Ortodoxie vs.Materialism în Noua Europă

Ortodoxie vs.Materialism în Noua Europă

 

« Oarba ignoranţă ne înşală

O!Bieţi muritori deschideţi bine ochii.»

Leonardo da Vinci

Ce reprezintă oare «simpla» noţiune de a fi creştin ortodox în contextul Uniunii Europene? Sau….reformule- există loc pentru apărarea valorilor creştin-ortodoxe în interiorul acestui imperiu?

Din punct de vedere administrativ,U.E reprezintă o vastă organizaţie,o reală putere,o uniune de valori şi de principii comune ce militează pentru repectarea drepturilor omului,bazându-se pe asigurarea unui sistem de ajutor politic şi social.În această categorie se includ cei defavorizaţi întrucât una din anumitele direcţii şi politici expansioniste ale U.E se referă la dorinţa de a include un mumăr de popoare.Rezultă firesc modul în care drepturile şi obligaţiile sunt atent monitorizate după ce în prealabil au fost legiferate în ceea bce e denumită Constituţia europeană.

Fără a insista pe originea istorică a organizaţiei şi fără a denatura sau a mistifica şi exagera realitatea,încerc să limpezesc într-o mică proporţie unele aspecte.De exemplu,conceptul pe care se bazează toleranţa din viziunea europeană a mileniului III este garantat de dreptul la demnitate,egalitate între toţi oamenii,indiferent de rasă,sex,cultură sau condiţie socio-economică. Ca un adevărat neofit,am îndrăzneala de a formula o întrebare:se regăseşte vreo perspectivă creştină? Totuşi,mai mult ca sigur,noţiunea e practic eludată!

Răspunsul vine oarecum firesc,aproape…logic.Noţiunea de credinţă,religie este (sau nu) lăsată uitării.Dar dacă,ar exista? Această nouă revalorizare ar aduce claritate deoarece în mod indiscutabil,din dorinţa de a părea fair,echitabil-U.E. nu discriminează deoarece nu exclude şi alte confesiuni.

În actualitate se impune şi o altă precizare.Nu sunt de acord,ca şi majoritatea cu formularea de «club creştin» ,idee a belgianului Martens ce provine din partea unor structuri mai puţin cooperante.În această logică desfăşurare a evenimentelor,se are în vedere că şi anumite grupuri,minorităţi ca aceea a liber-cugetătorilor să fie acceptaţi.

Potrivit unui raport american libertatea religioasa continua sa fie o problema in Romania

Din raportul anual al Ministerului de Externe al Statelor Unite ale Americii privind libertatea religioasă în lume, în care se analizează situaţia din aproape 200 de ţări, inclusiv România, cu începere din 2005 şi până în momentul de faţă, reiese ca autorităţile nu au realizat progrese semnificative în rezolvarea acestor probleme. În plus,noua lege privind libertatea religioasă este blocată în parlament, iar organizaţiile nonguvernamentale constată că în proiectul guvernului s-au mentinut obstacolele în calea inregistrării altor culte religioase.

Raportul Ministerului de Externe al SUA admite că politicul continuă să se amestece prin diferite legi şi măsuri în viaţa religioasă. Totodată, documentul semnalează şi legăturile puternice între unii politicieni şi Biserica Ortodoxă, cultul oficial care ar manifesta “o oarecare ostilitate faţă de alte culte, pe care le-ar împiedica să-şi „racoleze”noi adepţi”.Raportul critică şi lentoarea cu care se înapoiază proprietăţile altor culte religioase, proprietăţi confiscate în perioada comunistă. În documentul respectiv mai este menţionat şi cazul Catedralei Sfântul Iosif din Capitală, lângă care o firma privată continuă să construiască pe baza unui contract controversat, în ciuda protestelor credincioşilor. În schimb, la capitolul progrese, raportul salută crearea Institutului pentru Studierea Holocaustului şi modificarea manualelor de specialitate în concordanţă cu adevarul istoric.

Pe de alta parte, raportul Ministerului de Externe al SUA nu omite să consemneze faptul că, în România, deşi legislaţia o interzice, au loc în continuare acte antisemite, în general rămase nesancţionate de autorităţi. Nu în ultimul rând, raportul mai trece ca o “bilă albă” faptul ca în închisori este permisă în momentul de faţă asistenţa religioasă pentru toate cultele.

Dintr-un punct de vedere,totul pare în regulă.În momentul când fiecare fiinţă raţională ajunge la o anumită maturitate în a înţelege principiile şi drepturile umane,europene ca dreptul la libertate incluzând aspectul politic,religios şi personal;dreptul fiecăruia la un venit care să-i asigure un trai decent şi în mod special dreptul la egalitate,demnitate (mai sus-menţionat),europenii incluzând şi românii se pot declara…mulţumiţi.

Dar…dacă se studiază cu mai multă atenţie Constituţia europeană se poate descoperi că există o inadvertenţă. Oare în ce ar consta? Problema pare oarecum «minoră» dar consecinţele şi mai ales prezentul infirmă categoric.

Neincluderea originilor creştine a reprezentat şi reprezintă «mărul» discordiilor cât şi un conflict tacit între lumea Occidentului super-tehnologizată şi materialistă şi societatea Orientală moştenitoarea a vechiului Imperiu Bizantin.Acest lucru nu îl scriu în premieră. De-a lungul timpului, o pleiadă de savanţi, critici, erudiţi, oameni politici au încercat fără succes definirea şi găsirea unor puncte comune pe baza unui dialog.Dacă dumneavoastră apelaţi la istorie,veţi observa că absolut tot ceea ce este menţionat referitor la cele două «lumi»,Occidentul şi Orientul au realizat în momentul în care această religie-creştinismul acunoscut stabilitatea şi înflorirea. Cu un mic remember,în a fi mai explicit…exact până în anul fatidic şi de tristă amintire 1054-momentul Marii Schisme ,Europa avea o singură credinţă oficială.

Urmând această traiectorie există două viziuni diferite generate de cele două lumi,culturi:cea occidentală şi cea răsăriteană. În mod sigur şi totodată demonstrat şi atestat istoric au existat convergenţe şi divergenţe permanente.Viziunea occidentală are fundamentul pe o abordare ideală şi în care noţiunea de Divinitate e interpretată într-un mod adeseori fatalist sau pesimist.Gândirea răsăriteană se bazează atât pe moştenirea civilizaţiei bizantine cât şi a învăţăturilor «marilor dascăli»,a Sfinţilor Părinţi ai Ortodoxiei.Aceasta mărturiseşte că omul este parte a dumnezeirii deoarece omul are liberul-arbitru şi implicit calitatea de a alege.Totodată nu trebuie trecut cu vederea faptul că Dumnezeu trebuie situat dincolo de noi dar Care lucrează într-un mod cu totul şi cu totul special.

Fără a fi categoric am impresia că noţiunea de «a fi european» derivă din realităţile învechite ale unui sistem ce nu are mai mult de aproximativ patru decenii. Poate că o parte din dumneavoastră vi se părea de-a dreptul şocant ideea că începutul unei ideologii,doctrine «noi»,«evoluate» nu debutează niciodată cu o campanie de informare. Toată dezbaterea mediatică pro-europeană este rezultatul unei dorinţe departe de a fi în consonanţă cu ideea creştină. Multitudinea de reforme,legi,proiecte este o copie fidelă dacă nu parţial asemănătoare cu doctrina Iluminismului-«Liberté, egalité, fraternité» ce însumează un capitol agresiv formulat în special ţărilor din Estul Europei.

Ortodoxia şi valorile sale ocupă azi un loc de frunte în lume şi astfel contribuie din toate punctele de vedere la reîntregirea Europei. Biserica Ortodoxă prin clerici şi mireni are o importanţă deosebită în reprezentarea României peste hotare.Rezultă evident faptul că Ortodoxia are relaţii foarte bune cu toate Bisericile din lume. Regretatul Papă Ioan Paul al II-lea este doar unul dintre cei mai importanţi ierarhi ai Apusului care au recunoscut creştinarea apostolică a neamului românesc şi rolul României in lumea creştină, de “Grădina a Maicii Domnului”.Biserica nu se limitează prin activitatea ei doar în ţară, ci, prin prezenţa românilor din întreaga lume, Biserica ajută în Europa, SUA şi pe toate continentele. Acest aspect precizat ca fiind «străjerul» de legătură al BOR cu structurile europene este Arhiepiscopul pentru Europa Occidentală şi Meridională, Iosif.

Patriarhul BOR ÎPS Daniel nu a uitat să admită că prezenţa lui Dumnezeu, nu poate lipsi din rădăcinile Europei, în ciuda nemenţionării creştinismului în preambulul actualei Constituţii europene, oricum aflate din propriul meu punct de vedere în impas. Patriarhul tuturor românilor ÎPS Daniel a ţinut să împărtăşească bucuria slujitorilor Domnului că, după cincisprezece ani «de la insurecţia tineretului creştin român am ieşit la liman şi cu Catedrala Mântuirii Neamului” – proiect lăsat moştenire chiar de către ctitorii actualei Catedrale Patriarhale. «Catedrala este vie prin voi şi întăreşte unitatea neamului în trupul lui Iisus Hristos», sunt cuvinte emblematice ale Părintelui Patriarh adresate tinerilor prezenţi la o reuniune Necesitatea comunicării între tineri şi Biserică a fost subliniată şi de Episcopul vicar patriarhal, Vincenţiu Ploieşteanu. “În perspectiva integrării României în Uniunea Europeană, se vorbeşte mult despre dinamicile politice, economice, sociale, dar foarte puţin sau deloc despre cea spirituală. România este un tezaur viu de valori spirituale, iar Biserica noastră promovează aceste valori în plan internaţional”. Înaltul prelat a reafirmat că Europa unită are doi mari plămâni: Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică

În altă ordine de idei pot rememora şi un alt aspect…Dacă Europa refuză în a-şi aduce aminte, în pofida faptului că cel ce scrie nu a experimentat,majoritatea ar trebui să nu uite! Încă din 1947, asupra Estului s-au folosit experimente ce au avut până în prezent consecinţe. Astfel,dacă în vechile şi regretabilele «vremuri de aur», în închisori,lagăre s-a realizat o dezumanizare printr-o reeducare în termeni atei,duri- actuala generaţie nu cred că ar dori un eveniment asemănător transpus în…lipsa valorilor şi a credinţei.Îndrăznesc să sper şi să doresc a crede că am dreptul la existenţă,tot aşa cum ar ţine de domeniul firescului în a se recunoaşte valorile într-o structură.

U.E este construită exclusiv pe forţa materială,palpabilă cu o infrastructură bazată pe disciplină.Alt aspect,motiv care mi se pare demn de a fi amintit este legat de conflict, mai exact de…lupta împotriva acestuia.Acest organism a apărut cu speranţa de a pacifica, de a normaliza şi media relaţiile inter-etnice.Acest adevăr nu trebuie uitat deoarece acest conflict a existat şi s-a transpus într-o dramă,mărturii vii rămânând cele Două Războaie Mondiale izbucnite din Europa ce au adus puternice dezechilibre.

Singura soluţie trebuie să fie (re)descoperită în Biserica Ortodoxă,mai exact în credinţa cea adevărată şi nu în teorii,concepte sau mode ale lumii contemporane. Desigur, atitudinea generală ar necesita mărturisirea şi cunoaşterea adevărului.Ortodoxia nu trebuie să rămână la nivel mental, de concept ci ar merita efortul experimentării din partea majorităţii.Concepţia despre lume a creştinilor contemporani a avut de înfruntat o pleiadă de reprezentări «traduse» din ungiuri mai mult sau mai puţin «ştiinţifice».Totodată au existat şi continuă să existe câteva formaţiuni socio-economice cu puternic substrat al manipulării conştiinţei, mult depărtate,deviate de la izvorul şi esenţa religiei creştin-ortodoxe.

Din acest punct de vedere,împărtăşesc ideea referitoare la ştiinţă ce se deplasează într-un mod contradictoriu,aleatoriu,negându-se şi afirmându-se permanent. Din principiu, şţiinţa şi proiecţia sa- orientarea politică a ultimelor două secole,ar fi necesar în a recunoaşte începutul Creaţiei Universului,nu ca pe un «boom» cosmic. Sau mai… exagerată este teoria conform căreia am fi descendenţi ai unor «primate avansate», ci ca un eveniment aparte deoarece suntem «creaţi după chipul şi asemănarea Lui Dumnezeu».

Etimologic noţiunea de a fi ortodox înseamnă a fi dreptcredincios sau dreptmăritor. Ortodox este acela care are în sufletul său dreapta credinţă în Dumnezeu închinându-se după cuviinţă lui Dumnezeu şi care respectă poruncile Sale.Ortodoxia este dreapta învăţătură de credinţă, de închinare şi de trăire, pe care Dumnezeu a descoperit-o lumii, la început, într-un mod general prin aleşii Săi poporului evreu ca apoi «la plinirea vremii» la venirea Mantuitorului, în chip lămurit, prin Domnul nostru Iisus Hristos. Învăţătura aceasta este un tezaur al Bisericii Ortodoxe fără eludări sau adausuri omeneşti, adică aşa cum a descoperit-o Mântuitorul, cum au vestit-o Sfinţii Apostoli, cum au tălmacit-o Sfinţii Părinţi şi cum a fost propovăduită de slujitorii bisericeşti, tuturor generaţiilor până în prezent. Şi pot admite că scopul însuşirii şi păstrării învăţăturii ortodoxe este o vieţuire după voia lui Dumnezeu în lume având o finalitate- dobândirea mântuirii.

Cu totul şi cu totul aparte am certitudinea că în cele mai multe situaţii, clasa politică mondială cât şi oamenii de ştiinţă exercită o presiune constantă pentru a stăpâni şi a pune sub ascultare omul, în acest debut al mileniului III. Totodată am convingerea referitoare la cunoaşterea Lui Dumnezeu ce este moştenită în cultul ortodox şi nu poate fi substituită de vreo altă formă. Ca posibil argument aduc mărturia lăsată posterităţii de savantul Albert Einstein,amintind despre cunoaşterea cărţilor Naturii.«Cu cât o citim mai mult,cu atât mai mult apreciem structura desăvârşită a acestei cărţi,cu toate că dezlegarea misterului ei se îndepărtează,pe măsură ce noi ne adâncim tot mai mult în ea.»( Evoluţia fizicii,1948)

În aceste condiţii, materialismul occidental este o soluţie viabilă sau o…«atractivă» tentaţie? Limba latină a sintetizat în trei cuvinte încărcate de semnificaţii. «Auri sacra fames»- blestemata sete de aur se transpune şi se traduce în primejdia acumulării de avere, boală cu adevărat contagioasă a lumii ce are forţa de a răscoli altă ameninţare ca…provocarea invidiei altora. Romancierul francez Antoine de Saint- Exupery are un citat memorabil :«Muncind numai pentru bunurile materiale,noi singuri ne construim o închisoare şi ne închidem în ea. Toate bogăţiile noastre sunt praf şi pulbere.Ele nu sunt capabile să ne ofere ceva pentru care merită să trăieşti.» (Planeta oamenilor)

În contemporaneite, despre «goana după aur»,riscurile sufleteşti şi pierderea dobândirii mântuirii au fost dintotdeauna ridiculizate de «specialiştii» de duzină cu argumente de genul «nu banii aduc fericirea ci numărul lor».Dar ei omit din start alt aspect.De aceea ei sunt pregătiţi în tumultoasa desfăşure a evenimentelor,conform proverbului «să se facă frate cu dracu până trec puntea».Paradoxal ei omit totuşi un aspect.Depărtarea cu bună-ştiinţă de valoare,credinţă şi urmarea punţii duce cu siguranţă în tabăra opusă.Drama celor ce aleg aceasta debutează atunci când apare dilema de a aduna tot mai mult sau a mai cheltui nejustificat orice

Şi. ca o scurtă concluzie, o imagine apocaliptică din tradiţia ortodoxă ilustrează magistral:«Iar pe fruntea ei scris nume tainic Babilonul cel mare,mama desfrânatelor şi a urâciunii pământului.» (Apocalipsa Sf.Ioan 17,versetul 5)

D.M

Despre libertate

Despre Libertate

Cum se poate defini noţiunea de libertate? Dacă în lumea
antică, despre libertate era apreoape imposibil în a se realiza
conexiuni,raţionamente rezultă firesc că oamenii asemănau sintagma de « a fi liber»
întocmai ca procesul firesc de a respira.
În actualitate, paradoxal nu se prea vorbeşte cu mai mult
interes.Şi cu toate acestea libertatea e mai mult ca sigur o noţiune asemenea
unei realităţi fragile,aflate mai mereu în pericol.Dacă acest pericol
încă nu a apărut, se demonnstrează că el a existat ,există şi va exista!
Bine-bine,dumnevoastră veţi replica cu o interogaţie:«În ce mod
se poate atenta la libertate?»Vă voi răspunde numai dacă veţi accepta
în a înţelege un aspect.Sistemele democratice contemporane, ca şi cele
antice au în
«voinţa şi vocea poporului» un aliat contra unei situaţii
generate împotriva sa.
Din propriul meu punct de vedere cred că reprezintă antidotul
perfect contra oricărui regim dictatorial,tiranic.Punctul de pornire al
oricărei democraţii a fost dorinţa de a (c)o(n)feri o alternativă prin
libertate mai multor semeni sau de a o împărtăşi la toţi. Pare utopic
nu-I aşa? Desigur,nici în democraţie libertatea nu este garantată pentru
toţi. Aşa cum o structură nu poate avea stabilitate într-un singur
pilon,punct, tot aşa nici acţiunea de a fi liber nu poate rezista de una
singură.Pentru a avea continuitate în timp, nu este nevoie numai de
speranţă ca în vechiul mit al Cutiei Pandorei,ci de asimilarea a două
virtuţi creştin-umane:de adevăr şi de milă.Mai bine reformulez –de
adevăr şi
de dragoste,desigur cu încuviinţarea dumneavoastră dacă se mai poate
folosi acest cuvânt ,astăzi.
Ş i dacă tot amexpus în linii mari, tot dumneavoastră aveţi
capacitatea de a medita la o întrebare:«De ce oare a căzut prima democraţie
cunoscută şi consemnată în istorie,cea ateniană?» Consider că
răspândirea minciunii şi cultivarea Ego-ului multora atentează totdeauna
asupra libertăţii de orice natură. Dacă libertatea ateniană era în o
puternică legătură cu venerarea zeilor,falsul adevăr era considerat singurul
apărător al libertăţii. Ca exemplu, filozoful Socrate a plătit cu viaţa
pentru aceasta.
Revenind, problemqa este transpusă astfel pentru
contemporaneitate-«Ce pune în pericol libertatea azi?» Dumneavoastră, celor ce
veţi
citi şi comenta aceste rânduri ,veţi motiva cu argumente că în
societăţile actuale, libertatea este apărată de către un set de legi din
Constituţie şi astfel înscrise în statute democratice. Dar totuşi, ori am
falsa impresie că angrenajul nu funcţionează optim ori eu nu am capacitatea
de a «vedea» realist. Cu toate acestea pot motiva şi prin alte
dovezi.Una dintre ele constă în lipsa unei lumi dispuse să accepte
singurătatea fără adevăr şi mai ales fără strângere de inimă,milă.
În acest context, libertatea a devenit subit o noţiune de politică
de stat şi naţională,în timp ce adevărul şi mila s-au metamorfozat în
noţiuni abstracte,neinfluenţabile de convingerile şi bună-voinţa
fiecăruia.În acest punct al divagaţiei
mele se pot deschide numeroase
perspective. Cunosc foarte bine că ating un subiect extrem de fin, delicat….Cu
toate acestea, marea majoritate a democraţiilor actuale nu numai că nu
posedă proprietatea umană de a experimenta, de a simţi vreo obligaţie
cu privire la credinţa majorităţii,dar cu atât mai mult… Cu cât sunt
situaţi mai sus, în vârful unei piramide imaginare cu atât promovează
conştient dispreţul! În aceste condiţii,cu aceste coordonate se poate
marca semnul echivalenţei între credinţa adevărului şi a milei cu cea a
teoriilor false,protectoare şi a
…superstiţiilor.
Oricine cunoaşte principiul domino-ului. Astfel acest efect în
care libertatea actuală,sărăcită şi neavând noţiunea Adevărului se
poate întoarce,răzbuna prin «fuga» din această societate
umană ce o
privează de aceste drepturi. Şi, desigur aţi intuit perfect, locul îl vor lua
dictaturiile şi tiraniile sub diferite faţade.
Concluzionând şi sperând că nu v-am plictisit aş aminti că
fără credinţa În Dumnezeu,nici robia nu se poate îndura şi nici
libertatea nu se menţine. Deoarece cunoaşterea adevărului poate să elibereze
pentru simplul motiv în a oferi un scop, un sens iar mila încununează
atât această triadă cât şi fiinţa, sufletul omului!

D.M

Violenţa în familie

Violenţa în familie

… Provocare su o realitate cât se poate de adevărată şi dură în acelaşi timp? Temerile şi declaraţii de genul :«nu cred să existe aşa ceva…» şi «dacă ar exista cu ce pot eu ajuta…?» se lansează pretutindeni.

Societatea post- modernă «iluminată», super- avansată din punct de vedere tehnologic nu mai răspunde la darurile sufletului? Ce se întâmplă?

Realizez (într- o mică măsură) că «goana după aur», funcţie şi îndeosebi promovarea unei atitudini, caracteristici ostile este de domeniul real şi nu este o realitate ficţională.

Omul- fiinţă raţională creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu încearcă din răsputeri să tăgăduiască atribute ca Dreptatea , Bunătatea şi are ca substitut propria sa dorinţă de a se impune, în a se îndreptăţi. Realităţile cotidiene nu numai confirmă dar şi întregesc tabloul.

Violenţa şi mânia sunt nocive în primul rând sufletului. În planul fundamental al relaţiei omului cu Dumnezeu, patima violenţei are efecte devastatoare.În primul rând cosider că violenţ poate înstrăina pe om de Divinitate.

Dovedit ştiinţific şi atestat este faptul că simptomul patologic esenţial în cazul violenţei domestice este agitaţia psiho- motorie de diferite grade ale intensităţii ce o caracterizează şi o «apropie de[...] manifestările delirante şi de stările de posesie demonică»( Sfântul Grigore cel Mare, Omilii X,VI)

Din punctul meu de vedere comportramentul omului mânios devine dezordonat chiar uneori lipsit de sens. În societate sau familie, omul ajunge în a «se da în spectacol» şi are unele dintre cele mai ciudate porniri şi purtări. Atitudinea familiei constituie (poate) una dintre singurele soluţii în procesul limpezirii situaţiei conflinctuale. Dar totuşi se impune ca tendinţa dezaprobatoare (de cele mai multe ori) să nu degenereze într- o nouă situaţie limită.Din înţelepciunea populară românească este esenţial proverbul «Limba dulce mult aduce».

Ultimele cercetări în domeniul psiho- terapeutic au demonstrat posibilitatea ca cei violenţi au «posibilitatea să observe lucrurile prin prisma universului creat.Raţiunea îi este cu totul supusă viciului»(Organizaţia Mondială a Sănătăţii) tot aşa cum drogurile acceptate ale societăţii moderne- alcoolul, tutunul şi cafeaua au devenit «etaloane» ale «normalităţii» pentru majoritatea populaţiei pământului.Psihoterapeuţii moderni admit că în cazul violenţei în familie procesul cunoaşterii realităţii este perturbat.Chiar dacă, privit din exterior facultăţile cognitive ale celui ce promovează şi aplică violenţa par ar avea ritmul normal şi precis rezultă o capacitate deformată de a avea raţionamente.Astfel ei duc la extrem fie o atitudine rezervată fie o atitudine ironică, quasi- violentă

Conflinctul între generaţii escaladează orice fel de aşteptări sau scenarii posibile.Efectele violenţei constau şi în capacitatea ca fiinţa umană să nu mai respecte ceea ce este fundamental valoros, atât în cei ce-l înconjoară cât şi în propria sa persoanalitate. Astfel se reneagă grija de aproape cât şi a binelui personal.

Un prim remediu ar consta şi ar fi eficient nu promovarea utopică a unei noi ordini sau filozofii ci pe lângă promovarea unor anumite ritualuri binefăcătoare, de protecţie personală, o instaurare a unui climat bazat pe opusul stării-pacea, blândeţea.Instituţiile specializate în acest demers ar trebui nu numai să înţeleagă importanţa ci ar necesita o aplicare a acestei nobile virtuţi. În această zonă a înţelesurilor înalte, blândeţea spirituală nu are nimic în comun cu starea de nepăsare sau neutralitate a individului. Chiar şi în familie, dorinţa de a fi paşnic şi a fi în comuniune este un deziderat de mare însemnătate.

Personal am convingerea că blândeţea are rolul de a înmulţi darurile spirituale deoarece o pot asemăna unei energii sau a unui “izvor de înţelepciune”. Psalmistul şi regele biblic David a prefaţat ca şi omul modern situat în această tulburată epocă să aibă un reper deoarece el a experimentat starea în care Providenţa «învăţa- va pe cei blânzi căile Sale» şi «îndrepta- va pe cei blânzi la judecată» (Psalmul 24,10)

O altă virtute creştină ce ar trebui revalorizată este cea a răbdării. Studiile de caz în care cei afectaţi de stări violente s-au vindecat datorită unui climat terapeutico- spiritual sunt dovezi certe. A scrie şi a vorbi despre blândeţe şi răbdare este la fel de dificil ca şi cum aş încerca eu, ca un neofit, să- l definesc pe Dumnezeu. În prezent,chiar dacă există oameni ce neagă existenţa lui Dumnezeu sunt ferm convins că încă mai există speranţă în valorile binelui, adevărului şi dreptăţii.

Antidotul împotriva eliminării violenţei în familie îl constituie apropierea de valorile spirituale, creştine, autentice. O alternativă în acest demers se poate realiza şi în cazu metodelor moderne ale psihoterapiei ortodoxe. Dacă în decursul timpului, psihologia avea crezul că suferinţa cauzată de violenţă se datorează experienţelor traumatizante acumulate într- un interval sau în aşa- numitele experienţe reprimate, Sfânta Biserică Ortodoxă bazată pe Sfânta Tradiţie conştientizează şi atestă că în afară de această experienţă este nevoie ca energia aparte a sufletului ce suferă-mintea, «ochiul lăuntric» să fie spiritualizatprin puterea rugăciunii şi a faptelor ce înobilează.

D.M

Horoscopul şi Astrograma (2)

Horoscopul şi Astrograma (2)

Dincolo de glumele care se fac pe seama credintei în zodii ( horoscop ), aceasta credinţã existã. Este curios, dar oamenii care refuzã ideea unui Dumnezeu Creator, prefera sa se supuna unor… berbeci imaginari care aleargã prin stele.Cineva trece cu vederea cuvintele lui Hristos: “iubeşte pe aproapele tãu”, dar o ascultã pe prezentatoarea TV, dacã îi zice: “astãzi veti avea o zi grea, evitaţi conflictele cu cei apropiaţi”(zodia … – horoscopul zilei).Faptul cã omul e îndreptat spre latura tainicã a existenţei sale, vorbeşte despre dualitatea naturii umane. Pe de o parte, lumea imediatã, vãzutã, iar pe de alta parte, lumea misticã, necunoscutã şi nesigurã, dar prezenta în chip latent în fiecare. Omul crede, dacã nu în Dumnezeu, atunci în orice altceva. De exemplu, studenţii din Iasi nu trec în timpul sesiunii pe sub peretele fostei edituri “Junimea”, pentru cã nu… le merge la examene. Alţii, din aceleaşi motive, nu calcã pe capacele de canalizare.

Lumea interioarã a acestor oameni ĩndrãznesc sã afirm cã e o lume caleidoscopicã, dezordonatã, care îşi lasa amprenta asupra modului de gândire si de receptare. Omul are nevoie de repere în univers, el nu poate sã existe de la sine. Experienţa fricii acumulatã ĩn trecut şi a singurãtãţii, împinge şi atrage spre credintele cele mai ciudate. Este adevãrat, existã stele şi constelaţii, fiecare cu nume şi traiectorii proprii, dar cum putem afirma sau crede cã un corp iraţional poate influenţa în vreun fel fiinţa atât de variatã a omului? Ĩn complexitatea sa, omul poate sã creadã chiar şi cã luna, care nu e decât un bolovan, poate sã-i decidã soarta! Aceasta credinţã e chiar de domeniul hilarului.

Sfinţii parinţi spun cã obişnuinţele sunt a doua fire. De aceea, omul care ascultã mai multã vreme horoscoapele, ajunge, în cele din urma, sã fie o palidã umbrã a semnului sãu zodiacal. Aceşti oameni nu îşi dau seama cã par vulnerabili, pentru cã e destul sã-i afli zodia. Poţi face cu el ce vrei, îl manipulezi ca pe un zombi, ceea ce e valabil, mai ales,… pentru femei.

Noi suntem invitaţi îN a imita sau pe Hristos, sau berbecii, taurii zodiacali etc. Imitând, devenim, susţine ascetica ortodoxã. Dar, desigur, fiecare are libertatea sã aleagã ceea ce vrea el sã devinã.

HOROSCOPUL ŞI ASTROGRAMA (1)

Pentru a înţelege ce defineşte cuvântul horoscop am fost pus în situaţia de a lua în considerare şi noţiunea de astrogramă.

Astrograma este o parte integrantă a horoscopului.Ea reprezintă de fapt un ansamblu de imagini şi simboluri. Astrograma este

o yantră, spunea cineva, un alt termen asupra

căruia voi reveni pentru a nu complica şi mai mult descrierea începută. Încep câte puţin să diferenţiez noţiunile şi

să învăţ a le folosi atunci când, de exemplu se cere unui astrolog să se realizeze un horoscop sau să se facă o astrogramă.

Astrograma este un înscris încifrat care foloseşte simboluri pentru a arãta imaginea cerului care înconjoară locul

naşterii noastre şi care este într-o configuraţie optimă,aşteptată poate mult timp de ierahiile spirituale. Pentru ca

energiile "astrale" cele mai potrivite să se impregneze atunci când se ia primul contact cu atmosfera Pământului şi se face

simţită prezenţa prin... ţipătul naşterii.Ultimele studii statistice de specialitate confirmã şi clasificã.Astfel după vigurozitatea lui,

medicii apreciază starea de sănătate a copilului. Ei caută întotdeauna să-l audă şi toate gesturile lor sunt încununate

de succes, când micuţul abia născut a reuşit să elibereze în Univers primul lui strigăt, oricât de slab, oricât de firav sau de

puternic. "Omul vine pe lume ţipând la ea", spunea un filozof, dar dincolo de emoţia filozofică a momentului, este bine să fim atenţi

şi să notăm când copilaşul abia născut a luat prima gură de aer şi a eliberat-o sub formă de strigăt. Poate să pară exagerat că insist

asupra celor ce se petrec la naşterea copiilor, dar dacă se doreşte o astrogramă precisă,este folositor să ştim că la fiecare

patru minute tot ansamblul ceresc în raport cu linia orizontului se deplasează cu un grad.

Linia orizontului se întinde în faţa noastră de la stânga la dreapta, de est la vest. În punctul cel mai estic, imaginea unei

constelaţii se profilează pe cer şi astrologul găseşte acolo gradul ascendentului. Cercul zodiacal şi planetele se rotesc mereu, astfel că după 4 minute,

casele cerului şi bineînţeles ascendentul se deplasează cu un grad. Dacă se doreşte stabilirea datei unor evenimente,se foloseşte revoluţia solară.

Ea, tot aşa, este în legatură cu gradul şi minutul pe care îl ocupă la naştere de data aceasta Soarele.Astrologia este o ştiinţă precisă şi are nevoie

de date cât mai atent adunate pentru calculele ei exacte. Un astrolog talentat, cu intuiţie şi har poate suplini ceea ce s-a ignorat a se

stabili la naştere, momentul primului plânset al entităţii abia născute. Înainte, certificatele de naştere aveau locul pentru ora naşterii la fel de clar precizat ca

şi locurile pentru numele copilului şi ale părinţilor. În epoca de maxim regres spiritual şi maxim progres economic,s-a considerat lipsit de sens să se precizeze ora

naşterii. Oricum se nasc puţini copii şi se poate diferenţia fără a se şti ora de naştere.Consider cã s-au gândit probabil cei care au decis inutilitatea ei pe certificatul cu

pricina. Când elementul timp este cunoscut,munca astrologului este uşurată. Horoscopul care cuprinde astrograma şi decriptarea ei, devine

actul de naştere cu valabilitate spirituală, instrumentul de lucru pentru părinţi,iar peste ani pentru copilul însuşi, devenit acum adult.

Misiunea astrologului este în acest caz o lucrare cu bătaie lungă. El desenează astrograma şi alcătuieşte horoscopul

care vor folosi pentru două generaţii,atât părinţilor cât şi copiilor lor.Astfel am o comparaţie identicã. De exemplu o clădire sau o casă se îngrijeşte cam tot atât

cât să dăinuiască.Se caută arhitectul cel mai bun,se stabileşte cu precizie planul ei,se construieşte temelia şi se clădeşte casa.

Pentru certificatul de naştere spiritual, arhitectul devine astrologul care, împreună cu beneficiarii,adună datele necesare şi

alcătuieşte astrograma,temelia horoscopului,a construcţiei finale.De aceea,poate se înţelege de ce este nevoie de legiferarea profesiei de astrolog,

aşa cum există legiferarea profesiei de arhitect sau de medic.O societate,„societatea cu revistă, tabară şi congres“ se străduieşte, şi se pare cu succes,

să aducă în faţa autorităţilor ministeriale legiferarea amintită, pentru ca muritorul de rând să ştie că ducându-se la un astrolog „avizat“, are şansa să

obţină o astrogramă şi un horoscop corecte şi nişte „remedii“ eficiente pentru problemele sale existenţiale.

Dar este doar un punct de vedere..

Apostazia contemporană

Apostazia contemporană

 

Întâlnesc deseori în viaţã oameni care «purtaţi de valuri», sunt preocupaţi doar de un trai decent dacă se poate mai bun, «bucata de pâine» şi de confortul familiei.Îşi trăiesc zilele într-o «dulce» rutinã a bucuriei de a exista. Datorită ritmului alert al unei vieţi trepidante,în perpetuă schimbare,nu numai că uită de propria lor persoană dar nu mai nutresc sentimente adevărate,pure.Nu mai posedă calitatea umană de a procesa informaţia din planul mental sau emoţional ci sunt conduşi de o stare de inerţie. Durerile altora nu
reprezintă aproape niciodată ceva demn de a fi luat în serios şi astfel nu-şi ostenesc consumându- se «nervos» sau intelectual cu problemele realităţii ce (culmea) îl înconjoară. Astfel, nu-şi adresează întrebãri capitale,fundamentale,nu-şi frãmîntã sufletul deoarece marea majoritate nu conştientizează această bogăţie divină la adevărata valoare.Au totuşi «calitatea» specifică societăţii de consum a mileniului III de a acumula şi de a stoca valori materiale. Cu menţiunea că doar o mică parte dintre noi avem tăria necesară în a
recunoaşte. Restul plutesc inert în toropeala traiului molcom şi fãrã probleme. Desigur poate observ doar lucrurile dintr-un unghi cam critic,însă aceştia consider că sunt oamenii zilelor noastre; creştini de circumstanţã-oameni care au devenit creştini prin descendenţã, iar nu prin asumarea conştientã a unor principii,valori ce au fost adevărate etaloane pentru strămoşi.Dar nu pot concepe că în existenţa fiecăruia pote apărea un moment crucial,emblematic ce va avea capacitatea de a
«trezi» glasul interior,al conştiinţei. Valori, ideal, morală nu numai că sunt catalogate ca «de modă veche» dar sunt treptat substituite cu alte forme mai trendy,cool, adeseori în total dezacord şi cu preceptele şi stilul de viaţă creştin-ortodox. Ce reprezintă oare aceastã noţiune mult vechiculată de «societate de consum» pentru toţi oamenii şi mai ales pentru ortodocşii secolelor XX-XXI? Este într-adevăr foarte bine de aprofundat deoarece am opinia personală bazată pe
sintagma «informaţia e putere».Consider că în acest moment societatea super-tehnologizată reprezintă societatea care nu cruţă nici un efort ca omul sã fie un «bun al poporului», iar poporul un «bun» al elitei, al oricărei clase politice conducãtoare. E societatea care sacrificã şi «absoarbe» pe individ în vidul unei mode «democratice» silite să se metamorfozeze într- un absurd al «demono-craţiei» şi abstract al «poftelor legiferate», al «poftelor constituţionale» ocrotite (şi ocrotitoare) de masele populare şi conducãtorii lor. Oare românul şi-a uitat cu totul vocaţia sfinţeniei, puterile spirituale în lupta cu pãcatul? Oare a pierdut cu totul dorinţa
unei alte ordini, alta decât cea impusã tuturor creştinilor din partea «puternicilor»lumii, cu sprijinul politicii «europene» ce s-a dovedit falimentară practicată de (îndrăznesc a-i cataloga) drept vânzãtori de neam şi ţarã? Într- adevăr sunt întrebãri care ar trebui sã zguduie liniştea şi nepăsarea ruşinoasã a fiecãrui român şi a fiecãrui crestin, întrebãri care dacã uităm să ni le adresăm personal în forul nostru interior sau în cercul de prieteni sau cunoscuţi pot aea în viitor consecinţe nefaste Poate unii dintre
dumneavoastră se întreabã nedumeriţi:«De fapt,care sunt primejdiile, care ne pîndesc, cum ne atacã unde ţintesc, unde sfârşesc, etc?» Mergînd pe firul problemei, cred cã cea mai înspãimântãtoare primejdie, atât pentru toţi creştinii, cât şi pentru fiecare în parte, este apostazia. Astãzi existã mai mult ca oricând o mentalitate şi o societate cu o uimitoare predispoziţie spre apostazie. Dar ce fel de apostazie?Şi ce reprezintă? Având în vedere cã apostazia pãtrunde în inimile noastre prin trup şi prin suflet, pe acestea ar trebui sã le pãzim. Aceastã ocrotire creştinii o numesc înfrînare. Ne înfrînãm împotriva fiecãrui pãcat. Ne folosim de înfrînare împotriva tuturor pãcatelor cu care ne ispiteşte societatea contemporanã apostatã. Hãrţuiala creştinului vremurilor de acum vine din toate direcţiile inopinant şi totodată neaşteptat. Nu cred că poate ocoli şi nu are calitatea de a ierta pe nimeni. Indiferent de pregătire,vârstă,statut, condiţie socio- economică, absolut toţi
sunt încercuiţi de micimiile,răutăţile şi păcatele lumii. Unii vor considera cã lepãdarea de Hristos e mai iertãtoare cu stãpânii Bisericii, cã apostazia acesta generalã «tremurã» şi «se dã de ceasul morţii» în faţa prelaţilor noştri arhierei şi clerici. De cele mai multe ori,(fără a avea intenţia de a desconsidera sau a jigni instituţia Bisericii Ortodoxe), din nefericire ,unele «înalte feţe bisericeşti» se consideră aproape infailibile în faţa rãtãcirilor moderne. Ei bine, nu-i deloc aşa. De ce? Fiindcã astãzi,lepãdarea sau apostazia a ajuns sã ia chiar şi chipul lui Hristos, chip paşnic şi
blând, conciliant şi iubitor. Întâlnim acest chip atât în conferinţe pan-ortodoxe, cât şi în întâlniri şi alianţe «de pace», în fundaţii şi organizaţii cu caracter ecologist-umanist, cât şi în întruniri, mitinguri şi dezbateri sociale, politice, umanitare. Primejdiile sunt multiple. Manifestãrile lor sunt aproape similare. Unele
resping, altele atrag, în funcţie de formele pe care le îmbracã şi de dispoziţia fiecãruia în parte de a se lăsa…influenţat.Dar, totuşi,consider că cel mai bine le experimentează cei care duc viaţã adevãrat creştineascã. Cei ce «gustã» dramatic din durerea unei vieţi simple,dar demne Creştine şi aceia care nu cocheteazã diplomatic cu poruncile Evangheliei, ci le împlinesc cu sfânta lor râvnã, şi nici nu fac concesii «pietist - ecumeniste» în faţa lumii şi a nãravurilor ei au o mulţumire şi linişte nterioară. Apostazia primelor secole creştine, asa cum apare ea din manualele de istorie bisericeascã şi din Vieţile Sfinţilor are multe similitudini dar şi multe devieri. Deoarece a fi cool,în rândul lumii Constituie un mijloc de a te dezbina atât de Hristos, de Bisericã, cât şi de scopul omului de a se mântui, folosind parţial aceleaşi mijloace ca în vremea marilor apostaţi. Apostazia vremurilor noastre, pe lângã formele «clasice», prezintã şi unele forme noi, «simpatice»,«binevoitoare», «umaniste şi ocrotitoare». Vechea apostazie era tiranicã, oprimantã, chinuitoare astfel încât îţi punea la probã, împotrivirea, dârzenia, capacitatea de rezistenţã, de a acţiona într-un mod vulgar şi vizibil. Există posibilitatea de-a o identifica direct şi implicit, de a o contracara. În trecut presiunile fiind de naturã externã, torturile vizând distrugerea fizicã a creştinului, sufletul îşi pãstra o anumitã independenţã şi putere de rãzvrãtire, ceea ce era, şi este, fundamental important pentru un creştin în lupta cu pãcatul şi cu apostaziile vremii. Dar astãzi ce se întîmplã? Apostazia omniprezentã ne pîndeste din fiecare ungher al societãţii, din fiecare loc de muncã, din fiecare prieten şi vecin, chiar şi prin casnicii noştri (mamã, tatã,frate, sorã), pãtrunde rãbdãtoare, în minţile, inimile şI sufletele noastre.Aşa cum propovăduieşte Biserica Ortodoxă de peste 2000 de ani trebuie luat în vedere aspectul referitor la acceia ce sunt mai feriţi de apostazie. Sunt creştinii care permanent, zilnic, îşi hrãnesc sufletele cu neîmpãcarea cu apucãturile şi cu rînduielile acestei lumi, prin citirea neobositã a Sfintei Evanghelii, a Vieţilor Sfinţilor şi scrierilor Sfinţilor Pãrinţi, care dau vigoare şi bãrbãţie sufletului spre a se împotrivi prin înfrînare şi nevoinţã duhului
apostaziei. Trebuie sã recunosc cã omul zilelor noastre, nu face diferenţa dintre social şi moral. Dacã un om sãvîrşeşte un act imoral dar necondamnat constituţional şi social, el nu sesizeazã cã a pãcãtuit ca om creştin în faţa lui Dumnezeu, cã a cãlcat porunca lui Hristos, cã este în lepãdare faţã de Bisericã şi faţã de legile mântuirii.El nu-şi sesizeazã apostazia. Pentru acest om, dumnezeu este Statul, dumnezeu este Guvernul, dumnezeu este Constituţia, dumnezeu este poporul, societatea şi legile ei, adicã lumea acesta, iar Dumnezeu nu mai este Dumnezeu. Oare acesta sã fie într-adevãr chipul lui Hristos? Cu siguranţã nu. Oare pentru aceasta s-a întrupat, rãstignit şi înviat Hristos? Pentru confort, pentru «o pâine mai albã», pentru un serviciu mai bun, pentru «mãrirea salariilor», pentru «schimbarea nivelului de trai», pentru «o lume mai bunã» şi «pace între popoare»? Oare Hristos s-a rãstignit pentru desãvîrsirea şi prosperitatea omeneascã a societãţii şi a întregii lumi? Orice drept-credincios (ortodox) ştie cã nu. Atunci, dacã mã mântuiesc prin bunãstare de ce mai postesc, de ce mã mai înfrînez, de ce sã mai mã nevoiesc? Înseamnã cã nici dreapta credinţã nu conteazã
dacã o mai pãstrez. Dacã mã mîntuiesc prin «progres» şi «ordine socialã» înseamnã cã strãmoşii noştri care n-au cunoscut «progresul» şi nici «ordinea noastrã socialã» nu s-au mântuit, şi nici nu se vor mântui. Înseamnã cã nici noi, nu ne mântuim, şi nici cei de dupã noi şi aşa mai departe, pentru cã fiecare generaţie este depãşitã în aceste «dezvoltãri» de către generaţia viitoare.
Aceastã "Teologie umanistã" ne învaţã sã alergãm şi sã ne îmbuibãm cu bunãtãţile acestui veac care bucurã trupul, dar întristeazã sufletul, cãci rãpeşte ortodoxului dorirea şi aşteptarea vieţii veşnice. A fost sesizatã şi aspru criticatã de toţi marii Sfinţi nevoitori ai Bisericii Ortodoxe (în vremea noastrã de Sfinţii Teofan Zãvorîtul, Ignatie Briancianinov, Ioan Maximovici, Serafim Rose, Iustin Popovici, Paisie Aghioritul, Arhiepiscopul Averchie Tauchev, Ioan Iacob Hozevitul, etc) cât şi de gânditori precum Dostoievski, Leontiev, Rozanov, Soljenitîn,etc. Acest «umanism universal», la origine catolico-protestant, cu îndepãrtate ecouri din lumea Greciei antice (Protagoras: «omul este mãsura tuturor lucrurilor») îl
situează pe om deasupra tuturor lucrurilor.Mai mult decât atât este încurajat şi întreţinut inconstient de noi toţi, iubitori ai simţurilor şi aserviţi «societãţii de consum». Acest soi de om sãvârşeşte pãcatul, iar apoi îşi ia liniştit dejunul, pleacã liniştit la serviciu, se întoarce liniştit acasã, se bucurã liniştit de familie fãrã lãuntrice mustrãri şi sufleteşti frãmîntãri. E tipul celui care sãvîrşind pãcatul, e vesel, mulţumit, bine dispus cã şi-a fãcut conştiincios «datoria». E cel care în faţa mustrãrilor rãspunde senin şi candid: «am avut ordin», «nu mi-am fãcut decât datoria», «sunt nevinovat, şeful rãspunde», «eram în misiune» etc. Acest gen de oameni au fost uneltele ideale ale democraţiei, comunismului şi ale tuturor regimurilor sataniste, acest soi de oameni mişunã printre noi şi astãzi şi tot ei vor fi cãlãii noştri de mâine.Vinovaţi nu sunt doar ei, ci şi noi, pentru cã suntem uneori pilde de astfel de moravuri, alteori favorizând rãspândirea lor, cedînd în faţa puterii, a serviciului, a unui profit nemeritat, a şantajului, etc. Toate acestea la un loc, toatã nesiguranţa, toatã ezitarea, toatã frica de teama şi de dragul lumii sunt fiice ale apostaziei. Sunt lepãdãri de adevãr, lepãdãri de dreptate, lepãdãri de curaj, lepãdãri de mucenicie, lepãdãri de dragoste pentru sufletul omului, lepãdãri de neam, lepãdãri de credinţã,lepãdãri de Dumnezeu, lepãdãri de mântuire, de rai, de veşnicie. Un mare cuvios al vremii noastre, pãrintele Paisie Aghioritul, observând toate aceste rãni ale societãţii, numea lumea contemporanã «generaţia nepăsării»», adãugînd cã «nepãsarea faţã de
Dumnezeu aduce nepãsarea faţã de toate celelalte.» Da, într-adevãr, în nepãsarea faţã de Dumnezeu stã tot dezastrul lumii noastre, toate eşecurile noastre,toatã deznãdejdea noastrã, toatã teama de viaţã şi de moarte. Dacã trîndãvia şi necredinţa au adus atât nor de nepãsare şi amorţealã în sufletele noastre, oare avem curajul de a ne imagina ce va fi cu generaţiile viitoare? Nu cumva îşi vor urî propria viaţã, oare nu îşi vor urî strãmoşii, adicã pe noi şi înaintaşii noştri, oare nu va fi o lume demonicã pe pãmînt? Vai celor de
mîine, şi vai nouã celor de azi, cã suntem vrãjmaşii copiilor, copiilor noştri, suntem vrãjmaşii strãmoşilor nostri, vrãjmaşii mântuirii neamului românesc, vrãjmaşii lui Hristos cel rãstignit, Care ne mustrã cu cuvintele acestea: «Dar voi întreceţi mãsura pãrinţilor vostri! Şerpi, pui de vipere, cum veţi scãpa de osânda gheenei?» (Matei 23,32-33) Ideea de a realiza acest eseu a fost inspirat din lucrarea Arhimandritului Hristodul Păduraru-«Apostazia
contemporană –O primejdie reală împotriva Ortodoxiei» D.M

Ritualurile de astăzi sunt creştine?

 

La fiecare sărbătoare, oamenii se înghesuie aproape furibund în ceea ce numesc ei, indiferent de religie,Casa Domnului. De fiecare dată, participă la aceleaşi ritualuri, aceleaşi liturghii sau, oricum - "variaţiuni pe aceeaşi temă".Câţi dintre dumneavoastră şi-au formulat însă problema:„Ce sărbătorim şi de ce?“

La consiliul de la Niceea primul sinod ecumenic s-a stabilit versiunea „oficială“ a Crezului şi s-au adoptat aproximativ douazeci de canoane,dar interesant ar fi aspectul referitor la atitudinea exprimată în scrisoarea elaborată către poporul egiptean.Aceasta, printre ştirile bune,menţionează faptul că atât "poporul ales", evreii cât şi romanii au sărbătorit precum

egiptenii din timpuri străvechi Sfintele Paşti, alături de creştini. În partea anterioară a acestei scrisori era precizat amanuntul conform căruia Iisus trebuie văzut ca „fiu al lui

Dumnezeu născut, iar nu făcut“,nefiind acceptată nici o altă formă.

Din propriul meu punct de vedere consider cam deplasată această menţiune.Fara a interpreta sau a mistifica ea ma duce cu gândul la faptul că Iisus ar fi fostconsiderat până atunci un om obişnuit, un profet, un înţelept sau orice altceva, dar nu „fiul născut, iar nu făcut“.

Oricum, este interesantă metoda de calculare a datei pentru sărbătoarea pascala.Ţinând cont că a avut loc o modificare a calendarului dintr-unul lunar într-unul solar, este cat se poate de straniu.Avand informatia conform carora calendarele păgâne fiind toate lunare cu luna de 28 de zile se propune un mod de calcul al unei sărbători creştine după un calendar păgân, ba chiar mai mult,este foarte asemănătoare metoda cu cea care

era folosită în calcularea sărbătorii zeitatii Mithra – fiul lui Ahura Mazda.

Ahura Mazda fiind în zoroastrism, de exemplu, dar şi în mitologia persană, catalogat cu

atribute asemănătoare Dumnezeului din creştinism. Despre Mithra găsim informaţii ce atestă naşterea acestuia în data de 25 Decembrie într-un staul unde trei păstori au venit să i se închine (cred că dumneavoastra ştiţi colinda...) şi o notă ce face referire la faptul că în jurul anului 500 Î.Hr. acesta, în timp ce stătea la cină s-a ridicat la ceruri. Povestea cu Ahura Mazda şi Mithra seamănă oarecum şi cu cea a lui Osiris din mitologia greacă sau Usiris din cea egipteană care moare şi este înviat de Isis,care ulterior dă naştere lui Horus şi se pare că istoria se....suprapune rescrindu-se, deoarece nu are importantă ordinea temporala, cronologică.

Fara a deveni susceptibil sau..carcotas am trecut,metaforic vorbind in zona unor nisipuri miscatoare, confluente.Dar oare,ca un simplu neofit oare de ce să existe toate aceste legături..
accidentale“? S-ar putea să fie legate de anumite mişcări ciclice ale Universului ar fi un posibil raspuns. Oricum, suntun pic uimit de faptul că în loc să se spună lucruri simple şi clare legate de felul cum trebuie să fim şi să ni se ofere exemple vii din partea Bisericii, în majoritatea situaţiilor aceasta este mult mai... implicată şi interesată de partea materială a lumii. Să fie oare legat de acest aspect de teama care a generat necesitatea canonului al doisprezecelea de la Niceea? Aici admit doar aspectul unei interventii divine.

Dar dacă numai Dumnezeu ştie, iar majoritatea celor care ar trebui să-l slujească sunt cei despre care ar trebui să spunem: „Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!“, unde-l mai putem găsi pe Dumnezeu?

Abstractizand discursul as aminti doar momentul când se va respecta o floare,natura vă va

respecta, când se accepta suferinţa,un înger întotdeauna va mângâia respectiva persoanã.Cel mai inteeresant şi sublim caz e acela când nu se pierde credinţa,cu certitudine ĵnsuşi Dumnezeu îi va cerceta,ĩntãri şi ĩi va binecuvânta.

Dar dacã oamenii rup florile pentru a le dărui în schimbul unor sentimente de care nu mai sunt capabili,ei automat fug de suferinţă la primul impuls,iar credinţa au pierdut-o chiar şi atunci când se vorbeşte de încrederea în ei înşişi. Cu alte cuvinte ce rost are să mai vorbim despre credinţa în Dumnezeu...

Ĩn concluzie propun a se sărbători!Am şi un argument pe final. Este o mare bucurie în fiecare

clipă, deoarece în fiecare clipă se naşte o floare, suferă cineva, iar altcuiva

îi este încercată credinţa.Sărbătoriţi...cu ...decenţã...

D.M

Creştinismul şi astrologia

Creştinismul şi astrologia

Astrologia are avantajul de a oferi nişte răspunsuri neaşteptat de precise în legătură cu personalitatea indivizilor umani. De aici se trage concluzia grăbită că, dacă are dreptate în unele aspecte (de pildă, atunci când unele predicţii sau constatări ale horoscoapelor sunt confirmate), are dreptate în toate privinţele.

Astrologia are dreptate atunci când afirmă că există o legătură între oameni şi cosmos; se înşeală însă atunci când explică această legătură prin influenţa cosmosului asupra omului. Deşi pare o afirmaţie rezonabilă, aceasta e contrazisă de adevărul care, în nebunia proprie adevărurilor în general, susţine că lucrurile stau de fapt invers: naşterea fiecărui om are efecte cosmice, iar destinul omului este cel care antrenează mişcarea astrelor. Altfel, astrologia ar trebui să explice de ce influenţa planetelor se exercită doar asupra omului şi nu şi asupra cimpanzeilor, găinilor, şoarecilor şi muştelor care apar pe lume o dată cu omul respectiv.

În afară de asta, astrologia explică comportamentul şi destinul omului ignorând influenţa vizibilă a celorlalţi oameni din jur, ceea ce înseamnă că solidaritatea cosmică este mai puternică decât cea umană, lucru tot atât de greu de crezut pe cât de înţeles. Aparent raţională, astrologia contrazice de fapt experienţa curentă în ce priveşte posibilitatea oamenilor de a se schimba, iar ca religie este auto-contradictorie, căci anulează speranţele cele mai adânci ale omului; dar, chiar prin aceasta, astrologia reprezintă o mărturie a faptului că până şi scepticii simt nevoia de a crede

Într-adevăr, obiecţia cea mai importantă care se poate aduce astrologiei este că, întrucât nu deţine răspunsurile fundamentale, se sustrage acestor întrebări. Căci astrologia îmi spune despre mine ceea ce, în mare parte, ştiu deja: că sunt introvertit sau extravertit, că am o puternică înclinaţie spre bani, putere sau poezie, că sunt predispus la un anumit set de boli (în realitate, sunt vulnerabil la toate bolile), şi că, mai devreme sau mai târziu, voi muri. Dar nu-mi spune de ce m-am născut, de ce trebuie să mor şi nici dacă viaţa are vreun rost. Astrologia este un sistem explicativ ştiinţifico-religios destul de precar şi destul de mititel prin miza şi consecinţele pe care le implică; prin urmare, el este pe măsura oamenilor mititei şi cuminţi care, neputând să creadă că ar fi posibil să existe un Dumnezeu căruia să îi pese de ei, se simt măguliţi la gândul că destinul le este marcat de nişte… bolovani care se tot învârtesc prin spaţiul cosmic.

În fapt, creştinismul admite, împreună cu astrologia şi cu toate sistemele panteiste, că omul este solidar cu cosmosul. Dar ceea ce-l distinge, în afară de lucrul esenţial de a deţine răspunsul la singurele întrebări care merită să fie puse, apare în convingerea sa că dependenţele şi predispoziţiile omului nu sunt definitive şi nici deciziile sale proaste irevocabile. Contrar astrologiei, creştinismul îndrăzneşte să susţină că destinul cosmosului este cel care depinde de destinul omului, ceea ce înseamnă că destinul omului se raportează la ceva care este deopotrivă dincolo de sine şi dincolo de acest cosmos. Creştinismul afirmă că, într-un univers însemnat de iubire, valorile ultime sunt mila şi iertarea. Creştinii au deci convingerea că trăiesc într-o lume în care, întrucât există libertate, minunea este posibilă; ca atare, nimic nu mai poate fi irevocabil, nici măcar moartea.

D.M

Scurta prezentare

Salutare tuturor! Ideea aceasta este una într-adevăr extra! Ca să nu bat campii (cum ce obicei mai fac) este bine să scriu şi eu câte ceva…Nu de alta şi nu numai despre propria persoană.

Nativ al unei zodii de foc-Sagetator şi proaspăt masterand in cadrul unei institutii de cultură,artă şi civilizaţie(…deh..Doamne ce reclamă)-UNMB secţia INTERPRETARE MUZICALĂ- Vioară sub îndrumarea unor oameni de calitate(pornind de la părinţi,profesori,amici etc..)

…. Omul desfaşoară multe activitaţi: mănâncă, se joacă, învaţă, colecţionează lucrări de artă, îşi agresează semenii, îi ajută, etc. O trăsătură comună acestor activitaţi este motivaţia, fiind primul lor element cronologic.

A cunoaşte motivaţia unei persoane echivalează cu găsirea răspunsului la intrebarea ,,de ce” întreprinde o activitate. Răspunsul este dificil, deoarece cauzele declanşatoare sunt multiple nereducând stimulii externi. Acţiunile sunt declanşate şi în cauze interne. În ansamblul lor a fost numit motivaţie din latinescul motives (care pune în miscare). Pentru unii psihologi, motivul este numele generic al oricărei componente a motivaţiei fiind definit ca fenomen psihic ce declanşează, direcţionează şi sustine energetic activitatea. Componentele sistemului motivaţional sunt numeroase, variază ca origine, mod de satisfacere şi funcţii, clasificarea şi explicarea lor fiind controversate. Cei mai mulţi psihologi acceptă azi că motivaţia umană include trebuinţe, tendinţe, intenţii, dorinţe, motive, interese, aspiraţii, convingeri.

Pentru descrierea motivaţiei s-au utilizat în domeniul psihologiei metafore construite pe baza unor noţiuni împrumutate din fizică…

Fără a mai lungi vorba sunt deschis oricăror discuţii legate de orice gen! Sunt conştient că in acest fel prieteniile,amiciţiile pot fi de lungă durată!!!

Cu speranţa că nu v-aţi plictisit aştept comentarii,obiecţii cât mai repede!!!

Cu consideraţie

DANY