Zadkielix’s Weblog

Semnificatzia zilelor din Saptamana Mare

mai 2, 2008 · No Comments

Sãptãmâna Patimilor

Zilele din Sãptãmâna Patimilor sau Sãptãmâna cea Mare au o incarcatura shi o semnificatzie aparte. În timpul ei ne reamintim shi retrãim ultimele zile din viatza Mântuitorului, cu întreaga lor tensiune shi dramã lãuntricã. Desigur ACESTEA NU SE CELEBREAZA SAU SE SERBEAZA CI”SE IA AMINTE” într-o stare de sobrietate shi mãretzie în acelashi timp, de tristetze, dar shi de bucurie, de pocãintzã, dar shi de nãdejde.
Nu sunt nici primul dar nici ultimul om care observa ca fiecare zi are un întzeles shi un mesaj foarte clar shi adânc.
Primele trei zile se numesc mari shi sfinte pentru cã reamintesc sensul eshatologic al  Sarbatorii Pashtelui. A patra zi, joi, marcheazã cea din urmã Cinã a Domnului cu ucenicii Sãi shi trãdarea lui Iuda. A cincea zi, vineri, numitã si “Pashtile Crucii”,  reprezinta cu adevãrat începutul Pashtelui (Trecere), iar sâmbãtã este ziua în care tristetzea este transformatã în bucurie prin omorârea mortzii.

Lunea cea mare

“Iatã Mirele vine în miezul noptzii shi fericitã este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednicã este iarãshi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul sã nu te îngreunezi, ca sã nu te dai mortzii shi afarã de Împãrãtzie sã te încui; ci te deshteptã strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eshti Dumnezeule, pentru rugãciunile Nãscãtoarei de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi”.
(Troparul zilei)
În aceastã zi, se face pomenire de fericitul Iosif, cel preafrumos, shi de smochinul ce s-a uscat prin blestemul Domnului.
De astãzi încep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif cel prefrumos – fiul cel mai mic al patriarhului Iacov, nãscut din Rahila – este icoanã a lui Hristos, pentru cã, asemenea lui, shi Domnul nostru a fost invidiat de poporul  iudeu, a fost vândut de ucenicul sãu cu treizeci de argintzi, a fost închis în groapa întunecoasã a mormântului. Sculându-Se de acolo prin El însushi, împãrãtzeshte peste Egipt, adicã peste tot pãcatul, îl învinge cu putere shi, ca un iubitor de oameni, ne rãscumpãrã prin darea hranei celei de tainã, dându-Se pe El însushi pentru noi shi ne hrãneste cu pâine cereascã.
Tot în aceeasi zi se face pomenirea  smochinului neroditor ce s-a uscat prin blestemul Domnului (Matei 21, 17-19). Ca sã convingã poporul nerecunoscãtor cã are putere din belshug shi spre a pedepsi, ca un Bun nu vrea sã-shi arate puterea Sa de a pedepsi fatzã de om, ci fatzã de ceva care are o fire neînsufletzitã shi nesimtzitoare.
Istoria smochinului a fost ashezatã aici spre a îndemna la umilintzã, dupã cum istoria lui Iosif a fost ashezatã spre a ne înfãtzisha pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roadã duhovniceascã este un smochin. Dacã Domnul nu gãseste în el odihnã, a doua zi, adicã dupã viatza aceasta de acum, îl usucã prin blestem shi-l trimite în focul veshnic.

“Cãmara Ta, Mântuitorule, o vãd împodobitã shi îmbrãcãminte nu am ca sã intru într-însa. Lumineazã-mi haina sufletului meu, Dãtãtorule de luminã shi mã mântuieste”. (Condacul zilei)

Martzea cea Mare

Aceastã zi ne pregãteshte pentru intrarea în cãmara Mântuitorului, cu douã parabole strict eshatologice – parabola celor zece fecioare (Matei 25, 1-13) shi parabola talantzilor (Matei 25, 14-30; Luca 19, 12-27).
Când Domnul  nostru Iiisus Hristos se suia la Ierusalim shi se ducea la Patimã, a spus ucenicilor Sãi shi aceste douã parabole, pentru ca nu cumva cineva trãind în feciorie sã nu se îngrijeascã shi de celelalte virtutzi shi mai ales de milostenie, prin care se desavarsheshte strãlucirea fecioriei,asha cum admit shi a fost probata de multzi Sfintzi Parintzi ai Bisericii.
Pe cinci dintre fecioare le numeshte întzelepte cãci împreunã cu fecioria au avut shi minunatul shi îmbelshugatul undelemn al milostivirii. Pe celelalte cinci le numeshte nebune pentru cã, deshi shi ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeashi mãsurã milostenie. Pe când se  trecea noaptea acestei vietzi au adormit toate fecioarele, adicã au murit. Cu adevãrat moartea se numeshte somn. Pe când dormeau ele, strigãt mare s-a fãcut la miezul noptii; cele care au avut undelemn din belsug au intrat cu mirele la deschiderea ushilor, iar cele nebune, pentru cã nu aveau undelemn din destul îl cãutau dupã ce s-au sculat din somn.
Pentru aceasta deci, au rânduit dumnezeieshtii Pãrintzi pilda celor zece fecioare, împreunã cu cea a talantzilor, ca sã ne îndemne sã veghem necontenit shi sã fim gata sã ieshim în întâmpinarea adevãratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seama prin milostenie, pentru cã neshtiutã este ziua shi ceasul sfârshitului vietzii.
Dacã vom sãvârshi o singurã virtute, cea mai mare chiar, shi nu ne vom îngriji de celelalte, shi  indeosebi de milostenie, nu vom intra cu Hristos în odihna vesnicã, ci vom fi întorshi rushinatzi. Shi personal accept ideea referitoare la accea conform careia- într-adevãr nu-i lucru mai rushinos ca fecioria sã fie biruitã de bani.
“La ceasul sfârshitului, suflete, gândind shi de tãierea smochinului temându-te, cu iubire de ostenealã lucreazã-l, ticãloase, priveghind shi strigând: Sã nu rãmânem afarã de cãmara lui Hristos”. (Condacul zilei)

Miercurea cea Mare

În aceastã zi, se face pomenire de femeia cea pãcãtoasã (Matei 25, 17-13; Luca 7, 37-50), care a uns cu mir pe Domnul pentru cã lucrul acesta s-a întâmplat putzin înainte de mântuitoarea patimã.
Când Iisus s-a suit în Ierusalim shi era în casa lui Simon cel lepros, o femeie pãcãtoasã s-a apropiat de El shi a turnat pe capul Lui acel mir de mare pretz. Pomenirea ei s-a pus în aceasta zi pentru ca, dupã cuvântul Mântuitorului, sã se predice pretutindeni shi tuturor fapta ei cea cu multã cãldurã. Ce-a îndemnat-o oare la asta?

Dragostea pe care ea a vãzut cã o are Hristos pentru totzi, dar mai cu seamã faptul de acum, când L-a vãzut cã intrã în casa unui lepros. Se gândea deci femeia cã îi va vindeca boala dupã cum l-a vindecat shi pe acela. Si într-adevãr Hristos a tãmãduit-o dându-i iertare de pãcate.
“Doamne femeia ce cãzuse în pãcate multe, simtzind dumnezeirea Ta, luând rânduiala de mironositzã shi tânguindu-se, a adus tzie mir mai înainte de îngropare…” (Casiana monahia)

Joia Cinei celei de Tainã

“Când mãritizi ucenici la spãlarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rãu credincios, cu iubirea de argintzi bolnãvindu-se, s-a întunecat … Vezi, iubitorule de avutzii, cel ce pentru acestea spânzurare shi-a agonisit. Fugi de sufletul nesãtzios care a îndrãznit unele ca acestea asupra Împãratului. Cel ce eshti peste totzi bun, Doamne, slavã Tzie”. (Tropar)

Patru lucruri mai prãznuim în aceastã zi: spãlarea picioarelor, Cina cea de tainã, Rugãciunea din grãdina Ghetsimani shi vânzarea shi prinderea Domnului shi Mantuitorului nostru Iisus Hristos.
Înainte de a începe Cina, Hristos S-a sculat, Shi-a dezbrãcat hainele shi El singur a spãlat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut sã îl facã pe Iuda sã se rushineze, iar celorlaltzi sã le aducã aminte sã nu umble dupã întâietãtzi: “Cel care vrea sã fie întâiul sã fie slujitorul tuturor” (Marcu 9, 35), dându-Se El însushi pildã. La sfârshitul mesei aduce vorbã shi despre vânzarea Lui. Dupã putin timp, luând pâinea a zis: “Luatzi mâncatzi”.La fel sHi paharul, zicând: “BetZi dintru acesta totZi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi. Aceasta sã o facetzi întru pomenirea Mea” (Matei 26, 26-28).
Dupã aceea, arãtându-Se om, spune ucenicilor: “Întristat este sufletul meu pânã la moarte” (Matei 26, 3 8) shi S-a rugat în Grãdina Ghetsimani cu sudoare de sânge (Luca 22, 44). Iuda cunoshtea locul shi, luând câtziva soldatzi, a venit sã-L prindã. A fost prins shi dus la Ana, la Caiafa, si în cele din urmã la Pilat. Acum Petru se va lepãda de trei ori de Hristos, tãgãduind cã-L cunoaste.
Pentru a ne reaminti de toate acestea, seara se scoate în mijlocul bisericii Sfânta Cruce

Vinerea Patimilor

În aceasta zi, se pomenesc sfintele, mântuitoarele shi înfricoshãtoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de bunãvoie pentru noi. Se mai face încã pomenire de mãrturisirea mântuitoare fãcutã de tâlharul recunoscãtor care a fost împreunã cu El.
Biserica numeste Patimile Domnului sfinte – pentru cã Cel ce le-a rãbdat este Sfântul Sfintzilor, sfintzenia însãshi; mântuitoare – pentru cã ele sunt pretzul cu care Domnul a rãscumpãrat neamul omenesc din robia pãcatului.Infricosãtoare este pentru cã nu poate fi ceva mai înfricoshãtor decât ocara pe care Fãcãtorul a rãbdat-o de la fãptura Sa.
În aceastã zi nu se sãvârsheshte Liturghia pentru cã însushi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum.Este vreme de post total, pentru cã Mirele s-a luat de la noi. (Matei 9, 15). Se  tzin ca randuiala numai ceasurile împãrãteshti care ne pun înainte nemãrginita smerenie a Domnului, Crucea cea dãtãtoare de viatzã shi credintza tâlharului.
Seara se sãvârsheshete Denia Prohodului Domnului, care este ultima treaptã a tânguirii pentru Hristos, înainte de Învierea Sa. Se înconjoarã de trei ori biserica cu Sfântul Epitaf – semn al celor trei zile petrecute în mormânt.
“În mormânt, Viatã, pus ai fost, Hristoase, shi s-au spãimântat oshtirile îngereshti, plecaciunea Ta cea multã preamãrind”. (Starea întâi – Prohod)

Sâmbãta Mare

În aceastã sfântã zi, prãznuim îngroparea dumnezeiascã a Mântuitorului nostru Iisus Hristos shi pogorârea în iad, prin care neamul nostru, fiind chemat din stricãciune, a fost mutat spre viatzã veshnicã.
Iosif cel din Arimateea, coborând de pe cruce Sfântul trup al Domnului, l-a îngropat în mormânt nou, punând o piatrã mare la intrarea lui:
“Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând prea curat trupul Tãu, cu giulgiu curat înfãshurându-l shi cu miresme, în mormânt nou îngropându-l, l-a pus”. (Tropar)
Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt iar cu sufletul lui curat shi dumnezeiesc Se pogoarã în iad. Sufletul a fost despãrtzit prin moarte de trup shi l-a dat în mâinile Tatãlui. hSi-a dat shi propriul Sãu sânge, pretz de rãscumpãrare pentru noi. Trupul Domnului a suferit shi despãrtzirea sufletului de trup, dar nicidecum stricãciunea în întzelesul unei putreziri a trupului.
Dupã-amiazã se sãvârsheshte Liturghia Sfântului Vasile unitã cu Vecernia.
“Sã tacã tot trupul omenesc shi sã stea cu fricã shi cu cutremur shi nimic pãmântesc întru sine sã nu gândeascã, cã Împãratul împãratzilor shi Domnul domnilor merge sã se junghie shi sã se dea spre mâncare credincioshilor. Shi merg înaintea lui cetele îngereshti cu toatã cãpetenia shi puterea , heruvimii cei cu ochi multzi shi serafimii cei cu câte shase aripi, fetzele acoperindu-shi shi cântând cântare: Aliluia, Aliluia, Aliluia”. (Heruvic)

Aceasta incursiune in Semnificatzia Zilelor din Saptamana Mare am realizat-o cu ajutorul multor cartzi de rit ortodox plus numeroase cuvinte de invatzatura din texzaurul Ortodoxiei. De asemenea lucrarea Preotului Sabin Voda mi-a fost model shi un real ajutor. Cu sperantza ca nu v-am plictisit shi ca v-am informat (sumar) va ashtept reactziile shi comentariile dvs.

D.M

→ No CommentsCategories: Uncategorized
Tagged:

A doua duminica din Postul Mare a Sfantului Grigorie Palama

martie 23, 2008 · No Comments


 

   Daca in prima duminica a Postului Mare se praznieste biruinta Ortodoxiei asupra iconoclasmului, in a doua Duminica a Postului Mare, care este inchinata Sfantului Grigore Palama,Biserica Ortodoxa impreuna cu credinciosii ei sarbatoresc o noua biruinta care a avut loc in secolul al XIV-lea, cand apare in Occident curentul Renasterii. Teoriile teologice din acea vreme isi schimba orientarea spre filozofia Antichitati.Astfel Biserica este amenintata de asa-zisul ‘‘realism rational”, ce incearca sa explice cunoasterea lui Dumnezeu si adevarul crestin pe cale rationala.

  In aceste imprejurari, Sfantul Grigore Palama, bazat pe Sfanta Scriptura, pe Sfanta Traditie a Sfintilor Parinti si pe experienta Sfintilor Isihasti, demonstreaza ca trairea mistica e posibila, si poate duce pe om la indumnezeire, deoarece omul este chemat la sfintenie si la unirea cu Dumnezeu inca de pe pamant: “Fiti sfinti, pentru ca Eu sunt Sfant” (1 Petru 1:16; Levitic. 11:45). Cu ajutorul acestor dogme, confirmate de sinoadele din acea vreme, Sfantul Grigore Palama si Sfintii Isihasti au mentinut vie flacara credintei ortodoxe si au salvat Biserica Rasariteana de la o posibila divizare, asa cum s-a intamplat in Biserica Catolica, pastrand astfel si intarind dreapta si adevarata credinta.

  Sfantul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, s-a nascut in anul 1296 in Constantinopol. Inzestrat cu abilitati intelectuale si ambitie, Grigore a stapanit toate subiectele de studiu care faceau parte la vremea aceea din cursul complet de educatie superioara medievala. Tanarul Grigorie, abia implinind 20 de ani, s-a retras in Muntele Athos in anul 1316, devenind novice la Manastirea Vatoped, sub indrumarea monahiceasca a Parintelui Nicodim de la Vatopedi Acolo a fost tuns si a pornit pe calea sfintenie pe calea ce duce la unirea si asemanarea cu Creatorul si Ziditorul a toate.

Ca monah, viitorul ierarh Grigorie a fost complet absorbit de spiritul isihast acesta devenind noul sau mod de viata.

In anul 1330 au avut loc importante evenimente in viata Bisericii de Rasarit, in urma carora Sf. Grigore a fost plasat printre cei mai importanti apologeti universali ai Ortodoxiei, fiind foarte renumit ca profesor al isihasmului.


 In 1368, a fost canonizat la Sinodul din Constantinopol, pentru lupta dusa contra ereticilor si pentru teologia sa profunda, contemporanii l-au cinstit pe Grigorie Palama ca pe un “al doilea Atanasie”. La cativa ani dupa moartea lui, in anul 1386, a fost proclamat sfant de catre un sinod in Constantinopol sub conducerea Patriarhului Filotei, care a scris viata sfantului si slujbele adresate acestuia, iar pomenirea lui se face in chip aparte in a doua Duminica din Postul Mare, ca o prelungire a sarbatorii triumfului Ortodoxiei impotriva tuturor ereziilor

→ No CommentsCategories: Uncategorized
Tagged: ,

Organizarea Posturilor in Biserica Ortodoxa

martie 20, 2008 · No Comments

CUM SE TIN POSTURILE DE PESTE AN

 

1. Sfântul si Marele Post, care se mai numeste si postul patruzecimii, Păresimile, Postul Pastilor, este rânduit pentru curătirea sufletului prin ajunare, rugăciune, milostenie, spovedanie si împărtăsirea cu Sfintele Taine. El închipuieste postul cel de patruzeci de zile al Mântuitorului. Tine sapte săptămâni. Stă în legătură cu Pastile, sărbătoare cu dată schimbătoare. De aceea, începutul acestui post este arătat în calendarul fiecărui an.

În acest post nu mâncăm : carne , ouă , brânză . De asemenea postim de peste, vin si untdelemn . Mâncăm deci numai bucate fără unsoare (ULEI) , legume si poame.

MÂNCĂM UNTDELEMN SI DEZLEGĂM LA VIN : Sâmbăta si Duminica , în ziua de 24 Februarie aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul , la 9 Martie Sfintii 40 de Mucenici, la Buna-Vestire , când aceasta cade în ziua de Joia-Mare sau în Vinerea ori Sâmbăta din Săptămâna Patimilor .

MÂNCĂM PESTE : Buna-Vestire - 25 Martie si în Dumininica Floriilor.

Cu deosebită evlavie se cuvine să postim în săptămâna de la începutul Postului Mare si în săptămâna Patimilor.

Astfel, în săptămâna de la începutul Marelui Post : Luni si Marti se mănâncă numai o dată pe zi - seara - pâine si apă. Iar în săptămâna Patimilor, în afară de Joi când facem două mese se mănâncă la fel, Vineri si Sâmbătă e post desăvârsit.

Bolnavii au voie să mănânce bucate cu untdelemn si să bea vin în Postul Mare.

2. Postul Sfintilor Apostoli sau al Simpietrului , a fost asezat de Biserică în cinstea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, precum si a celorlalti apostoli. Acest post e un prilej de înăltare a sufletului. Stă în legătură cu Pastile si cu Pogorârea Duhului Sfânt, sărbători cu dată schimbătoare. De aceea nu începe la dată sorocită, ci tine când mai mult, când mai putin. Lăsăm sec insă totdeauna în Duminica Tuturor Sfintilor , seara, si postim până la 29 iunie, ziua Sfintilor Apostoli , care dacă va cădea Miercurea sau Vinerea, nu mâncăm de dulce.

În acest post nu mâncăm carne , ouă si brânză. Lunea, Miercurea si Vinerea nu mâncăm untdelemn si nu bem vin. Martea si Joia dezlegăm la untdelemn si avem voie la vin.

MÂNCĂM PESTE : Nasterea Sfântului Ioan Botezătorul -24 Iunie - chiar dacă aceasta ar cădea Miercurea sau Vinerea.

Dacă în zilele de Luni , Marti si Joi cade vre-un sfânt mai mare înse4mnat în calendar cu cruce neagră (+) , atunci mâncăm peste , iar de cade Miercurea sau Vinerea mâncăm numai untdelemn si bem vin. Intâmplându-se Miercurea sau Vinerea vre+un sfânt cu priveghere, sau hramul bisericii, dezlegăm la untdelemn , la vin si la peste.

3. Postul Sfintei Marii , sau al Sîntămăriei, numit si postul lui August, se tine în cinstea Născătoarei de Dumnezeu , care înainte de Adormire a petrecut în neîncetată rugăciune si ajunare.

Durează două săptămâni : de la 1 la 15 August.

Lăsăm sec la 31 iulie ; iar de va cădea această zi Miercurea sau Vinerea, lăsăm sec la 30 iulie. În acest post untdelemn si vin mâncăm numai Sâmbăta si Duminica .

MÂNCĂM PESTE : Schimbarea la Fata - 6 August.

De asemenea , dacă Adormirea Maicii Domnului cade în zi de post, mâncăm de dulce a doua zi, adică la 16 August , iar în ziua Adormirii mâncăm peste.

4. Postul Nasterii Domnului , sau al Crăciunului, iarăsi ne dă putinta curătirii trupesti si sufletesti. El închipuie ajunarea de patruzeci de zile a Proorocului Moisi, precum si postul patriarhilor din Vechiul Testament. După cum aceia asteptau venirea lui Mesia cu post si rugăciune, asa se cuvine să astepte crestinii si să întâmpine prin ajunare pe ”Cuvântul lui Dumnezeu” născut din Fecioara Maria.

Acest post tine 40 de zile : de la 15 Noiembrie la 25 Decembrie , lăsăm sec în seara sfântului Filip , la 14 Noiembrie. Dacă această zi cade Miercurea sau Vinerea, începem postul în seara zilei de 14 Noiembrie. Daca această zi cade Miercurea sau Vinerea, începem postul în seara zilei de 13 Noiembrie.

Postim de carne , ouă si brânză . Lunea , Miercurea si Vinerea mâncăm bucate fără unsoare (ulei) si fără vin. Martea si Joia se dezleagă la untdelemn si vin. Sâmbetele si duminicile ,până la 20 decembrie exclusiv , se dezleagă la untdelemn , vin si peste.

Dacă în zilele de Luni , Miercuri si Vineri prăznuim vre-un sfânt mare, însemnat în calendar cu cruce neagră (+) , mâncăm untdelemn si bem vin; iar de va cădea hramul bisericii sau sărbătoare însemnată în calendar cu cruce rosie (+) , atunci dezlegăm si la peste. Martea si joia mâncăm peste , untdelemn si bem vin , când cade în aceste zile : vreun sfânt mare, hramul sau sărbători cu rosu.

În ziua de Ajun se mănâncă tocmai seara si anume : grâu fiert îndulcit cu miere, poame, covrig sau turte din făină, căci cu seminte a ajunat Daniil proorocul si cei trei tineri din Babilon, care au închipuit - mai înainte - Nasterea lui Hristos. La Crăciun, în orice zi ar cădea mâncăm de dulce.

MÂNCĂM UNTDELEMN SI DEZLEGĂM LA VIN la 16 , 22 , 23 , 24 , 25 si 30 Noiembrie, la 4 , 5 , 6 , 7, 9 , 12 , 13 , 17 si 20 Decembrie, dacă aceste zile cad Lunea, Miercurea sau Vinerea - căci în aceste zile se prăznuiesc sfinti mai însemnati .

MÂNCĂM PESTE : Intrarea în Biserică a Maicii Domnului - 24 noiembrie chiar dacă această sărbătoare ar cădea Miercurea sau Vinerea.
De asemenea mâncăm peste în Lunile , Miercurile si Vinerile acestui post , dacă în aceste zile cade hramul bisericii din enoria noastră.
În sfârsit dezlegăm la peste în zilele cu sfinti însemnati, precum 16 , 22 , 23 , 24 , 25 si 30 Noiembrie, 4,5,6,7,9,12,13,17 Decembrie , dacă aceste zile cad Martea sau Joia. Cu atât mai mult, când Martea sau joia se întâmplă hramul bisericii.

 

ZILELE POSTURILOR ÎN CARE MÂNCĂM UNTDELEMN SI DEZLEGĂM LA VIN

Din pricina asprimii posturilor si a slăbiciunii trupului omenesc , precum si pentru cinstireazilelor în care se săvârseste Sfânta Liturghie, canoanele bisericii îngăduiesc crestinilor dezlegare la vin si untdelemn în zilele arătate aici:

În Postul Mare : Sâmbăta si Duminica , în ziua de 24 Februarie aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul , la 9 Martie Sfintii 40 de Mucenici, la Buna-Vestire , când aceasta cade în ziua de Joia-Mare sau în Vinerea ori Sâmbăta din Săptămâna Patimilor .

În Postul Crăciunului : la 23 si 30 Noiembrie, la 4 , 5 , 6 , 9 , 16 si 20 Decembrie, dacă aceste zile cad Lunea, Miercurea sau Vinerea + căci în aceste zile se prăznuiesc sfinti mai însemnati .

ZILELE POSTURILOR ÎN CARE MÂNCĂM PESTE

Însemnătatea unor praznice împărătesti si a unor sfinti este asa de mare încât Sfintii Părinti au dezlegat mâncarea de peste în posturile aspre. Arătăm aici aceste praznice si sfinti:

În Postul Mare : Buna-Vestire - 25 Martie si în Dumininica Floriilor.

În Postul Sfintilor Apostoli : Nasterea Sfântului Ioan Botezătorul -24 Iunie - chiar dacă aceasta ar cădea Miercurea sau Vinerea.

În Postul Sîntămăriei : Schimbarea la Fata - 6 August.

În Postul Crăciunului : Intrarea în Biserică a Maicii Domnului - 24 noiembrie chiar dacă această sărbătoare ar cădea Miercurea sau Vinerea.
De asemenea mâncăm peste în Lunile , Miercurile si Vinerile acestui post , dacă în aceste zile cade hramul bisericii din enoria noastră.
În sfârsit dezlegăm la peste în zilele cu sfinti însemnati, precum 23 si 30 Noiembrie, 4,5,6,9,16 si 20 Decembrie , dacă aceste zile cad Martea sau Joia. Cu atât mai mult, când Martea sau joia se întâmplă hramul bisericii.

 

→ No CommentsCategories: Uncategorized
Tagged:

Simbolul Europei: o c***a încălecată pe o fiară

martie 17, 2008 · No Comments


 De asemenea,mulţi zei au fost reprezentaţi prin tauri. Baal este zeitatea ce simbolizează fertilitatea, furtuna, ploaia şi vegetaţia, fiind numit şi „taurul”.

 De asemeni, la Hittiţi, la Arameeni şi la Babilonieni zeii tauri sunt dominanţi în religia lor. Numeroşi tauri sunt asociaţi cultului zeului egiptean Horus. Cultul taurului este strîns împletit cu Mithra.

 În Babilon, zeii tauri păzesc intrările templelor. La Khorsabad, unde se găseşte palatul lui Sargon al II-lea, există tauri înaripaţi care au feţe umane. Pentru babilonieni, aceşti tauri erau consideraţi duhuri ce puteau să aducă oamenilor fericirea sau necazul.

În  Imperiul Roman se sacrificau tauri în Taurobolium, în onoarea lui Mithra.

  În mitologia greacă,mai precis in ultra-cunoscutele “Legende ale Olimpului”se povesteşte că Zeus s-a îndrăgostit de Europa, frumoasa fată a lui Agenor, regele Feniciei. Zeus s-a transformat într-un taur alb şi s-a amestecat prin turma lui Agenor, în timpul în care Europa culegea flori. Apoi Europa s-a apropiat de taurul alb, l-a mîngîiat cu blîndeţe şi a încălecat pe el. Profitînd de situaţie, Zeus a răpit-o pe Europa şi a purtat-o în valurile mării Mediterana, îndreptîndu-se spre Creta. Acolo şi-a recăpătat forma sa normală şi a avut trei fii cu Europa. În toate regiunile Mediteranei Orientale se pot găsi figurine reprezentînd o femeie aşezată pe un taur.

Mai este de mirare faptul că multe din simbolurile antice sunt astăzi reutilizate de către măreaţa Uniune Europeană?

Uniunea Europeană nu este altceva decît reînvierea Imperiului Roman iar simbolul femeii călărind taurul are în mod clar rădăcini cananeene şi babiloniene.

  De exemplu,ca “fapt divers” exista o “reusita”sculptură care se află în faţa Consiliului Europei de la Bruxelles, reprezentînd Europa călare pe taur, de fapt “femeia şezînd pe o fiară” despre care se vorbeşte în Apocalipsa…

 La final,cu toate ca nu se vrea ca si o concluzie,am sa termin prin a cita din Sfantul Apostol Ioan din scrierea ce suscita vii si puternice comentarii-Apocalipsa, cap. 17: 1- 5 următoarele:

Apoi unul din cei şapte îngeri, cari ţineau cele şapte potire, a venit de a vorbit cu mine, şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care şade pe ape mari. Cu ea au curvit împăraţii pămîntului; şi locuitorii pămîntului s’au îmbătat de vinul curviei ei!” Şi m’a dus, în Duhul, într’o pustie. Şi am văzut o femeie, şezînd pe o fiară de coloare stacojie, plină cu nume de hulă, şi avea şapte capete şi zece coarne. Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu; era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ţinea în mînă un potir de aur, plin de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei. Pe frunte purta scris un nume, o taină: „Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pămîntului.”

 

   Fara sa exagerez,si ca urmare alecturarii mai multor brosuri si carti scrise de diversi oameni ce inca gandesc am descoperit lucruri extrem de interesante. De exemplu,in curînd, cine nu va avea implantat cipul, semnul fiarei, nu va mai putea cumpăra şi nu va mai putea vinde, pentru că moneda Imperiului pe care este gravată imaginea curvei încălecată pe taur nu va fi a creştinilor, ci a apostaţilor.

 

moneda.jpg

Monedă Euro, cu însemnele fiarei încălecate de c***a cea mare

D.M

→ No CommentsCategories: Uncategorized
Tagged: , ,

Despre Postul cel Mare

martie 10, 2008 · 2 Comments

“….Tu cand postesti unge fata ta si o spala ca sa nu te arati oamenilor ca postesti si Tatal tau care sta intr-ascuns iti va rasplati tie…” (Ev.Matei,cap 6,6)

Postul cel Mare sau Sfantul si Marele Post este un prilej de INNOIRE SPIRITUALA,DE CURATIRE TRUPEASCA SI MAI ALES DE INDUHOVNICIRE.

Acest moment este prefatat de Duminica Izgonirii lui Adam din Rai. Este un prilej de a reflecta la importanta si insemnatatea acestei jertfiri la care suntem invitati si chemati.Porunca neascultarii ce s-a  petrecut in Gradina de vis a Edenului ce era legata in exclusivitate de oprirea de la gustarea din anumite poame,fructe ce apartineau Copacului Cunostintei Binelui si Raului,pe langa faptul ca a fost nesocotita,prin jertfa suprema a Mantuitorului a fost absolvita. Totodata si prin porunca iubirii si a iertarii,Postul  cel Mare trebuie inteles in complexitate,atat pe dimensiunea sa fizica,cat mai ales ,cea  inalta,spirituala deoarece numai prin infranare si oprirea de la orice prilej posibil putem birui. Aceasta alternativa ne este expusa si ne este prezentata de catre Sfintii Parinti ai Ortodoxiei,care au preluat,la randul lor exemplul Mantuitorului nostru IISUS HRISTOS.

Deoarece postul,dupa umila mea parere reprezinta in primul rand o jertfa ce ar trebui sa fie una bine-placuta ce o vom aduce fiecare Divinitatii (atat in scop terapeutic cat mai ales de induhovnicire),nu ar trebui totusi sa fie privit ca o apasare,ca o piedica de netrecut. Crestinul adevarat invoca printre altele si AJUTORUL CELEI DE-A TREIA PERSOANE A SFINTEI TREIMI-SFANTUL DUH, pentru care ar trebui sa se roage fervent spre a fi…vrednic de a-l primi si de a fi astfel in permanenta conexiune,legatura intima si directa cu Dumnezeu.

Am ferma convingere,datorata si vizionarii de documentare si vizualizarii de sfinte icoane ca cel ce posteste este altfel,in sensul ca el este imbracat in “haina de Lumina”.Prin rugaciune si post ajungem oare sa parcurgem treptele unei apropieri,unei (asa-zise) desavarsiri,biruind toata superficialitatea tripului? Daca este adevarat,fiecare din noi isi va gasi raspunsul numai si numai experimantand deoarece astfel intariti si..”caliti” vom avea bucuria de a primi Lumina si Invierea Domnului nostru IIsus Hristos! 

                                                                                                   D.M
 

 

→ 2 CommentsCategories: Uncategorized
Tagged: , ,

Despre un anumit fel de a privi lucrurile…

martie 1, 2008 · No Comments

„După cum ciorchinele, dacă îl tai din vită, se strică, putrezeste si nu se mai coace, tot astfel si dragostea, dacă o desparti de taina nuntii, prin care se hrăneste din harul lui Dumnezeu, mai devreme sau mai târziu se va strica, se va denatura într-un fel sau altul“. (Părintele Paisie Aghioritul)

Intr-adevar ceea ce am scris este poate o parte un anumit fel de avedea lucrurile,dintr-un anumit punct de vedere.Dar oare cei ce imi aceseaza aceasta pagina si-au adresat (mai mult decat sigur) unele intrebari si unele remarci:”ce anume are ..respectivul?” sau “de ce oare scrie el pe asemenea subiecte,el,un mare…looser sau fraier…?” Sper ca acestea,chiar daca nu vreti a le recunoaste,si a va imputa sau a va indigna peste masura sa nu…fi fost adevarate!

Acest fragment de scurt eseu este rodul unei inspiratiidupa ce am lecturat din multele  fragmente din cartea Marii iniţiati ai Indiei şi părintele Paisie - Dyonisye Farasiotis.

In acest fragment,se expune intr-o maniera ce m-a impresionat despre ceea ce poate reprezinta un lucru nobil si frumos,sincer si tot atata de profund si…adevarat-Dragostea.”Vedeam trupurile celor doi oameni ca pe două sfere albe, despărtite. Diafane, pline de o energie anume, fiind constituite dintr-o anumită substantă. Când făceau dragoste, li se pierdea învelisul si se uneau. Deveneau o singură sferă mare. A rezultat o fiintă nouă. Cele două au devenit una. După toate celelalte elemente - compozitie, substantă, energie - nu exista nici o diferentă între sfera mare si cele două mici care o compuneau. Elementul nou era unirea. Cele două deveniseră una.

In continuare,fara a devia de la subiect,acest sfant exteriorizandu-si iubirea fata de Creator prezinta intr-o maniera sentimentala si totodata extrem de directa depre “dragostea de Dumnezeu”. După aceasta a văzut si trupul culcat al unui oarecare ascet, care trăise neînsurat. Ceva ca niste sfinte moaste. Exista ceva deosebit în aspectul lor. Compozitia lor, calitatea suferise o transformare radicală. Era mai densă, mai tare, extrem de consistentă… inalterabilă . Trupul îsi schimbase calitatea. Se petrecuse o transformare a substantei. A rezultat ceva cu totul nou, inalterabil, nestricăcios, care depăsea sfera existentei omenesti obisnuite.

Pentru prima parte a vedeniei utilizeaza un verst edificator: si se va lipi de femeia sa si vor fi amândoi un trup (Matei 19, 5). În unirea cuplului, celor doi nu li se schimbă firea. Omul se uneste cu om. Pur si simplu, cele două entităti distincte se adună într-una. Elementul nou este unirea. O unire ce poate fi explicată prin apel la criterii de ordin corporal, sentimental si psihologic. Nimic duhovnicesc, nimic dumnezeiesc nu există în ea. Altfel spus, actul erotic este un eveniment pur trupesc, care nu-1 sfinteste pe om. Si, ca fapt strict trupesc, contine prin natura sa elementele alterabilitătii si ale descompunerii. Nu posedă caracteristicile inalterabile ale vietii vesnice pe care le conferă unirea cu Duhul Sfânt.

Pentru cea de-a doua parte utilizeaza un alt verst antologic: cel ce se alipeste de Domnul este un duh cu El (I Cor. 6, 17). în cazul ascetului, se unesc două firi. Trupul, pe de-o parte, si harul lui Dumnezeu de cealaltă; omul cu Dumnezeu. Se preschimbă firea omenească, primeste ceva nou, inalterabil; dobândeste si ea calitătile Sfantului Duh. Se săvârseste astfel îndumnezeirea prin har a omului, în Duhul Sfânt: părtasi dumnezeiestii firi, dumnezei prin har, …veti fi ca Dumnezeu. Iată câteva din expresiile Sfintei Scripturi care descriu această realitate. Asa încât potentialitatea firii omenesti este îndumnezeirea.

Nimic mai putin! Orice altceva este nedemn de om. Ce cutremurătoare revelatie… Si cuplul poate dobândi această îndumnezeire, poate accede la acest nivel al fiintării, la această inalterabilitate, si astfel unirea, reprezentată prin noua sferă mare, se poate si ea înduhovnici. Aceasta se întâmplă însă atunci când cuplul se conectează la „canalele“ harului dumnezeiesc, anume atunci când, deplin constient si de bună voie, începe să participe nemijlocit la Tainele Bisericii (Cununia, Spovedania, Dumnezeiasca împărtăsanie) si să se străduiască a se lipi de Domnul, pentru a deveni un duh cu El!

D.M

→ No CommentsCategories: Uncategorized
Tagged: , ,

Despre Providenta Divina

februarie 22, 2008 · No Comments

                   Despre Providenta Divina

 

  Atotputernicul si Bunul Dumnezeu a creat lumea prin iubire, iar planul sau a avut ca scop fericirea, îndumnezeirea omului si sfintirea lumii întregi. Realitatea acestui plan nu era însa posibila fara grija constanta a Sa pentru fiecare faptura în parte. Aceasta permanenta purtare de grija a lui Dumnezeu fata de creatie poarta numele de providenta (pronie).

 Formele de manifestare a providentei sunt multiple. Una dintre ele se refera  la aspectul referitor  ca Dumnezeu conserva lumea, adica se îngrijeste ca nimic din ceea ce a creat sa nu se distruga, pentru a-si putea împlini scopul pentru care au fost create.
Un alt aspect conduce la existenta referitoare la Dumnezeu ce conduce lumea spre scopul final pentru care a fost creata (mântuirea).

  Totodata,aceasta spinoasa problema-Dumnezeu o realizeaza intr-o maniera total neinteleasa firii omenesti.Acesta este doar o simpla parere subiectiva,personala. Revenind,sunt incredintat ca si conducerea lumii se realizeaza prin conlucrarea lui Dumnezeu cu întreaga creatie pentru ca aceasta sa-si activeze fortele proprii conform legilor înscrise în ea. În actiunea proniatoare nu este implicat doar Dumnezeu ci si omul, care are un rol foarte important în realizarea binelui si lupta împotriva raului. Dumnezeu l-a înzestrat de la bun început pe om cu libertate, iar conlucrarea si conducerea omului de catre Dumnezeu nu-i anuleaza aceasta libertate.Însusirea de proniator se atribuie în special celei de-a Doua Persoane a Sfintei Treimi- lui Dumnezeu Tatal, dar actiunea proniatoare este comuna tuturor persoanelor Sfintei Treimi.

Obiectia adusa providentei este din acest punct de vedere lipsita de vreun sens valabil,viabil menit a conferi vreun rezultat.Grija lui Dumnezeu pentru întreaga creatie a fost contestata pornind de la urmatoarele rationamente:Daca Dumnezeu ar purta de grija în |mod| constant întregii sale creatii, aceasta ar conduce la încalcarea sau anularea libertatii omului.

 Tot analizand si parcurgand diferite carti,materiale,documentare am observat ca parerile sunt variate. Dar totusi,demn de a fi luata in seama ramane pozitia si implicit raspunsul Bisericii: Libertatea este un dar de la Dumnezeu, liber cu adevarat este doar cel care iubeste pe Dumnezeu si pe semeni.

 

  Dovada faptului ca Dumnezeu nu se îngrijeste de întreaga creatie este existenta raului si a nedreptatii în lume.Oare sa fie cu adevarat asa ceva? Nu as  crede…
Raspunsul Bisericii Ortodoxe: Raul nu a fost creat de Dumnezeu ci a intrat în lume odata cu razvratirea îngerilor. Omul creat de Dumnezeu putea sa nu pacatuiasca însa el si-a folosit libertatea în sens gresit cedând ispitei celui rau.

 

 Dupa creatie, Dumnezeu S-a retras din lume, fara s-o mai influenteze (idee care constituie esenta conceptiei deiste)
Raspunsul Bisericii: Acceptarea conceptiei deiste ar însemna ca Dumnezeu se contrazice pe el însusi. El poarta continuu de grija întregii sale creatii si arata ca fara ajutorul lui, omul nu poate face nimic bun: ” Cel ce ramâne în mine si Eu în el, acela aduce roada multa, caci fara mine nu puteti face nimic” (Ioan:15:5).

                                                                                                                D.M

→ No CommentsCategories: Uncategorized
Tagged: , , ,

Despre Lumea Ingerilor (Partea I)

februarie 18, 2008 · No Comments

DESPRE LUMEA

ÎNGERILOR

 

 

 

 

 


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Realizator Daniel Mihai

 

 

 

 

 

2008

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  Cine sunt îngerii

 

angel03.jpg

 

      Cuvântul înger derivă din grecescul «angelos» care înseamnă mesager,trimis. După cum sugerează şi numele lor, îngerii au rolul de a intermedia relaţia omului cu Dumnezeu, transmiţând mesajele de la Divinitate către om şi invers, de la om către Dumnezeu. Dar ei nu sunt doar nişte simpli mesageri în înţelesul strict al cuvântului. Ei au sarcina şi de a ne ghida şi susţine pe lungul drum al vieţii pământeşti.

  Îngerii reflectă perfecţiunea divină: bunătate şi generozitate infinită, fiind capabili de o dragoste nelimitată şi beneficiind mereu de o mare fericire pe care doresc să o împărtăşească cu noi. Ei cunosc instantaneu consecinţele nenumărate ale unui principiu sau miile de faţete ale realităţii. Cunosc secretele naturii, stăpânesc legile care guvernează Universul, sunt păstrătorii unei ştiinţe foarte vaste şi a unei înţelepciuni infinite. Ei lucrează constant pentru binele omului, întotdeauna şi pretutindeni. Chiar dacă noi nu percepem prezenţa lor şi nu le acordăm nici un gând, îngerii veghează asupra noastră în orice clipă, ne ajută în momentele dificile şi ne apără de tot felul de pericole.

  Îngerii se află pretutindeni. Ei veghează asupra caselor, ne însoţesc în călătorii, sunt alături de persoanele care suferă şi care au nevoie de susţinere şi consolare în momentele de descurajare. Nefiind îngrădiţi de legile impuse de materie, ei se pot deplasa cu o viteză inimaginabilă pentru noi, care suntem constrânşi de legile spaţiului şi ale timpului . Este suficient să ne gândim la ei şi imediat sunt alături de noi, gata să ne ofere ajutorul lor preţios.

   Pe întreg Universul, fiecare înger are atribuţii precise. Galaxiile, planetele, stelele sau, dacă vorbim de lumea în care trăim, oceanele, râurile, oraşele, naţiunile, sunt încredinţate supravegherii îngerilor. Pentru a-şi îndeplini misiunea pe care o au pe Pământ, ei se consacră foarte mult pentru ghidarea şi protecţia oamenilor.

   Încă de la naştere, fiecare fiinţă umană este lăsată sub protecţia unui înger care are sarcina precisă de a o asista în orice moment al vieţii sale, fără s-o abandoneze niciodată. Fiecare persoană are deci propriul său înger păzitor, indiferent de rasă, cultură sau religia de care aparţine. Chiar şi persoanele care spun că sunt atee, materialiste convinse sau cele care refuză să creadă într-o altă dimensiune decât cea terestră, au un înger personal.

  Dar ce face mai precis îngerul nostru păzitor? Probabil că n-o să ştim niciodată cu precizie în cursul vieţii noastre terestre. Nu ştim niciodată exact cât de mult veghează şi câte fac pentru noi proprii părinţi pe care îi cunoaştem şi îi percepem fizic, cum am putea şti precis câte fac îngerii care nu sunt vizibili ochilor noştri fizici ? Dar, dintre numeroasele lucruri pe care le fac, putem enumera câteva dintre ele.

  Îngerul nostru personal ne fereşte de pericolele care ne pândesc fără ca noi măcar să le bănuim.  Ne îndeamnă să ne deschidem către ceea ce este bun şi să evităm răul.Totodată are sarcina de a transmite mai departe rugăciunile noastre şi intervine neobosit pentru ca noi să primim întotdeauna dragostea divină.

  În împrejurări particulare, îngerul păzitor se manifestă şi sub aparenţe perceptibile nouă, iar când este absolut necesar, poate lua formă umană pentru a disipa confuzia şi dezorientarea celui căruia i-a fost dat să-l vadă. Numeroase persoane care au intrat în contact cu îngerii îi descriu ca fiind creaturi înaripate, radiind de lumină şi schimbându-şi fără încetare culoarea şi forma. Relatările celor care spun că au întâlnit un înger într-un moment particular al vieţii lor sunt destul de diferite. Aceste persoane vorbesc în general despre fiinţe în carne şi oase care le-au ajutat în situaţii de urgenţă, pentru ca ulterior să dispară în mod misterios. Nimic nu ne împiedică să credem că persoanele întâlnite aparent întâmplător într-un moment al vieţii (poate chiar în circumstanţe banale) ar putea fi îngeri sau fiinţele cu care ne intersectăm în drumul nostru şi care, înainte de a pleca, au rostit cuvinte potrivite pentru a ne lumina şi a ne modifica profund viaţa.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cartea lui Enoh

 

enoch1.jpg

 

Cartea lui Enoh e inclusă în Evangheliile considerate “apocrife”, nume dat încă din vechime de către biserică scrierilor care provin din ambianţa iudaică, fiind legate de istoria originii creştinismului, dar care nu sunt incluse în canon. In vechime, cu trecerea timpului aceste scrieri au fost uitate sau chiar pierdute. Şi nu au fost redescoperite decât recent. O astfel, de lucrare este Cartea lui Enoh care a fost regăsită de abia la finalul secolului 18 în nişte manuscrise etiopiene.

Această carte este de o foarte mare importanţă pentru biserica creştină din timpul primelor secole, carte în care Noul Testament este supranumit «Scriptură sfântă”.

Această lucrare se ocupă de îngeri şi este o autentică mină de informaţii. Se poate spune că această carte prezintă o angeologie clar dezvoltată, o adevărată doctrină a îngerilor.

Chiar de la începutul cărţii autorul vorbeşte despre făpturi înaripate, mesageri divini, afirmând că ştie de existenţa lor atunci când scrie: «Acesta este cel pe care mi l-au arătat îngerii; am ascultat tot ce mi s-a spus şi am notat totul, nu pentru această generaţie, ci pentru cea care va să vină, generaţia viitoare.»

Dar capitolul cel mai important este capitolul şase, denumit şi Cartea celor vigilenţi aceasta fiind considerată una dintre cele mai vechi informaţii legate de existenţa îngerilor căzuţi. Iată câteva citate din acest text..Textul istoriseşte foarte explicit o realitate: «Şi s-a întâmplat că numărul oamenilor a crescut şi oamenii au avut fete foarte frumoase şi îngerii, fii ai cerului, le-au văzut, s-au îndrăgostit de ele. Şi şi-au spus unii altora: «veniţi, hai să ne luăm de soţii pe fetele oamenilor şi să avem copii cu ele

Aşa a spus Semeyaza, conducătorul lor: «Mă tem că voi nu sunteţi de acord cu aceasta şi că eu sunt cel care, prin atitudinea mea, vă trag spre păcat.» Dar toţi într-un glas i-au răspuns: «Jurăm, noi toţi cei de aici, că ne angajăm să nu ne abatem de la această propunere şi să o punem în fapte». Aşa că, au jurat cu toţii, căzând astfel în păcat toţi două sute

Din lunga listă cu îngeri căzuţi putem enumera pe Asael, Batraal, Anani, Ramuel, Ezeqeel şi mulţi alţii.

    Apoi textul Cărţii lui Enoch continuă:

«Şi şi-au luat de soţii pe fiicele oamenilor şi ele i-au învăţat incantaţii şi magie, le-au vorbit depre puterea plantelor şi a rădăcinilor lor. Ele au rămas însărcinate şi au născut nişte copii giganţi. Aceştia mâncau toate fructele pe care le cultivau oamenii, până când oamenii şi-au dat seama că nu mai pot să-i hrănească. Atunci, giganţii au început să păcătuiască împotriva păsărilor, animalelor, reptilelor, peştilor, mâncăndu-le carnea şi bându-le sângele. Pământul acuza de toate aceste atrocităţi pe nedoriţi.

Un alt pasaj din Cartea lui Enoh spune: «Odată cu îngerii căzuţi a venit pe Pământ răul, aceştia învăţându-i pe oameni - citim în continuare în cartea lui Enoh - să fabrice arme şi paloşe, să cunoască valoarea aurului şi a pietrelor preţioase, să.practice magia şi astrologia, să se lupte. Pe femei, îngerii căzuţi le-au învăţat să se machieze, să poarte bijuterii, să se împopoţoneze. În consecinţă, prezenţa lor nu a condus la o dezvoltare a cunoaşterii, ci la apariţia păcatului, impurificării şi a războaielor.»

 

Cu multe referiri la prezenţa îngerilor este un alt text apocrif intitulat Cartea Giubileelor, numită şi «Mica Geneză» pentru că în ea sunt povestite evenimentele de la creaţia lumii până în momentul în care Moise a primit, pe muntele Sinai, de la Dumnezeu legile .

Deşi Vechiul Testament nu spune nimic despre momentul în care Dumnezeu a creat îngerii, Cartea Giubileelor spune clar că încă din prima zi a Genezei, Dumnezeu a creat îngerii şi spiritele naturii. În această carte este scris că de fapt angelus faciei, îngerul care se află întotdeauna alături de Dumnezeu este cel care i-a explicat lui Moise procesul Genezei: «Aici sunt scrise toate lucrurile creaţiei, modul în care Dumnezeu a creat lumea în şase zile şi s-a odihnit în cea de-a şaptea, cum creaţia este sfântă pentru că este a lui Dumnezeu şi pentru că El şi-a lăsat semnătura asupra ei. Este scris cum în prima zi a creat atât cerul din înalturi cât şi pământul şi apele şi toate corurile îngereşti care trebuie să-l ajute la desăvârşirea creaţiei. Corurile îngereşti sunt formate din îngeri cu diferite funcţii; unii rămân întotdeauna alături de Dumnezeu, alţii sunt îngerii care sunt alături de sfinţi, ajutându-i în misiunea lor sau îngerii protectori ai oamenilor, sau îngerii care protejează natura şi spiritele naturii, ale focului, vântului, furtunii, a zăpezii şi grindinei, ai tunetelor şi trăznetelor, ai frigului sau ai căldurii, ai perioadelor ploioase sau ai primăverii, ai toamnei, îngeri protectori ai tuturor spiritelor care există în cer, pe pământ, pe culmi şi în abisuri, ai luminii şi ai întunericului, al zorilor şi al serii, toţi fiind ghidaţi de înţelepciunea inimii divine.»

 

 

 

 

Îngerii în Noul Testament

 

angelsmary.jpg

 

În Noul Testament, intervenţia angelică este mult mai numeroasă decât în Vechiul Testament şi a inspirat o infinitate de opere artistice.

Prima experienţă angelică pe care o întâlnim în Noul Testament este cea relatată de Luca (cap. l, 11-12). Înţeleptul Zaharia, care deja era înaintat în vârstă, nu avea copii de la soţia sa Elisabeta, sterilă, şi ea fiind deja în vârstă. Şi iată că într-o zi, când slujea în templu, «i s-a arătat îngerul Domnului, stând de-a dreapta altarului tămâierii. Şi văzându-l, Zaharia s-a tulburat şi de frică a căzut peste e1.» Şi cum este scris, îngerul l-a anunţat pe Zaharia că soţia sa îi va naşte un fiu, şi că pe acesta să-l numească Ioan. Şi pentru că Zaharia s-a arătat neîncrezător, îngerul i-a luat glasul, rămânând mut până în momentul în care cele pe care el le-a spus s-au îndeplinit.

Dar cel mai cunoscut moment este acela în care arhanghelul Gabriel îi apare Fecioarei Maria şi o anunţă că va avea un fiu. Legat de aceasta Luca ne relatează (Cap. 1, 26): «În a şasea lună (de graviditate a lui Elisabeta) a fost trimis îngerul Gabriel de la Dumnezeu , într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat numit Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Şi intrând îngerul la ea, a zis: «Bucură-te, cea care eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei.» Şi aceasta a fost tulburată de un astfel de salut şi se întreba ce fel de închinăciune este aceasta. Şi îngerul i-a spus: «Nu te teme, Maria căci ai aflat har de la Dumnezeu. Şi iată, vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus… »

Evanghelistul Matei (cap. 1 , 19) relatează cum Maria după ce a rămas însărcinată cu Duhul Sfânt, când l-a anunţat pe logodnicul ei, acesta prima dată s-a hotărât să o părăsească: «Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând să o vădească, a voit să o lase în ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: “Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ceea ce a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. “» Şi îngerul i-a spus că astfel se vor împlini cele spuse de proorocul Isaia: “Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte un fiu…” Şi continuă: “Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa cum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa… “

Chiar şi momentul Naşterii Lui Iisus a fost anunţată păstorilor de către îngeri: «Şi în ţinutul acela erau păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor . Şi iată îngerul Domnului a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: “Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor… “ (Luca cap. 2, 8)

 Şi când Iisus a fost circumscris, Luca vorbeşte din nou de apariţia unui înger: «Şi când s-au împlinit opt zile, ca să-L taie împrejur, i-au pus numele Iisus, cum a fost numit de înger mai înainte de a fi zămislit … »(Luca cap.2. 21)

Sfântul apostol şi evanghelist Matei povesteşte cum imediat ce regele Irod a dat ordin să fie ucişi toţi pruncii, un înger îi apare în vis lui Iosif ca să-l prevină să fugă în Egipt: «Iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: “Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă … » (Matei cap. 2, 12) După moartea lui Irod, când pericolul a dispărut, îngerul revine, aşa cum a promis, şi-i spune lui Irod: «Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi mergi pe pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia sufletul Pruncului.“» (Matei cap. 2, 20)

Când Iisus, înainte de a-şi începe misiunea spiri­tuală, a postit în deşert 40 de zile, după ce a rezistat ispitelor diavolului, este răsplătit de îngeri: «Atunci l-a lăsat diavolul şi iată ingerii, venind la el îl slujeau.» (Matei cap.2, 12)

Viaţa lui Iisus este tot timpul acompaniată de prezenţa îngerilor, Iisus făcând adesea referiri la ajutorul pe care i-l oferă în permanenţă îngerii. Citim, de exemplu, în sublima parabolă a grăuntelui de muştar: «Trimite-va Fiul Omului pe îngerii Săi, vor culege din împărăţia Lui toate smintelile şi pe cei care fac fărădelegea, şi-i va arunca pe ei în cuptorul cu foc.” (Matei cap. 13, 41) Şi în continuare este scris: «Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia, după faptele sale.» (Matei cap.16, 27)

O altă referire legată de prezenţa îngerilor regăsim în parabolele cu oaia rătăcită şi cu drahma pierdută: «Zic vouă, aşa se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte.» (Luca cap.15, 10)

În Evanghelia Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca (cap. 16, 22) se vorbeşte despre îngerii care conduc sufletul după moarte: «Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam… »Şi în Cap. 18, 10, Luca aminteşte despre îngerii din cer: «…Vă spun că îngerii din cer văd tot timpul faţa Tatălui meu, care stă în ceruri.»          .

Învierea Mântuitorului Iisus Hristos este o adevărată apologie a îngerilor: «Şi iată, s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat cei care păzeau, şi s-au făcut ca morţii. Iar îngerul, răspunzând a zis femeilor:Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus cel răstignit Îl căutaţi. Nu este aici; căci s-a sculat precum a zis … ” (Matei cap.28, 2)

Tot legat de momentul dumnezeiesc al Învierii, Sfântul Apostol şi Evaghelist Marcu povesteşte despre aceeaşi apariţie îngerească: «Şi intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au înspăimântat… »(Marcu Cap.16, 15) Legat tot de acelaşi eveniment, în Evanghelia după Luca se relatează: «Şi au găsit piatra răsturnată de pe mormânt. Şi intrand, nu au găsit trupul Domnului Iisus. Şi fiind ele încă nedumerite de aceasta, iată doi bărbaţi au stat înaintea lor, în veşminte strălucitoare .»(Luca cap. 24, 2-4)

În Faptele Apostolilor (cap 1, 9-11 ) este relatată Înălţarea la Cer a Lui Iisus: «Şi acestea zicând, pe când priveau, S-a înălţat şi un nor L-a luat de la ochii lor. Şi privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi bărbaţi au stat lângă ei, îmbrăcaţi în haine albe, care au şi zis: “Bărbaţi galileieni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer.”»

Faptele Apostolilor conţin şi alte referiri legate de prezenţa îngerilor. De exemplu, apostolul Petru, care era întemniţat, este eliberat de către un înger: «Dar când Irod era să-l scoată afară, în noaptea aceea, Petru dormea între doi ostaşi, legat cu două lanţuri, iar înaintea uşii paznicii păzeau temniţa. Şi iată un înger al Domnului a venit deodată, iar în cameră a strălucit lumină. Şi lovind pe Petru în coastă, îngerul l-a deşteptat, zicând: “Scoală-te degrabă! Şi lanţurile i-au căzut de la mâini. Şi a zis îngerul către el: “Incinge-te şi încalţă-te cu sandalele.” Şi el a făcut aşa. Şi i-a zis lui: “Pune haina pe tine şi vino după mine.” Şi, ieşind, mergea după înger, dar nu ştia că ceea ce s-a făcut prin înger este adevărat, ci i se părea că vede vedenie.» (cap.12, 7-12)

Când Apostolul Filip porneşte să-i convertească pe etiopieni, un înger este cel care-l ghidează: «Şi un înger al Domnului a grăit către Filip, zicând:”Ridică-te şi mergi spre miazăzi, pe calea care coboară de la Ierusalem spre Gaza …”» (Fapte cap. 8, 26)

Când Apostolul Petru se îndrepta spre Italia, poves­teşte celor care-l însoţesc viziunea pe care a avut-o: «Mi-a apărut în noaptea aceasta un înger al lui Dumnezeu, al Căruia eu sunt şi Căruia mă închin, zicând: “Nu te teme, Petrule. Tu trebuie să stai înaintea Cezarului; şi iată Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei care sunt în corabie cu tine.” De aceea, bărbaţilor, aveţi curaj, căci am încredere în Dumnezeu, că aşa va fi după cum mi s-a spus.» (Fapte Cap. 27, 23)

Şi Apostolul Pavel, în Epistola Întâi către Corinteni, într-una dintre cele mai minunate pasaje care au fost scrise vreodată despre iubire, pomeneşte despre îngeri astfel: «De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător

Iar în final, în Apocalipsă se găseşte pasajul: «Şi eu, Ioan, sunt cel care a văzut şi auzit aceste lucruri. Şi când le-am văzut şi le-am auzit, m-am aşezat plin de veneraţie la picioarele îngerului care mi-a dezvăluit toate aceste 1ucruri.»De fapt, în Apocalipsă îngerul este cel care îi revelează lui Ioan imaginile pe care ni le descrie; şi pentru ca să-l convingă să scrie viziunile care i s-au oferit a fost trimis din nou un înger.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Îngerii în Vechiul Testament

 

abraham_angel.jpg

 

    În Vechiul Testament nu există o angelologie bine conturată, care să ne ofere un sistem legat de lumea ingerilor, informaţii asupra naturii lor şi a raportului lor cu Dumnezeu. Dar transpare ferm convingerea că Dumnezeu stabileşte legături cu oamenii prin intermediul mesagerilor săi.

  În Geneză regăsim adeseori prezenţa îngerilor. Prima lor apariţie este în capitolul 3,23-24: «De aceea, l-a scos Domnul Dumnezeu din grădina din Eden, ca să lucreze pământul, din care fusese luat. Şi izgonind pe Adam, l-a aşezat în preajma grădinii celei din Eden şi a pus heruvimi şi sabie de flacără vâlvâitoare, să păzească drumul către pomul vieţii

  În capitolul al 18-lea,Avraam (Abraham) este vizitat de trei îngeri, care printre altele îl anunţă că soţia sa, Sara, care era sterilă şi foarte bătrână (peste 90 de ani) va avea un copil pe care trebuie să-L numească Isaac. Şi când Dumnezeu îl testează pe Abraham, cerându-i să-i jertfească pe unicul său fiu, din nou un înger apare şi-i spune: «Să nu-ţi ridici mâna asupra copilului, nici să-i faci vreun rău, că acum cunosc că crezi în Dumnezeu şi că pentru El n-ai cruţa nici pe singurul fiu al tău.»(Geneză cap.22, 11)

  În continuare, regăsim tot în Vechiul Testament visul lui Iacob, legat de scara cerească:«Şi a visat că era o scară, sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe ea.»(Geneză 28, 12) Un alt moment în care re găsim prezenţa îngerilor este lupta dintre Iacob şi înger (Geneză cap.32,25); sub forma unei «pare de foc» i se arată îngerul proorocului Moise:«I s-a arătat îngerul Domnului într-o pară de foc, care ieşea dintr-un rug; şi a văzut că rugul ardea, dar nu se mistuia.» (Ieşire cap.3,4)

  Tot un înger îl ajută pe profetul Ilie în fuga sa prin deşert: «Iar el s-a dus mai departe în pustiu, cale de o zi şi s-a aşezat sub un ienupăr şi îşi ruga moartea, zidicând: ‘’Îmi ajunge acum, Doamne! Ia-mi sufletul că nu sunt eu mai bun decât părinţii mei. “Şi s-a culcat şi a adormit acolo sub ienupăr. Şi iată un înger l-a atins şi i-a zis: “Scoală de mănâncă şi bea!” Şi a căutat Ilie şi iată, la căpătâiul lui, o turtă coaptă în vatră şi un urcior cu apă. Şi a mâncat şi a băut şi a adormit din nou. Dar îngerul Domnului s-a întors a doua oară, l-a atins şi i-a spus: “Scoală de mănâncă şi bea, că lungă-ţi este calea!” Şi s-a sculat Ilie şi a mâncat şi a băut şi, întărindu-se cu acea mâncare, a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi…»(III Regi, cap. 19,4- 8)

   În Cartea Proorocului Isaia (cap. 6, 1-7), este descrisă misiunea profetică a sa: «În anul morţii regelui Ozia, am văzut pe Domnul stând pe un scaun înalt şi măreţ şi poalele hainelor Lui umpleau templul. Serafimi stăteau înaintea Lui, fiecare având câte şase aripi: cu două îşi acopereau feţele, cu două picioarele, cu două zburau. Şi strigau unul către altul, zicând: “Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul, plin este tot pământul de slava Lui!” Din pricina acestor strigăte, porţile se zguduiau din ţâţânele lor, iar templul s-a umplut de fum. Şi am zis: “Vai mie, sunt pierdut! Sunt om cu buzele spurcate şi locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate. Şi pe Domnul L-am văzut cu ochii mei!” Atunci unul dintre serafimi a zburat spre mine, având în mâna sa un cărbune, pe care-l luase cu cleştele de pe jertfelnic. Şi l-a apropiat de gura mea şi a zis: “Iată, s-a atins de buzele tale şi fărădelegile s-au curăţat.”» (Isaia, cap.6, 1-7)

  Un alt episod legat de existenţa îngerilor îl regăsim în cartea Proorocului Daniel. Trei tineri, care refuză să slujească zeilor regelui Nabucodonosor, sunt aruncaţi într-un cuptor, dar sunt protejaţi de Dumnezeu: «Regele … grăieşte sfetnicilor săi: “Oare, nu am aruncat noi trei bărbaţi legaţi în mijlocul cuptorului cu foc arzător?… Iată, eu văd patru bărbaţi dezlegaţi, umblând prin mijlocul cuptorului, nevătămaţi, iar celui de-al patrulea, cu faţa unuia dintre fiii zeilor.” Regele dă ordin să se deschidă cuptorul, de unde tinerii ies vii şi nevătămaţi, fapt care-l determină pe rege să spună:«Binecuvântat să fie Dumnezeul lor, care a trimis pe îngerul său şi a izbăvit pe servii Săi, care îşi puseseră nădejdea în El şi care au călcat porunca regelui şi şi-au dat trupurile lor ca să nu slujească şi să nu se închine altor dumnezei decât Dumnezeului lor.»(Daniel cap.3, 24-29)

   Regele Darius, cel care l-a urmat la tron pe regele Nabucodonosor, îl aruncă pe Daniel la groapa cu lei, unde rămâne toată noaptea; dis-de-dimineaţă se duce să vadă dacă Dumnezeul lui l-a ajutat să scape; după ce-l strigă, Daniel îi răspunde: «Dumnezeu a trimis pe îngerul Său şi a astupat gura leilor, şi ei nu mi-au făcut nici un rău, pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui…» (Daniel 6,22)

  În Cartea lui Daniel găsim pentru prima dată vorbindu-se de un înger care are un nume- Gabriel. El este cel care-i explică lui Daniel viziunea sa: «Şi când eu, Daniel, am văzut vedenia şi m-am străduit să o înţeleg, iată că atunci a stat cineva înaintea mea cu chip de om. Am auzit un glas de om care striga şi spunea: “Gavrile, tâlcuieste celui de acolo vedenia!” Şi el a venit unde eram eu şi când se apropia m-am înspăimântat şi am căzut cu faţa la pământ.» (Daniel cap. 8, 15-17)

 În continuare găsim şi numele Arhan­ghelului MihailŞi mi-­am ridicat ochii şi iată un om îmbrăcat în veşminte de in, iar coapsele încinse cu aur curat şi de preţ, trupul lui ca şi crisolitul şi faţa lui ca fulgerul, iar ochii lui ca flăcările de foc, braţele şi picioarele lui străluceau ca arama lustruită si sunetul cuvintelor lui ca vuietul unei mulţimi.» (Daniel cap. 10,5) «Şi el a spus: “Îngerul păzitor al Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile, dar iată că Mihail, cel dintâi dintre îngerii păzitori, a venit şi m-a ajutat… Şi am venit ca să-ţi fac cunoscut ce se va întâmpla poporului tău la sfârşitul zilelor. “» (Daniel cap. 10, 12-14)

   Tânărul Tobia este acompaniat şi protejat de-a lungul periculoasei sale călătorii de Arhanghelul Rafael: “Şi s-a dus Tobia să caute omul şi s-a întâlnit cu Rafael. Acesta era înger, dar Tobia nu ştia.» (Tobia cap. 5, 4) Îngerul îi spune că ştie drumurile şi poate să-l însoţească şi să-l ghideze de-a lungul întregului său drum. Înainte de a porni la drum el o consolează pe mama lui Tobia, care plângea, spunându-i să fie liniştită că fiul ei se va întoarce sănătos şi întreg pentru că un înger al lui Dumnezeu îl va însoţi tot drumul.

  În acest fel, în Vechiul Testament sunt prezenţi şi numiţi toţi cei trei Arhangheli: Mihail, Gabriel şi Rafael.

  Ca o mică observaţie reiese faptul că Sfinţii Îngerii din Vechiul Testament au aspect uman, mănâncă şi beau la fel ca oamenii şi nu au întotdeauna aripi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Învăţăm de la îngerul păzitor

 

angel04.jpg

 

 Umilinţa. Îngerul nostru păzitor ne respectă liberul arbitru, neintervenind niciodată peste voinţa noastră, deşi cunoaşte că anumite lucruri nu ne fac bine, dar ne lasă să învăţăm noi înşine din greşeli. Ne iubeşte şi ne acceptă aşa cum suntem,în funcţie de starea de spirit, uneori mai trişti, altădată mai orgolioşi, mai aroganţi, mai agresivi sau pesimişti.

Fidelitatea. Ne este fidel încă de la crearea noastră ca spirit şi va fi cu noi până ne vom desăvârşi evoluţia. Tot timpul ne călăuzeşte, ne îndrumă, ne protejează, altfel spus, veghează asupra noastră şi doar asupra noastră. «Grija» lui este să ne fie nouă bine, dar nu noţiunea de «bine» pe care-l înţelegem noi în mod curent. Este o mare (îndrăznesc a crede exact ca o taină), un bine al spiritului, ce implică fenomene pe care de multe ori nu se inteleg prea uşor. Dar cu ajutorul lui putem descifra aceste fenomene, care de fiecare dată se constituie în lecţii de viaţă.

Prietenia. Îngerul protector este cu noi şi la bine şi la greu, ne susţine, ne inspiră, ne mângâie, ne alină suferinţele. Este un prieten de încredere, pe care ne putem baza în orice moment, în orice conjunctură. Iar dacă problemele noastre îl depăşesc, apelează la îngerii care ne pot ajuta, în funcţie de experienţa pe care o traversăm. Face tot ce ţine de el pentru a ne ajuta, în orice moment. Restul totul depinde de noi.

Acceptarea. Îngerul păzitor ne acceptă aşa cum suntem, fără să ne judece, să ne critice sau să se supere pe noi. Ne înţelege că lucrăm cât putem la un moment dat. Deasemenea se străduie să ne ajute a face mai mult, să fim mai buni, mai iubitori, mai sănătoşi, pentru că astfel vom putea face alegeri mai bune în folosul nostru şi al celorlalţi.

Compasiunea. Manifesta compasiune faţă de noi atunci când facem alegeri greşite şi suferim. Caută să ne aline suferinţa şi să ne ajute să învăţăm din greşeli, astfel încât să nu le mai repetăm şi să ne creăm iarăşi motive pentru a suferi. Dacă am manifesta si noi aceeasi compasiune fata de lumea din jur, n-am mai avea conflicte interioare şi ne-am integra armonios în spectacolul fascinant al propriei existenţe.

Dăruirea. Îngerul păzitor este la dispoziţia noastră tot timpul, iar tot ceea ce face, chiar rostul lui de a fi, este spre binele si evoluţia celui căruia i-a fost dat să-l vegheze. Ca fiinţe umane, niciodată nu ni se cere să dam mai mult decât avem, dar de multe ori nu ştim cât avem, şi nici nu vom afla dacă nu dăruim.

 Bucuria. Este mereu plin de vioiciune.Fiecare dintre noi ar trebui să ne bucurăm împreună cu îngerul nostru păzitor de viaţă, de libertate, de pace, de un zâmbet, de un gest tandru, de frumuseţea unei flori … Sunt atât de minunate creaţiile Lui Dumnezeu şi darurile pe care ni le face prin cei din jur, încât mereu avem motive să fim bucuroşi, chiar dacă ne luăm viaţă în serios.

 Iubirea necondiţionată. Ne iubeşte şi ne ajută chiar şi atunci când nu credem în el, când uităm de prezenţa lui, când nu-I acordăm atenţie şi toate acestea fără a cere de la noi nimic în schimb, iubindu-ne pur şi simplu. Iubirea necondiţionată este o iubire matură şi profundă, care se învaţă prin trăire şi experienţă, cu un astfel de ghid, prieten şi model.

 

 

 

 

 

 

 

                                                         

 

 

 

 

Cum intrăm în contact cu îngerul păzitor

 

 Îngerul nostru păzitor petrece mult timp cu noi. Cel mai adesea, nu putem să-l vedem şi chiar avem dificultăţi în a-i percepe prezenţa. Dar credinţa în prezenţa sa alături de noi ne conferă deja o stare de siguranţă. Altfel spus, nu suntem niciodată singuri, chiar în momentele cele mai dificile. Cu noi se află tot timpul cel care ne iubeşte profund şi necondiţionat, chiar dacă noi considerăm că nu merităm (conform standardelor umane) şi suntem perfect conştienţi de greşelile noastre. Îngerul păzitor este totdeauna cu noi, gata să ne ierte, să ne încurajeze, să ne ajute să ne transformăm.

Dar cum să facem să intrăm în contact cu el? Cum să ne exprimăm dorinţele şi cum să-i ascultăm sfaturile preţioase? Dacă fiinţele umane şi îngerii trăiesc în două realităţi diferite, cum este posibil să stabilim un dialog?

Există mai multe modalităţi de a comunica cu îngerii şi oricare dintre ele poate fi eficientă; important este ca cererile să le fie adresate cu dragoste şi cu inima încrezătoare. Contactul cu îngerii poate avea loc chiar şi în timpul somnului, deci într-un mod total inconştient. Unii oameni preferă să mediteze, alţii să comunice în scris sau prin intermediul viselor. Depinde de structura proprie şi de disponibilităţile fiecăruia. Nu e nevoie să foloseşti tehnici speciale, important e să fii cât mai relaxat şi deschis pentru a-i primi în inima ta. Poţi chema un înger în gând: «Înger drag, am nevoie de ajutorul tău» şi el răspunde întotdeauna. Dacă eşti deschis spre vibraţia lui, îi vei simţi prezenţa.

A recurge la ajutorul îngerilor presupune un mod de viaţă «natural».Sunt de acord că nu trebuie a ne gândi că ar fi necesar să ducem o viaţă plină de… misticism. Atunci când căutăm comuniunea cu îngerii nu facem altceva decât să acceptăm să ne rezervăm un spatiu de meditaţie şi linişte, îndepărtându-ne astfel de vacarmul vieţii cotidiene pentru a ne consacra regăsirii păcii interioare. Dar toate acestea nu se obţin într-o zi: prin paşi mici putem parcurge un drum lung, iar atunci când suntem dispuşi să privim înapoi, vom constata că viaţa noastră într-adevăr s-a schimbat.

 A comunica cu îngerul păzitor înseamnă să stabileşti un dialog, să asculţi un sfat, să găseşti răspunsuri sau să fii inspirat. Nimic rău nu poate să apară prin acest demers; atunci când o cerere sau o problemă sunt prezentate îngerului, ele vor deveni obiectul atenţiei sale iubitoare. Îngerii sunt întotdeauna gata să ne primească rugăciunile, cu condiţia ca ele să nu fie dictate de intenţii egoiste sau din interes. Ei sunt în măsură să recunoască adevăratele noastre intenţii şi să prevadă consecinţele unei situaţii; nu acordă niciodată ajutorul pentru o acţiune care ar putea fi în contradicţie cu binele celorlalţi. Prin urmare, atunci când dorim să-l apelăm pe îngerul păzitor pentru a ne rezolva o probemă, este important să ne lăsăm la o parte egoismul şi să adresăm un gând de iubire şi de înţelegere faţă de toţi cei care trăiesc o situaţie similară cu a noastră. Rugăciunea noastră îmbracă astfel o semnificaţie mai amplă şi, cuprinzând mai multe persoane, ne ajută să nu rămânem izolaţi în preocupările noastre, oricât ar fi ele de mari sau mici.

  A intra în comuniune cu îngerii este mai uşor decât pare. Acordaţi-vă puţin timp, chiar şi numai un sfert de oră, şi faceţi în aşa fel încât nimeni să nu vă deranjeze. Închideţi ochii şi respiraţi profund. Urmaţi timp de câteva minute ritmul propriei respiraţii şi încercaţi să vizualizaţi un mare spaţiu albastru. Apoi rostiţi o mică rugăciune, cum ar fi «Înger, îngeraşul meu», după care îl rugaţi să vă ajute în problema pe care o aveţi. Formulaţi-vă clar solicitarea şi apoi declaraţi-vă gata să primiţi cu încredere răspunsul care vă va parveni. Pregătiţi-vă să acceptaţi cu detaşare sfaturile, căci, pe moment, s-ar putea ca acestea să vă bulverseze. Amintiţi-vă că îngerul păzitor se adresează direct sufletului şi spiritului vostru. Concentraţi-vă şi căutaţi să percepeţi vocea sa în voi înşivă. Dacă vă temeţi să nu pierdeţi elemente importante ale răspunsului, puteţi să vă pregătiţi un creion şi o foaie de hârtie pe care să vă puteţi nota tot ceea ce primiţi. Când conversaţia a luat sfârşit, mulţumiţi-i îngerului păzitor pentru intervenţia sa: “Îţi mulţumesc, drag înger, pentru sfaturile tale înţelepte şi pentru intervenţia ta”. Mai rămâneţi câteva minute cu ochii închişi, căutând să înţelegeţi sensul profund a ceea ce aţi perceput. Este bine să vă mai acordaţi puţin timp şi să analizaţi calm răspunsul primit. Amintiţi-vă că deciziile depind doar de voi înşivă. Îngerul ne inspiră o soluţie, ne sugerează un drum de urmat, ne dojeneşte pentru greşelile noastre, dar nu intervine niciodată peste voinţa noastră.

 Este posibil ca primul contact cu îngerul păzitor să nu se stabilească prea uşor, dar treptat, momentele de comunicare vor deveni aproape naturale. De asemenea, veţi constata că vă simţiţi mai puternici, mai armonioşi şi senini, şi veţi observa că chiar şi relaţiile cu ceilalţi au tendinţa să se schimbe, ca şi modul vostru de a privi evenimentele vieţii şi lumea care vă înconjoară.

 Ţinerea unui jurnal intim poate fi utilă pentru a obiectiva mai bine progresele realizate pe parcursul vieţii. Reluând conţinutului său şi reflectând la evenimentele trecute, vom acorda mai multă importanţă unor fapte aparent nesemnificative, dar care, printr-o analiză ulterioară, pot revela transformări de care nu eram cu adevărat conştienţi. Este suficient să luaţi un caiet sau o agendă şi să notaţi tot ceea ce vi se pare semnificativ, ca într-un rezumat, o sinteză a informaţiilor, inspiraţiilor şi răspunsurilor pe care le veţi obţine atunci când intraţi în contact cu îngerii. Nu uitaţi să puneţi data pe fiecare adnotare pentru a avea un punct de reper.

 

 

 

 

 

 

                                                           

 

 

                                         Crearea îngerilor

 Dumnezeu Creatorul a facut mai intai lumea ingerilor, a duhurilor slujitoare (Psalm 103,5), ca sa slujeasca voii Sale Dumnezeiesti Prea Sfinte. Toti ingerii au fost creati de Dumnezeu in acelasi timp.

Scopurile principale pentru care au fost creati ingerii care formeaza lumea nevazuta sunt: pentru a-L slavi pe Dumnezeu (Is. 6,3; Lc. 2,14); pentru a implini voia lui Dumnezeu cea Sfanta (Mt. 4,11; 25,31; 1 Tim. 3,16); pentru a vesti oamenilor tainele si voia lui Dumnezeu (Mt. 1,20; 2,13; 28,2; Lc. 1,26); pentru a-i ajuta pe oameni sa se mantuiasca (Ev. 1,14); pentru a ajuta sufletele oamenilor dupa moartea trupeasca si a le duce in Rai (Lc. .16,22).

Sfanta Scriptura ne spune ca sunt noua cete ingeresti si trei ceruri (II Cor. 12,4), conform cu descoperirea avuta de Sfantul Apostol Pavel. Sfantul Dionisie Areopagitul, in cartea sa “Despre ierarhia cereasca” spune ca cetele ingeresti se impart in trei grupe triadice.Prima grupă triadică îngerească include: Serafimii, Heruvimii şi Tronurile

 Cea de-a doua grupă triadică îngerească sunt Domniile, Stăpâniile şi Puterile. A treia grupă triadică îngerească e compusă din ceata de Îngeri, Arhangheli şi Începătorii.

 Dumnezeu isi descopera vointa Sa la ingerii din ceata superioara, iar acestia, la randul lor, o comunica celorlalti ingeri. In felul acesta, tainele si puterile lui Dumnezeu urmeaza in ordine descendenta, de la serafim la inger si fiecare ierarhie ulterioara este consacrata numai cu acele cunostinte, pe care este capabila sa le cuprinda la nivelul respectiv al dezvoltarii spirituale.

Cuvantul “inger” inseamna sol sau trimis. Ingerii au capatat acest nume datorita slujirii lor, indreptata de la Atotmilostivul Dumnezeu catre mantuirea oamenilor. Sfantul Apostol Pavel ne spune: “Ingerii nu sunt, oare, toti duhuri slujitoare, trimise sa slujeasca pentru cei ce vor mosteni mantuirea?” (Evrei 1,14). Sfantul Grigorie Teologul precizeaza: “Îngerii, fiind slujitori ai vointei dumnezeiesti, ei nu numai prin facultatea fireasca, dar si in virtutea harului imbelsugat se deplaseaza ca gandul peste tot. Si, pretutindeni, sunt alaturi de fiecare, atat datorita iutimii cu care isi indeplinesc slujirea, cat si datorita subtilitatii esentei lor. Crearea ingerilor a precedat crearea lumii materiale a omului” (