegere a lui Dumnezeu ca unitate de fiinta in Trei Persoane, desavarsita, spirituala, lasa loc unor nesfarsite metamorfoze divine inclusiv cele de actualitate cand maestrii, liderii religiosi ai sectelor se identifica cu divinitatea.

Exista si conceptii orientale care socotesc pe Dumnezeu ca suflet liber iar oamenii, prin reincarnari si purificari succesive, ajung si ei la aceasta stare. Secta Eckankar il considera pe Dumnezeu omniprezent ca un “curent cosmic” iar usa de intrare in regatul Lui este tocmai aceasta grupare religioasa, noua. Shoko Asahara, liderul sectei Aum, se considera reincarnarea lui Buda si a lui Iisus Hristos in acelasi timp.

Hore Krishna recunoaste transcendenta absoluta a lui Dumnezeu, dar nu accepta vreo materializare a Lui. Spre deosebire de hinduism din care-si extrage doctrina si practicile, secta da calitate de persoana lui Krishma, ca zeu suprem si unic. De fapt aceste “personalizari”, o multitudine de zeitati, sunt moduri de manifestare a divinitatii impersonale care se identifica cu existenta insasi. “Dumnezeul personal” al sectelor Orientale este un aspect inferior al impersonalului”.

Exista, aproape la toate sectele, tendinta de a reduce divinitatea la un dualism cuprinzand doua principii energetice: unul feminin si unul masculin care marcheaza toata existenta.

Se constata, la toate sectele de inspiratie orientala, ascunderea de divinitate. Ca aparare, refugiu in fata presiunilor angoasei lumii contemporane omul se refugiaza in sine, isi cauta in sine divinitatea. Maestrul, guru, liderul harismatic orienteaza omul spre interiorul sau unde trebuie sterse emotiile, gandurile trebuie depasite cu scopul declarat de a atinge o liniste mentala, implinirea, fericirea, depasirea suferintei, deificarea panteista a omului. intr-o perioada de instabilitate si criza provocata a lumii, anumite categorii de persoane agreaza aceasta “noua religiozitate” sectara care nu angajeaza omul la o relatie personala responsabila cu Dumnezeu si care ar determina o schimbare spirituala, de existenta si cultura.

Dimpotriva conduc catre o pierdere in “imensitatea sinelui” cu concursul unor lideri “harismatici” care promit caldura si siguranta comunitara, unitatea unui grup ca remediu la dificultatile si singuratatea cu care se confrunta omul. Acestia dau mantuirii o dimensiune personala, insa exclud caracterul de organism, de intreg al Bisericii investita si unita prin harul dumnezeiesc.

Din psihologia “providentei” sectelor orientale

Conceptul “Providentei” la sectele orientale este foarte apropiat de intelegerea pe care sistemul filozofic stoic din antichitate il dadea acestei notiuni. Stoicii intelegeau natura ca divinitate care da legile sau ratiunile universale ale lumii. Natura este o substanta, energie divina universala care se manifesta panteist sub chipul zeilor, demonilor, eroilor si omului.

Aceeasi energie sau substanta divina universala se exprima dupa unii, si ca destin (predestinatie) sau providenta care guverneaza istoria cosmica si umana. Intotdeauna liderii grupurilor sectare au avut grija sa Cultive in randul aderentilor constiinta, siguranta de sine, ca apartin unei elite aleasa de Dumnezeu. Asta ca sa le arate ca au legitimitate, autoritate, ba chiar un rol providential de “flacara”, de “sare a pamantului”, harazit prin vointa divina care ii dirijeaza nemijlocit.

Hare Krishna cere credinciosilor sai “sa foloseasca fiecare moment al existentei pentru a trai in “Constiinta Krihsna” gandindu-se la el, “inchinandu-i hrana”, adorand manifestarile formale ale divinitatilor hinduse – murti – (un fel de icoane), dansand si recitand maha-mantra pentru a “traversa oceanul de confuzie in care am intrat”. Psihologic liderii religiosi creaza cadrul, lanseaza notiunile si practicile care sa-i dea adeptului impresia de raport real si direct cu Dumnezeu. Alte secte sau grupari (societati, fundatii, asociatii etc.) ofera o provocare foarte tentanta a unui sincretism care permite practicarea propriei religii.

Roscrucienii AMROC propun participantilor la intalnirile lor sa-si venereze fiecare “Dumnezeul din inima sa”. Antropozoful R.Steiner accepta adeptilor sa continue practicarea propriului cult iar Miscarea Graalului afirma: “Noi va vom ajuta sa va practicati mai bine religia”. Toate acestea puse langa nazuinta adanc ascunsa in fiecare dintre noi, de a fi o mare familie umana, dau dintr-o data ideea unui pas “providential” inainte si invita la a acorda credibilitate initiatorilor.

Fascinatia culturilor antice, exotice, a filozofiei scrierilor orientale vine la omul modern pe fondul preocuparii sale de a-si cunoaste istoria si originea , existentei sale. Exista astfel grupuri religioase sau filozofico- religioase sincretiste care imbina elemente din religiile Orientului cu traditia ezoterica si cercetarile contemporane privind extinderea constiintei. Asa sunt Teosofia, Antroposofia, Rosicrucianismul, Miscarea Graalului, Scientologia, gruparile spiritiste, cele ale Stiintelor noetice, ale Stiintelor cosmice, etc. Acestea se prezinta ca fiind noutatea ultima a cunoasterii; au in comun cautarea Iluminarii mantuitoare a Cunoasterii totale prin ratiune si excluderea credintei ca ineficienta, inferioara; afirma “continuitatea intre om si divinitate – ambii plamaditi din aceeasi substanta”.

Propun diferite tehnici de eliberare a divinului cosmic care se afla in om; afirma ca detin o cunoastere eliberatoare care se poate sa dea sinelui posibilitatea intoarcerii la sursa cosmica considerata Principiul divin al existentei. In sfarsit, imbina realul cu tentatia misterului…

Faptul ca au majoritatea un caracter initiatic, ezoteric sau practica ocultismul le dau un atu psihologic in fata aderentilor. De asemenea, la sectele respective se realizeaza imbinarea fondului religios cu activitati laice culturale, politice, economice, educative, sportive sau terapii care se prezinta ca un substitutiv al religiei. Aceasta multitudine de activitati capata la unele secte, cum ar fi Moon, un simbolism profetic: prefigureaza unitatea viitoare a natiunilor, desi de multe ori urmaresc alte scopuri sub eticheta religioasa. Odata intrat intr-o secta dispare pentru aderent libertatea, si intra sub un control sever exercitat de lideri si colaboratorii acestora, mai ales atunci cand in secta sunt practicate si metode de conditionare psihologica care depersonalizeaza omul si-l fac total dependent, dupa ce i-a sters vointa si discernamantul.

” Creaţia ” care se conserva prin ea insasi

Cosmologia sectelor orientale prezinta lumea nu ca fiind creata de Dumnezeu, de natura divina, ci “ca si cum am percepe in mod obscur ca un unic elan vital insufleteste toate lucrurile (deci si pe om- n.n.) si le face partase divinitatii”.

Astfel “nasterea lumii materiale s-ar produce din fiinta primitiva spirituala. Prima emanatie a spiritului (manas) a fost dorinta, de asemenea inca spirituala, vointa de a crea. Lumea reala este o emanatie a fiintei primordiale, care-i spirituala si nemateriala; ea s-a nascut din aceasta printr-o separare succesiva, materializandu-se “, Upanisadele spun intr-o cugetare: “intreg universul acesta este Brahma; de la el purcede; in el se intoarce; in el respira.”

Creatia se intoarce in absolutul impersonal, din natura caruia a iesit ca necesitate, tocmai pentru a-l implini caci este incomplet fara ea.

Universul, sustine secta Sathya Sai Baba este alcatuit din doua realitati fundamentale: Inteligenta, Constiinta individuala sau Dumnezeu -Brahma- sufletul si materia primordiala. Evolutia universului are loc “prin interactiunea Inteligentei -Dumnezeu- cu materia primordiala. In starea precosmica materia era prin cele trei calitati ale ei lumina, activitatea si inertia in echilibru. Cand acest echilibru “a fost dereglat de interventia instrumentala a Inteligentei s-a declansat evolutia cosmica”. Evolutia dezvolta entitatea Inteligentei cosmice sau Mintea lumii. Pastrarea lumii, impiedicarea ei sa alunece in haos, distrugerea raului din univers si restabilirea armoniei lui sunt tocmai scopul pentru care au loc avatarele dumnezeiesti in lume, sustine “sfantul”, “divinul” Sai Baba.

Deci, creatia se identifica cu creatorul si se creeaza, se sustine in existenta prin ea insasi iar finalitatea este intoarcerea ei in Mintea lumii adica iarasi in ea insasi. Totul este ciclic. Nu exista o conceptie clara despre un Dumnezeu personal care creeaza lumea din nimic si prin providenta conservatoare o sustine in existenta.

Lumea nu este inteleasa de aproape toate sectele ca reala, ci considerata aparenta si in acest caz, omul este impins catre interior, catre sine.

Secta Antoinistilor considera ca nu exista materie iar ca sa realizeze sfintenia trebuie sa se dematerializeze purificator.

“Pronia” revelaţiei deschise şi directe

Elementul forta folosit de prozelitismul sectelor de tip oriental este oferta “avantajului” pentru noul aderent de a avea experienta imediata si directa a sacrului, a puterii paranormale. Este usor de observat ca aceasta se grefeaza foarte bine pe sentimentul implinirii de sine, al mandriei personale sau al depasirii unor dificultati de viata, complexe de inferioritate divers cauzate.

Evident, aceasta se intampla dupa ce fondatorul sau maestrul insusi a primit el mai intai si deplin aceasta noua revelatie, iluminare necesara desavarsirii lumii. Ca sa dea mai multa autoritate liderului sectei se ajunge uneori pana la a i se asigura o “posedare” a lui de catre divinitate, de salasluire a divinitatii in el. Asa este cazul cu Nao Deguchi (1836-1918) care a intemeiat miscarea religioasa Oomoto.

De asemenea se ofera “sansa” de a avea foarte curand, dupa ce nu ai avut niciodata privilegiul acesta, Adevarul ultim, revelat, detinut global, cosmic, in intregime. Mai mult se arata ca poti descoperi divinitatea din tine, faptul ca esti Dumnezeu, chiar daca n-ai stiut pana acum acest lucru.

Comunicarea directa si nemijlocita a omului cu Dumnezeu are insa caracter ezoteric. Trebuie sa devi initiat prin liderul harismatic al grupului, pentru a avea acces la tehnicile psihologiei si corporale care te duc la nivelul superior de existenta si cunoastere.

Societatea teosofica priveste ezoterismul ca “cercetare a cunoasterii ascunse iar pe gnosticul zilelor noastre ca pe un om angoasat de conditia sa de fiinta proiectata in existenta, in special atunci cand societatea se afla in criza si este lipsita de sens”.

Ca alternativa la credinta crestina revelata si pentru a deruta pe credinciosii Bisericii lui Hristos, este oferita inspiratia “divina” a vechilor carti filozofico-religioase orientale.

Nou este faptul ca “Providenta” sectelor orientale ofera revelatiile sale prin profeti noi, iar dupa inmatricularea in secta se promite adeptului o linie revelationala directa.

Exista si secte care recunosc necesitatea unui mijlocitor intre Dumnezeu si om dar il identifica exclusiv cu propriul lider, cum este cazul cu baha’ii, care trebuie sa-l vada pe Dumnezeu in Baha’u'llah.

Omul şi “presupusa” providenţa karmică

Unele secte recunosc valoarea cunoasterii, a ratiunii in legatura cu Dumnezeu -Baha’i. Altele insa, cum ar fi Miscarea Graal sunt gnostice “considerand ca divinul poate fi atins printr-o cunoastere superioara” care este “rezultatul revelatiei rezervate numai celor initiati”.

In sectele orientale se mentin conceptele si experientele hinduiste si budiste in care omul este privit ca avand “esenta divina” dar aceasta este cuprinsa de pasiuni si ignoranta. Descoperirea “sinelui” sau a divinului se poate realiza prin concentrare sau meditatie, prin practica repetarii mantrelor sau diverse tehnici psiho-fizice de reglare a activitatilor si functiilor vitale ale omului. Dupa aceasta eliberare si purificare a naturii divine din om “sufletul se intoarce in divinul etern al universului”. Sufletul individual se va uni cu sufletul universal.

Aceste “tehnici” inlocuiesc religia. Prin ele este demontat blocajul subconstientului care tine prizonier “Potentialul uman”, “fragmentul divin” din om si caruia i se da libertatea. In efortul omului spre perfectiune locul lui Dumnezeu este luat de maestru, invatator, guru, iluminatul, profetul etc. Cu acesta se realizeaza o conlucrare, el conduce omul.

Zenul considera ca maestrul nu face decat sa ajute, deci iluminarea se realizeaza prin propriile forte de cel care depaseste judecata spre zona echilibrului, a ordinii si constiintei universale, spre energia fundamentala a universului numita Dumnezeu.

Fondatorii de secte, cum ar fi M. Ocada pentru Mahikari, sunt trimisi ca “divini” care au misiunea de a aduce lumii noua civilizatie. Acest Kotama, dupa numele dat de divinitate, este “Mesia pionier” care trebuie sa unifice toate religiile, sa reconstruiasca lumea in preajma apocalipsei. Manifestarea religioasa este mai autentic traita cu cat omul reuseste sa depaseasca gandirea spre starea in care “sufletul se dezvaluie ca esenta fara atribute, fara contradictie si suferinta si se contopeste in oceanul universal”.

In acelasi sens se servesc diversele tipuri de exercitii yoga care ar avea menirea “sa trezeasca divinul din om, pentru ca acesta sa se contopeasca in spiritul universal”.

Hare Krishna considera ca prin meditatie nu-l putem cunoaste pe Dumnezeu si recomanda sistemul descendent yoga prin care incepem cu descoperirea sufletului. “Noi continem parti ale constiintei transcendentale, suntem in legatura cu Dumnezeu”. “Cand cantam Hare Krishna, sufletul nostru incepe sa vibreze in armonie cu Krishna, constiinta se trezeste si se ilumineaza, spiritul ajunge la extazul transcendental suprem”.

Aceeasi Hare Krishna propune calea devotiunii in care omul sa se daruiasca total lui Dumnezeu prin “iubire pura”: Maha-mantra (“Hare Krishna, Hare Krishna, Hare Krishna, Hare, Hare, Hare Rama, Hare Rama, Rama Rama, Hare, Hare”) pe care bhakta (credinciosul) trebuie s-o rosteasca de 1728 de ori pe zi este considerata “agent spiritual de purificare, caci Dumnezeu si numele Sau nu se deosebesc unul de celalalt”. Aceasta identificare da forta magica rostirii iar autosugestia nu face decat sa completeze dimensiunile.

“Cand omul atinge perfectiunea devine iluminat, sufletul sau nu mai este nevoit sa se reincarneze, ci ramane in nirvana”, adica intr-o pace eterna care este “nimicul absolut in care divinul din om s-a contopit cu divinul cosmic”.

Antropologia sectelor orientale prezinta sufletul omului ca fiind o particica din esenta universului, din divin si in eternitatea lui transmigreaza din trup in trup determinat de karma.

De fapt “Providenta” la sectele orientale este inlocuita de Karma, o lege imuabila a existentei care determina consecintele faptelor omului. Aceasta lege “nu poate fi stapanita, schimbata sau distrusa”, “nu este nici buna nici rea”. Hindusii o identifica cu principiul enuntat de Sfanta Scriptura: “Nu va inselati, Dumnezeu nu se lasa batjocorit, caci orice va semana omul aceea va si culege” (Gal. 6, 7). Deci omul devine bun sau rau prin faptele sale, bune sau rele.

Sectele insa gasesc modalitatea in care sa aiba controlul faptelor si al efectelor lor. Iata cum prezinta lucrurile Organizatia Sathya Say Baba: “Niskama-Karma este indeplinirea oricarei actiuni in deplina lepadare de sine in fata lui Dumnezeu, fara a ravni la nimic pentru sine, adica fara dorinte egoiste pentru rezultatul actiunii. Karma Phala Tyaga inseamna oferirea iui Dumnezeu, a rezultatelor oricarei actiuni intreprinse”.

Disproportia dintre merit si rasplata, in spiritul hinduismului, este solutionata de sectele orientale prin invatatura despre Karma care inseamna, in acelasi timp, “fapta” si “destin”. “Karma este fapta ale carei urmari se succed de-a lungul renasterilor. Fiecare om trebuie sa culeaga roadele faptelor sale si se naste dupa felul faptelor pe care le-a savarsit in vietile anterioare”.

Transmigratia prin diferite trupuri, spre forme inferioare sau superioare de existenta, este deci determinata de Karma. “Aceasta calatorie a sufletului dintr-un corp in altul este obarsia tuturor relelor. Prin ea se explica toata suferinta, inegalitatea soartei si deosebirile de caracter din lumea aceasta”, “aceste fapte au asupra sufletului o putere de neinvins”. Astfel sufletul “e purtat incoace si incolo pe oceanul de renasteri in voia unei puteri pe care el singur a pus-o in miscare, dar impotriva careia nu mai poate lupta, fiindca actiunea acestei puteri atarna de faptele savarsite in trecut. Pe acestea sufletul nu le mai poate schimba si nici macar nu-si mai reaminteste de ele”.

Numai atunci cand omul va anihila dorinta, setea din sine care duce te o mereu alta reincarnare, va intrerupe sirul acestei calatorii prin trupuri si va ajunge in nirvana, adica la “stingerea flacarii vietii, eliberarea finala de renasteri si contopirea cu sufletul universal sau Brahma”.

Determinismul karmic distruge insa libertatea individuala. Omul nu are decat sa accepte destinul karmic pe care nu el l-a hotarat, ci ii vine dintr-o viata anterioara si pe care nu poate sa-1 schimbe ci trebuie sa-si accepte soarta. Ori, se stie. Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu intrupat, prin jertfa Sa a rascumparat pe om, iar prin Taina Botezului se sterge pacatul stramosesc.

“Neavand doi poli (Dumnezeu si Satan) intre care sa-si poata exprima o alegere libera a destinului, ci doar unul singur (Brahma), libertatea voiatei nu se poate defini. Indiferent ce face, in cele din urma tot trebuie sa se intoarca te Brahma. De aceea, rolul karmei si samsarei este de a-l forta pe om sa se incadreze pe aceasta unica directie a devenirii”.

La religiile si sectele orientate nu exista posibilitatea harului, deoarece “toate resursele necesare eliberarii se gasesc in om”. Despre eliberarea care se obtine prin tehnica yoga, Mircea Eiiade spune ca “nu este un dar, nici o stare de gratie” ci “se datoreaza intotdeauna eforturilor prelungite ale yoghinalui”. Maestrul Taisen Deshimaru, “primul misionar Zen trimis in Europa de inaltele autoritati ale tarii lui” face foarte clar distinctia: “in doctrina crestina, omul se increde in Dumnezeu; in Zen, se increde in om”.

Deci, in aceste credinte hazardate este refuzat harul lui Dumnezeu, singurul care poate realiza conlucrarea omului cu Dumnezeu cel personal. In schimb este preferat si pastrat “un produs al eului” care tocmai ar fi trebuit sa fie inlaturat “conform doctrinelor clasice”. Se prefera distrugerea eului si nu a orgoliului, acest atasament concret al eului numit iubire de sine.

Nu exista, in conceptia acestor secte, un mantuitor care sa-si asume existenta omeneasca, sa stearga karma din natura omului si sa-i deschida posibilitatea desavarsirii personale in relatia continua cu El, oprind sirul renasterilor.

Fenomenul “vindecarilor” miraculoase presupune la sectele orientale credinta primitorului, dar are ca suport nu interventia lui Dumnezeu, ci diferite “tehnici” cum ar fi sugestia, telepatia sau practicile oculte, magice.

Determinismul unilateral sau confuz al guvernării

De la Sahaja yoga, care se considera doar o viata spirituala, o cultura superioara, deducem caracterul ambiguu, exterior al unei presupuse relatii intre Dumnezeu si om. In “sinele” omului se gaseste sursa fericirii. Profeta Shiri Mataji prezinta modalitatea practica de actualizare a “sinelui” si deci a fericirii. “Iubirea divina” determina tot ce se intampla in univers. Astfel, aceasta iubire patrunde in fatul de 2-3 luni “ca o coloana de raze in pantecele mamei, dispersandu-se in cele 4 componente ale sistemului nervos. Omul se naste cu aceasta energie data de divinitate si rolul fiecaruia este de a cunoaste si recunoaste energia dragostei divine, adica fiinta noastra interioara”. Dupa nastere dragostea divina nu mai poate patrunde omul pentru ca locul pe unde patrundea (crestetul capului) este osificat si astfel “omul se separa de divin, e guvernat de constiinta eului”, nu-si mai cunoaste “inconstientul universal”.

Nu ne mai putem realiza scopul vietii pentru ca nu ne mai conectam, nu ne mai armonizam cu acest “inconstient universal”. Profeta spune ca Budda a realizat complet si dintr-o data aceasta recuplare. Alti profeti sau lideri religiosi o fac prin asceza, sacrificii, eforturi spirituale sau cu ajutorul duhurilor rele.

Secta propune deschiderea crestetului prin frictionari usoare, rostirea de mantre si “credinta in puterea vibratiilor divine emanate de portretul profetesei Shri Mataji”.

O alta secta, Lumina Miracolelor, sustine ca regenerarea, purificarea omului se poate face numai printr-o lumina spirituala venita de la Dumnezeu. Aceasta lumina este primita si poate fi folosita si in darul vindecarii prin gestul mainii tinute deasupra capului.

“Religia pentru mantuirea lumii” -Sekai Kyusei Kio- crede ca pentru a conduce pe om in era paradisiaca trebuie ca acesta sa primeasca prin initiere johra -”Lumina divina”- care curata impuritatile spirituale si poate fi transmisa prin palma dreapta indreptata spre cel care vrea s-o recepteze”.

Secta Sukyo Malikari vede purificarea, pentru conducerea lumii in era paradisiaca, prin mari catastrofe. Este aspectul exterior al “guvernarii”, metoda coercitiva pe care o foloseste divinitatea pentru a ajunge la scop.

Nu există providenţă la sectele orientale

Ce presupune Pronia?
Un raport de comunicare personala si comunitara de iubire intre om si Dumnezeu.

Experienta religioasa de provenienta orientala se arata insa a fi o inversunata preocupare de “descoperire” a sufletului care sa depaseasca, sa se detaseze de natura si in acelasi timp sa se identifice, sa se intoarca in esenta divina a universului. Astfe, sectele orientale promoveaza o linie unidimensionala a existentei, eliminand de fapt pe Dumnezeu si deci facand imposibila Providenta.

Nu putem nega ca si ele, ca si intreaga lume, raman in cadrul unei Providente generale fara voia lor prin care este sustinuta creatia in existenta. Aceasta Providenta nu conduce insa la mantuire decat atunci cand in mod real putem vorbi de conservare, conlucrare si guvernare in care lumea si omul isi impletesc existenta si cresterea spre mantuire cu Dumnezeu cel desavarsit si vesnic.

Aceste noi grupari religioase afirma ca ofera mantuirea dar si ca ar fi “initiatoare ale unei noi arte de a trai” ale “unei noi forme de Societate” pentru timpul nostru, sustin ca aduc viitoarea “Civilizatie Spirituala” care ar trebui sa urmeze crestinismul. Nu realizeaza insa o reala transformare interioara la care sa participe Dumnezeu prin energiile Sale necreate, nu realizeaza un nou mod de a fi.

Conlucrarea este imposibila. Lipseste harul, element de legatura prin care aceasta conlucrare nu ramane exterioara.

Toate teoriile lor despre unirea cu divinitatea sunt unilaterale, visul dintotdeauna al omenirii.

Atat timp cat Hristos ca Dumnezeu si Om in acelasi timp nu uneste firea noastra cu Dumnezeirea intr-o persoana aceasta unire visata nu exista. Si deci, nu exista Pronie mantuitoare, ci doar o Pronie “generala” care sustine intreaga existenta, buna ori rea.

Anticrestinismul conceptelor si practicilor din sectele orientale este evident. Demersul lor ramane inca un esec existential. Mai ales ca putem usor observa la unii aderenti un regres evident ca urmare a integrarii intr-o secta care merge pana la disponibilizare si o degradare iremediabila a existentei omului.

Câteva aspecte pozitive

Ideea unitatii si pacii lumii ca lucrare a Proniei si misiune de realizat exista la sectele orientale. Ba inca o unitate globala, cosmica, a intregii existente. Si aceasta este o valoare pozitiva. Numai ca unii lideri cum ar fi cei din Baha’i si care se prezinta ca “manifestarea lui Dumnezeu in era actuala”, pretind exclusivitatea acestei misiuni.

Uneori aceasta exclusivitate este dusa inspre o dominare culturala orientala, o “indianizare” a lumii: “India trebuie sa-si asume rolul de guru al omenirii” sustine Sathya Sai Baba.

Cum de asemeni ajung la aspecte concrete ale unitati: o comunitate mondiala in care “toate natiunile, rasele, credintele si clasele sociale vor fi stranse si definitiv unite”.

Si Ananda Marga -Calea Fericirii- considera ca rezolvarea tuturor problemelor cu care se confrunta omenirea ar fi in realizarea credintei unice care insa nu este alta decat cea promovata de aceasta secta.

Rolul Maestrilor initiati este cumva copiat, mai laic, de catre psihoterapeut. De la convingerea religioasa orientala ca in adancimea constiintei si in cunoasterea initiatica sta mantuirea, psihoterapeutul va incerca sa trezeasca parghii psihice ascunse insa de renuntarea la lucrarea starii de mantuire, care se face in alte conditii.

Ideea unei tehnici pentru dezvoltarea potentialului individual cu aplicabilitate in comportamentul, profesie, relatii sociale, de integrare in mediu este materializata de Meditatia Transcendentala ca tehnica de meditatie pentru transcendere (ne intoarcem spre sursa gandurilor, trecem dincolo de gandire.

Intentia este buna, insa diferit si unilateral aplicata cu sine insusi fata de ortodoxie, care isi cauta dinamismul ca si linistea in comunitatea personala cu Dumnezeu, cu oamenii si cu sine insusi. Sectele propun o odihna, o liniste fortata si ingusta limitata la sine fara orizont, deschidere si mai ales fara comunicare de putere din partea celuilalt, ca in comunitatea persoanelor din ortodoxie.

Preocuparea sectelor pentru a oferi satisfactii imediate omului propune religiei o angajare reala, concreta permanent actuala in acest sens. Aceasta cautare de a da si pentru viata aceasta, pentru acum, omului valori si trairi spirituale care sa-l implineasca, sa-l fericeasca, determina Biserica si slujitorii ei sa valorifice potentialul haric cu care Dumnezeu este prezent in ea spre a fi cat mai eficient priit si folosit de credinciosi.

Poate ca Providenta divina ne arata, ingaduind aceste secte, omul incercat de nesiguranta si teama, omul care nu a gasit inca total caldura unei comunitati crestine, omul care nu a fost inca indrumat corect si pana la capat catre Dumnezeu, nu i s-a oferit ratiunea de a trai.

Putem gandi si la o conceptie, la o strategie bine structurata, sigura, functionabila prin care Biserica crestina inca nu este total angajata in abordarea societatii. Speram ca va veni o zi cand semenii nostri care au pastrat in Subconstient o scanteie din nadejdea de inviere, denaturata in credinta cu teoria reincarnarii, sa primeasca mai usor realitatea reluarii unice si irepetabile a propriului nostru trup induhovnicit pentru a ne trai cu el eternitatea.

Eseu inspirat din parcurgerea mai multor surse si inspiratii

1.Reîncreştinarea Europei-Arhimandrit Teofil Tia

2. Danion Vasile-Explozia sectelor @Despre încarnare şi invazia extratereştrilor

3. O multime de articole din presa de specialitate,toate vazute dintr-o (sper) autentica perspectiva ortodoxa

D.M

---

[1] Gott ist tot!- Nietzsche

[2] Promovează supra-omul omnipotent şi eliberat de superstiţiile predecesorilor

[3] Apofatie, de la grecesul “apofatikos”, inseamna negativ. Apofatismul este o cale de cunoaştere a lui Dumnezeu prin negarea oricaror imperfecţiuni. Apofatism înseamnă o depăşire a mijloacelor de cunoaştere a lui Dumnezeu, prin negaţie.Dumnezeu S-a descoperit omului. Descoperirea lui Dumnezeu îşi are începutul în crearea lumii, prin Cuvântul Lui şi prim împlinirea Cuvântului, a Logosului: «La început era Cuvântul, toate prin El s-au facut şi Cuvântul s-a facut trup… »(Ioan 1, 1-14)

 

[4] Modalitate de cunoaştere a lui Dumnezeu prin afirmare. El poate fi cunoscut dupa modul cunoaşterii realităţilor lumii create văzute, luate ca simbol al Său, atribuindu-I-se însuşirile acesteia, afirmând ceea ce este Dumnezeu mai degrabă decât ceea ce nu este.

[5] O formă de protest, caracterizată de radicalism, expresie a straturilor inferioare ale societăţii- Arhim. Teofil Tia, Reîncreştinarea Europei, p. 103.

[6] Aceasta definiţie se bazează pe cartea lui Elliot Miller, A Crash Course on the New Age Movement (Grand Rapids: Baker, 1989), pag.15

Sfanta Mucenita Filofteia (7 Decembrie)

Sfanta Filofteia, ocrotitoarea Tarii Romanesti

Sfanta Mucenita Filofteia a trait in sec. al XIII-lea, in sudul Dunarii. Nu se stie cu exactitate daca provenea din neam de romani sau de bulgari. A fost martirizata la doar 12 ani de tatal sau. Moastele sale se afla la Curtea de Arges de la sfarsitul sec. al XIV-lea. In sedintele Sinodului BOR din 1950, s-a decis generalizarea cultului Sf. Filofteia de la Arges, pomenita la 7 decembrie. In traditia populara este numita Poitra lui Nicolae.

“Aceasta icoana a fost zugravita ca semn de multumire intru cinstirea numelui, faptelor si minunilor faptuite de Sfanta Filofteia familiei… A adus vindecari intr-un mod absolut miraculos, mi-a adus spor in casa, recunoasterea oficiala in arta iconografica… Acestea toate si multe altele stau marturie ca si astazi cei ce se apropie de racla cu moastele Sfintei si cu inima curata ii cer ajutorul nu raman neascultati si fara de ajutor” (Calin Bogatean)

De peste 600 de ani, Tara Romaneasca este vegheata de Sf. Mucenita Filofteia, aflata la Curtea de Arges. Binefacerile sale sunt nenumarate. Tamaduitoare de boli, aparatoare impotriva incercarilor vietii, aducatoare de ploaie, protectoare a animalelor, dar si a viilor, patroana a copiilor si a tinerilor… Iata doar cateva dintre ele. Despre viata ei scurta, de doar doisprezece ani, se stiu multe. Viata sa a fost repede alcatuita de cei care au cunoscut-o, probabil in special datorita minunilor pe care le-a savarsit imediat dupa martiriul sau.

Un copil inchinat lui Dumnezeu

Despre Sfanta Filofteia se stie ca a trait la inceputul sec. al XIII-lea, la sud de Dunare, in orasul Tarnovo. Acest oras era in acea vreme capitala Taratului romano-bulgar. Nu se poate afirma cu exactitate de ce nationalitate era. Datorita vitregiei timpurilor, s-au inregistrat mai multe migratii ale locuitorilor de pe cele doua maluri ale Dunarii. Unii reveneau la locul de bastina, altii ramaneau in satele adoptive. Chiar si intemeietorii Taratului romano-bulgar, fratii Petru si Asan, erau doi romani stabiliti in Tarnovo. Sfanta filofteia s-a nascut in jurul anului 1206. Numele sau se traduce prin “iubitoare de Dumnezeu”. Acest lucru l-a demonstrat scurta ei viata.

Urmatoare poruncii iubirii

Mama Filofteiei a fost o crestina evlavioasa, care a invatat-o iubirea de Dumnezeu si de aproapele, milostenia, postul si rugaciunea. A murit insa de tanara, lasand-o pe Filofteia orfana la o varsta frageda. Pentru a face fata greutatilor pe care le presupunea cresterea unui copil, tatal sau a decis sa se recasatoreasca. Traditia spune ca noua sotie nu era un om al rugaciunii si al milosteniei. Nici cu Filofteia relatia nu era foarte buna, mai ales cand fetita se ducea la biserica, se ruga si isi arata marinimia sufletului. A inceput sa o persecute, trimitand-o la diferite munci grele. In acelasi timp, se pare ca incerca sa il intarate si pe tata impotriva copilei sale.

Martirizata la doar 12 ani

Una dintre indatoririle Filofteiei era cea de a-i duce mancare tatalui ei, care muncea la camp. Pe drum insa, intalnindu-se cu oamenii saraci, care ii cereau macar un coltisor de paine, nu o lasa inima sa treaca nepasatoare mai departe. Astfel, ea le dadea din mancarea tatalui sau. Lucrul s-a repetat, astfel incat tatal, ramanand mai mult flamand, si-a certat sotia. Aceasta insa s-a aparat, spunandu-i ca Filofteia este vinovata, caci imparte mancarea la saraci. Manios peste fire, tatal s-a pus la panda si, surprinzand-o pe Filofteia in timp ce facea milostenia obisnuita, a aruncat spre ea cu barda ce o purta la brau. Tanara Filofteia a fost grav ranita la un picior. In urma acestei rani si-a incredintat sufletul Domnului, la varsta de doar 12 ani. Era in anul 1218.

Trupul facator de minuni

Inspaimantat de fapta sa, tatal a incercat sa ii ridice trupul, pentru a o inmormanta. Dar Dumnezeu a proslavit-o, iar trupul ei a devenit atat de greu, incat nu l-a putut clinti, desi a chemat si pe alti oameni in ajutor. Ingrozit de aceasta minune, l-a chemat pe Arhiepiscopul de Tarnovo. Acesta a venit insotit de un alai de preoti si credinciosi, citind mai multe rugaciuni de dezlegare, pentru a putea duce trupul Sfintei in catedrala din Tarnovo. Sinaxarul spune ca, nedorind sa mearga acolo, trupul s-a lasat greu ca prin minune. Astfel, ierarhul a inceput sa rosteasca numele mai multor orase, aflate de o parte si de alta a Dunarii. Cand a fost pronuntat numele Cetatii de Arges, trupul s-a facut dintr-o data usor, Filofteia aratand in ce casa dorea sa fie dusa.

Aducerea la Curtea de Arges

Istoria arata insa ca moastele Sf. Filofteia au fost duse initial la Tarnovo, unde au ramas pana in anul 1393. In acel an, Taratul bulgar a fost ocupat de turci, care au si ars orasul. Pentru a le feri de profanare, moastele au fost duse la Vidin, unde au stat putin timp, probabil pana in 1396. Dupa infrangerea armatelor crestine la Nikopole, crescand amenintarea turca, moastele au fost oferite domnitorului Tarii Romanesti, Mircea cel Batran (1386-1418). Acesta le-a asezat in vechea ctitorie domneasca, cu hramul “Sf. Nicolae”, de la Curtea de Arges, pe atunci catedrala mitropolitana. In acest fel se explica si alegerea zilei de 7 decembrie drept zi de pomenire (imediat dupa ziua hramului). Dupa construirea noii biserici de catre Neagoe Basarab, sfintita la 15 august 1517, moastele au fost asezate aici a doua zi, cand s-a facut si proclamarea canonizarii Sf. Ierarh Nifon al Constantinopolului (prima canonizare la noi).

Ocrotitoare a romanilor

Moastele au ramas la Curtea de Arges pana in 1893, cand, datorita starii avansate de degradare a bisericii, au fost mutate in bisericile “Sf. Gheorghe” si “Adormirea Maicii Domnului” – Olari, din aceeasi localitate. In timpul primului razboi mondial, datorita mutarii frontului in apropierea acestei localitati, moastele au fost duse in paraclisul Manastirii Antim din Bucuresti. Dupa terminarea razboiului, au fost readuse la Curtea de Arges, iar din 1949 se afla in paraclisul acestei manastiri. Pelerinii care au trecut de-a lungul timpului pe la racla Sf. Mucenite Filofteia au lasat marturii atat despre numeroasele minuni care se savarseau aici, cat si despre evlavia de care se bucura in randul credinciosilor de pretutindeni. Datorita acestei cinstiri deosebite, in sedintele Sinodului Bisericii Ortodoxe Romane din 28 februarie 1950 s-a decis generalizarea cultului Sf. Mucenite Filofteia in intreaga tara. ?

Casa romaneasca a Sfintei Filofteia

Biserica “Sf. Nicolae” Domnesc de la Curtea de Arges este cel mai vechi monument pastrat in Tara Romaneasca. Constructia a fost inceputa de domnitorul Basarab I, dar, trecand la cele vesnice in 1352, lucrarile au fost continuate de urmasii sai, Nicolae Alexandru si Vladislav Vlaicu. Biserica uimeste prin dimensiunile mari pentru epoca sa, poate si fiindca a fost destinata sa fie catedrala mitropolitana. Stilul este cel bizantin de cruce inscrisa, caracteristic dinastiei bizantine a Comnenilor, iar pictura impresioneaza prin sobrietate. In biserica se mai pot vedea si unele picturi ulterioare, apartinand stilului brancovenesc. In apropiere, in sec. al XVI-lea, domnitorul Neagoe Basarab a construit actuala Catedrala episcopala.

Racla in care se afla moastele Sfintei Filofteia a fost restaurata in anul 2004. S-a drapat lemnul cu catifea rosie, s-au aurit piesele din argint, s-a reaurit capacul, s-au schimbat piciorusele de sprijin, confectionate din aluminiu. In plus, s-au inlocuit bucatile deteriorate din lemnul de chiparos, pastrandu-se totusi inscriptia: “Acest sicriu de chiparos s-au facutu de Hagji Ioan Pitis din Ploiesti la a treia venire a sfintelor moaste in Ploiesti in trei ani pe randu. Prin rugaciunile savarsite de norodu la intampinarea sfintelor moaste Dumnezeu s-au milostivitu si in acesti trei ani 1867, 1868 si 1869 si au fost foarte multa abundenta in rodirea pamantului.”

Poitra lui Nicolae

Intrucat Sf. Nicolae se bucura de o importanta deosebita in cadrul panteonului popular, si sarbatoarea sa este una pe masura. Ea dureaza trei zile, incepand din ajun (5 decembrie) si se prelungeste pana a doua zi, pe 7 decembrie. Ciuda sau Poitra Sf. Nicolae este astfel cea de-a treia zi de praznuire a Sfantului. Sf. Filofteia este considerata ocrotitoarea copiilor si a tinerilor, si in special a fetelor, pe care le ajuta sa se casatoreasca si sa aiba o viata linistita. Considerata o sora indepartata a Sf. Ilie, cinstirea ei constituie o garantie a ploilor manoase de peste an. De altfel, Sf. Filofteia este numita “aducatoarea de ploi”. Istoria consemneaza mai multe procesiuni cu moastele Sfintei pe timp de seceta, iar traditia spune ca prin mijlocirea ei in fata lui Dumnezeu a plouat, iar roadele au fost bogate. Sarbatoarea Sf. Filofteia se tine si pentru a fi feriti de diferite boli si necazuri atat noi, cat si animalele noastre. Chiar si viile sunt protejate de mana sau de filoxera in urma rugaciunilor Sfintei Filofteia.

Blestemul Sfintei Filofteia: Pentru a nu se imparti moastele, mitropolitul Cosma a rostit un blestem: “Cosma, Milostiv Bogin – cu mila lui Dumnezeu Arhiepiscop Mitropoliei Ungrovlahiei/ Fiindca ne instiintam smerenia Noastra cum ca/ din Sfintele Moaste ale Sfintei Mucenite Filotheii, ce se afla in Biserica Domneasca/ din orasul Argesu, s-ar fi risipindu in mici/particele. Iata dar, poruncim cuviosiei/ tale Arhimandrite chir Parthenie, Igumen Argesului, sa le pecetluiesti intr-un saculetu de bogasin nou lasandu-i afara numai mana cea dreapta pentru sarutarea norodului. Si asa pecetluite sa le/ asezi in sicriu. Si sa stie fiescare/ sa se fereasca a nu cuteza sa ciupeasca/ cat de putin din sfintele moaste, ca am pus blestem asupra cui/ a cuteza a sa atinge/ sa ia. Intra-a acesta si chip sa urmezi/! Si sa fii blagoslovit! 1791, mai 10″

Sfanta Mucenita Filofteia
Aceasta frumoasa stalpare, purtand roduri vrednice de Imparatia Cerurilor, Sfanta Filofteia fecioara, s-a nascut in marea cetate Tarnavo, din parinti crestini cu credinta, bulgari de neam, plugari cu mestesugul si simpli cu cunostinta. Dupa ce copila a ajuns la varsta cea primitoare de invatatura si, dupa ce a semanat in inima sa si in sufletul ei cel primitor samanta faptelor bune, a fecioriei si a milosteniei, ca din rod se cunoaste pomul, maica ei s-a mutat catre Domnul. Iar copila, ramanand lipsita de maica cea fireasca si avand intru inima sa intiparite invataturile primite de la ea, inteleptind-o pe dansa Duhul Sfant, a inceput cu osardie a lucra faptele bune cele incepatoare. Adica, a merge la biserica, a asculta Sfintele Scripturi cu luare aminte, a posti, pazindu-si neintinata fecioria cea trupeasca si cea sufleteasca, miluind pe cei saraci, saturand pe cei flamanzi, adapand pe cei insetati si imbracand pe cei goi; impodobindu-si prin aceasta, candela sufletului sau, agonisindu-si undelemn in vasul ei si gatindu-se pentru intrarea in camara Mirelui ceresc, ca fecioarele cele intelepte. Si toate aceste fapte bune le savarsea Sfanta cu mare statornicie si rabdare, nebagand in seama ispitele si necazurile pricinuite de uratorii binelui, dupa cela ce zice: “Gatitu-m-am si nu m-am tulburat a pazi poruncile Tale.”

Deci, dupa ce a murit mama Sfintei, tatal ei si-a luat alta femeie si, fiindca mai totdeauna se intampla ca mamele de al doilea nu iubesc pe fiicele vitrege, aceasta s-a intamplat si Fericitei. Ca mama vitrega, vazandu-i milostivirea si alte fapte bune ale ei, indemnata de uratorul binelui, diavolul, ii facea necazuri neincetate, batand-o, parand-o tatalui ei si pornindu-l spre manie. De multe ori, Fericita, vazand pe saraci si flamanzi si biruita fiind de milostivire, isi da hainele ei si le impartea si din bucatele, pe care mama vitrega i le da, sa le duca la tarina, la tatal ei. Pentru fapta aceasta, el de multe ori o batea fara mila, pana ce, in cele de pe urma, a patimit si moartea din mainile lui.

Mergand ea, dupa obicei, in toate zilele, sa duca bucate tatalui sau, fiind el cu plugul la tarina, ii ieseau mereu inainte saracii si flamanzii, care, stiindu-i milostivirea si asezarea sufeltului ei cel iubitor de saraci, ii cereau milostenie, iar Fericita, neavand altceva sa le dea, le impartea din bucatele ce le ducea tatalui ei si ii hranea. Acestea facand-o ea multe zile si tatal sau, ramanand flamand, a certat pe femeia lui, cere l-a incredintat ca totdeauna ii trimite bucate deajuns, inca si de prisos, ci diavolul a pus in mintea tatalui ei, sa pandeasca pe Fericita, ca sa vada ce face cu bucatele. Deci, el mergand la un loc indemanatic sa o pandeasca, in vremea in care stia ca vine Fericita cu bucatele, si vazand cele ce facea fiica sa, s-a aprins de manie si biruindu-se de patima si dragostea cea parinteasca uitand-o, s-a pornit asupra ei. Si, neingaduind mania cea draceasca, sa o apuce de cosite, dupa obiceiul sau, ca totdeauna, si sa o bata pana isi va stampara fierberea maniei sale dobitocesti, de astadata, pana sa ajunga la dansa, a asvarlit in ea cu barda lui cea plugareasca, pe care o purta la brau si, lovind-o, a ranit-o la picior si, indata, o, minune, Fericita si-a dat sfantul ei suflet in mainile lui Dumnezeu.

Iar sfantul si feciorescul ei trup, ramanand pe pamant si inca sange din piciorul cel taiat curgand, cu slava cereasca a stralucit, incat se lumina si locul cel de prinprejur. Iar ticalosul tata, vazand intamplarea, a fost cuprins de spaima si de cutremur: una, ca s-a facut ucigas al fiicei sale, iar alta, din pricina stralucirii slavei celei dumnezeiesti, care se revarsase imprejurul sfintelor ei moaste; ca vrand sa ridice sfantul ei trup, nu cuteza sa se atinga, inca nici sa se apropie de dansul.

Deci, a alergat in cetate si a spus arhiepiscopului si celor mai mari ai cetatii, toate pe rand, precum s-au intamplat si ca acum trupul Fericitei zace pe pamant si ca este proslavit de la Dumnezeu cu lumina cereasca. Aceasta auzind-o, arhiepiscopul si cei mai mari ai cetatii, precum si din popor, au alergat, cu faclii si cu tamaie si cu rugaciuni, si, vazand neprihanitul trup stralucind cu acea dumnezeiasca lumina, s-au minunat cu totii si au proslavit pe Dumnezeul minunilor, Care si acum, in vremile noastre, proslaveste pe robii sai, care implinesc cu nevinovatie sfintele Lui porunci. Apoi, vrand sa ridice sfantul ei trup dupa porunca arhiepiscopului si sa-l duca in cetate, nicidecum n-au putut, ca Dumnezeu, vrand sa proslaveasca cu minune pe roaba sa, a ingreuiat ca o piatra de moara trupul ei.

Deci, cunoscand ei ca in alta parte voieste Sfanta sa se duca, au inceput a-i vorbi ca si catre o fiinta vie, pomenindu-i cetatile, manastirile, bisericile cele de peste Dunare, si cele de aceasta parte de Dunare si nicaieri n-a voit, iar cum a pomenit de Biserica Domneasca, cea din Targul Argesului, indata s-a usurat mai mult decat greutatea ei cea fireasca si, intelegand toti ca acolo este voia lui Dumnezeu si a Sfintei a merge, indata au instiintat, prin scrisori, pe Radu Voda, cel poreclit Negru (ce care si biserica a fost zidita), despre toate aceste. Deci, voievodul, cand a aflat, fiind tara si poporul sau cu niste odoare de mult pret, ca acestea, indata, cu mult alai, cu faclii si tamaieri, cu multa evlavie, mergand la Dunare, a adus sfintele ei moaste si le-a asezat in biserica domneasca, cea zidita de dansul, in orasul Argesului.

Iar dupa ridicarea, in anul 1517, a manastirii Curtea de Arges, de catre binecredinciosul Voievod Neagoe Basarab, cinstind moaste ale Sfintei Filoteia, au fost asezate in manastire, unde si pana in ziua de astazi se afla nestramutate, dupa atatea schimbari de vreme, de robii si de tulburari, dand tamaduiri la tot felul de boli, celor ce alearga cu credinta la dansa. Cu ale carei rugaciuni, Dumnezeu sa ne miluiasca si sa ne mantuiasca pe noi.

Acatistul Sfintei Filofteia

 

Filofteia – Sfanta Mucenita !

 

(7 decembrie)

 

Rugaciunile incepatoare :

 

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

 

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !

 

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

 

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

 

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

 

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

 

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Condacele si Icoasele

Condacul 1 :

Ca ceea ce din pruncie jertfa fara prihana te-ai adus lui Dumnezeu, prin fapta buna, Filotee preafericita, Celui ce din pantecele maicii tale te cunostea pe tine, ceea ce te-ai aratat podoaba fecioarelor si locuitoarea camarii celei de nunta, vrednica esti de lauda ! Pentru aceasta cantam tie : Bucura-te, Filotee, fecioara prealaudata !

Icosul 1 :

Plecand acum genunchii inaintea Facatorului tuturor si mainile tinzindu-le catre Cuvantul Cel mai inainte de veac, iertare gresealelor noastre cerem, putere de cuvant, luminare si pricepere mintii noastre, ca sa laudam nevointele si vitejiile fericitei Filofteea si catre dansa sa graim cu caldura unele ca acestea :

Bucura-te, Filofteea, cea din rau tata nascuta;
Bucura-te, ca de mama credincioasa ai fost crescuta;
Bucura-te, trandafirul rasarit din maracine;
Bucura-te, ca tot timpul bun miros reversi din tine;
Bucura-te, ca in lume ai fost blanda mielusita;
Bucura-te, ca a ta mama ti-a fost buna pastorita;
Bucura-te, porunca sfanta, cu desavarsita minte;
Bucura-te, ca de mica ai mers pe caile sfinte;
Bucura-te, ca in chinuri ti-a fost totdeauna traiul;
Bucura-te, ca rabdarea te-a facut sa castigi raiul;
Bucura-te, ca necazuri suferit-ai multe foarte;
Bucura-te, ca de Domnul te-ai preamarit dupa moarte;
Bucura-te, Filotee, fecioara prealaudata !

Condacul 2 :

Mutandu-se din viata aceasta vremelnica, binecredincioasa maica ta, te-a lasat pe tine la toata lipsa plinitoare si mostenitoare faptelor ei celor bune, pe care urmandu-le, ai cantat lui Dumnezeu neincetata cantarea : Aliluia !

Icosul 2 :

Frica si cutremur ne cuprinde pe noi, cei intunecati la minte, ca nu ne pricepem de unde vom incepe a-ti aduce tie laude, fecioara, sau care cantare iti vom canta, sau cu ce cununi te vom incununa; dar indraznind, pentru rugaciunile tale cele catre Dumnezeu, cu inima umilita cantam tie acestea :

Bucura-te, odraslirea cea in Tarnov rasarita;
Bucura-te, cea de Domnul in rai acum rasadita;
Bucura-te, aurora cu raze stralucitoare;
Bucura-te, stea cereasca ce luminezi ca un soare;
Bucura-te, ca in lume te-a hranit cereasca raza;
Bucura-te, ca prin tine crestinii se lumineaza;
Bucura-te, ca pe tine te-am castigat bogatie;
Bucura-te, ca povata ne-ai dat cum sa urmam tie;
Bucura-te, ca prin tine am primit hrana cereasca;
Bucura-te, pilda celor ce vor sa se mantuiasca;
Bucura-te, calauza sufletelor celor drepte;
Bucura-te, indreptarul fecioarelor intelepte;
Bucura-te, Filotee, fecioara prealaudata !

Condacul 3 :

Auzind tu, fericito, glasul Evangheliei Domnului, care fericeste pe cei milostivi, tare l-ai intiparit in inima ta si cu atata credinta l-ai primit si atata l-ai iubit, incat cu infocata si dumnezeieasca ravna aprinzindu-te, cu insutite osteneli si cu sarguinta multa ai cantat lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 3 :

Multa purtare de grija ai avut in cugetul tau pentru saraci, fericita Filotee, pentru ca ravneai ca sa nu ramana nici unul nemiluit din cei ce asteptau de la tine milostenie, nici un flamand sa nu se duca nesaturat, nici un gol neimbracat, nici un mahnit nemangaiat; pentru care, laudandu-te, cantam tie acestea :

Bucura-te, comoara milei, cea-n veci nedesertata;
Bucura-te, imbracarea celor goi fara de plata;
Bucura-te, celor flamanzi paine buna, hranitoare;
Bucura-te, celor straini casa adapostitoare;
Bucura-te, izbavitoare a celor primejduiti;
Bucura-te, alinare a ranii celor scarbiti;
Bucura-te, celor cazuti grabnica sprijinitoare;
Bucura-te, la nevoie fierbinte folositoare;
Bucura-te, feciorie, cu milostenie-nsotita;
Bucura-te, tinerete, cu viata-mbunatatita;
Bucura-te, mangaierea celor ce se roaga tie;
Bucura-te, ca prin moarte ai ramas deapururi vie;
Bucura-te, Fiiotee, fecioara prealaudata !

Condacul 4 :

Vazandu-te pe tine vrajmasul firii omenesti ca te-ai apucat de lucrarea ei savarsirea faptei celei bune si mai vartos de fapta care fi-va laudata in ziua Judecatii, a socotit sa te impiedice pe tine ca oarecand pe Eva in rai, dar n-a putut, caci neincetat cantai lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 4 :

Ca viforul s-au pornit asupra ta uratii si spurcatii diavoli si ispitiri fara de numar ti-au adus, ca prin multimea si greutatea ispitelor sa te intoarca pe tine de la o lucrare ca aceasta. Dar tu, fericita, fiind intemeiata pe Hristos, Piatra cea din capul unghiului, tare i-ai sfaramat pe ei; drept aceea vrednica esti a te cinsti cu acestea :

Bucura-te, fericito, cea de fapte bune plina;
Bucura-te, ca prin chinuri te-ai imbracat cu lumina;
Bucura-te, desfatarea maicii tale iubitoare;
Bucura-te, diadema a-nteleptelor fecioare;
Bucura-te, prunca sfanta a Domnului urmatoare;
Bucura-te, milostiva, cea de saraci iubitoare;
Bucura-te, ca pe diavol tu l-ai umplut de rusine;
Bucura-te, ca satana a fost biruit prin tine;
Bucura-te, ca credinta ai avut in Hristos, tare;
Bucura-te, ca rasplata dobandit-ai prin rabdare;
Bucura-te, vitejie, in trup de copil lucrata;
Bucura-te, biruinta, de Duhul Sfant insuflata;
Bucura-te, Filotee, fecioara prealaudata !

Condacul 5 :

Vifor de urgie mare a pornit tatal tau cel intunecat la minte si impietrit la inima, sufland cu ingroziri si cu chinuri asupra ta, fericita Filotee; dar n-a putut sa te clinteasca, pentru ca intemeiata erai pe Piatra credintei, Hristos, pe care tu, preainteleapta fecioara, stand, lui Hristos, Celui ce te intarea pe tine, ai cantat : Aliluia !

Icosul 5 :

Cine din pamanteni poate sa spuna cu deamanuntul chinurile tale cate ai suferit de la tatal tau cel intunecat la cuget, si de la mama ta vitrega ? si ce minte poate sa priceapa rabdarea ta, intru toate cate ai patimit ? Drept aceea, minunandu-ne de viata ta cea mai presus de fire, te laudam cu fericiri ca acestea :

Bucura-te, cea de Domnul pentru mila randuita;
Bucura-te, ca mult fost-ai de tatal tau chinuita;
Bucura-te, ca adesea fost-ai si crunt biciuita;
Bucura-te, ca pe spate si pe obraz ai fost lovita;
Bucura-te, caci chinuri grele si batai ai indurat;
Bucura-te, ca pe toate cu tarie le-ai rabdat;
Bucura-te, ca-n trup rani, ca Hristos ai suferit;
Bucura-te, ca din cale nimica nu te-a clintit;
Bucura-te, ca in toate bucuroasa ai patimit;
Bucura-te, ca si viata pentru Domnul ti-ai jertfit;
Bucura-te, ca de Dansul esti acum in cer marita;
Bucura-te, ca luat-ai cununa nevestejita;
Bucura-te, Filotee, fecioara prealaudata !

Condacul 6 :

Cand tu, preafericita Filotee, imparteai hrana saracilor, atunci satana, ca si la Iuda, a pus in mintea tatalui tau gand rau si ucigas; ca pandindu-te pe tine din loc ascuns si vazandu-te hranand flamanzii, indata s-a umplut de draceasca manie si a zvarlit in tine cu barda cea plugareasca; si ranandu-ti piciorul indata ti-ai dat sufletul in mainile lui Dumnezeu, de care bucurandu-te tare, ai cantat : Aliluia !

Icosul 6 :

Inger s-a trimis atunci din cer ca sa lumineze trupul tau cel fecioresc, mucenita Filotee; si venind, a stat nevazut si a inceput a grai catre tine :

Bucura-te, mucenita, cea de tatal tau ucisa;
Bucura-te, ca dand mila, catre Domnul esti trimisa;
Bucura-te, ca rabdarea te-a suit la inaltime;
Bucura-te, ca de-aproape vezi pe Preasfanta Treime;
Bucura-te, ca de Domnul esti aleasa si primita;
Bucura-te, ca de Dansul esti in rai salasluita;
Bucura-te, ca de-a pururi porti luminata cununa;
Bucura-te, ca in ceruri stai cu dreptii impreuna;
Bucura-te, ca ai parte intre sfintele fecioare;
Bucura-te, ca de slava te-ai facut mostenitoare;
Bucura-te, ca in ceruri esti de-a pururi desfatata;
Bucura-te, ca-n tot timpul de noi esti binecuvantata;
Bucura-te, Filotee, fecioara prealaudata !

Condacul 7 :

Zacand trupusorul tau cel curat pe pamant si inca singe din piciorul tau cel taiat curgand, cu stralucire cereasca a fost inconjurat, incat si locul cel dimprejur s-a umplut de lumina; si aceasta vazand ticalosul si ucigasul tau tata, cu spaima infricosandu-se, a alergat in cetate si a spus cele ce a vazut, ca nu stia intunecatul sa cante : Aliluia !

Icosul 7 :

Alergand fecioarele dimpreuna cu mamele lor la locul unde erai ucisa, ca sa te vada pe tine, fericita Filotee, si vazand cu ochii lor stralucirea luminii care te inconjura, minunandu-se intru sine, au inceput a te lauda, zicand :

Bucura-te, Filotee, inteleapta si preabuna;
Bucura-te, ca esti noua sora scumpa si cununa;
Bucura-te, ca in ceruri s-a proslavit al tau nume;
Bucura-te, ca lumina esti fecioarelor in lume;
Bucura-te, ca la Domnul ti-a fost inima de mica;
Bucura-te, ca iubindu-L, de chinuri nu ti-a fost frica;
Bucura-te, ca spre bine mult ai fost sarguitoare
Bucura-te, ca in toate intreci pe alte fecioare;
Bucura-te, ca pe Domnul L-ai castigat acum mire;
Bucura-te, ca gusti de-acum a raiului indulcire;
Bucura-te, ca in ceruri te avem mijlocitoare;
Bucura-te, ca la Domnul ne esti calda rugatoare;
Bucura-te, Filotee, fecioara prealaudata !

Condacul 8 :

Auzind arhiepiscopul Tarnovei cele spuse de tatal tau, indata, cu dregatorii cetatii si cu tot clerul si poporul a venit la tine; si vazand trupul tau stralucind de lumina, cu frica au cantat lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 8 :

Tot orasul Tarnovei si satele dimprejur au alergat la locul ce stralucea, fecioara Filotee; si vazand minunea care s-a savarsit intru tine, dimpreuna cu arhiepiscopul ti-au impletit cantari, zicand unele ca acestea :

Bucura-te, a Tarnovei lauda nestricacioasa;
Bucura-te, sfant vlastar din maica binecredincioasa;
Bucura-te, crinul fraged din gradina lui Hristos;
Bucura-te, floare alba cu nevestejit miros;
Bucura-te, chip al milei si al dragostei crestine;
Bucura-te, viata scurta invesnicita prin mult bine;
Bucura-te, ca prin trude esti mutata intre sfinte;
Bucura-te, ca gusti raiul care l-ai dorit fierbinte;
Bucura-te, ca acolo ti-ai gasit pe maica buna;
Bucura-te, ca te veselesti cu dansa impreuna;
Bucura-te, ca podoaba Biserica te castiga;
Bucura-te, ca tot omul te lauda si iti striga :
Bucura-te, Filotee, fecioara prealaudata !

Condacul 9 :

Stransa fiind toata multimea popoarelor imprejurui tau, cu frica s-au apropiat de tine, vrand sa te ridice de la pamant; dar vazand greutatea cea mai presus de fire a trupului tau, toti s-au umplut de mirare si cu spaima au cantat lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 9 :

Intelegand popoarele ca nu-ti este voia sa te ridice de la pamant, cu nedumerire se uitau unii la altii; apoi, luminati fiind de sus, au inceput sa numeasca toate manastirile si vazand ca vrei sa mergi la biserica din Curtea de Arges, au inceput a grai tie :

Bucura-te, ca tu insati ti-ai hotarit locuinta;
Bucura-te, ca prin Domnul ti s-a implinit dorinta;
Bucura-te, ca departe s-a vestit al tau sfant nume;
Bucura-te, ca viata ti s-a cunoscut in lume;
Bucura-te, fericito, tu preascump al nostru rod;
Bucura-te, ca te-asteapta Radu Negru Voievod;
Bucura-te, ca mergi astazi sa lucrezi in Romania;
Bucura-te, ca departe ti-ai intins apostolia;
Bucura-te, ca poporul vine voia sa-ti plineasca;
Bucura-te, iubitoare de Tara cea Romaneasca;
Bucura-te, ca romanii te-au cistigat bogatie;
Bucura-te, ca de-a pururi si noi iti vom canta tie :
Bucura-te, Filotee, fecioara prealaudata !

Condacul 10 :

Daca s-a dat stire lui Radu Negru Voda ca vrei sa vii in Tara Romaneasca, cu lacrimi de bucurie a laudat pe Dumnezeu si luand multime de popor a alergat catre Dunare intru intampinarea ta; si vazandu-te de mult popor petrecuta, a cantat lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 10 :

Primit-a Domnul Tarii Romanesti, Radu Negru Voda, cu mare bucurie si evlavie cinstitele si sfintele tale moaste si laudand pe Dumnezeu, a grait catre tine asa :

Bucura-te, Filotee, mucenita preacinstita;
Bucura-te, cea de Domnul, tarii noastre daruita;
Bucura-te, voitoarea noastra cea de prea mult bine;
Bucura-te, ca pamantul ni s-a luminat prin tine;
Bucura-te, ca noi astazi te primim ca pe un soare;
Bucura-te, ca in juru-ti versi raze mangaietoare;
Bucura-te, ca la Arges ti-ai ales locas in lume;
Bucura-te, ca poporul iti cinsteste al tau nume;
Bucura-te, ca podoaba fi-vei Bisericii vesnic;
Bucura-te, frumusetea si stalpul si cel puternic;
Bucura-te, pazitoare a credintei stramosesti;
Bucura-te, mandra floare a gradinii romanesti;
Bucura-te, Filotee, fecioara prealaudata !

Condacul 11 :

Faclie purtatoare de lumina te avem pe tine, fecioara Filotee, ca luminezi toata Biserica din Tara Romaneasca si izvorand buna mireasma, neincetat reversi tamaduiri celor ce alearga cu credinta la racla sfintelor tale moaste ! Pentru aceasta lui Dumnezeu, Celui ce Te-a preamarit pe tine, cu neincetate multumiri cantam : Aliluia !

Icosul 11 :

Avand noi sfintele tale moaste pe pamantul nostru ca pe o comoara nepretuita, ne umplem de sfintenie si privind la dansele ca la o lumina cereasca, cu frica si cu cutremur cantam tie acestea :

Bucura-te, ca tu insati ti-ai ales aceasta tara;
Bucura-te, ca la Arges moastele ti se asezara;
Bucura-te, Filotee, sfanta noastra bogatie;
Bucura-te, ca mari daruri ti-a harazit Hristos tie;
Bucura-te, stralucirea credintei celei crestine;
Bucura-te, indulcirea celor ce vin catre tine;
Bucura-te, lecuirea bolilor nenumarate;
Bucura-te, datatoare de puteri si sanatate;
Bucura-te, rugatoarea cea pentru noi cu caldura;
Bucura-te, ca prin tine spre noi Domnul se indura;
Bucura-te, ca tot omul din ajutoru-ti apuca;
Bucura-te, ca pe nimeni nu-l lasi mahnit sa se duca;
Bucura-te, Filotee, fecioara prealaudata !

Condacul 12 :

Auzit-am, fecioara Filotee, viata ta cea dumnezeiasca, vazut-am si minunile tale si indulcindu-ne de facerile tale de bine ce arati noua in toate zilele, credem si indraznirii tale catre Dumnezeu. Drept aceea, lui Hristos, Celui ce te-a marit pe tine, din inima Ii cantam : Aliluia !

Icosul 12 :

Laudam nevointele tale, Filotee fecioara, cinstim patimile, marim indelunga-rabdarea ta, fericim sfantul tau sfarsit, cantam barbatia ta cea neinvinsa ce s-a aratat in trupul tau cel tinerel si crud; si privind toate ostenelile vietii tale care te-au preamarit pe pamant si in cer, unde acum locuiesti, te rugam, fa pomenire si de noi, cei ce alergam la racla sfintelor tale moaste, ca, izbavandu-ne de toata nevoia si imparatiei cerurilor facandu-ne partasi, sa te laudam pe tine, graind unele ca acestea :

Bucura-te, cea la Tarnov in Bulgaria sfintita;
Bucura-te, cea de ceruri romanilor daruita;
Bucura-te, ca acum locuiesti la inaltime;
Bucura-te, ca in lume savarsesti minuni multime;
Bucura-te, ca stai vesnic intre cetele marite;
Bucura-te, ca prin tine mila Domnul ne trimite;
Bucura-te, ca vezi fata Ziditorului a toate;
Bucura-te, ca prin tine din primejdii El ne scoate;
Bucura-te, ca solia-ti are trecere la Domnul;
Bucura-te, ca-ti asculta rugile pentru tot omul;
Bucura-te, ca esti noua ajutor intru primejdii;
Bucura-te, ca pe tine te avem stalp al nadejdii;
Bucura-te, Filotee, fecioara prealaudata !

Condacul 13 :

( acest condac se zice de trei ori )

O, intru tot laudata si mult milostiva mucenita Filotee, primind multumirea noastra cea saraca si aceasta putina rugaciune de acum, de toate relele ne pazeste, pace lumii mijloceste, de vrajmasii cei vazuti si nevazuti ne mantuieste si ne apara pe noi de vesnica osanda, ca dimpreuna cu tine, lui Hristos Dumuezeu sa-I cantam : Aliluia !

O, intru tot laudata si mult milostiva mucenita Filotee, primind multumirea noastra cea saraca si aceasta putina rugaciune de acum, de toate relele ne pazeste, pace lumii mijloceste, de vrajmasii cei vazuti si nevazuti ne mantuieste si ne apara pe noi de vesnica osanda, ca dimpreuna cu tine, lui Hristos Dumuezeu sa-I cantam : Aliluia !

O, intru tot laudata si mult milostiva mucenita Filotee, primind multumirea noastra cea saraca si aceasta putina rugaciune de acum, de toate relele ne pazeste, pace lumii mijloceste, de vrajmasii cei vazuti si nevazuti ne mantuieste si ne apara pe noi de vesnica osanda, ca dimpreuna cu tine, lui Hristos Dumuezeu sa-I cantam : Aliluia !

Apoi se zice iarasi Icosul intai

Plecand acum genunchii inaintea Facatorului tuturor si mainile tinzindu-le catre Cuvantul Cel mai inainte de veac, iertare gresealelor noastre cerem, putere de cuvant, luminare si pricepere mintii noastre, ca sa laudam nevointele si vitejiile fericitei Filofteea si catre dansa sa graim cu caldura unele ca acestea :

Bucura-te, Filofteea, cea din rau tata nascuta;
Bucura-te, ca de mama credincioasa ai fost crescuta;
Bucura-te, trandafirul rasarit din maracine;
Bucura-te, ca tot timpul bun miros reversi din tine;
Bucura-te, ca in lume ai fost blanda mielusita;
Bucura-te, ca a ta mama ti-a fost buna pastorita;
Bucura-te, porunca sfanta, cu desavarsita minte;
Bucura-te, ca de mica ai mers pe caile sfinte;
Bucura-te, ca in chinuri ti-a fost totdeauna traiul;
Bucura-te, ca rabdarea te-a facut sa castigi raiul;
Bucura-te, ca necazuri suferit-ai multe foarte;
Bucura-te, ca de Domnul te-ai preamarit dupa moarte;
Bucura-te, Filotee, fecioara prealaudata !

si Condacul intai

Ca ceea ce din pruncie jertfa fara prihana te-ai adus lui Dumnezeu, prin fapta buna, Filotee preafericita, Celui ce din pantecele maicii tale te cunostea pe tine, ceea ce te-ai aratat podoaba fecioarelor si locuitoarea camarii celei de nunta, vrednica esti de lauda ! Pentru aceasta cantam tie : Bucura-te, Filotee, fecioara prealaudata.

D.M

 

Sfantul Ierarh Nicolae

Sfantul Nicolae –

Miroase deja a colaci si a vin, in ciuda faptului ca mai este inca mult pana la sfarsitul Postului Nasterii Domnului. E abia inceputul lui decembrie, dar e praznic mare, fiindca Biserica Ortodoxa din toata lumea aduce cinstire Sfantului Nicolae, iubit, dar si temut, facator de minuni, dar si palmuitor al pacatului si pacatosilor. Si cum multi ii poarta numele si-l au drept patron spiritual, pluteste in aerul rece al iernii aroma unor petreceri. O fi bine, insa? O fi, oare, marele sfant multumit ca, in numele lui, credinciosii ar putea sa incalce Postul? Nu ne-am alege, oare, cu o palma de la Sfantul Nicolae? Ar putea, insa, Nicolae sa ne palmuiasca, din moment ce multi cred ca el nu e decat un personaj mitologic?

Sfantul Ierarh Nicolae nu este deloc un personaj mitologic. El a fost, dupa cum se atesta , unul din ierarhii Bisericii Ortodoxe- a fost arhiepiscopul Mirei, o localitate din vechea Licia, in Asia Mica. A trait, dar a stiut mult mai bine ca mine sa tina poruncile lui Dumnezeu si invataturile Sale, ajungand sa pastoreasca sufletele crestinilor secolului patru, intr-o vreme tulburata pentru Biserica. Iesita de sub prigoana, Biserica crestina s-a extins cu mare repeziciune, invataturile ei capatand uneori adaugiri si interpretari gresite, date tocmai de catre crestinii zelosi, cum ar fi Arie, si care erau pricina de apriga cearta si ruptura intre credinciosi si intre teologi. Vazand atata tulburare intre supusii sai, imparatul Constantin cel Mare a poruncit ca invatatii si marii traitori crestini sa se adune in asa-numitele sinoade, in care sa lamureasca adevarata invatatura dumnezeiasca, asa cum a fost ea lasata de Mantuitor, nu rastalmacita de oameni. La Primul Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325, invatatura gresita a episcopului Arie a fost combatuta cu mult zel de catre teologii ramasi in litera Bibliei cat si a Sfintei Traditii, intre care si Arhiepiscopul Nicolae. Atat de puternic a argumentat Nicolae si atat de incapatanat a fost Arie incat, ingrijorat de ruptura care se putea face in Biserica, viitorul sfant i-a dat ereticului o palma zdravana, in plin sinod. Naucitul Arie n-a inteles, insa, nimic, iar Biserica a fost nevoita sa se lepede de el si de invatatura lui, condamnata prin hotarare sinodala. De la palma Sfantului Nicolae a ramas obiceiul ca, in 5 decembrie (ajunul praznicului), celor neascultatori sa li se dea o joarda in semn de avertisment. Dar, v-ati intrebat vreodata de ce in colindele romanesti se canta, in plina iarna, despre florile dalbe, flori de mar, sau despre marut, margaritar? Ce mar ar putea face in decembrie flori dalbe? De ce tocmai mar, de ce tocmai flori? Pentru ca batranii nostri stiau de la batranii lor ca acea joarda a Sfantului Nicolae trebuie sa fie una de mar, iar daca aceasta, pusa in apa, va inflori pana de Nasterea Domnului, inseamna ca sfantul a mijlocit pentru iertarea celui caruia i-a daruit crenguta flori dalbe. Incercati, dar, si vedeti ce vrednicie ati avut in fata oamenilor si a lui Dumnezeu, masurata de marele ierarh Nicolae!

Dar vrednicul arhiepiscop al Mirelor Lichiei a avut masura lucrurilor atat de buna, incat a stiut ca dupa mustrare se cere mangaiere si ca incercarile vietii pot fi pentru unii prea apasatoare. A daruit mult saracilor, a linistit pe intristati, a vindecat cu putere de la Dumnezeu pe bolnavi, aratand lumii slava Tatalui ceresc. A ramas in seama ierarhului Nicolae o poveste adevarata, dureroasa si miscatoare, care nu se deosebeste cu nimic de cele din zilele noastre, desi s-a petrecut in secolul 4. Zic cei vechi ca, intr-o zi, a aflat Nicolae despre un tata din cetatea Mira care, de durere ca nu are zestre suficienta sa-si marite cu cinste fiicele, planuia sa le ia zilele si apoi sa se omoare, ca nu cumva fetele sale sa fie nevoite sa ajunga batjocura barbatilor avuti. Miscat de durerea tatalui si ingrijorat de soarta fetelor si a batranului, Nicolae a poruncit slugilor sale sa ia cateva pungi cu galbeni si sa le strecoare in casa familiei aceleia, in taina, asa incat sa nu se stie de unde vin banii, si sa se impiedice o grozavie. Iar daca mai tarziu s-a aflat, a fost pentru ca slugile au vestit lumii ce fel de om a fost acela care i-a dat o palma grea ratacitului Arie. Dar s-a aflat numai dupa ce Dumnezeu l-a chemat la El, in 6 decembrie 340 sau 343, pe arhiepiscopul a carui palma a daruit, dupa imprejurare, mustrare sau mangaiere.

Fie ca noi insine sa ne indreptam intr-atat incat Sfantul Mare Ierarh Nicolae sa gaseasca de bine sa ne mangaie mai mult si sa ne mustre mai putin.

Mai intai calugar imbunatatit, apoi pastor pana la adanci batranete, Sfantului Nicolae i s-a dus vestea nu doar pentru multa lui intelepciune si milostenie, ci si pentru darul facerii de minuni, de care Dumnezeu l-a invrednicit inca din tinerete: a potolit furtuna pe mare, i-a izbavit de sabie pe 3 intemnitati pe nedrept, a vindecat boli si a ridicat din moarte. Cu precadere si-a aratat milostivirea fata de copii si de fecioare. Odata, afland ca un tata, manat de saracie, voia sa-si ia viata si sa-si ucida si cele 3 fiice, pentru a le cruta de primejdia batjocoririi, batranul episcop, furisandu-se in bezna noptii, a aruncat pe fereastra acelei case 3 pungi cu galbeni, astfel ca fetele, cu zestrea aceea, s-au putut marita si duce trai cinstit. Traditia a pastrat indeosebi imaginea mosului bland si aducator de daruri, ocrotitor al fetelor de maritat si al copiilor cuminti. Dar asa cum blandul Iisus, atunci cand a vazut pangarit Templul lui Dumnezeu, i-a alungat cu biciul din el pe negustori si pe zarafi, tot asa blandul Nicolae, cand a vazut pangarita Sfanta Biserica, se zice ca l-a palmuit in plin sinod ecumenic pe ereticul Arie (de unde si traditia “nuielei Sfantului Nicolae”. La Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucuresti se afla, ca o comoara de mare pret a Romaniei crestine, insasi mana “mosului” impartitor de daruri si de dreptate. Moastele sale se afla, din 1089, la Bari (Italia)

Sfantul Nicolae – aparator al credintei

 

Sfantul Ierarh Nicolae s-a nascut in localitatea Patara din Asia Mica, in a doua jumatate a secolului al III lea.

 

Participa in calitate de episcop la primul sinod ecumenic tinut la Niceea in anul 325. Sinodul a condamnat erezia lui Arie, conform careia Iisus Hristos nu este Fiului lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale. La acest sinod este recunoscut drept un mare aparator al ortodoxiei. Atat de puternic a argumentat Nicolae si atat de incapatanat a fost Arie, incat, ingrijorat de ruptura care se putea face in Biserica, viitorul sfant i-a dat ereticului o palma in cadrul sinodului. De la palma Sfantului Nicolae a ramas obiceiul ca, in 5 decembrie, celor neascultatori sa li se dea o joarda in semn de avertisment.

 

In colindele romanesti se canta, in plina iarna, despre florile dalbe, flori de mar. Daca ne intrebam de ce de mar, trebuie sa stim ca batranii nostri cunosteau ca acea joarda a Sfantului Nicolae trebuie sa fie una de mar, iar daca aceasta, pusa in apa, va inflori pana la Nasterea Domnului, insemna ca sfantul a mijlocit pentru iertarea celui caruia i-a dat crenguta flori albe.

Sfantul Nicolae a avut masura lucrurilor atat de buna, incat a stiut ca dupa mustrare se cere mangaiere si ca incercarile vietii pot fi pentru unii prea apasatoare. A daruit mult saracilor, a linistit pe intristati, a vindecat cu putere de la Dumnezeu pe bolnavi, aratand lumii slava Tatalui ceresc. A ramas in seama ierarhului Nicolae o poveste adevarata, dureroasa si miscatoare. Zic cei vechi ca, intr-o zi, a aflat Sfantul Nicolae despre un tata din cetatea Mira care, de durere ca nu are zestre suficienta sa-si marite cu cinste fiicele, planuia sa le ia zilele si apoi sa se omoare, ca nu cumva fetele sale sa fie nevoite sa ajunga batjocura barbatilor avuti. Miscat de durerea tatalui si ingrijorat de soarta fetelor si a batranului, Sfantul Nicolae a poruncit slugilor sale sa ia cateva pungi cu galbeni si sa le strecoare in casa familiei aceleia.

Moare in anul 340, iar din anul 1087, moastele sale se pastreaza la Bari, in sudul Italiei.

 

Sfantul Nicolae – etimologia

 

Nicolae este unul dintre numele personale cele mai indragite si mai raspandite. El este format din cuvintele grecesti: nike – victorie, biruinta si Jaos – popor, si are intelesul de “om ce face parte dintr-un popor victorios”. Sarbatoarea lui are si numele de Sin Nicoara, o posibila derivatie din “Sanctus Nicolaus”.

 

Sfantul Nicolae – Mos Nicolae

 

In traditiile romanesti Mos Nicolae are atributii straine de statutul sau ierarhic: apare pe un cal alb, aluzie la prima zapada care cade la inceputul iernii, pazeste Soarele care incearca sa se strecoare pe langa el spre taramurile de miazanoapte pentru a lasa lumea fara lumina si caldura, ajuta vaduvele, orfanii si fetele sarace la maritat, este stapanul apelor si salveaza de la inec corabierii si apara soldatii pet imp de razboi.

 

De Sfantul Nicolae peste 800 000 de romani isi sarbatoresc ziua numelui

Peste 800.000 de romani isi sarbatoresc onomastica de Sfantul Nicolae. Din totalul persoanelor care poarta aceste nume, aproape 538.500 sunt barbati (Nicolae, Niculai, Nicusor, Niculae, Nicu, Nicula, Nicoara), iar aproximativ 280.000 sunt femei (Nicoleta, Niculina, Neculita, Nicolina, Nicola)”.

Dintre aceste prenume, cel mai raspandit este Nicolae/ Nicolaie, apartinand unui numar de 353.415 barbati, urmat de Nicoleta, prenumele a 191.030 de femei

Rugaciune catre Sfantul Ierarh Nicolae

 

O, Sfinte Parinte Nicolae, mare facator de minuni, ocrotitorul si daruitorul celor nevoiasi, pe cei ce cu buna nadejde alearga la tine, grabeste a-i ajuta. Sprijinitor fii turmei lui Hristos impotriva lupilor care umbla sa o prade si tot sufletul de crestin pazeste-l prin sfintele tale rugaciuni, ca unul ce esti masura in veac a sfinteniei dreptmaritoare. Si precum ai miluit pe cei trei barbati ce sedeau in temnita, izbavindu-i de mania imparatului si de ascutisul sabiei, asa ma miluieste si pe mine, care cu mintea, cu cuvantul si cu lucrul ma aflu in bezna pacatelor, ca sa nu cad sub mania lui Dumnezeu si sub vesnica osanda.

Asa, Sfinte Nicolae, fii reazam putinatatii mele, ca la soliile tale sa primesc de la Hristos induratorul viata lina si curata in veacul acesta, iar in veacul de apoi printre cei de-a dreapta lui Dumnezeu sa ma numar, cu ingerii si cu sfintii preamarind pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh. Amin.

 

Cine e Mos Nicolae?

Cine e Mos Nicolae?

Cunoscut in Transilvania si sub numele de Sin-Nicoara, Sfintul Nicolae este cel mai popular sfint in Ardeal. Sarbatoarea lui a generat un adevarat folclor, de la darurile de ”Mos Neculai” si pina la obiceiurile si legendele diferentiate de la sat la sat. Nascut in cetatea Patara din tinutul Lichiei, din Asia, Sf. Nicolae (in limba greaca ”biruitor de popor”) s-a dovedit de timpuriu alesul Domnului, uimind de mic copil prin minunile pe care le facea. Dupa ce i-au murit parintii, Nicolae si-a impartit averea saracilor si a intemeiat manastirea Sionului de linga Mira, capitala Lichiei, calatorind ca prelat la Ierusalim.

Crestinii acelor timpuri au pastrat memoria numeroaselor sale minuni (readucerea la viata a unui corabier cazut de pe catarg, vindecarea unor boli incurabile, oprirea, prin rugaciune si post, a furtunii de pe mare s.a.). In ultima parte a vietii s-a retras la manastirea ctitorita de el, a Sionului, unde a fost inmormintat la 6 decembrie 352. Dupa opt ani, imparatul Justinian a ridicat la Constantinopol o biserica, in cartierul Vlaherne, cu hramul numelui sau. Ducindu-se vestea ca din mormintul sau izvoraste mir, crestinii din intreaga lume au facut pelerinaj, vindecindu-se de boli incurabile.

Din secolul al XIX-lea, mina dreapta a Sfintului Nicolae se pastreaza la Biserica Sf. Gheorghe Noi din Bucuresti, unde se gaseste si mormintul Sfintului voievod martir Constantin Brincoveanu cu cei patru fii ai sai. Numeroase biserici din tara si mai ales din Ardeal au hramul Sfintului Nicolae.

Le Père Fouettard in Franta, Sfintul Nicolae este insotit de un personaj pe care oamenii din Metz il dispretuiesc. Pina in 1552, Mos Nicolae venea singur pe 6 decembrie si aducea jocuri si dulciuri copiilor cuminti, dar si celor mai putin cuminti. In anul acela, Imparatul Carol al V-lea a asediat orasul Metz. Messienii au fost nevoiti sa ceara ajutor regelui Frantei pentru a face fata asediului care a tinut, cu toate acestea, pina in ianuarie 1553. Breasla tabacarilor a inventat chiar in timpul asediului un personaj grotesc pentru a-i imbarbata pe locuitorii din Metz. Personajul il reprezenta pe Carol al V-lea si purta cu el un bici cu care incerca sa pedepseasca tinerii si tinerele, alergindu-i pe strazi. Anul urmator, pentru a se bucura de libertate, breasla a reinnoit ideea acestui personaj urit, dezagreabil. Trecerea lui prin oras coincide oarecum cu aceea a Sfintului Nicolae.

Anii au trecut si, cu timpul, a devenit un obicei ca Sfintul Nicolae sa aduca dulciuri, iar caricatura lui Carol al V-lea sa apara pedepsind copiii neascultatori cu nuielusa usturatoare. Oameni pasnici, locuitorii din Metz l-au uitat pe Carol al V-lea si l-au botezat Père Fouettard (mosul care vine cu biciul) pe cel care-l insotea pe Mos Nicolae, patronul copiilor.

Imaginea acestui personaj s-a raspindit putin cite putin spre Nord si astfel Père Fouettard a fost acceptat in Germania, Olanda, Belgia, rezolvind uneori problemele educative ale unor parinti, prin aparitia sa, care speria copiii neascultatori. Ideea nuielusei care pedepseste a ajuns pina pe meleagurile noastre.

Ce aduce Mos Nicolae

La romani, de Mos Nicolae, copiii cuminti primesc, pe linga dulciuri si jucarii, o legatura de nuieluse frumos colorate, iar cei mai putin cuminti primesc o nuielusa adevarata care sa le aminteasca de o eventuala pedeapsa. Sfintul Nicolae si aghiotantul sau ideea de mos care aduce daruri copiilor a aparut in Scandinavia, cu multe mii de ani inainte de Hristos. Vikingii aveau un zeu, Odin, care calatorea prin toata lumea, in timpul iernii, calare pe un cal cu opt picioare, oferind daruri celor buni si pedepsindu-i pe cei rai. Desi in crestinism s-au pierdut aceste povesti, in constiinta oamenilor ele au ramas prin existenta unor personaje cum ar fi Sfintul Nicolae si Mos Craciun.

La crestinii din Republica Ghana, mosul care aduce daruri vine din jungla, in timp ce in Hawaii el coboara din barca. In districtul german Berchtesgaden, 12 tineri imbracati in paie si avind masti care reprezinta animale danseaza in urma Sfintului Nicolae, sunind din talangi. Dupa ce ofera daruri fiecarei case in parte, tinerii dau gazdele afara facindu-se ca le bat, un fel de pedeapsa simbolica pentru eventualele rele savirsite. Si in Germania, Sfintul Nicolae vine cu un aghiotant care poarta nume diferite. Sfintul Nicolae are aici un sac in spate si un bat in mina, in timp ce aghiotantul este o fiinta inspaimintatoare.

In Danemarca, cel care aduce daruri cara un sac in spinare si este purtat de reni. Copiii pregatesc o farfurie cu lapte sau o budinca de orez, in speranta ca aceasta va fi mincata de elfi, personaje despre care se crede ca il ajuta pe aducatorul de daruri.

Polonezii cred ca darurile vin de la stele, in timp ce ungurii spun ca ele sint aduse de ingeri.
In Siria, cadourile vin cu o camila tinara in data de 6 ianuarie. Copiilor italieni le aduce daruri personajul La Befana, despre care se crede ca a refuzat sa-i conduca pe intelepti la Bethleem cind acestia i-au trecut pragul, motiv pentru care La Befana isi petrece timpul mergind din casa in casa pentru a-l gasi pe Copilul Hristos.

Alte ipostaze ale Sf. Nicolae

O alta ipostaza a Sf. Nicolae este cea de iscoada la diavol.O legenda povesteste ca Dumnezeu a facut un contract cu Necuratul ca cei vii sa fie ai lui Dumnezeu, iar cei morti, ai lui Necuratu’. Vazind insa Dumnezeu ca e rau, a trimis pe Sf. Nicolae sa intrebe cine poate sa ia contractul acela de la Necuratul. Si a stat Sf. Nicolae treizeci de ani la poarta iadului, pina a reusit sa puna unui drac intrebarea ce i-o spusese Dumnezeu. Iar Necuratul i-a raspuns: ”Numai acel ce se va naste din Duh Sfint va putea sa-l ia”. Dumnezeu a trimis duhul sau de s-a nascut Hristos. Cind a implinit Hristos treizeci de ani, a mers si a luat contractul si de atunci au ramas oamenii sa fie judecati dupa pacatele lor. Iarna incepe in noaptea de Sf. Nicolae Expresia populara ”S-a dat Sf. Nicolae jos din cui” are radacini in credinta ca sfintul ii ajuta pe hoti in ispravile lor si exprima faptul ca parintii ameninta copiii obraznici, aratind nuiaua doar cu degetul.Tot in popor se spune ca iarna incepe la Sf. Nicolae. Mos Nicolae este batrin si are barba alba, iar in aceasta zi Mosul isi scutura barba, deci trebuie sa ninga. In aceasta zi, se spune: ”A intinerit Sf. Nicolae”. De regula, de ziua lui apare pe un cal alb, aluzie la zapada care cade in luna decembrie, si se spune ca daca Sf. Nicolae a venit pe un cal alb, Sf. Ion va merge pe un cal negru, adica va intoarce iarna. In ziua de Sf. Nicolae incepe ziua sa se mareasca: ”La Sf. Nicolae se intoarce noaptea la ziua cu cit se intoarce puiu-n gaoace”, zice poporul. De ziua lui se fac vraji, farmece si pronosticuri meteorologice, se pun crengute de pomi fructiferi in apa pentru a inflori de Anul Nou, ocazie cu care se prognozeaza si rodul livezilor pentru anul viitor.

Aproapele

Aproapele

“Întrucât ati fãcut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie mi-ati fãcut.”
(Matei 25, 40)

Întruparea Fiului lui Dumnezeu are unele consecinţe prea putin vãzute si prea putin trãite în domeniul raporturilor interumane. Totusi ar fi prea simplu a înlocui un angajament de credintã orientat vertical spre cele de dincolo printr-un mod orientat orizontal pe planul interuman si de a transforma grija mântuirii într-un serviciu de ordin social. Spunând cuvântul: “Întrucât ati fãcut unuia dintre acesti frati ai Mei, prea mici, Mie mi-ati fãcut” (Matei 25, 40), Iisus nu vrea nicidecum sã înlocuiascã o pozitie extremã printr-o alta. Mai degrabã Iisus vrea sã insiste asupra relatiei corecte între douã orientãri, care simbolizeazã cele douã brate ale crucii, orizontal si vertical.

Grija pentru aproapele si gestul …filantropic par sã aibã fãrã îndoialã un caracter social si deschis situat aorecdum la… antipozii egoismului mântuirii. Dar era Întruparea lui Dumnezeu necesara pentru a ajunge acolo? În Antichitatea târzie, filosofii greci si romani nu au încetat sã aminteascã responsabilitatea pe care o au oamenii între ei. Astfel, tragicul grec Sofocle (496-406 înainte de Hristos) scria deja în Antigona:

“Eu sunt aici nu pentru a împãrti urã,Ci pentru a împãrti dragoste.”

Dar cel care vrea sã-L gãseascã pe Hristos în aproapele, trebuie mai întâi sã-L cunoascã pe acest Hristos. Fãrã aceastã întâlnire personalã, Iisus rãmâne un necunoscut, un neînteles. Înainte de a merge spre sãraci, un exemplu de om cu virtuti ca Francisc de Assisi (1181-1226) îl descoperise pe Domnul în rugãciune. “Cel care nu a cunoscut fata lui Dumnezeu prin contemplatie, nu o va cunoaste în actiune, nici chiar atunci când aceastã fatã transpare în cea a celor smeriti si asupriti” (Hans Urs von Balthasar). Trebuie mai întâi sã facem primul pas si abia apoi pe al doilea.

Departe de a propovãdui un stil de viatã retras si crispat, despre o grijã egoistã de mântuirea personalã, Iisus a arãtat în mod clar cã nimeni nu poate gãsi fericirea si mântuirea sa neglijându-l pe aproapele sãu. Dupã propriile-I cuvinte, Iisus nu doreste sã fie cãutat în înãltimile celeste, de dincolo. El însusi se face aproapele în cel care suferã nefericirea. De acum, omul nu mai poate sã aleagã el însusi cine trebuie sã fie aproapele sãu si cine este cel pe care sã nu-l considere ca aproape al sãu. De când Iisus s-a fãcut aproapele nostru în locatarul de la primul etaj si în vecinul din fatã, El nu mai poate sã fie cãutat si gãsit în afara aproapelui.

Tocmai pentru aceasta orientarea spre cele de dincolo si grija de aproapele nu pot sã fie folosite una contra alteia. Cum Iisus s-a solidarizat cu ceilalti oameni – mai ales cu cei nedreptãtiti, sãraci, bolnavi si izolati –, omul nu poate avea decât o singurã conceptie de viatã: sã-l vadã cu toatã seriozitatea pe Iisus însusi în aproapele.

În agitata lume a tehnicii si a calculatoarelor, omul este cel cãutat. Înainte de a primi un cadou, semenul nostru are nevoie mai întâi de… inima noastrã, de semnele prieteniei si simpatiei noastre.Am certitudinea in momentul ând cineva oferã fãrã dragoste pâine unui flãmând, în cele din urmã nu s-a întâmplat nimic între cele douã persoane; din contrã, bariera primului pacat universal-cel al mândriei si distanta n-au fãcut decât sã creascã.

In actuala conjunctura sociala cred ca se vorbeste si se scrie mult prea mult despre grija si responsabilitatea fatã de aproapele.Si cu toate acestea niciodatã, se pare, n-am avut atâtia izolati, neîntelesi, necunoscuti, respinsi si uitati. Nu este greu a trãi si a munci cu oameni simpatici si a gãsi în ei pe Iisus. Dar a recunoaste pe Domnul în niste oameni antipatici, a ne asuma grija de mântuirea lor pare o exigentã excesivã a credintei.

Sã nu fi pãtruns încã mesajul lui Iisus în Europa, în care noi trãim deja o epocã post-crestinã? Este întrebarea pe care oricine si-o pune când citeste în scrisoarea unui tatã de familie: “Singura fiinta care mã asteaptã când revin de la muncã este câinele meu. Familia mea nu-mi dã nici o atentie?

Despre Detasare

…. Ce poate reprezenta aceasta notiune? Sau mai precis ce poate exprima acest cuvant (in modul cat mai abstract cu putinta) fiind “decupat”,luat dintr-un context?

Logic, la primul impuls,as veni in intampinare cu un raspuns… “filozofic”. Dar cred ca aceasta noua directie are doar darul de a defini, de a conceptualiza, ceea ce este mult mai dificil de inteles.Ca oricare altul,urmarind sensul propus de DEX,ideea de a se separa,de a se desprinde sau chiar de a se evidentia sau remarca poate acoperi o arie larga de semnificatii.Dar cu toate acestea,inclin sa cred ca mai exista ceva!

“A nu avea nimic si a poseda totul “. Posibila definitie! Nu am mai intalnit pana in prezent o remarca ce are darul nu numai de a “descrie” ci si sintetizeaza intr-un mod atat de plastic si de natural o noua perspectiva asupra fenomenului din partea unora. Bine-bine,dar ce fel de oameni sunt inclusi? Nu mi-a fost atat de greu ca sa-i nominalizez sau sa-i identific. Este vorba de o categorie aparte ce a… existat exista si… va exista dintotdeauna,cat va fi posibila viata pe Terra.In plus ei, sfintii fac (de cele mai multe ori) nota discordanta cu actuala stare de fapt a omenirii.

Sfintii pustiei si nu numai-adevarati “parinti spirituali” ai tuturor au promovat prin invataturile si mai ales prin modul de viata exemplar un anumit tipar.Nu ma mira faptul ca ei fac referire la o tipologiea omului detasat,liber, a carui inima nu este “legata” de lucrurile materiale.Cu atat mai mult,chiar daca pare la o prima vedere creu de crezut, ei au capacitatea,harul de a renunta la ceea ce altii nu au…cum sa aibe efortul de a constientiza,de a se dispensa.

Sfantul Antonie cel Mare,intemeietorul vietii de obste, a ajuns la aceasta detasare,dupa ce a renuntat la toata averea reusind astfel obtinerea idealului-mantuirea sufletului.Din propriul meu punct de vedere,omul reuseste sa puna in aplicare numai daca se desprinde de avere,faima si succes. Indiferent de conditia sociala sau de “renumele” familiei din care provine,fiecare fiinta umana trebuie sa cunoasca ideea ca este in primul rand egala,dupa aceea este unica si originala.Cu riscul de a parea fortat contextul,pot motiva deoarece consider ca bunurile materiale sunt efemere.Dar insa au o “calitate”‘-ne pot ‘adormi” sau “halucina” glasul propriei noastre constiinte.

In ultima perioada se remarca o noua directie,promovata de o societate in continua schimbare,in care primeaza principiile (eretice) new-age-istice in care fiecare este dependent de propria sa bunastare, de obiceiurile sale si de cei apropriati.Consider ca in acest fel se realizeaza o denaturare a talentelor individuale. Grupul,societatea este in centrul atentiei dar este si automat “redusa” la o forma de “imblanzire”.Aceasta se realizeaza facil,prin tot arsenalul de mijloace sociale,politice si economice,stiut fiind faptul ca este “la indemana” manevrarea si influenta.

Recitind un cuvant ortodox din Pateric al Sfintilor Parinti(nevoitori cu post si rugaciune), am ajuns la o idee concluziva ca fara detasare nu avem cum sa ne bucuram cu adevarat,in sensul spiritual.Pot sustine aducand argumente in acest sens.Personal NU cred ca este nevoie de vreo experienta ascetica a desertului individuala ce suna mai degraba cu ceva straniu,tinand de domeniul senzationalului.Detasarea se poate obtine nu prin programe empirice sau personale,mistico-ezoterice ci in credinta ortodoxa printr-un proces interior sufletesc de inalta vibratie.In limbajul comun, aceasta minunata virtute nu trebuie perceputa (de cele mai multe ori eronat) cu notiuni ca neglijenta sau nepasare.

Asa cum intareste si Sfanta Traditie detasarea urmeaza sensul firesc al dorintei de eliberare,din propriul mea convingere rezultand o”descatusare” interioara fantastica.”Nasterea din nou” este o alta Sfanta Taina a Harului ce poate avea rezultate prin mijlocirea si purtatrea de grija a Lui Dumnezeu.

Solutia ar fi oarecum simpla.Daca nu mai depindem de cum gandesc ceilalti si ce se ..asteapta de la noi, de “recunostinta” sau “dragostea” lor, ca si in pilda Patericului putem ajunge la mantuire prin rabdare, credinta si detasare.Totodata detasarea presupune chiar si o eliberare a sinelui si promovarea de virtuti, deoarece numai lucrand cu acest scop, Sfintii au avut forta de a se metamorfoza si sunt ‘cetateni si mostenitori ai Imparatiei vesnice”.

Prezentare a misticismului

Misticismul constituie o aptitudine cu totul deosebitã de abstractie. Strãduinta ca printr-o trãire asceticã ‘’sã ne omorâm mãdularele cele de pe pãmânt”, cãutarea de motive mistice sub materie, iubirea lui Hristos si ajungerea la comuniunea intelectualã cu El, caracterizeazã pe misticul, care se întoarce spre adâncurile cele mai intime ale inimii lui, dorind unirea misticã cu Hristos si izbutind-o prin suspine negrãite”.Misticul se distinge de ceilalti prin devotiunea lui, din tot sufletul, cãtre Dumnezeu. El se gãseste într-o convorbire neîntreruptã cu El, prin rugãciune. Si pe bunã dreptate. Pentru cã el crede cã omul este atât de slab pentru evitarea rãului si pentru sãvãrsirea binelui, încât diagrama raportului dintre Dumnezeu si om pe care ne-a dat-o Apostolul Pavel, nu poate decât sã producã un simtãmânt de adancã smerenie în sufletul oricãrui credincios. Intr-adevâr Apostolul Pavel zice: ”Nu a celui ce voieste, nici a celui ce aleargã, ci a lui Dumnezeu, Celui ce miluieste”. lar în altã parte: ”Dumnezeu este Cel ce lucreazã în noi si a voi si a lucra pentru bunãvoire”. Si Domnul zice: ”Nimic nu puteti face fãrã de Mine”.

Acestea nu constituie numai un adevãr zdrobitor împotriva îngâmfãrii omenesti si nu sunt în mãsurã de a da numai înfãtisarea nimicniciei omului, ci aratã în acelasi timp si puterea invincibilã a rugãciunii în viata. Cazul profetului Ilie aduce o adevãratã rãsturnare atât pe scarã axiologicã a crestinismului, cât si în ce priveste valorificarea factorilor civilizatiei. Ilie era un om întru totul asemãnãtor nouã în slãbiciune si s-a rugat cu rugãciune fierbinte, sã nu plouã si nu a plouat pe pãmânt trei ani si sase luni. Si iarãsi s-a rugat si cerul a dat ploaie si pãmântul a fãcut sã rodeascã roada sa”. Rugãciunea neîntreruptã este asadar misticism (adevãratul misticism), fiindcã prin rugâciune se poate lucra cea mai sfântã si cea mai tainicã legãturã cu Dumnezeu.

Cei care se dedau misticismului trãiesc sub stãpânirea simtãmântului disparitiei în divinitate si trãiesc încã în situatia de inactiune si de stagnare, nefãcând nimic decât rugându-se..

Inactivitatea nu este caracteristicã misticismului crestin. Misticismul nu este static, isihastii nu socotesc cã sufletul este absorbit în divinitate, dupã conceptia panteistã, ci ei considerã misticismul lor ca o cale cãtre ceruri nesfârsitã a sufletului de a se apropia de Dumnezeu, Cel ce este de altfel cu totul neapropiat. Puterile dumnezeiesti care aleargã cãtre un centru, dupã cum spune un întelept, si care se gãsesc în suflet, împing sufletul cãtre Magnetul lui, cãtre Dumnezeu. Mintea, vointa si sentimentul, într-o unitate demnã de admirat, sunt înrobite de dragostea dumnezeiascã si se supun vointei divine, în asa mãsurã, încât omul nu are si nu voieste sã ia cunostintã despre nici un alt lucru, în afarã de Dumnezeu. Ei nici nu se uitã pe ei însisi într-o fericitã inactivitate, ci sunt activi, se întelege, în cadrul tipului de viatã pe care o duc.

Neoplatonismul cu sistemul lui gnostic-fiziocratic credea cã prin introspectie (întoarcerea cãtre sine însusi) putea vedea cineva natura divinã întrucât el considera sufletul ca o emanatie din Dumnezeu, punct de vedere care constituie o rãtãcire fundamentalã. Pe de o parte cã sufletul nu provine dintr-o emanatie a lui Dumnezeu, iar pe de altã parte faptul cã ”in afarã de înnoirea prin Hristos a chipului celui stricat al sufletului, introspectia nu duce la nimic altceva decât la reprezentarea naturii omenesti stricate”, întrucât chipul cel sfânt prin pãcatul strãmosesc a suferit întunecare. Pentru aceasta si Sfântul Grigorie Palama a numit pe cei din afarã de renasterea crestinã, care se ocupã cu introspectia privitori de chipuri, în contrast cu cei ai lui Hristos, care, cu adevãrat, priveau chipul cel sfânt înconjurat de luminã strãlucitoare. Ca atare, deosebirea dintre crestinism si neoplatonism constã în însãsi baza temei misticismului.

Sfântul Grigorie Palama, si prin el întreaga dogmaticã ortodoxã, ne incredinteazã cã pentru omul ”cel nou” al harului, asemãnarea cu Hristos si unirea misticã cu El, constituie un bine fãgãduit, obligatoriu, mai presus de întelegere si de demonstratie, de vreme ce prin duhul dat si prin împãrtãsirea cu întreg Trupul lui Hristos, omul cel nou se uneste cu Hristos în chip mistic si devine necreat”.

Dar de privirea dumnezeiascã a ”luminii necreate” si de energiile harului nu se învrednicesc decât numai cei curati cu inima, pe care însusi Donmul i-a învrednicit: ”Fericiti cei curati cu inima cã aceia vor vedea pe Dumnezeu” în veacul ce va sã vinã, dar si în cel din fatã. Si tocmai sfintenia vietii constituie premisa cea mai necesarã a misticismului Bisericii lui Hristos, în contrast cu religiile misterioase, care cu o simplã initiere învrednicesc pe credincios de descoperiri nespuse, sau în contrast cu neoplatonismul, cu Cabbala iudaicã si cu misticismul teoretic al filosofilor, care se încred în mareata lor fantezie.

Presupunand cã ati înteles de acum cã omul care este în Hristos Dumnezeu se îndumnezeieste devenind asemenea Lui, prin virtuti, apoi se uneste cu El, prin Harul Sfântului Duh.

Adevãrul acesta dogmatic n-a provenit de la mistici, ci el constituie însasi natura crestinismului. Crestinii mistici, dornici de a ajunge la bunul cel mai înalt, la unirea cu Dumnezeu, pe cât lucrul acesta este cu putintã omului, s-au indepartat de lucrurile cele trecâtoare ale lumii, rãstignindu-se pe ei însisi ”împreunã cu patimile si poftele”.

Si, ca sã mai spun ceva, cunostinta aceasta are ca izvor mai mult inima, decât creierul.

Ea intereseazã în chip nemijlocit trãirea noastrã deosebitã, pentru cã misticismul este o chestiune de inimã si, în strãdania de a ne ajunge tinta, se pot ivi tot felul de rãtãciri. Este foarte usor, bunã oarã, sã acceptãm idei mincinoase, ca adevãrate, în virtutea faimoasei ”evidente” stabilite a lui Cartesius, ca sã amintesc numai de una din rãtãcirile fandamentale ale filosofiei pãgâne. De asemenea este foarte usor sã cultivãm sentimente care însalã prin aparenta lor plãcutã, în timp ce în realitate ele au fost semãnate în inimã, cu multã subtilitate, de ‘’satan, cel transformat în înger de luminã” (2 Cor. 11, 14). Sau, de asemenea, necunoscând învãtãtura Pãrintilor cu privire la energiile Duhului, sã cãdem în neoplatonism sau în panteism mistic, închipuindu-ne cã sufletul nostru este o fãrâmã de Dumnezeu, cã el cautã sã se piardã în oceanul divinitãtii si, în felul acesta sã dorim un amestec cu Divinitatea.

Pentru aceasta, ca regulã a drumului vietuirii noastre mistice ”in Hristos”, noi folosim Sfintele Scripturi, pe Sfintii Pãrinti, si tinem seama, în principal, de curãtia inimii, în care, atunci când este cu desãvârsire curatã, nu mai poate încãpea nici o rãtãcire, ea fiind luminatã cu desãvârsire de lumina dumnezeiascã. E posibil ca acela care s-ar încrede în ideile lui si cu plãcere si-ar purta corabia sufletului pe mãrile cele primejdioase ale dulcetilor inimii fãrã un conducãtor încercat sa corespunda versetul-”Vai de cel singur” cãci, ”bãrbatul cel lipsit de sfãtuitor este vrãjmas lui însusi”.

Trebuie sã stim cã, spre deosebire de ascet, care are ca mod de viatã spiritualã ascetismul, misticul foloseste asceza numai ca un mijloc de a ajunge la scopul lui.

Stadiile mersului misticismului, în succesiunea progresivã sunt: acela al curãtirii, al strãlucirii si al unirii, care, la rândul lor se împart în mai multe trepte de suire, pe care trebuie sã le urce cineva, ca sã ajungã în vârful scãrii, adicã la unirea cu Durrmezeu. ^

Suirile acestea, în limbajul Pãrintilor sunt urmãtoarele: rugãciunea curatã, cãldura inimii, energia sfântã, lacrimile inimii, pacea gândurilor, curãtirea mintii, contemplarea tainelor, strãlucirea minunatã, luminarea inimii, desãvârsirea. Aici se realizeazã porunca Domnului: ”Fiti desãvârsiti precum si Tatãl vostru Cel ceresc, desãvârsit este”. Sufletul ajunge acum la starea aceea de întelepciune pe care dumnezeiescul Apostol Pavel o numeste ”intelepciunea ascunsã în tainã”’.

Asadar, folosul individual este cã, prin har, sufletul ajunge la desãvârsirea moralã la care este îngãduit oamenilor sã ajungã. Si deoarece nu se poate întelege desãvârsirea fãrã iubirea lui Dumnezeu si a aproapelui, cel desãvârsit se roagã si implorã pe Dumnezeu, Cãruia i-a devenit bine plãcut, cu care vorbeste acum, ”precum vorbeste cineva cu prietenul sãu”, pentru fratii lui, pentru ca în ce fel si chip sã le vinã în ajutor. Iar Domnul satisface toate dorintele sfinte ale aceluia care ”L-a iubit mult” si care ‘’s-a facut fiu al lui Dumnezeu” dupã har (Teoclit Dionisiatul, ”Intre cer si pãmânt”).

Pretutindeni misunã astãzi acei seducãtori numiti ”guru” însotiti de suite de adepti si învãtãcei. Altãdatã, tinerii nostri îi cãutau în Himalaia. Astãzi vin ei la noi, amestecandu-se în concurenta cu ofertele exotice.

Berger de pildã, considerã cã metoda focalizarii reprezintã o optiune clarã pentru pasivitate si ca atare, pentru demonia manipulãrii oculte. Cel ce aplicã metoda se pune întâi în stare de pasivitate, eliminând ”capul”. Insul trebuie sã înceteze a mai gândi. Concomitent cu aceastã operatie, se deschid portile sufletului si ale spiritului pentru rãul ontologic, întrucât acolo nu poate exista un vid, un vacuum neocupat. La întrebarea: unde este manipulatorul, cine de fapt, manipuleazã, criticii fundamentalisti, aratã cu degetul spre satana: reflectia rationalã, odatã înlãturatã, devine posibilã infiltrarea unor forte spirituale sau duhuri incompatibile cu prezenta gândirii rationale. Acestea având acum cale liberã, se instaleazã comod în spatiul vid creat prin ”focusing” si începe manipularea ocultã a individului indus astfel in eroare de cel viclean.

Cu alte cuvinte, fortele autovindecãtoare si transformatoare nu sunt deloc benefice, ci malefice, sunt duhuri necurate, demoni care câstigã influentã si control neîngrãdit asupra omului. Aceastã criticã e aplicatã si celorlalte, mai ales meditatiei zen, yoga si antrenamentul autogen care, toate prevãd faze de instatare în pasivitate si de eliminare a ”bruiajului” cârcotas al fluiditãtii rationale. Pentru a preîntâmpina vigilenta criticã fatã de metodele meditative, pentru a preveni acuzatia stigmatizantã de satanism si magie neagrã, adeptii vorbesc de ”restructurare cognitivã”, justificând în felul acesta si metoda hipnozei, prin care se documenteazã credinta anticrestinã în reîncarnare.

Fundamentalismul religios sustine, nu fãrã temei, cã vacuumul creat prin meditatia de tip oriental precum si prin alte metode de renuntare, fie si temporarã, la controlul volutional si rational, implicã primejdia irecuperabilitãtii partiale sau totale a personalitãtii, primejdia infiltrãrii oculte si a ”posedãrii demonice”, bresa spre manipulabilitatea totalã a individului, întrucât ulterior cedãrii, nu mai are loc restaurarea completã a autonomiei, ci doar una aparentã; cel manipulat e încredintat cã ceea ce face e voit de el însusi, pe când adevãrul este cã vointa sa proprie, egoul au fost substituite de cãtre instante heteronome oculte. Fundamentalismul nu e departe de adevãr în aceastã interpretare. Secularizatã, dezbrãcatã de mit, ea ar putea sã ne reveleze servitutiile ”transformãrii” indivizilor prin psihotehnici, înainte ca acestia sã fi fost antrenati într-un proces ireversibil. In domeniul spiritului nu e ca in cel al exercitiilor fizice, unde performantele musculare decad în absenta antrenamentului continuu.” Schimbãrile din creier sunt întotdeauna definitive si practic ireversibile ” (New Age-Bruno Wurtz-Editura de Vest, Timisoara, 1992, Extrase).

Spre deosebire de Mircea Eliade, n-am fost în India. tara aceasta pe care nu o cunosc o port în inimã si-n minte. O vãd scãldatã în azurul întelepciunii si rouratã de smerenie. Boierii si burghezii nostri spuneau pe la sfârsitul veacului trecut si în prima parte a celui de fatã, cã Franta le este o a doua patrie. Mie îmi este India. Dar cred cã e si tara mizeriei, a unor exagerari…

Asta denotã o judecatã în stil ”civilizatoriu” si yankeu, stilul infam al omului ”luminat”, pentru care canalizarea si gadgaturile trec mult înaintea culturii! Cum de poti pune atât de mercantil si de sanogenetic problema? Nu, a cruta viata animalelor, a refuza sã ucizi, a-ti unge tãlpile cu miere ca sã nu strivesti insectele si vietuitoarele de pe sol nu mi se par a fi ”exagerari”, cãci la ele cred cã ai binevoit sã te referi. Imaginea autovehiculelor care opresc pentru a da prioritate vacilor nu-i deloc caraghioasã. E plinã de tâlc si fireste, cu totul strãinã de mentalitatea monetarã si arghirofilã si obsedatã de ”practic” a unor societãti voitoare a trãi numai pentru distractii si capitalizare…
“Dar vacile acelea sunt scheletice si hãmesite, iar bandele de sobolani care circulã în voie… ” Nicolae Steindhardt

Yoga, tantra, ocultismul si celelalte nu ne scot din maya, din iluzii si pãrelnicii; ne duc doar la alte iluzii (mai pitoresti, mai rare, mai impresionante), dar nu la esente. Suntem legãnati, fermecati cu alte privelisti decât ale realitatii statistice însã nu iesim din cercul de cretã din juru-ne, din omul amãgitor în care ne-a scufundat–de-mi este îngãduit a mã exprima astfel–putemicul Krishna. Budha ne îmboldeste cu neantul. Hristos ne oferã totul.

Se disting cu precãdere douã tipuri de culturã:

a) Tipul oriental, caracterizat prin interiorizare, însingurare, meditatie, iesire din vâltoare.

Tip bine conturat de G. Santayana: multumire cu sine, indiferentã totalã cât priveste împrejurãrile exterioare (nu ele fauresc sufletul); averea nu conteazã, nici situatia (altundeva e centrul de gravitate), nu se dã ascultare celor ce sporovãiesc oamenii, nu se acordã celor ”ce se întâmplã” mai multã atentie decât schimbãrilor vremii; ceilalti sunt lãsati sã trãncãneascã ori sã tune în voia lor, înteleptul stã cuminte în coltisorul sãu, la umbrã sau la soare, dupã cum e cazul, molfãie o bucatã de pâine si nu-i pasã de nimic; stã si mediteazã, sprijinit pe cãlcâie sau asezat în pozitie de lotus si–uneori, rareori–comunicã revelatiile primite de la Spirit. Acesta-i tipul asiatic-oriental-indian-yoghin-zenist.

Cât de ideal, excelent, superior pare! desãvârsit, nobil, întelept. Inatacabil, de fapt, nu-i. Pentru cã nu-i complet.

b) Tipul întrupat.

Acesta se opune în adevãr tipului oriental sau mai bine zis îl completeazã, îl corecteazã, îl echilibreazã.

E perfect evocat în aceste rânduri ale Pãrintelui Dumitru Stãniloae: ”Corporalitatea e manifestarea necesarã a puterii de viatã a eului. Ceea ce nu se poate exterioriza, ceea ce e neputincios fatã de lumea externã e slab, e nedeplin ca putere de viatã”. Iar mai departe: ”în orice om nu existã coincidenta dintre esentã si existentã. In om existenta întotdeauna diferã de esentã, de unde si devenirea sa întru o fiintã completã”.

Ce rezultã din cele de mai sus? Cã orientalii pierd din vedere materialitatea creatiei, facerea, întruparea. Nu suntem numai spirit. Nici în exclusivitate materie. Usor ne-ar veni sã fim numai una din cele douã. Iatã nu-i asa, nu-i dupã vrerea noastrã, ne aflãm implicati într-o dihotomie antagonistã.

Interiorizarea orientalã nu rezolvã pe deplin încalceala. Spiritul îndeamnã cãtre culturã: Materia cãtre civilizatie. Nici aceasta nu se cade sã fie defaunatã, ocãrâtã, mãcar cã permite libera dezvoltare a spiritului. Nu suntem, precum cred orientalii, spirit; ci spirit întrupat. Conceptiei i se opune–adicã nu, i se adaugã spre împlinire conceptia europeanã (occidentalã, crestinã) a întrupãrii.

Din acest punct de vedere, crestinismul rezumã conceptia europeanã. Sã ne spiritualizãm, sã ne culturalizãm, sã ne înduhovnicim, dar sã nu uitãm cã suntem întrupati si cã nu dispunem de putinta de a tãgãdui corporalitatea si civilizatia. Nu putem nesocoti, desconsidera, înjosi realitatea, ”prezenta noastrã în lume”; ne paste mereu riscul recãderii în sãlbãticie.

Creatia ( facerea ) nu-i un blestem. Aceasta chiar constituie diferenta dintre cele douã sisteme; europenii nu cred cã facerea e un blestem, o grea osândã; cã viata e si ea o pacoste sau în orice caz un ”neajuns”, cum se exprimã Cioran (Neajuns, zice, dar gândeste: belea, nenorocire). Europenii, ca unii care iau aminte la faptul întrupãrii, vor sã spiritualizeze viata, nu sã o neantizeze.

Existã în cuprinsul lumii europene de astãzi tendinta pe care nu o putem ignora. E vorba de puternica atractie exercitatã mai ales asupra tinerilor, de cãtre formele religioase ale Orientului: budhismul, yoga, tantra, hinduismul, zenismul, taoismul. Acestea toate ne îndeamnã sã ne punem întrebarea esentialã: care este deosebirea caracteristicã dintre crestinism si toate aceste mistici care în fapt au o viziune aproape comunã asupra marilor probleme finale ale omului?

Mie unuia, marea deosebire mi se pare a fi aceasta: crestinismul iubeste si proslãveste viata, iar budhismul si congenerele lui o dispretuiesc si urmãresc, fiecare în felul ei, sã o desfiinteze. Tema aceasta, a deosebirii dintre crestinism si budhism, am discutat-o îndelung cu rãposatul meu prieten Sergiu Al. George, foarte interesat si foarte atras si el de misticile Orientului. Crestinismul fãgãduieste omului viata vesnicã, iar budhismul intrarea in neant si pieirea individualitãtii. In crestinism omul mântuit va dobândi la judecata de apoi învierea trupului si viata vesnicã pentru sufletul sâu si pentru trupul sãu induhovnicit. In budhism e cu totul altfel: eul (asa zisul eu) purificat va pãrãsi valea aceasta a plângerii cãreia îi spune samsara, în mod definitiv si se va pierde în nedefinitul nirvanei. Existã deci o deosebire totalã între cele douã sisteme, unul e al preamãririi vietii, celãlalt al preamãririi lepãdãrii de viatã.

Deosebit de dramaticã si de impresionantã mi se pare descifrarea textelor lamaiste a ‘’stãrii intermediare” dintre moarte si o eventualã nouã întrupare a constiintei individuale. In bardo eul rãtãceste puternic solicitat si ispitit de numeroase si felurite matrice care i se oferã ca mijloace de reintrare în samsara. Constiintele neevoluate se lasã ispitite si reintrã în jalnicul, absurdul, fantasticul ciclu de morti si nasteri al samsarei. Constiintele evoluate resping însã solicitãrile acestea insidioase si-si cautã refugiul si salvarea într-o lume de dincolo, care-i adevãrata realitate, adicã neantul.

Crestinismul, este cel cãruia i se potriveste cel mai bine definitia datã de Unamuno omului: fiinta care tinde spre, si îsi doreste în principal vesnicia. Mistica orientalã îi propune omului cu totul altceva: disparitia vesnicã, contopirea într-un Tot în care nu mai existã constiinta de sine si nu mai pot fi concepute ”persoane diferite”.

Ii mai spuneam lui Sergiu Al-George cã budhismul mi se pare lipsit de acea iubire care-i fundamentalã in invãtãtura crestinã. Imi rãspundea dându-mi exemplul acelui bothisattva care ar putea prin purificare sã aibã acces la nirvana si care totusi nu o face si reintrã în ,ciclul samsaric numai pentru a fi de ajutor semenilor sãi. Da, exemplul este emotionant, insã nu rãmâne mai putin adevãratã falia dintre cele douã viziuni. In crestinism viata este iubitã si învesnicitã, iar în budhism este consideratã ca un blestem, o suferintã si un bucluc de care se cuvine sã încercãm sã scãpãm cât mai iute… Crestinismul gândeste în mod cu totul contra. Pentru crestinism viata este un dar minunat si Dumnezeu 1-a creat pe om nu atât pentru a fi slãvit de el (cãci, fiind desãvârsit, nu are nevoie de preaslãviri), ci pentru a-i da si omului putinta sã se învredniceascã de incomparabila bucurie a conjugãrii verbului a fi. Aceasta-i dilema: existenta sau neexistenta, a fi sau a nu fi, cum spune Hamlet. Ce este crestinismul? Este religia lui a fi.

In teologia Pãrintelui Stãniloaie, întotdeauna plinã de idei originale si de observatii profunde, dacã ar fi sã mã opresc asupra unui punct anume as alege ideea centralã pentru opera sa, cã originalitatea crestinismului vine mai ales din faptul cã în crestinism Dumnezeu este persoanã. Intreaga teologie a Pãrintelui Stãniloaie, de altfel, cred cã poate fi consideratã, mai presus de orice, personalistã. Dumnezeu este persoanã. Credinciosul este persoanã. Rugãciunea este calea prin care omul-persoanã stã de vorbã cu Dumnezeu-persoanã. De aici provine si dulceata extraordinarã si unicã a crestinismului, din aceastã relatie de tip eu-tu, dintre om si Dumnezeul sãu. Omul nu se aflã în lume confruntat de o entitate abstractã, de un Tot nenumit si anonim, ci se aflã fatã cãtre fatã cu o Persoanã, cãreia i se poate adresa nemijlocit într-o atmosferã de intimitate, încredere si revãrsare a sinei. Suprema dovadã a personalitãtii lui Dumnezeu o constituie întruparea Sa. Dumnezeu S-a fãcut om. Pentru a ne cunoaste pãsurile si necazurile dinlãuntru si direct, El n-a recurs la mijloace informationale intermediare, ci S-a nãscut din Fecioara si S-a fãcut ca unul dintre noi, astfel încât sã-i poatã fi cunoscutã conditia omeneascã nerestrictiv. De aceea si scria în Sfânta Evanghelie de la Ioan cã I S-a dat putere de judecatã Fiului Omului.

Nu unui Hristos Fiul lui Dumnezeu, ci Fiului Omului, adicã Celui ce S-a fãcut om, Care nu S-a informat trimitând pe pãmânt un referent sau un reporter, ci si-a asumat conditia omeneascã spre a Se informa de-a dreptul de la izvor.

Budhismul este o “ghetãrie, o algebrã, un sistem”… Ca si yoga, ca si taoismul. Eu 1-am cercetat atent: nu numai la Eliade (interpretat foarte serios si pãtrunzãtor), ci si în volumele scrise de Evans-Ventz si latna Kazi Dasa Samdup (în englezã, traduse de-a dreptul din tibetanã). Am înteles cã dacã-i asa cum ne spune Cartea tibetanã a mortilor atunci înseamnã cã pãmântul acesta e iadul vesnic în care mereu revenim din bardo spre a ne întrupa de istov.

Lãsati-mã sã cred în Hristos, sã mã rog Lui ca Persoanã, sã-L iubesc, sã nãdãjduiesc în El care mã face liber (loan 8, 36; 31-32), în persoana Lui–vorba lui Noica–Persoana Lui cuminecabilã si comunicabilã.

Stiu de la fostii mei coreligionari si de la prietenii mei occidentali (si din toatã ori mai toatã literatura occidentalã contemporanã) cã sunt dispusi sã recunoascã morala crestinã dar cã pentru nimic în lume nu se pot învoi cu personalitatea divinã a lui Iisus. Iar Stãniloaie asta spune si dovedeste: cã esenta ”binevoitoare” a crestinismului constã în personalitatea lui Hristos, divino-umanã! întreaga problemã e de informaticã si comunicare. Biruitor si rational rezolvatã de Crestinism.

“Sã fie sãnãtos cu universul lui ciclic si cu nirvana lui, eu rãmân cu Hristos. Smerit, smerit, dar am si eu mândria mea; mã cred a fi o persoanã, o fãpturã cu duh care poate intra în comunicare cu persoana Hristos” (Dostoievski).

Calea Pãrintilor nostri cere credintã tare si îndelungã rãbdare, în timp ce contemporanii nostri încearcã sã apuce toate darurile spirituale, între care si contemplarea imediatã a Dumnezeului absolut, cu sila si grabnic. Se aflã destul de des la ei o tendintã de a stabili paralele între rugãciunea prin numele lui Iisus si yoga, meditatie transcedentalã si alte practici asemãnãtoare. Trebuie sã semnalez aici riscurile unei confuzii; este periculos de a se considera rugãciunea ca o ”tehnicã” dintre cele mai simple si dintre cele mai usoare conducând la unirea imediatã cu Dumnezeu. Este indispensabil de a sublinia în mod categoric diferenta radicalã care existã între rugãciunea lui Iisus si toate celelalte teorii ascetice. Se însealã cei care se strãduiesc sã se goleascã mintal de tot ceea ce este trecãtor, relativ, pentru a ajunge la oarecare prag invizibil, de a dobândi constiinta a ceea ce au fost ei din veac, si de a realiza astfel ”identitatea” lor cu Principiul întregii existente, pentru a se reintoarce spre Absolutul de dincolo de persoanã si ”Fãrã Nume” si de a se uni cu El, pentru a dizolva în oceanul suprainteligibil însãsi persoana lor, confundând-o cu forma individualã a existentei naturale.

Eforturile ascetice de acest gen au permis unora sã se ridice pânã la o contemplare suprarationalã a fiintei, de a încerca un oarecare fior mistic si de a cunoaste starea de tãcere a mintii dupã ce cineva a strãbãtut limitele spatiului si timpului. In experientele de acest gen omul poate simti calmul, linistea rezultând din detasarea de fenomenele constant schimbãtoare ale lumii vizibile, sã descopere în sine libertatea duhului si sã contemple frumusetea inteligibilã. El poate avea chiar o oarecare experientã a vesniciei.

Ultimul rezultat al unei astfel de asceze nepersonaliste a condus pe multi sã considere cã principiul dumnezeiesc este în însâsi natura omului; sã tindã spre autoîndumnezeire, ceea ce este la originea marii cãderi, sã disceamã în ei oarecare ”absoluitate” care, de fapt, nu este decât reflexul Absoluitãtii dumnezeiesti în fiinta creatã dupã chipul Ei; sã încerce o oarecare dorintã de a se reîntoarce la starea de calm profund în care se gãsea, pretind ei, înainte de venirea Sa în aceastã lume. Aceastã miscare spre profunzimile fiintei proprii nu este nimic altceva decât o atractie spre nefiinta din care au fost adusi prin vointa Creatorului. în tot cazul, când omul a trecut prin experienta golirii, acest fel de deraieri mintale pot apãrea în duhul sãu. Nu este intentia mea de a enumera aici toate întelegerile intelectuale, toate formele posibile de intuitie intelectualã, dar voi spune din propria mea experientã cã în toate acestea Dumnezeul Cel Viu, adicã Cel Care Este cu adevãrat, NU SE AFLÃ. Este vorba de o aptitudine naturalã a duhului omenesc în miscarea sa ascendentã spre Absolut. Orice contemplare realizatã pe aceastã cale este o contemplare de sine, dar nu o contemplare a lui Dumnezeu. In aceste stãri noi descoperim, desigur, o frumusete, dar este încã o frumusete creatã, nu Fiinta primã. Si toate acestea nu conduc pe om la mântuire.

Adevãrata eliberare începe când se acceptã deplin si farã îndoialã revelatia: ”Eu sunt Cel Care este” (Ies. 3, 14), Eu sunt Alfa si Omega, Cel ce este, Cel ce era si Cel ce vine, Atottiitorul. (Apoc. 1, 18). Dumnezeu este Absolut personal, Treime deofiintã si nedespãrtitã (Tatãl, Fiul si Duhul Sfânt). Pe acesta revelatie se zideste întreaga noastrã viatã crestinã. Acest Dnmnezeu ne-a chemat de la nefiintã la aceastã viatã. Constiinta Dumnezeului Celui Viu si pãtrunderea în taina cãilor creatiei Sale ne elibereazã de întunericul propriilor noastre idei privind Absolutul. si ne mântuieste, de atractia, desigur neconstientã dar totusi fatalã, de a abandona orice existentã..Am fost creati în scopul de a fi asociati Fiintei dumnezeiesti, Celui care este cu adevãrat. Hristos ne-a indicat calea: ”Strâmtã este poarta si îngustã este calea care duce la viatã”(Matei7,14).

Intelegând profunzimile întelepciunii Creatorului; acceptãm suferintele prin care se dobândeste vesnicia dumnezeiascã. Si când Lumina Sa ne acoperã cu umbra Sa, unim în noi contemplarea celor douã extremitãti ale adâncului: de o parte întunericul iadului, si de alta triumful biruintei. Suntem în mod existential introdusi in domeniul Vietii necreate. Iadul îsi pierde stãpânirea asupra noastrã. Ne este dat harul de a trãi starea Cuvântului întrupat, a lui Hristos pogorându-Se în iad ca Biruitor. Atunci, prin puterea dragostei Sale, îmbrãtisãm întreaga zidire în rugãciunea noastrã: Iisuse, Stãpâne Atotputernice si Bun, miluieste-ne pe noi si lumea ta.

Astfel se petrecurã lucrurile pentru mine în tineretea mea. Asceza mea spiritualã consta în a mã dezgoli, printr-o concentrare mintalã voluntarã, de materialitatea trupului meu si de sensibilitatea lui, apoi de a-mi urma mersul spre Fiinta purã transcendentã anulând în mine principiul personal, gândirea si celelalte aspecte ale existentei cosmice. Astfel, în toti acesti ani, eu slujii pe ”dumnezeul filosofilor” care, în realitate nu existã.

In cursul tineretii mele am trãit în aceasta rãtãcire, aflându-mã sub influenta cãrtilor de misticã orientalã si ca urmare a întâlnirii cu persoane venite din tãri unde aceastã modã de spiritualitate se cultivã de milenii. Nu este deloc usor a te elibera de aceastã nebunie; în fatã vi se poate ivi mereu argumentul potrivit cãruia nu ati fi încã în aparentã în mod satisfãcãtor golit de tot ce este relativ în fiinta cosmicã. In avântul spre desãvârsire trebuie, potrivit acestei perspective, sa depãsesti în sine principiul persoanei, cãci el nu este decât forma vremelnicã a existentei si impune la toate manifestãrile noastre; pe scurt, este vorba de a se orienta de bunã voie spre dizolvarea sau spre distrugerea persoanei omenesti în nemiscatul ocean al Fiintei pure, al Absolutului suprapersonal.

Nu putem trece peste întrebarea: cine deci cunoaste? Cine se hotãreste pe sine însusi? Si încã o altã întrebare: Dacã am iesit din Principiul fãrã de început, cum deci a putut sã se producã o atât de profundã degradare a fiintei mele? Pentru ce îmi trebuie acum sã caut cu atâtea eforturi sã mã separ de trup, pentru a deveni din nou ceea ce dintotdeauna am fost si ceea ce–în viziunea intelectualã abstractã–n-am încetat niciodatã sã fiu?

Practica meditatiei mele mã fãcu sã gust o liniste care mã eliberã de împrãstierile pricinuite de grijile vietii pãmântesti; ea îmi dâdu ceasuri de o intensã bucurie intelectualã, mã ridicã în sfere asa-zise spirituale si mã aseazã mai presus de mediul care mã înconjura. Experienta mea orientalã era sincerã, dar a îmbrãcat mai curând o formã intelectualã, detasatã de inimã: asceza consta în a te goli mintal de tot ce este relativ. Incetul cu încetul dobândii convingerea cã apucasem pe un drum fals, cã mã îndepãrtam de Fiinta adevãratã, realã, si cã mã îndreptam spre ne-fiintã. Dar cunostinta autenticã nu apãrea incã la orizontul mintii mele.

Am cunoscut în aceastã vreme o tensiune extremã; starea intelectului meu se asemãna aceleia unei bãrci subrede plutind într-o noapte adâncã pe o mare tulburatã; când se ridica pe creasta unui val, când era aruncatã cu mânie în adânc. Dar Cel pe Care îl pãrãsisem într-un oarecare fel, pe ”motiv de inutilitate” nu mã lepãdase pe de-a-ntregul si cãutã El însusi un prilej sã mi Se arate. El puse deodatã înaintea ochilor mei un text din Biblie, acela al revelatiei din Sinai: ”EU SUNT CEL CE SUNT”. Fiinta sunt Eu. Dumnezeu Stãpânul absolut al tuturor spatiilor stelare si al galaxiilor celor mai îndepãrtate este personal–EU SUNT.

Acest Dumnezeu personal deveni pentru mine, nu în ordinea gândirii abstracte, ci intr-un mod existential, o evidentã pe care o trãii din întreaga mea fiintã. Toatã stuctura vietii mele sprituale fu transformatã, chiar dacã nu pe deplin limpede, de acum mintea mea stia totusi în ce directie sã se îndrepte: lumina stelei polare stinsese privirea mea si intelectul meu nu putea sã se ridice pânã la ea. Desigur, acest Dumnezeu este grozav de îndepãrtat, dar este accesibil duhului nostru. Sã pretinzi a fi dumnezeu în afara singurului Dumnezeu adevãrat este o nebunie mai rea decât orice altã formã de nebunie. Dar când am dobândît constiinta grozãviei cãderii mele, m-am pus pe tânguiri deznãdâjduite si am vãrsat lacrimi amare si fierbinti. Domnul mi-a dãruit desnãdejdea care naste harul. Si atunci când plângeam asupra mea insãmi ca asupra unui mort, vãrsând lacrimi din belsug, fãrã a îndrãzni sã-mi ridic gândurile spre El, El îmi apãru în lumina Sa. Astfel puse El începutul noii mele vieti, dupã ce m-a fãcut sã renasc în lacrimile pocãintei. Tot ceea ce mai înainte era atrãgãtor în aceastã lume îsi pierdu farmecul si, fãrã a mã mai gândi la nimic altceva, mã pusei pe rugãciune.

*

In decursul meditatiilor mele–domeniu în care realizasem progrese prin concentrare–vedeam energia mea gânditoare asemãnãtoare unei lumini de slabã intensitate. Aceastã luminã se afla în interioml cutiei craniene si în jurul ei; totusi inima mea nu participa la aceastã experientã, cãci ea trãia separatã de creier.

Multi ani mai târziu, dupã ce am fost cercetat de milostivirea Prea înaltului Dumnezeu, observai cã lumina necreatã este calmã, unitã, regulatã; ea actioneazã asupra mintii, asupra inimii si chiar asupra trupului. Când o contemplã, întreaga fiintã se aflã într-o stare pe care ”pãmântul” nu o cunoaste. Aceastã luminã este lumina dragostei, lumina cunostiintei, lumina nemuririi si a unei pãci minunate.

Dupã ce am redescoperit pe Hristos, experienta mea orientalã care durase sapte sau opt ani, îmi apãru ca o încãlcare din cele mai groaznice fatã de dragostea lui Dumnezeu. Fusesem cuprins de un fel de groazã sfantã, având constiinta cã eram un necredincios si un apostat si la gândul cã voi rãmâne pentru totdeauna nevrednic de un asemenea Dumnezeu (

Acest eseu a fost inspirat din:

1. Cuvantul de Învatatura al Sf.Arhimandrit Sofronie, ucenicul Sfântului Siluan

2. O parte apreciabila din comentariile si scrierile lui Nicolae Steindhart

3.O multime de scrieri ale Domnului Danion Vasile

3